Călători străini prin Dobrogea (LXIV) Ruggiero Giuseppe Boscovich (Ragusa) 1762 (galerie foto)

Ruggiero Giuseppe Boscovich (1711-1787) s-a născut în Republica Ragusa (Dubrovnik/Croația), într-o familie țărănească, cu o mamă italiană și tată sârb. După ce a studiat la colegiul iezuit din Roma, el a devenit profesor de matematică și filozofie al instituției de învățământ în 1740 și membru al acestui ordin călugăresc catolic în 1744. Boscovich a fost un complex om de știință al secolului XVIII: matematician, fizician, astronom, geodezian, hidrolog, arhitec, arheolog, filosof și poet latin.

În 1761, Boscovich a plecat la Constantinopol / Istanbul cu ambasadorul Republicii Veneția la Poarta Otomană. După 7 luni de rezidență în capitala otomană, ragusanul se întoarce în Italia, însoțind-l pe fostul ambasador britanic, sir James Porter. Cu această ocazie, iezuitul străbate și Dobrogea otomană, parte a eyalet (provincie) cu reședința în orașul dunărean Silistra (în 1913-1940 la România, apoi din nou la Bulgaria).
Jurnalul în limba italiană al acestei călătorii a fost inclus de savant în ediția operelor sale complete, apărută în 1784 la Bassano (Italia). Originalul italian, cu titlul Giornale di un viaggio da Constantinopoli in Polonia dell abate Ruggiero Giuseppe Boscovich, a fost folosit de Institutul „N. Iorga” pentru traducerea românească din seria Călători străini despre Țările Române. Boscovich a fost unul dintre puținii călători străini care au descris pe larg regiunea dintre Dunăre și Marea Neagră.

Boscovich a traversat Dobrogea cu trăsură și căruțe în perioada 18-23 iunie, pe axul longitudinal sud-nord, urmând itinerarul: Karamer / Caraomer – Giuvemli / Ghiuvenlia – Mangag / Mangaci – Boglar – Bocmange – Bilberer / Biulbiul (18 iunie) – Karasu / Carasu – Lefce / Defce - Baltogikioi / Băltăgești (19 iunie) – Sarakioi / Saraiu (20 iunie) – Dajukioi / Dăieni – Taschburnu / Bașpunar – Jenikioi / Satu Nou (21 iunie) – Măcin (22 iunie).
În satul Caraomer (azi orașul Negru Vodă, județul Constanța), existau două mori de vânt și un han, dar atenția călătorului a fost atrasă de „multe” cuiburi de barză.
Ghiuvenlia (azi comuna Chirnogeni, județul Constanța) era „un sat mic”, compus din „grupuri mic de colibe” și „cătune cu două mori de vânt și multe puțuri”. Creștinii au prânzit sub streașina de la intrarea geamiei, după ce ienicerii din escortă i-au asigurat că „acei puțini turci din sat nu veneau aici aproape niciodată la geamie, neavând prea multă evlavie”.
Câmpia străbătută era lipsită de copaci și de apă și avea „iarba înaltă, zdravănă și plină de flori, dar era atât de puțin cultivată încât abia puteai vedea o foarte mică întindere arată”.

Relieful de câmpie dominant a fost remarcat și de pastorul luteran suedez M. Eneman (1709/L).
Problema apei în Dobrogea fusese remarcată și de alți călători străini din secolele XV-XVIII: prizonierul italian G. Angiolello (1476/V), negustorul italian P. Giorgio (ante 1595/XVIII), episcopul catolic P. Baksic (1641/XXX), agentul comercial englez R. Bargrave (1652/XXXIV) și diplomatul suedez P. Jamjouglou (1746/LX).
Satul Mangaci (fost cătun în satul Plopeni, comuna Chirnogeni) se afla la o jumătate de oră de mers de Ghiuvenlia.
Satele Boglar și Bocmage nu au putut fi identificate de istoricii de la „N. Iorga”. La Boglar apa era „foarte bună”, iar puțurile erau puțin adânci și „simple, având ca o cumpănă dintr-o bârnă lungă așezată oblic pe o furcă verticală, având la un capăt o piatră și la celălalt capăt, o funie cu găleată”.
De-abia în apropiere de Biulbiul (comuna Ciocârlia, județul Constanța) s-au putut vedea câmpuri cultivate cu „bucate foarte frumoase”. De asemenea, exista apă de ploaie strânsă pentru adăparea animalelor, observându-se „un mare număr” de cai și vite. Apa potabilă din puțuri era însă „foarte rea”. Satul era „foarte mic” și era locuit de turci. Localitatea fusese vizitată și de nobilul sol polonez I. Gninski (1677/XLI).

Segmentele Biulbiul – Carasu și Carasu – Defcea au fost parcurse în intervale de două ore. Karasu fusese tranzitat în secolele XVI-XVIII de: diacul rus T. Korobeinikov (1593/XVII), negustorul italian P. Giorgi (ante 1595/XVIII), cărturarul olandez J. van der Doris (1597/XX), clericul armean S. Lehați (1608/XXII), nobilul sol polonez I. Gnisnki (1677/XLI), nobilul sol polonez R. Leszczynski (1700/XLIV), un anonim suedez (probabil C. Loos/ 1710/LII), diplomatul suedez de origine franceză A. de la Motraye (1711/LIII.1) și nobilul sol polonez I. Podoski (1759/LXIII).
Defcea (sat Gherghina, comuna Mircea Vodă, județul Constanța) era „un alt sat mic”, unde călătorii au prânzit „sub niște copaci”. Aici, călăuza angajată la Carasu a fugit, dar au găsit „repede” alta.

Segmentul Defcea – Băltăgești (sat, comun Crucea, județul Constanța) a fost acoperit în trei ore. Acest sat era compus din două grupuri de case situate la o distanță de un sfert de milă: unul locuit de turci, iar celălalt de „bulgarii creștini”, în cele două cătunuri existând „niște turnuri pătrate”. Deoarece turcii i-au avertizat că la ei bântuia ciuma, călătorii creștini și-au așezat corturile în afara satului, lângă „un fel de chioșc acoperit de învelitoare” în mijlocul căreia se vedea „o fântână ruinată”. În interiorul chioșcului se aflau pomi fructiferi, viță de vie, fasole, pepeni și „alte ierburi”. Deoarece unii locuitori creștini le-au spus că în zonă „domnea sănătatea cea mai deplină” și că în partea turcească muriseră câțiva oameni, Boscovich a tras concluzia că „în acele ținuturi se întâmplă ceea ce se întâmplă pretutindeni”: din când în când apar „friguri rele” și numărul morților crește, fapt care îi determină pe localnici să considere că a izbucnit ciuma. Prin Băltăgești mai trecuseră: agentul comercial englez R. Bargrave (1652/XXXIV), cărturarul otoman Evlia Celebi (1657/XXXVIII.6.F) și nobilul sol polonez R. Leszczynski (1700/XLIV).
 
Prezența bulgarilor în Dobrogea fusese semnalată și de alți călători străini în secolele XVI- XVIII și de alți călători străini: călugărul franciscan J. Arsengo (1581/XI), episcopul catolic P. Baksic (1640/XXX), clericul rus I. Travelski (1651/XXXII), episcopul catolic F. Stanislavov (ante 1659/XXXVI), clericul creștin sirian Paul de Alep (1653/XXXVII), cărturarul otoman Evlia Celebi (1659/XXXVIII.7.B), nobilul sol polonez J. Gninski (1677/XLI), diplomatul suedez de origine franceză A. de la Motraye (1714/LIII.2), diplomatul rus de origine scoțiană J. B. Of Antermony (1738/LVII) și diplomatul maghiar curut M. Kelemen (1738/LVIII).
Și în această zi, ținuturile străbătute au fost „frumoase, cu ierburi înalte și înflorite, dar toate aceste terenuri erau nelucrate și nu aveau apă de nici un fel”.

Segmentul Băltăgești – Saraiu a fost parcurs în 5 ore, relieful constând din „câmpii frumoase ca de obicei și tot ca de obicei necultivate” și „dealuri înalte sau munți scunzi”. Ragusanul a remarcat „întinderi foarte mari de scaieți nespus înalți și cucute întrecând mult înălțimea omului”, comparabile cu cele văzute în Bulgaria otomană.
Saraiu era un sat așezat pe un braț al Dunării, cu „populație creștină” ce locuia în 150 de case. Aceste locuințe nu erau acoperite cu țigle ca cele întâlnite anterior, dar erau „foarte curate”, având „sobe foarte mari în camere destul de mici”, din cauza frigului „îngrozitor” din timpul iernii. Porter a fost găzduit de primarul creștin, cu care au conversat prin translator. Demnitarul local n-a putut explica faptul că ușile erau „atât de scunde” decât prin „obiceiul țării” și a evaluat la 25-30 de piaștri (monedă otomană de argint) construcția casei sale cu două odăi „mici”. Iezuitului i s-a părut curios că preotul acestui sat aflat „sub cârmuirea nemijlocită a turcilor”, era în jurisdicția unui episcop din Moldova. Oaspeții au fost ospătați cu „peștișori de diferite soiuri”, cumpărați cu „foarte puține parale” de la fetele satului, care îi pescuiau intrând în râu „până mai sus de mijloc”, „așa prost îmbrăcate cum sînt ele”. Prin Saraiu trecuseră și nobilii soli polonezi R. Leszczynski (1700/XLIV) și I. Podoski (1759/LXIII).
Iarna foarte friguroasă din Dobrogea fusese semnalată și de alți călători străini: marocanul Ibn Battuta (1330/I), cărturarul otoman Evlia Celebi (1652/XXXVIII.5.B; 1652/XXXVIII.5.C) și diplomatul otoman Șehdi Osman (1758/LXII).
Pe drumul spre Dăieni (comună dunăreană în județul Tulcea), clericul catolic a observat o herghelie de „câteva mii” de iepe și armăsari. Localitatea Dăieni era „un sat foarte mare” cu 300 de case locuite de turci și bulgari, unde a fost angajată o călăuză. Boscovich a explicat termenul „voievod” referitor la funcția lui Ali aga, dregătorul local, ca fiind „un cuvânt slav” echivalent cu latinescul Dux belli. Voievodul (voj = război; vodit = a conduce) din Dăieni era subordonat kadi (judecător) din Hârșova. Prin Dăieni mai trecuseră diplomatul Habsburgilor A. Radibrat (1603/XXI), cărturarul otoman Evlia Celebi (1657/XXXVIII.6.F) și nobilul sol polonez R. Leszczynski (1700/XLIV).

Bașpunar (sat Fântâna Mare, comuna Ciucurova, județul Tulcea) era un sat de câmpie, cu 50 de case turcești și bulgărești.
Până la Satu Nou (sat în comuna Mihai Bravu, județul Tulcea), călătorii au trecut succesiv prin cîmpie, „ogoare lucrate”, „două trecători între munți” și mlaștini trecute prin vaduri și pe un pod. Localitatea era „un sat mic de 50 sau 60 de case”. Au fost găzduiți în „case sărăcăcioase ca de obicei, dar curate”, dar călătorii nu s-au putut odihni din cauza țânțarilor, care erau „uimitor de mulți”. Locuitorii creștini vorbeau „românește, limbă foarte deosebită de cea bulgărească”, care era „un amestec de diferite limbi, mai ales de italiană și latină”. Preotul satului era „tot atât de neluminat ca și pe ceilalți”, cunoștințele sale de „istorie veche” reducându-se la un „mare împărat” Constantin, fondator al Constantinopolului. Clericul local „plătea” anual 25 de piaștri episcopului superior. Satu Nou fusese tranzitat și de cărturarul otoman Evlia Celebi (1657/XXXVIII.6.C) și nobilul sol polonez R. Leszczynski (1700/XLIV).
Problema țânțarilor în Dobrogea fusese observată și de clericul creștin sirian Paul din Alep (1658/XXXVII) și diplomatul suedez P. Jamjouglou (1746/LX).
Trimiteri la istoria antică au mai făcut și următorii călători străini: cavalerul burgund / francez W. de Wavrin (1445/IV), nobilul poet polonez E. Otwinowski (1557/VII), cărturarul Iacob Paleologul (1573/IX), cronicarul polonez M. Strijkowski (1575/X), călugărul franciscan J. Arsengo (1581/XI), negustorul englez J. Newberie (1582/XII), călugărul iezuit G. Mancinelli (1584-1585/XIII), baronul francez F. de Pavie (1585/XIV), cărturarul olandez J. van der Doris (1597/XX), diplomatul suedez de origine germană C. Hiltebrandt (1657/XXXV), pastorul luteran suedez M. Eneman (1709/L), diplomatul suedez de origine franceză A. de la Motraye (1711/LIII; 1714/LIV), diplomatul rus de origine scoțiană J. B. of Antermony (1738/LVII) și cărturarul grec M. Katsaitis (1742/LIX).

Segmentul Satu Nou - Măcin a fost parcurs în 5 ore, călătorii observând între timp satul Macrova pe o insuliță dunăreană și „multe ceflikuri”, adică proprietăți rurale cu casă și hambar. Măcinul, așezat pe țărmul fluviului, era „o localitate foarte mare cu multe case bune” și „câteva” moschei. Aici au fost găzduiți „în câteva case creștini destul de sărăcăcioase ca de obicei, dar curate”. La mal erau trase „o mulțime de luntre și bărci” ale unor proprietari turci. Medicul local, care era originar din Tunis și vorbea italiana, i-a călăuzit spre han, cerând „bacșiș” pentru acest serviciu. Părerea savantului creștin despre colegul său musulman este sugestivă: „Dumnezeu știe câți bieți turci va fi schilodit și chiar trimis pe lumea cealaltă, deoarece ni s-a părut foarte neștiutor, ca de obicei”. Lângă locuințele lor dotate, cu sobe, călătorii au găsit „un mare număr de vite”, care se întorceau de la păscut. Din nou țânțarii le-au creat probleme în timpul nopților „foarte calde”, mai puțin fostului ambasador britanic, care se dotase încă din capitala otomană cu „apărători de țânțari”. Pe de altă parte, au băut, ca și localnicii, apă din Dunăre, care era „foarte tulbure, dar e bună la gust și ni s-a spus că ar fi foarte sănătoasă”. Aici a izbucnit o ceartă între mehmendar (șeful escortei) și harabagii (căruțașii) în legătură cu durata, distanța și prețul transportului, dispută care a urmat să fie tranșată de kadi local.
Măcinul fusese vizitat și de alți călători străini în secolele XVII-XVIII: clericul armean S. Lehați (1608/Călători XXII), probabil soldatul german J. Wilden (1611/XXIII), agentul comercial italian T. Alberti (1612 și 1613/XXIV), călugărul rus V. Gagara (1637/XXVII), nobilul sol polonez W. Miaskowski (1640/XXVIII), probabil soldatul german N. Schmidt (1651/XXXIII), englezul R. Bargrave (1652/XXXIV), clericul creștin sirian Paul din Alep (1653/XXXVII), nobilul sol polonez F. Wysocki (1667/XXXIX), J. Tavernier (1677/XLII), nobilul sol polonez R. Leszczynski (1700/XLIV), diplomații maghiari curuți M. Bay și G. Papay (1705-1706/XLIX), diplomatul maghiar curut J. Papai (1710/XLVIII), iezuitul polonez F. Gosciecki (1712/LIV), nobilul sol polonez J. K. Mniszech (1756/LXI) și nobilul sol polonez I. Podoski (1759/LXIII).
Dunărea a fost traversată în 3 ore la 23 iunie, spre portul moldovenesc Galați. Călătorii au fost transportați cu 3 bărci cu pânze „atât de găurite” și cu „câteva vâsle”.

Primul ragusan care a străbătut Dobrogea a fost Aloisio Radibrat (1603/XXI), agentul diplomatic al Habsurgilor austrieci pe lângă domnul Radu Șerban al Țării Românești.
Alți clerici catolici care au traversat regiunea dintre Dunăre și Marea Neagră în secolele XVI-XVIII: călugărul franciscan J. Arsengo (1581/XI), preotul Mancinelli (1584?1585/XIII), episcopul P. Baksic (1640-1641/XXX), episcopul F. Stanislavov (ante 1659/XXXVI), călugărul iezuit francez P. Avril (1689/XLIII) și călugărul iezuit polonez F. Gosciecki (1712/LIV).

Foto
http://3.bp.blogspot.com/
http://pescarul.powweb.com/
http://multicult.ro/images/
https://upload.wikimedia.org
http://www.info-delta.ro/poze_info/i
http://www.romanianmuseum.com/
https://images9.okr.ro/
https://ro.wikipedia.org

Document
Institutul de istorie „Nicolae Iorga”, editor Maria Holban, Călători străini despre Țările Române, vol. IX, București, 1987.
https://en.wikipedia.org/
http://digitalna.nsk.hr/
http://www.magazinistoric.ro/
https://images10.okr.ro/