Invitati

#citeșteDobrogea Amintiri despre turcii și tătarii noștri dobrogeni (II)

 Barbu Şt. Delavrancea, Opere, vol. 6, Buc., 1970: „Tătarul nu se ceartă cu mocanul şi nici acesta cu lipoveanul; neamţul nu se supără pe turc, iar pictorul catolic din Caramurat (M. Kogălniceanu, azi - n.n.-) este prieten de căciulă cu hogea turc şi popă românesc”.
 

 
 Dobrogea românească, Editura „Acţiunea Românească”, Bucureşti, f.a./1940
Se pune însă o ultimă întrebare: Acum se simte poporul ce trăieşte în această Dobroge? Ce zic minoritarii?. Căci Dobrogea, prin rolul îndelungat ce l-a avut, de drum al invaziilor şi armatelor între stepele ponto-caspice şi Mediterana orientală, ca şi prin evoluţia sa istorică, a ajuns până în zilele noastre ca o ţară cu multe frânturi de neamuri. Aşadar, ce gândesc şi ce simt aceste minorităţi faţă de majoritatea românească şi faţă de stăpânirea politică românească? Nu mică va fi, cred, surpriza unora, când vor auzi mărturii spontane chiar din pana lor, publicate, nu de mult, în cel mai vechiu şi mai însemnat ziar al provinciei, în „Dobrogea Jună”.
 
Să începem mai întâi cu Musulmanii. Pot fi crezuţi pe cuvânt! Dacă ar fi să iau dela această populaţie patriarhală, onestă şi ospitalieră un semn care să-i caracterizeze mai bine sufletul, aş lua, de sigur, salutul său în trei etaje. Cu o uşoară aplecare a corpului înainte, cu multă demnitate, evlavie şi respect, musulmanii te salută, ducându-şi palma întinsă la piept, la gură şi la frunte. Acesta însemnează: ceea ce am la inimă, am şi la gură şi în cap. Un salut mai semnificativ şi mai frumos nu cunosc din toată etnologia, la nici un popor de pe suprafaţa planetei.
 
Musulmanii aceştia ne fac un dar din cele mai frumoase şi ne dau un argument din cele mai solide. Iată ce mărturisesc un baci-muftiu: Etem Curt Mola; un locotenent-colonel, comandant al gărzilor naţionale; un fost consilier judeţean: Suleiman Abdul Hamid şi un intelectual: M.H. Fazâl:
 
Spicuiesc câteva afirmări mai importante:
„Turcii şi tătarii formează în Dobrogea un singur popor şi, încă din primele zile ale reanexării Dobrogei la Patria-mamă, s-au ataşat cu trup şi suflet poporului român, afirmând, prin loialitatea lor faţă de statul român că Dobrogea e vechiu pământ românesc, care de drept şi de fapt revine Românilor”.
 
„Ca o consecinţă firească a calităţilor lor de oameni de ordine şi pentru a arăta loialitatea lor faţă de Statul român, Musulmanii din Dobrogea au manifestat încă dela început dragostea lor pentru armata ţării. Musulmanii de vază au înţeles că în nici o profesiune nu pot arăta mai mult ataşamentul faţă de statul şi poporul român decât în cariera de sacrificiu - cariera armelor. De aceea, cele dintâi şcoli pe care le-au urmat fiii musulmani au fost şcolile militare”.
 
„Devotamentul lor şi l-au arătat cu prisosinţă în campania din 1913 şi în cea din 1916, când au alergat cei dintâi la chemarea Ţării, la unităţile lor, fiind gata pentru orice sacrificiu pentru interesele şi apărarea Patriei. Mulţi dintre ei nu s-au mai întors acasă la satele lor dobrogene; ei şi-au găsit moartea eroică pe câmpurile de luptă, alături de camarazii lor Români. De aceea, de ziua eroilor, se pomenesc şi numele lor.”
 
„Turco-tătarii au dat dovadă de înţelegere şi recunoştinţă faţă de statul şi poporul român, când au hotărât definitiv de a nu se socoti ca minoritari ci ca nişte adevăraţi cetăţeni români de religie mahomedană, un corp solidar cu marea masă a poporului român”.
 
„Astăzi, ca plugari buni, ei reprezintă un popor de ordine, care s-a adaptat la cultura şi civilizaţia românească pentru a contribui, în aceste timpuri grele, prin munca lor cinstită, credinţa în Dumnezeu şi solidaritatea în jurul Tronului, la întărirea şi înălţarea scumpei noastre Patrii” (L. Col. Ali Murtaza) Acestea sunt cuvintele unui militar tătar.
 
Afirmând recunoştinţa musulmanilor pentru grija părintească a statului român faţă de cultura şi tradiţiile musulmane; pentru clădirea măreţei moschei Regele Carol I din Constanţa; pentru deschiderea porţilor tuturor şcoalelor, în special a şcoalelor militare, fiilor de Musulmani; pentru înfiinţarea unui organ de conducere superior a cultului musulman; pentru înfiinţarea unui seminar musulman la Babadag, mutat apoi la Medgidia şi pentru alte binefaceri-baş muftiul Etem C. Mola declară că „România este ţara unde cei cu limbă şi religie diferită găsesc tratamentul cel mai civilizat posibil şi încheie cu aceste frumoase cuvinte: „Dumnezeu să reverse binecuvântarea şi bunătăţile sale asupra scumpei noastre patrii, România, şi să aibă în paza sa pe Majestatea Sa Regele Carol II”.
 
Iar fostul consilier judeţean Suleiman Abdul Hamid declară categoric: Noi nu vrem şi nu putem să fim minoritari”. „În vocabularul nostru, termenul acesta nou, născocit după războiu, nu există”. „A spune că nu vrem să fim minoritari, ar putea însemna că ne-am gândit vreodată să fim şi cumpănind avantagiile şi dezavantagiile, am ajuns la concluzia că nu e bine să fim minoritari”. „În realitate noi nici nu ne-am gândit vreodată că am putea fi minoritari. Mai mult decât atât, cel puţin până la război, n-am fi putut crede că în România cineva s-ar putea socoti minoritar. Calitatea de minoritar noi o socotim una dintre noutăţile aduse de războiu, o noutate cu care firea conservativă a Turcului din Dobrogea nu se poate împăca”.
 
„Noi suntem Români care ne iubim patria cu aceeaşi căldură, cu acelaşi spirit de sacrificiu ca şi Românii cari vorbesc româneşte: ne rugăm la Dumnezeu pentru ţară cu aceeaşi căldură - limba în care ne rugăm fiind singura deosebire”. „Şi dacă ne dăm seama că Dobrogea nu poate progresa de cât ca provincie românească; dacă ne dăm seama că dacă din atâtea puncte de vedere Dobrogea este şi nu poate să fie decât românească, sentimentul nostru devine cu atât mai solid, cu atât mai adânc, cu atât mai natural. Părinţii noştri au apucat vremurile tulburi ale Dobrogei. Sfârşitul vieţii lor l-au trăit însă binecuvântând statul care le-a adus liniştea, siguranţa vieţii şi a gospodăriilor lor, dreptatea şi egalitatea în faţa legilor, libertatea cultului şi aşezămintelor şi mai presus de toate, administraţie blândă şi omenie în toate. La această omenie românească Turcii din Dobrogea n-au rămas nesimţitori, ci au răspuns cu aceeaşi omenie. Aşa fiind, o chestiune a minorităţii turceşti don Dobrogea a fost înlăturată de la început”.
 
„Aspectul nostru politic a fost acela al unei populaţii româneşti de limbă turcă.” „Noi nu suntem străini, nu suntem minoritari; noi suntem Români; Români prin simţire, prin convingeri; Români prin viaţa noastră; Români prin scopul suprem al vieţii noastre!”
Aşa gândesc şi simt Musulmanii din Dobrogea faţă de Români şi de România.
 
 Vasile Helgiu, Şcoala românească dobrogeană. De la înfiinţare până în 1938. Monografie. Istoric, documente, diagrame, Institutul de Arte grafice „Albania”, Constanţa, septembrie 1938
Lucrarea abundă în statistici şi date concrete. Între altele, referindu-se la „populaţia Dobrogei vechi” se face o statistică comparativă pentru 1928 şi 1880. În esenţă, români era, în 1928, 168 145, faţă de 51 915- în 1880; turci - 11 037, tătari - 22 996- în 1928- faţă de 45 902, împreună, în 1880; bulgari 47 310 faţă de 30 643 (p. 24). Statistica vorbeşte, în mod clar, despre politica demografică, firească, a României în Dobrogea.
 
Referindu-se la perioada contemporană autorului, acesta spune, între altele, că aşezările turceşti şi tătăreşti prezintă unele caracteristici, pe care le enumeră cu sinceritate: „În satele turceşti casele sunt rare, îndeobşte împrejmuite cu gard peste înălţimea omului, pe când cele tătăreşti au o înfăţişare troglodită, fără nici o ordine; în general, toate casele sunt făcute din pământ, cu lut galben şi paie frământate, case fără tavan, fără podele, fără un scaun sau masă, iar drept pat o prispă pe marginea pereţilor interiori. În case nimic pe care să-ţi pui ochii; o rogojină, o sobă oarbă într-un colţ, încălzită iarna cu tizic (paie şi pleavă treierate de cai şi strânse în bucăţi ca cine ştie ce lucru de valoare), lemnele lipsind cu deosebire în stepă.
 
Femeia tătarului munceşte puţin, cele bătrâne stau toată ziua cu luleaua pline de fum şi cenuşă. Satele tătarilor n-au nici o împrejmuire, nici un pom. ŞI dacă n-ar fi fumul ce curge necontenit, ai avea părerea că nu sunt locuinţe omeneşti. De altfel, şi munca Tătarilor se face de multe ori ca şi la primitivi,- este însoţită de muzică. Se aşează la rând cu sapele în şir, iar înaintea lor pare că ar sta un strămoş- se dă cu sapa odată, se face un pas înainte, desigur nu în acelaşi ritm, dar totuşi într-o colaborare din care nu se vede energia şi munca individuală.
 
Aceeaşi primitivitate o găsim şi la dansul lor, imitând munca prin mişcările genunchilor, umerilor, a întregului corp. Au şi obiceiuri frumoase: bătrânii sunt respectaţi şi tatăl este încă multă vreme conducătorul tuturora, chiar după ce se însoară cei tineri. Nunţile ca şi petrecerile lor păstrează ceva din vremurile barbare, cu lupte între aşa zişii pelivani care ţin câteva zile în bătaia tobei şi dairalei ce nu mai contenesc. Privind în general traiul alături de Români, de Nemţi şi de Turci, Tătarii nu şi-au schimbat prea mult apucăturile şi felul de viaţă… Şi totuşi acest tablou suferă modificări în satele în care aşezările româneşti au depăşit majoritatea sau chiar în satele tătărăşti unde ambianţa cere o nouă viaţă:
 
Tătarii au început să se încadreze în ritmul muncii creiatoare, fac gospodării noi, arătoase, clădiri simetrice şi case omeneşti, plantează pomi, îşi împrejmuiesc casele, le văruiesc (lucru neauzit şi nevăzut cu 10 ani în urmă). Un exemplu viu îl avem în satul Valu lui Traian vechiul Hasancea, la 12 km de Constanţa. Cât priveşte vieaţa familiară a Turcilor cât şi gospodăria lor, găsim alt ritm. Aceştia locuesc în case mai spaţioase, cu împrejmuiri de cetate, unii cu grădini şi stupării, ci o înfăţişare ce ne arată pe oamenii aşezaţi şi cu grijă de gospodăria lor. Vieaţa familiară li restrânsă; nu beau vin, îşi fac rugăciunile tradiţionale cu toată rigoarea, sunt foarte cinstiţi, cumpătaţi la vorbă şi stăruitori la muncă. Ca înfăţişare exterioară, Turcii sunt bruneţi, corpul bine făcut, fruntea dreaptă, ochii negrii sau căprui, spre deosebire de Tătari cari au două caracteristice, nasul turtit şi ochii cu tăietură piezişă. Atât femeile cât şi fetele şi la Turci şi la Tătari îşi vopsesc unghiile, genele şi sprâncenele. Populaţia Turcă-Tătară din cauza emigrărilor este în continuă descreştere“.
 
Sursa foto: Imaginea reprezintă o ilustrație din cartea „Dobrogea 1878-1928. Cincizeci de ani de vieață românească“, disponibilă în Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanța
 
Despre Lavinia Dumitraşcu
 
Lavinia Dacia Dumitraşcu s-a născut la Constanţa pe data de 9.12.1966. A fost atrasă, în clasele generale, de gimnastică, a scris poezie, a frecventat cenaclurile constănţene, a publicat în reviste literare şi a luat premii. A ales însă istoria pentru că era fascinată de modul în care scotocea tatăl său, regretatul Gheorghe Dumitraşcu, prin arhive şi biblioteci pentru a „dezgropa“ ceea ce era îngropat şi uitat. A activat ca lector asociat la Universitatea „Ovidius“ Constanţa - Facultatea de Istorie şi Ştiinţe Politice, iar anterior, ca preparator/lector univ. în cadrul Universităţii „Andrei Şaguna“ din Constanţa. Din 2005 şi până în prezent este muzeograf 1 A în cadrul Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa. 

 
Citeşte şi:

Amintiri despre turcii şi tătarii noştri dobrogeni (I)

 


Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Român rănit într-o explozie în Turcia, pe un tanc petrolier

02 Jul 2019 1295

Revista presei locale

28 Jun 2019 623

Amintiri despre turcii şi tătarii noştri dobrogeni (I)

27 Jun 2019 2192

Evenimentul „Convieţuire interetnică pe plaiuri dobrogene”, la Cumpăna

19 Jun 2019 1170

Continuă cercetările în cazul marinarilor turci, prinşi pescuind ilegal în Marea Neagră

30 May 2019 385

Doi cetăţeni turci şi-au făcut o firmă nouă în Medgidia

24 May 2019 507

Comandantul pescadorului sub pavilion Turcia, surprins la braconat în Marea Neagră, arestat pentru 30 de zile

23 May 2019 421

Revista presei locale

22 May 2019 535

Nu e glumă Război, pe Marea Neagră, zona Costineşti. Marinari turci răniţi, navă scufundată. Un avion şi vase militare în ajutor

21 May 2019 21395

Dimitrie Cantemir şi Dobrogea (III) Despre misteriosul neam al citakilor

21 May 2019 1652

Cea de-a doua ediție a Târgului Meșterilor Populari din Dobrogea organizată cu prilejul Zilei Constanței (galerie foto)

14 May 2019 707

Două nave şcoală din Turcia ajung în Portul Constanţa. Când pot fi vizitate

10 May 2019 706

Mai mulți migranți, depistați la frontieră încercând să intre ilegal în România. Incredibil unde au fost găsiți suspecții

22 Apr 2019 608

Cetățeni turci, cu documente false, identificați la trecerea de frontieră de la Negru Vodă

09 Apr 2019 454

Marea Neagră şi Dobrogea în cronicile bizantine (II) - Mircea cel Bătrân şi războiul civil otoman

08 Apr 2019 1342