#citeşteDobrogea Cum arătau satele Dobrogei la sfârşitul secolului XIX? (II) Alacapî, Docuzyol, Kiostel...

Începem prezentarea satelor din judeţul Constanţa în plasa Medgidia. Denumirile acestor aşezări sunt cele vechi, turceşti şi tătăreşti, ce au fost modificate de către statul român abia în perioada interbelică.




Una dintre cele mai importante comune rurale din această plasă era Alacapî (alte forme - Alakapî, Alacap, Alakapu, Alacapo), cunoscută nouă astăzi sub numele de Poarta Albă. Veche aşezare întemeiată de către tătari, întemeiată cel mai probabil în jurul anului 1812. Numele de Alacapî a fost tradus de specialişti ca "Bolta lui Allah", "Poarta lui Allah", termen pe care ulterior administraţia românească l-a transformat în Poarta Albă.


La acea vreme, în anul 1897, comuna rurală Alacapî era compusă din trei sate: reşedinţa Alacapî, Docuzyol (azi Cuza Vodă) şi Kiostel (azi Castelu).


Grigore Dănescu oferă informaţii privind situarea geografică a comunei, dând detalii interesante. Astfel, se menţionează că această comună se mărginea la est cu o altă comună numită Omurcea (Valea Seacă - azi parte din comuna Valu lui Traian), ce ţinea de plasa Constanţa. La vest, comuna Alacapî se învecina cu Bulbul (azi Ciocârlia) şi cu Medgidia, la sud cu comuna Murfatlar iar la nord cu satul Karatai (azi Nisipari).


Pe teritoriul comunei sunt consemnate dealurile Docuzyol, Hagi Kabul, Kiostel, Caracik Bair, Tasli Bair, Gherme Bair, Sistîrlî, Șancal etc. Există şi văi, însă acestea au apă doar primăvara sau după ploile de toamnă.


Să nu uităm că Valea Karasu (Kara Su) este foarte întinsă, iar adesea ea este numită diferit, în funcţie de aşezările prin care trece. De aceea, la Alacapî, la 1897, valea Karasu îşi schimbă numele după localitatea omonimă.


Grigore Dănescu ne oferă detalii extrem de interesante legate de climă: "Clima comunei este rigurosă, cu veri căldurose şi ierni frigurose, fiind expusă ventului dominant de reserit: Rareori venturile aduc ploi prin aceste regiuni, totuşi clima e destul de sănătosă".


Satul Kiostel se află la 7 kilometri NV de reşedinţa Alacapî, în timp ce satul Docuzyol (Docuzol) este situat la 10 kilometri distanţă de reşedinţă. Tot pe raza comunei sunt consemnate, pe râul Docuzol, două târle aparţinând proprietarilor Căciulă şi Manase.


Comuna rurală Alacapî are o şcoală mixtă de băieţi şi fete, unitate ce deţine şi 10 hectare de pământ. Școala se afla în "cătunul" Docuzyol, avea un învăţător şi 69 de elevi înscrişi din care 40 erau băieţi iar 29 fete. Pe raza comunei, în Alacapî şi la Kiostel funcţionau şi două şcoli musulmane ce ţineau de două din geamiile existente în aceste aşezări.


În total, musulmanii din comună aveau trei geamii, câte una în fiecare sat al comunei şi care deţineau câte 10 hectare de pământ şi erau deservite de câte un hoge. Creştinii îşi aveau şi ei o biserică, una cu hramul Sfântul Dumitru, care la rândul ei avea arondat un teren de 10 hectare. Biserica avea un personal format dintr-un preot, un cântăreţ şi un paracliser.


Întreaga comună, cu ale sale trei sate, avea o populaţie formată din 318 familii compuse din 1.551 de persoane (830 de bărbaţi şi 721 de femei). Existau 932 de necăsătoriţi, 580 de căsătoriţi, 38 de văduvi şi un divorţat. Existau doar 51 de ştiutori de carte în toată comuna. Din totalul de 1.551 de locuitori, şapte erau supuşi străini iar restul - cetăţeni ai României.


Spre comparaţie, pentru a înţelege dezvoltarea demografică a zonei, la recensământul oficial din 2011, actualele localităţi constănţene (satele) Poarta Albă, Castelu şi Cuza Vodă aveau populaţii de 4.306, 2.833, respectiv 3.197 de locuitori. În realitate, populaţia este şi mai numeroasă în prezent.


În 1897, din cei 1.551 de locuitori ai comunei Alacapî, 1.142 erau creştini iar 409 mahomedani. Existau 310 capi de familie, contributori fiscali, în sensul că plăteau taxele şi impozitele impuse de către statul român. Dintre aceştia 259 erau agricultori, 8 erau comercianţi, iar 43 aveau alte profesiuni.


Comuna avea o suprafaţă totală de 10.113 hectare, din care 68 de hectare erau ocupate de vetrele satelor unde existau 311 case (n.a. pentru cele 318 familii menţionate). Statul deţinea doar 820 de hectare, în timp ce restul de 9.225 de hectare aparţineau locuitorilor. Aflăm că: "economiceşce, comuna stă destul de bine, se cultivă grâu, orz, ovăz, porumb, mei, fasole..."


Pe raza comunei erau înregistraţi 259 de plugari, existau 161 de pluguri, dar şi 25 de maşini de secerat, 4 maşini de bătut porumb, 134 de grape de fier, 179 de care cu boi, 57 de căruţe cu cal. Existau 142 de puţuri, precum şi un pod plutitor în Docuzyol, iar la Kiostel funcţiona o moară de vânt.


Pe lângă agricultură, creşterea animalelor era de asemenea o ocupaţie principală. Comuna, prin proprietarii săi, avea 9 armăsari, 263 de cai, 339 de iepe, 111 mânzi (813 cai în total) şi 1835 de vite (7 tauri, 775 de boi, 661 de vaci, 391 de viţei). Existau însă foarte multe ovine - 9405, dar şi capre (18) şi porci (268). Mai toate animalele, precum şi produsele rezultate din creşterea lor (brânzeturi, lână etc.) erau destinate vânzării în exteriorul comunei. Se mai "exportau" (a se înţelege vânzare în exteriorul comunei, nu în străinătate) cereale. În comună se aduceau din exterior maşini agricole, unelte şi manufactură.


În comună erau opt comercianţi (şapte crâşmari şi un băcan). Se ajungea uşor la Medgidia şi Murfatlar, iar gara CFR Constanţa - Cernavodă trecea prin apropiere, fără însă ca Alacapî să aibă vreo staţie sau haltă. Prin Docuzyol trecea însă drumul judeţean Medgidia – Caramurat, iar toate cele trei sate erau unite între ele prin drumuri comunale. Dănescu menţionează că această comună este străbătută de două dintre valurile lui Traian.


Satul Alacapî avea 279 de locuitori şi era mai puţin numeros decât Docuzyol, unde erau consemnate 774 de persoane. Despre Docuzyol aflăm: "Casele sale sunt în general mari şi regulat aşedate, ceea ce face ca uliţele sale să fie tot drepte. Șoseaua Medgidia - Carol I (Danachioi - azi Nicolae Bălcescu) trece prin partea apuseană a satului şi prin Câşla lui Căciulă iar drumul comunal Chiostel - Tortoman tae satul în două părţi aproape egale. Alte drumuri mai pleacă la Nord, spre Bilarlar (Dorobanţu), la Nord Est către Caramurat (azi Mihai Kogălniceanu) şi la Vest către Panaghir (n.a. Panairul Medgidia?)".

Satul Kiostel (Chiostel), azi Castelu era locuit în acea vreme de tătari, iar lui Dănescu i-a fost mai dificil să obţină informaţii exacte cu privire la populaţia sa. El consemnează că ei se ocupă de creşterea animalelor şi că "pământul nu este tocmai cultivat împrejurul satului, din cauza umezelei, ci e lăsat să crească iarba pe care o pasc animalele locuitorilor, în special oile".


(Va urma)


Bibliografie


Grigore Gr. Dănescu - "Dicţionarul geografic, statistic, economic şi istoric al judeţului Constanţa", lucrare editată sub egida Societăţii Geografice Române, operă recompensată cu premiul Grigore G Tocilescu şi cu premiul Societăţii Geografice, Tipografia şi Fonderia de Litere Thoma Basilescu, Bucuresci 1897


Grigore Gr. Dănescu - "Dicţionarul geografic, statistic şi istoric al judeţului Tulcea", 1896


Căpitanul MD Ionescu - "Dobrogea în pragul veacului al XX-lea - Geografia matematică, fisică, politică, economică şi militară", Atelierele de Grafică V Socecu, Bucureşti 1904


George Ioan Lahovari - "Marele Dicţionar Geografic al României", vol.1, 2, 3, 4 şi 5 (1898-1902), alcătuit şi prelucrat după dicţionarele parţiale pe judeţe, lucrare ce îi are ca şi coautori şi contributori pe Grigore G. Tocilescu şi gen. CI Ioan Brătianu.


Analele Dobrogei, serie veche (1919-1938)


Sursa foto: „Un sat dobrogean – Ezibei“, de C.D. Constantinescu-Mircești, lucrare disponibilă în Biblioteca Digitală ZIUA de Constanța


Despre Cristian Cealera
 
Născut la data de 16 iulie 1974, în Techirghiol, Cristian Cealera a urmat cursurile Școlilor Gen.12 şi 25 şi a absovit Liceul „Decebal“, din Constanta, promoţia 1992. A urmat cursurile Facultăţii de Drept „Nicolae Titulescu“ din Bucuresti şi este licenţiat în Criminalistică. După absolvirea facultăţii, a urmat stagiul militar, apoi a activat trei ani ca jurist la o societate comercială din Mangalia. În anul 2001 a intrat în presă şi timp de 15 ani a lucrat la diverse ziare, inclusiv la ZIUA de Constanţa, acoperind diverse domenii - de la Eveniment, la Social, Cultură şi Sport. A fost angajat la două televiziuni, iar la una dintre acestea, în calitate de producător şi scenarist, a realizat 19 filme documentare despre siturile arheologice din Dobrogea. Continuă şi astăzi realizarea de filme documentare şi publică materiale de promovare a istoriei şi culturii dobrogene. 
Are un master în Antropologie şi Istorie Europeană, absolvit la Universitatea „Ovidius“ din Constanţa, Facultatea de Istorie. În prezent, este doctorand al Facultăţii de Istorie din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“, din Iaşi. Este autorul seriei de trei volume „Poveştile Mării Negre“ şi al romanului istoric „La marginea Imperiului - Origini“, cărţi publicate în perioada 2014-2018.    

Citeşte şi:

După 15 ani de presă, Cristian Cealera şi-a descoperit o nouă vocaţie

Interviu cu publicistul Cristian Cealera - „Nu m-am considerat niciodată un scriitor, ci mai repede un cronicar de Ev Mediu“

#citeşteDobrogea Cum arătau satele Dobrogei la sfârşitul secolului XIX? (I) Judeţul Constanţa în anul 1897