Către constituirea unei hărţi martirice a poporului român (galerie foto)

Academicieni, istorici, experţi şi oameni de cultură din regiunile istorice ale României (prioritar Basarabia, nordul Bucovinei, Transilvania) s-au reunit sâmbătă, 6 iulie 2019, la Mănăstirea Dervent din judeţul Constanţa, în cadrul celei de-a doua ediţii a Simpozionului Internaţional „Destine frânte pentru Țară în vatra istorică românească”, organizat de Arhiepiscopia Tomisului - Departamentul Cultural-Educaţional, Mănăstirea Dervent, Asociaţia Casa Mării Negre / Black Sea House Constanţa şi Asociaţia Naţională Cultul Eroilor - Regina Maria, filiala judeţeană Constanţa.
 

 
Obiectivul prioritar al evenimentului l-a reprezentat evidenţierea suferinţelor şi martiriului românesc în ultimii 100 de ani, pe tot cuprinsul vetrei noastre istorice, precum şi a dramelor individuale şi colective care au marcat ultimul veac în România şi în provinciile istorice româneşti: lichidarea identităţii şi conştiinţei româneşti în Basarabia şi Bucovina, deportările colective în Siberia şi Kazahstan, masacrele de la Lunca, Ostriţa şi Fântâna Albă, dramele refugiaţilor basarabeni şi bucovineni în România, dramele celor două războaie mondiale, represiunea comunistă (închisori, lagăre, Canal, munca silnică, ostracizarea elitei, persecuţiile politice şi religioase, domiciliile forţate, epurările etc.), exilul românesc etc.
 

Evaluări privind dinamica şi anvergura Simpozionului

 
În cadrul unui adevărat maraton ştiinţific şi academic (nouă ore de discuţii şi dezbateri; sute de nume de eroi şi martiri români “devoalate” prin prezentări tematice; documente inedite / prezentate pentru prima oară în spaţiul românesc; noi abordări privind martiriul câtorva zeci de români din Basarabia, nordul Bucovinei, Transilvania, Dobrogea etc.), au fost prezentate şi dezbătute zeci şi sute de drame, suferinţe, sacrificii, figuri eroice individuale şi colective din istoria suferinţei poporului român.
 
S-a reuşit reconstituirea unei mini-hărţi martirice a poporului român, o istorie sintetică (încă parţială, evident) a suferinţelor şi martiriului poporului român în ultimul veac. Au fost discutate „destine frânte” ale unor personalităţi emblematice ale culturii şi spiritualităţii româneşti, dar şi cazuri şi speţe de oameni simpli - soldaţi, preoţi, ţărani, fermieri, învăţători, primari, scriitori, plugari - al căror martiriu, în diferite perioade istorice din ultima sută de ani, a făcut posibilă perpetuarea conştiinţei naţionale şi a României înseşi.
 
Au fost evocate „destine frânte” de o heterogenitate absolută - eroi/martiri cunoscuţi şi necunoscuţi, împreună cu dramele trăite de familiile acestora (soldaţi şi generali ai armatei române, preoţi/clerici şi mireni, ţărani şi plugari, primari şi dascăli, refugiaţi şi strămutaţi, românii deportaţi din Basarabia şi Bucovina, membri ai grupărilor de partizani antisovietici din munţii României, lideri ai mişcărilor naţionale, personalităţile Unirii, martirii şi sfinţii închisorilor politice din regimul comunist, victimele represiunii staliniste, elitele interbelice, victimele spaţiului concentraţionar din România şi din afara ei, membrii rezistenţei anticomuniste din România, luptătorii anticomunişti din nordul Bucovinei şi Basarabia, românii care au luptat pentru România în lagărul comunist din nordul Bucovinei şi Basarabia, victimele directe şi indirecte ale marilor conflagraţii care au marcat istoria românilor în veacul din urmă / 1918-2018 etc.).
 
Participanţii la Simpozion au evocat şi descris „fronturile din spatele frontului” pentru fiecare din războaiele duse de români în ultimul veac - războiul reîntregirii, cel de-al doilea război mondial, „războiul anticomunist”, „războiul” pentru identitatea naţională românească din nordul Bucovinei şi Basarabia etc. Fronturi de adâncimi nebănuite şi de un tragism cutremurător au însoţit de fiecare dată războaiele de suprafaţă ale românilor din acest secol.
 
Ca nişte doctori de campanie cu multiple roluri terapeutice, participanţii la Simpozion au cules şi redat naraţiunile suferinţei românilor de pe aceste fronturi ale suferinţei, le-au alinat epic naraţiunile tragice, au creat emoţii şi empatii, au pus diagnostice şi au construit terapii - în numele unei memorii colective obligatorii.
 
Au fost identificate şi discutate spaţiile suferinţei româneşti din ultimul veac - temniţele, închisorile comuniste, lagărele de concentrare / exterminare etc., dar şi templele care au păstrat vie credinţa într-o Țară care va birui trântele cu istoria. Simpozionul a reconstruit epic spaţiul martiric exemplar al poporului român - spaţiul în care credinţa românilor în România a biruit totul, a construit speranţe, a reconstruit din temelii.
 
Este admirabil şi tonic efortul cercetătorilor români, din România, nordul Bucovinei şi Basarabia de a reconstitui, prin ample eforturi de cercetare şi documentare, naraţiunile emblematice ale ethosului românesc, prioritar ale tragicului românesc. Aceste eforturi suplinesc ceea ce statul român nu poate încă genera - politici de stat sistemice pentru consolidarea conştiinţei naţionale, un proiect de ţară care să permită României să “respire” pe termen lung etc.
 
Conştiinţa acestor cercetători, etica lor asumată, responsabilitatea derulării unor proiecte necesare recuperării din colb a memoriei noastre colective au asigurat şi de această dată succesul dezbaterii şi constituie totodată un motiv de linişte pe termen lung, o confirmare că această Țară are încă elite şi conştiinţe peste tot.
 
Cea de-a doua ediţie a Simpozionului a generat implicit creşteri cantitative (cuantificabile) şi (mai ales) calitative evidente ale acestuia. Simpozionul Internaţional „Destine frânte pentru Țară în vatra istorică românească” a devenit deja emblematic pentru Dobrogea. Este cea mai solidă dezbatere academică pe tema martiriului românesc care are loc în această regiune (dacă nu cumva chiar la nivel naţional). Organizatorii manifestării vor edita, în cursul acestui an, un volum al Simpozionului, care va reuni alocuţiunile prezentate la primele două ediţii.
 

Concluziile tematice / ştiinţifice ale Simpozionului

 
Istoria poporului român a consemnat, în ultimii 100 de ani, suferinţe individuale şi colective încă necuantificate în / de către istoriografia românească. Numeroase drame, episoade tragice, acte de eroism şi/sau chiar martiriu au rămas neidentificate şi neconsemnate în memoria noastră colectivă.
Programul Centenarului Reîntregirii, desfăşurat în anul 2018, nu a avut viziunea necesară consolidării conştiinţei noastre naţionale, nu a construit cadrul necesar pentru realizarea unei hărţi martirice şi/sau a unei geografii martirice exhaustive a istoriei României din ultimul veac.
 
Pe acest fond, desfăşurarea periodică / regulată a unor ample dezbateri academice şi ştiinţifice cu participarea experţilor în domeniu este mai importantă decât oricând.
 
În România pare a se fi alterat tradiţia iniţierii şi derulării de proiecte şi programe de stat care să implice obiective strategice de consolidare pe termen lung a conştiinţei naţionale şi a memoriei colective.
 
Societatea românească are vitală nevoie de proiecte şi programe de acest gen, care să fie integrate unui Proiect de Țară vizionar, credibil, pragmatic şi eficient. În elaborarea şi implementarea acestui Proiect de Țară este necesară implicarea prioritară a Academiei Române, prin institutele acesteia şi deopotrivă a centrelor şi institutelor academice de cercetare ale marilor universităţi româneşti. Un rol decisiv îl pot avea deopotrivă, în acest sens, Biserica Ortodoxă Română, mediile de cercetare din Republica Moldova şi comunităţile româneşti din ţările vecine (Ucraina, Ungaria, Serbia etc.).
 
Capacitatea redusă a instituţiilor de stat din România de a elabora programe strategice de impact, prin ample dezbateri publice corelate (iniţiate/derulate prioritar cu angrenarea în acest efort a mediilor academice şi ştiinţifice) care să genereze consolidări ale profilului României în plan intern şi extern, este / poate fi nocivă pentru viitorul acestei ţări.
 
Este de dorit, în acest sens, să se reconfirme importanţa strategică a funcţionării domeniului cercetării româneşti, prin alocarea de resurse umane şi logistice semnificative şi prin prioritizarea proiectelor şi programelor de cercetare în ansamblul politicilor de stat.
 
Transformarea cercetării într-o Cenuşăreasă a societăţii, simultan cu privilegierea obsesivă a proiectelor folclorice/artistice etc., reduce semnificativ şansele noastre de a genera o Carte exhaustivă a martiriului românesc din ultimul veac, obligatorie pentru memoria noastră colectivă.
 
Numeroase state vecine (Ucraina, Ungaria, R. Moldova) au derulat şi derulează ample programe de stat care cultivă memoria colectivă. Inerţiile noastre în acest domeniu amplifică actualul clivaj în raport cu politicile acestor state şi pot crea, pe termen mediu şi lung, posibile crize identitare ale societăţii româneşti, cu efecte greu de prevăzut şi de controlat.
 
În centrul acestor proiecte şi programe de stat trebuie evidenţiate şi promovate, cu echilibru şi consecvenţă, modelele istorice, figurile eroice şi martirice exemplare care au asigurat supravieţuirea proiectului românesc (a ethosului românesc) în ultimul veac.
 
Absenţa unor astfel de proiecte şi programe de stat favorizează exilul românesc, slăbeşte încrederea românilor în capacitatea instituţiilor şi a societăţii în ansamblul său, reduce fidelitatea noilor generaţii faţă de România şi istoria ei, alimentează marasmul etic şi încurajează exodul, creând premise catastrofice (emigraţia românească din ultimii 30 de ani, fără precedent în toată istoria României, pare a fi devenit, în acest context, semnul cel mai sigur al degradării mecanismului funcţional care a asigurat până acum, în România, preluarea şi moştenirea de valori, principii, standarde).
 
Absenţa unui Proiect de Țară este totodată consecinţa unei responsabilităţi reduse a clasei politico-administrative faţă de destinele României şi a unei etici colective alterate. Societatea românească mai are încă suficiente resurse interne pentru a suplini, pe termen scurt, absenţa proiectelor şi programelor de stat, pentru a stopa sau amâna un posibil declin ireversibil. În acest context, este vitală punerea în valoare la nivel naţional a acestei resurse (care devine tot mai izolată şi mai precară), prin măsuri precum: finanţarea adecvată a cercetării româneşti; elaborarea de proiecte şi programe sectoriale pe termen lung cu sprijinul mediilor academice şi universitare; finanţarea de proiecte şi programe privind recuperarea memoriei colective.
 
Martiriul românesc s-a produs peste tot în spaţiul nostru istoric; identificarea unei fizionomii a acestuia şi deopotrivă a unei fenomenologii a martiriului, reconstituirea hărţii noastre martirice pot reprezenta obiective de etapă în cadrul acestor procese.
Prin dezbateri academice „transversale” precum Simpozionul Internaţional anual “Destine frânte pentru Țară în vatra istorică românească” de la Mănăstirea Dervent cresc şansele de a se recompune şi reconstitui galeria de portrete a istoriei noastre martirice, în pofida heterogenităţii şi amplitudinii formelor ei de manifestare.
 
Este admirabil şi apreciabil efortul de cercetare şi documentare al multora dintre reprezentanţii mediilor academice şi universitare din România şi R. Moldova (la care se adaugă eforturi corelate ale comunităţilor româneşti din spaţiul nostru de etnogeneză) pentru a evidenţia acest martiriu. Efortul sectorial de mai sus trebuie dublat şi valorificat la nivel naţional, printr-o implicare responsabilă şi sistemică a instituţiilor statului român. În absenţa acestuia, rezultatele vor fi limitate şi inconsistente. În absenţa acestuia, ratarea lecturii lecţiilor istoriei poate crea cataclisme.
 
Sursa foto: Dorin Popescu 
 
Despre Dorin Popescu 
 
S-a născut la Tufeni, judeţul Olt, la 18 aprilie 1970, într-o familie de dascăli. 
Este fost diplomat (cu misiuni diplomatice efectuate în Serviciul Exterior al Ministerului Afacerilor Externe al României - la Moscova, Cernăuţi şi Sarajevo), analist politic, eseist, critic literar şi cadru universitar (a fost lector la Universitatea „Andrei Şaguna“ Constanţa, Facultatea de Ştiinţele Comunicării şi Ştiinţe Politice, unde a predat cursuri din ariile curriculare Comunicare şi Relaţii Internaţionale). 
A absolvit Academia Navală „Mircea cel Bătrân“ şi Facultatea de Litere şi Teologie a Universităţii „Ovidius“ din Constanţa (profilul Litere, specializarea Limba Română - Limba Latină) şi este doctor în Filologie, din 2012, cu teza „Paradigma constituirii discursului literar la Constantin Noica“ (conducător de doctorat: prof. univ. dr. Mircea A. Diaconu, Universitatea „Ştefan cel Mare“ din Suceava; primul conducător de doctorat, la Universitatea din Bucureşti, a fost Marin Mincu). 
Este autorul cărţii „Noica. Bătălia continuă“ (Editura Ideea Europeană, Bucureşti, 2013, debut în volum) şi al volumului „Figuri ale textului anteic“ (antologie de eseuri, texte critice şi articole, publicată la aceeaşi editură, 2016 - autor unic). 
A publicat peste 100 de lucrări, studii, eseuri, recenzii, articole tematice, în diferite reviste culturale şi ştiinţifice din România şi din străinătate şi peste 30 de lucrări ştiinţifice în domeniul teoriei şi criticii literare, este coautor de programe tematice şi cursuri universitare în domeniul relaţiilor publice şi al istoriei şi discursului presei româneşti, la Universitatea „Andrei Şaguna“ din Constanţa şi deţine premii naţionale de eseu şi critică literară (premii ale revistelor Timpul, Contrapunct, Dacia Literară, Marele Premiu pentru critică literară şi eseu al Asociaţiei Scriitorilor din Iaşi etc). 
A fost membru al Cenaclului de Marţi din Constanţa şi al Cenaclului Mihail Sadoveanu. A lucrat ca jurnalist în presa locală (Constanţa) şi naţională, scrisă şi audiovizuală.
Este preşedintele Asociaţiei Casa Mării Negre / Black Sea House Constanţa.
 
Citeşte şi:

Maratonul „Alerg pentru autism Marea Neagră“ - povestea unei comunităţi puternice (galerie foto)