Călători străini prin Dobrogea (CXXXVIII) - Vicontele Alexis de Valon (Franţa) (galerie foto)

Vicontele Alexis de Valon (1818, Tulle - 1851) a studiat la Paris şi apoi a plecat într-o călătorie în sudul Europei. La întoarcere, el s-a îmbarcat la Constantinopol/Istanbul şi a călătorit pe Marea Neagră până la Constanţa, unde a debarcat pentru a traversa Dobrogea otomană până la Cernavodă, unde s-a îmbarcat din nou pentru a călători pe Dunăre.
 
Călătoria pe Dunăre devenise posibilă în urma victoriei Rusiei ţariste împotriva Imperiului Otoman în războiul din 1828-1829, când ţarul a anexat şi Delta Dunării. Chiar în 1829, s-a înfiinţat la Viena o companie de transport fluvial cu nave cu aburi, care, din 1835, şi-a extins raza de acţiune şi în Marea Neagră până în capitala otomană. În 1839, autorităţile otomane şi-au dat acordul pentru scurtarea călătoriei maritimo-fluviale pe drumul terestru Constanţa-Cernavodă.
 
De Valon şi-a publicat memoriile de călătorie în 1846, la Paris, cu titlul „Une année dans le Levant“. Institutul „N. Iorga“ a folosit volumul II, „La Turquie sous Abdul-Medjid“, pentru traducerea românească din noua serie „Călători străini despre Ţările Române în secolul al XIX-lea“.
 
Kustendje/Constanţa era un cătun „ca vai de el“, ale cărui colibe erau asemănătoare „vizuinilor castorilor“ şi erau situate într-un golf „amărât“. Pe plajă, vicontelui i-au atras atenţia câteva femei „zdrenţăroase“ şi nişte ţigani „murdari“. Localnicii „mureau de foame“ până când un inginer decisese ca localitatea să devină o escală a companiei de navigaţie austriece. În timp ce bagajele erau încărcate în 5-6 căruţe trase de boi, pasagerii au luat prânz „foarte bun“ într-o baracă „mizerabilă“ în exterior, dar de o „perfectă“ curăţenie în interior. Mai mult, în această „ţară stearpă“, călătorii au avut privilegiul de a bea apă cu gheaţă, serviciu pentru care de Valon era recunoscător agentului Marinovici, „cel mai întreprinzător, mai îngrijit şi mai cuviincios“ funcţionar posibil, menţionat anterior şi de alţi călători. Pasagerii au urcat în cinci vehicule trase de câte patru cai şi mânate de vizitii de diferite etnii: bulgari „pe jumătate dezbrăcaţi“, ruşi în „blănuri de oaie“, munteni cu căciuli şi înfăţişare „sălbatică“, sârbi cu pălării „uriaşe“, polonezi şi moldoveni, ale căror limbi erau cunoscute de Marinovici.
 
Prin Constanţa mai trecuseră şi alţi călători străini în secolele XIV - XIX: anonimul grec din secolul XIV (Călători II), călugărul iezuit G. Mancinelli (1584?1585/XIII), negustorul italian P. Giorgi (ante-1595/XVIII), clericul creştin sirian Paul din Alep (1653/XXXVII), cărturarul otoman Evlia Celebi (1652/XXXVIII.5.F), francezul J. Tavernier (1677/XLII), diplomatul suedez de origine franceză protestantă A. de la Motraye (1714/LIII.2), contele francez d`Antraigues (1779/LXXIV), diplomatul polonez K. Chrazanowski (1780/LXXVI), căpitanul austriac K. Titelsberg (1783/LXXVIII), căpitanul austriac de origine croată F. Mihanovici (1783/LXXIX), contele de Langeron (1809/CI), locotenentul francez H. de Béarn (1828/CVII), lt. rus de origine finlandeză B. Rosenström (1829-1830/CVIII), lt.-col. rus de origine finlandeză G. Ramsay (1829-1830/CIX), scriitorul danez H. Andersen (1841/CXXX), englezul R. Snow (1841/CXXXI) şi reverendul englez G. Fisk (1842/CXXXIV).
 
Prezenţa bulgarilor în Dobrogea a fost semnalată şi de alţi călători străini în secolele XVI- XIX: călugărul franciscan J. Arsengo (1581/XI), episcopul catolic P. Baksic (1640/XXX), clericul rus I. Travelski (1651/XXXII), episcopul catolic F. Stanislavov (ante 1659/XXXVI), clericul creştin sirian Paul de Alep (1653/XXXVII), cărturarul otoman Evlia Celebi (1659/XXXVIII.7.B), nobilul sol polonez J. Gninski (1677/XLI), diplomatul suedez de origine franceză A. de la Motraye (1714/LIII.2), diplomatul rus de origine scoţiană J. B. Of Antermony (1738/LVII), diplomatul maghiar curut M. Kelemen (1738/LVIII), iezuitul ragusan G. Boscovich (Dubrovnik; 1762/LXIV), diplomatul polonez K. Chrzanowski (1780/LXXVI), contele francez d`Hauterive (1785/LXXXII), lt. col rus de origine finlandeză G. Ramsay (1830/CIX), medicul german F. Chrismar (1833/CXII), britanicul E. Spencer (1836/CXVII), botanistul german A. Grisebach (1839/CXXI), englezul R. Snow (1831/CXXXI) şi reverendul englez G. Fisk (1842/CXXXIV).
 
Prezenţa ruşilor, în general, şi a cazacilor, în particular, în Dobrogea mai fusese semnalată şi de: diplomatul austriac W. von Brognard (1786/LXXXV), generalul rus de origine estonă F. Berg (1826/CV), lt.-col rus de origine finlandeză G. Ramsay (1829/CIX), capelanul anglican N. Burton (1837/CXVIII), ieromonahul rus Partenie (1841/CXIX), botanistul german A. Grisebach (1839/CXXI), ofiţerul maritim englez A. Slade (1838/CXXV), geograful francez A. Boue (1838/CXXIX), consulul prusian C. Kuch (1843/CXXXVI) şi croitorul german P. Holthaus (1843/CXXXVII).
 
Străbătând Dobrogea de la E la V, francezul observă stepa „aridă“, unde creştea doar o iarbă „firavă şi răzleaţă“ şi nu se vedea „ţipenie de om, nici o pasăre“. Strigătele „sălbatice“ ale vizitiilor şi scârţâitul roţilor alungau haite „nesfârşite“ de şobolani „mari, lungi şi slabi“.
 
Nu departe de Constanţa, pe marginea drumului, erau vizibile „mai multe“ moviliţe, despre care „se spune“ că ar fi tumuli romani.
Mai departe se afla un „mic“ lac cu apă dulce, în mijlocul căruia se afla o insulă „rotundă“ plină de copaci, identificat de istoricii de la „N. Iorga“ cu lacul Siutghiol.
 
Pe ţărm, locuiau trei-patru familii de turci în cinci-şase bordeie „mizerabile“, în faţa cărora îşi petreceau timpul fumând din narghilea şi contemplând berzele. Ei mai curând „ar muri de foame decât să lucreze pământul“, plătind în acest scop nişte bulgari veniţi de la 50 de leghe (oi leghe = 4,5 km)!
 
Prezenţa comunităţilor turce în Dobrogea fusese semnalată şi de: abatele italian L. Spallanzano (1786/LXXXVI), englezul W. Hunter (1792/XCI), lordul englez W. Bentinck (1801/XCIX), ofiţerul rus de origine estonă F. Nyberg (1826/CV), ofiţerul rus de origine finlandeză G. Ramsay (1829/CIX), britanicul E. Spencer (1836/CXVII), ieromonahul rus Partenie (1839;1841/CXXIX), botanistul german A. Grisebach (1839/CXXI), scriitorul danez H. Andersen (1841/CXXX), medicul american V. Mott (1841/CXXXII) şi botanistul elveţian C. Guebhart (1842/CXXXIII).
 
Pe la 3 după-amiază, călătorii au poposit la o „baracă“ a companiei. Împreună cu alte barăci mai mici care o înconjurau, formau o „mică aşezare pierdută în mijlocul pustiului“, numită Keustelli/Castelu (azi, comună în judeţul Constanţa).
 
În continuare, era vizibil un şanţ lung plin de stufăriş şi băltoace, despre care vicontele credea că era o rămăşiţă din „faimosul canal al lui Traian“, care avusese o idee „măreaţă“.
 
Referiri despre istoria antică a Dobrogei au mai făcut şi alţi călători străini în secolele XV - XIX: cavalerul burgund / francez W. de Wavrin (1445/IV), nobilul poet polonez E. Otwinowski (1557/VII), cărturarul Iacob Paleologul (1573/IX), cronicarul polonez M. Strijkowski (1575/X), călugărul franciscan J. Arsengo (1581/XI), negustorul englez J. Newberie (1582/XII), călugărul iezuit G. Mancinelli (1584-1585/XIII), baronul francez F. de Pavie (1585/XIV), cărturarul olandez J. van der Doris (1597/XX), diplomatul suedez de origine germană C. Hiltebrandt (1657/XXXV), pastorul luteran suedez M. Eneman (1709/L), diplomatul suedez de origine franceză A. de la Motraye (1711/LIII; 1714/LIV), diplomatul rus de origine scoţiană J. B. of Antermony (1738/LVII), nobilul grec M. Katsaitis (Veneţia; 1742/LIX), iezuitul G. R. Boscovich (Republica Ragusa; 1762/LXIV), nobilul sol polonez T. Alexandrovici (1766/LXVII), agentul comercial austriac de origine germană N. Kleemann (1768/LIX), contele francez d`Antraigues (1779/LXXIV), diplomatul rus de origine germană J. von Struve (1794/XCII), agentul comercial german M. Gruneweg (1582/XCIV.1/s), lordul englez W. Bentinck (1801/XCIX), lt. rus de origine finlandeză B. Rosenstrom (1830/CVIII), diplomatul francez L. de Beaujour (1817/CX), geograful austriac A. Schmidl (1835/CXIII), ofiţerul maritim britanic A. Slade (1838/CXXV), scriitorul danez H. Andersen (1841/CXXX), englezul R. Snow (1841/CXXXI), reverendul G. Fisk (1842/CXXXIV) şi austriaca L. Pfeiffer (1842/CXXXV).
 
Menţionând şi existenţa lacului Carasu (Carasu/Medgidia) în mijlocul câmpiei, De Valon considera că reconstruirea unui canal de 12 leghe ar fi scurtat cu 400 km transporturile comerciale pe Dunăre. În plus, singura gură de vărsare navigabilă a fluviului era Sulina, unde bancul de nisip necesita transbordarea cu ambarcaţiuni mici a mărfurilor de pe navele care depăşeau 150 t. Ca şi alţi călători europeni, francezul a criticat dezinteresul Rusiei pentru lucrările de amenajare a braţelor Dunării, care ar fi avantajat comerţul cu cereale al Moldovei şi Țării Româneşti în dauna portului maritim rus Odessa (azi, în Ucraina).
În apropierea Dunării, relieful începea devină deluros şi să apară vegetaţia.
 
Colibele din cătunul Cernavodă semănau cu „corturile Pieilor Roşii“, pe acoperişurile lor făcându-şi cuib berzele. „Nefericiţii“ locuitori „lâncezesc în sărăcie“, deseori fără pâine şi fără să bănuiască că într-un viitor apropiat deschiderea canalului le va transforma colibele în „vaste“ antrepozite şi localitatea într-unul dintre locurile de tranzit „cele mai frecventate din Europa“.
 
Dunărea i-a oferit călătorului o privelişte „măreaţă“, în care se auzeau doar ţipetele „tânguitoare“ ale pelicanilor. Aici, călătorii s-au urcat la bordul unui vas cu aburi austriac, luând locurile a două doamne „elegante“ cu umbrele, care s-au urcat în vehicule pentru a se îndrepta spre Constanţa. Cei şase pasageri erau de diverse naţionalităţi: un veneţian îmbrăcat în haine turceşti, care era „arendaşul tuturor lipitorilor din Bulgaria“, superiorul croat al filialei din Constantinopol al congregaţiei catolice a Sf. Lazăr, un baron olandez, un medic francez care mergea la Bucureşti şi vicontele cu tovarăşul său. Împreună cu căpitanul originar din Ragusa (azi, Dubrovnik, în Croaţia), ei au luat o cină „foarte veselă“, dar au fost împiedicaţi să doarmă de „mii“ de ţânţari, împotriva cărora plasele nu au avut efect, şi au fost nevoiţi să-şi petreacă noaptea preparând şi bând punch.
 
Prin Cernavodă au mai trecut în secolele XVII-XVIII şi alţi călători străini: cărturarul otoman Evlia Celebi (1657/XXXVI.F), diplomatul maghiar transilvănean curut M. Kelemen (1738/LVIII), căpitanul austriac G. Lauterer (1782/LXXV), negustorul german J. Lebprecht (1786/LXXXIV), lt. rus de origine finlandeză B. Rosenstrom (1829-1830/CVIII), botanistul german A. Grisebach (1839/CXXI), ofiţerul englez A. Slade (1838/CXXV), scriitorul danez H. Andersen (1841/CXXX), englezul R. Snow (1841/CXXXI), şi reverendul englez G. Fisk (1842/CXXXIV).
 
Problema insectelor la Dunărea de Jos fusese semnalată şi de alţi călători străini: prizonierul italian G. Angiolello / sultanul Mehmed II (1476/V), clericul sirian ortodox Paul din Alep (1658/XXXVII), cărturarul otoman Evlia Celebi (1657/XXXVIII.6.D), ofiţerul maritim francez A. de Lafitte/Clave (1784/LXXX), englezul W. Hunter (1792/XCI), scriitoarea engleză J. Pardoe (1836/CXIV), englezul E. Spencer (1836/CXVII), prinţul german H. Pückler-Muskau (1839/CXXIII), negustorul francez J. Morot (1839/CXXIV), scriitorul danez H. Andersen (1841/CXXX), englezul R. Snow (1841/CXXXI) şi botanistul elveţian C. Guebhart (1842/CXXXIII).
 
Până la Silistra, malul „bulgăresc“ era mlăştinos şi marcat „ici şi colo“ de pâlcuri de sălcii, în timp ce pe malul muntenesc santinelele asigurau carantina împotriva oricărei tentative de debarcare de pe malul otoman, considerat „infectat“. O ploaie deasă şi continuă a făcut ca navigaţia până la oraşul reşedinţă al eyalet (provincie otomană) care includea Dobrogea, să dureze din zori până la şase după-amiază. Francezul a observat că aici au dispărut şi omniprezenţii ţânţari.
 
Silistra a făcut parte din regiunea sud-dobrogeană Cadrilater, care a aparţinut României de la al doilea război balcanic din 1913 până la tratatul bilateral din 1940, când a fost retrocedată Bulgariei.
 
Prin Silistra trecuseră şi alţi călători străini în secolele XV-XIX: cavalerul burgund / francez W. de Wavrin (1445 /Călători IV), grecul I. Paleologul (1573/IX), călugărul franciscan J. Arsengo (1581/XI), englezul H. Cavendish (1589/XV), sclavul spaniol D. Galan (1595/XIX), A. Radibrat din Republica Ragusa (Dubrovnik/1603/XXI), solul polonez J. Krasinski (1636/XXV), translatorul armean Romaskiewicz (1639/XXVI), solul polonez W. Miaskowicz (1640/XXVIII), polonezul A. Taszycki (1640/XXIX), episcopul catolic P. Baksic (1640/XXX), călugărul rus I. Travelski (1651/XXXII), diplomatul suedez de origine germană C. Hiltebrandt (1657/XXXV), cărturarul otoman Evlia Celebi (1657/XXXVIII.6.F), solul rus de origine franceză A. de la Motraye (1714/LIII.2), agentul comercial austriac de origine germană N. Kleemann (1768/LXIX), medicul german din armata rusă J. Minderer (1771-1774/LXX), solul otoman Abdulkerim paşa (1775/LXXI), căpitanul austriac G. Lauterer (1782/LXXV), căpitanul austriac de origine croată Franz Mihanovici (1783/LXXIX), contele francez d`Hauterive (1785/LXXXII), britanica lady Craven (1786/LXXXIII), negustorul german Jenne-Lebprecht (1786/LXXXIV), căpitanul austriac de origine greacă Gugomos (1790/LXXXVII), ofiţerul britanic de marină sir W. Smith (1792/XC), călugărul grec Mitrofan (1610-1611/XCVII; s), medicul britanic W. Witmann (C/1802), contele francez de Langeron (1807;1809/CI), contele francez de Lagarde (1813/CIII), diplomatul danez Clausewitz (1824/CIV), lt.-col. rus F. Nyberg (1828;1830/CVI.), lt. rus de origine finlandeză B. Rosenström (1829/CVIII), geograful austriac A. Schmidl (1835/CXIII), capelanul anglican N. Burton (1837/CXVIII), nobilul german H. Pückler-Muskau (1839/CXXIII), ofiţerul englez A. Slade (1838/CXXV), negustorul american V. Nolte (1840/CXXVII), marchiza engleză de Londonderry (1840/CXXVIII), scriitorul danez H. Andersen (1841/CXXX), englezul R. Snow (1841/CXXXI), botanistul elveţian C. Guebhart (1842/CXXXIII) şi austriaca L. Pfeiffer (1842/CXXXV).
 
Alţi călători francezi care au străbătut Dobrogea în secolele XV-XIX: cavalerul burgund W. de Wavrin (1445/IV), baronul F. de Pavie (1585/XV), secretarul diplomatic de la Croix (1672/XL), J. Tavernier (1677/XLII), călugărul iezuit P. Avril (1689/XLIII), protestantul A. de la Motraye (1711/LIII.1; 1714/LIII.2), baronul F. de Tott (1769/LXVIII), contele d`Antraigues (1779/LXXIV), locotenentul A. de Lafitte-Clave (LXXX/1784), T. du Verne du Presle (1784/LXXXI), contele d`Hauterive (1785/LXXII), contele de Langeron (1790-1791/LXXXVIII), contele de Langeron (1807;1809/CII), contele de Lagarde (1813/CIII), ofiţerul H. de Béarn (1828/CVII), diplomatul L. de Beaujour (1817/CX), literatul A. Labatut (1837/CXX), negustorul J. Morot (1839/CXXIV) şi E. Thouvenel (1839/CXXVI).
 
Alţi călători străini care au străbătut Dobrogea pe cale fluvialo-maritimă în secolele XIV-XIX: anonimul grec de la sfârşitul secolului XIV (Călători II), germanul J. Schiltberger (1425?1427/Călători III), cavalerul burgund W. de Wavrin (1445/Călători IV), negustorul englez J. Newberie (1582/Călători XII), călugărul iezuit G. Mancinelli (1584?1585/Călători XIII), sclavul spaniol D. Galan (1595/Călători XIV), baronul francez F. de Pavie (1585/Călători XV), olandezul J. Van der Doris (1597/Călători XX), călugărul rus A. Suhanov (1651/Călători XXX), clericul creştin Paul din Alep (1653/XXXVII), stareţul Leontie (1701/XLV), călugării ruşi Macarie şi Silvestru (1704/XLVII), diplomatul suedez de origine franceză A. de la Motraye (1714/LIII.2), călugării ruşi Silvestru şi Nicodim (1722/LVI), agentul comercial austriac de origine germană N. Kleemann (1768/LXIX), consulul britanic W. Eton (1777/LXXIII), căpitanul austriac G. Lauterer (1782/LXXV), polonezul J. Mikoscha (1782/LXXVII), căpitanul austriac K. Titelsberg (1783/LXXVIII), căpitanul austriac de origine croată F. Mihanovici (1783/LXXIX), locotenentul A. de Lafitte-Clave (LXXX/1784), ofiţerul francez T. du Verne du Presle (1784/LXXXI), negustorul german Jenne-Lebprecht (1786/LXXXIV), diplomatul austriac W. von Brognard (1786/LXXXV), solul veneţian V. di Alessandri (1572/XCIII; s), mineralologul englez E. Clarke (1800/XCVIII), medicul englez W. Wittman (1802/C), caretaşul E. Dobel (1831/CXI), medicul german F. Chrismar (1833/CXII), geograful austriac A. Schmidl (1835/CXIII), scriitoarea englezoiacă J. Pardoe (1836/CXIV), preotul englez C. Elliot (1835/CXV), literatul scoţian J. Fraser (1836/CXVI), britanicul E. Spencer (1836/CXVII), ieromonahul rus Partenie (1841/CXIX), literatul francez A. Labatut (1837/CXX), botanistul german A. Grisebach (/CXXI), misionarii scoţieni A. Bonar şi R. Mc Cheyne (1839/CXII), nobilul german H. Pückler-Muskau (1839/CXXIII), negustorul francez J. Morot (1839/CXXIV), ofiţerul britanic A. Slade (1838/CXXV), francezul E. Thouvenel (1839/CXXVI), negustorul american V. Nolte (1840/CXXVII), marchiza engleză de Londonderry (1840/CXXVIII), scriitorul danez H. Andersen (1841/CXXX), gentlemanul englez R. Snow (1841/CXXXI), medicul american V. Mott (1841/CXXXII), botanistul elveţian C. Guebhart (1842/CXXXIII), reverendul englez G. Fisk (1842/CXXXIV), austriaca L. Pfeiffer (1842/CXXXV), consulul prusian C. Kuch (1843/CXXXVI) şi croitorul german P. Holthaus (1843/CXXXVII).

Sursa foto: 

istoriiregasite.files.wordpress.com
www.balcanii.ro
www.ziuaconstanta.ro
www.primaria-cernavoda.ro 
4.bp.blogspot.com 
www.info-delta.ro
www.romanianmuseum.com
www.romanianmuseum.com
www.xplorio.ro

Documentare:  

Institutul de istorie „Nicolae Iorga”, editor Daniela Buşă, Călători străini despre Țările Române în secolul al XIX lea, serie nouă, volumul IV, Bucureşti, 2007.
www.ziuaconstanta.ro
i.calameoassets.com
www.acad.ro
i.ebayimg.com