Invitati

#citeşteDobrogea Dintre eroii necunoscuţi ai urbei constănţene. Chimistul Mircea Berberianu (1885-1917) - erou al Primului Război Mondial

Cunoaştem nemeritat de puţine lucruri despre oamenii care, prin pregătirea, valoarea şi implicarea lor, au construit, pas cu pas, istoria pământului românesc. Unul dintre aceştia este constănţeanul Mircea Berberianu. În amintirea administraţiei a rămas numele unei străzi din cartierul I.C. Brătianu - nici acela scris corect. De altfel, cel care a purtat acest nume nu le este cunoscut nici locuitorilor acelei străzi. 
 

 
Fiu al farmacistului şi omului politic liberal Ion Berberianu şi al Charlotei Berberianu (Daniel), Mircea Berberianu s-a născut în 1885, la Bucureşti. Era cel mai mic dintre copiii familiei: Ion, Traian Ulpiu, Vintilă şi Higeia (devenită Teodorescu) şi Mircea. Fără îndoială, cei mai de seamă sunt Ion - tatăl, Traian Ulpiu (avocat, deputat, jurnalist) şi Higeia (licenţiată în farmacie).
 
Clasele primare le-a urmat la Calafat, cursul inferior al liceului la Turnu Severin şi pe cel superior la Liceul „Gheorghe Lazăr” din Bucureşti. A urmat, apoi, cursurile Institutului „V. Angelescu“ din Constanţa. În 1904, se înscrie la Facultatea de Farmacie şi Ştiinţe din Bucureşti. Peste trei ani, şi-a dat licenţa în Ştiinţe fizico-chimice.
 
Doctorand al Facultăţii de Ştiinţe de la Sorbona, obţine diploma de doctor în chimie „cum magna”. Aici l-a cunoscut pe profesorul doctor C.I. Istrati, cu ocazia unei vizite pe care acesta o face doctorului Haler, directorul Institutului de Chimie. Aflaţi în laboratorul de la Sorbona, Haler i l-a prezentat pe Mircea ca fiind „un tânăr desăvârşit şi care face cinste ţărei sale”. Şi a adăugat rugămintea: „Te rog să ai grijă de acest tânăr căci mult folos va avea de pe urma lui învăţământul dumneavoastră superior”. De altfel, la susţinerea lucrării de doctorat, Haler afirmase că doctoratul lui Mircea Berberianu reprezintă „un mare pas înainte în domeniul chimiei”.
 
Aşa începe o frumoasă şi fertilă colaborare între profesorul doctor C.I. Istrati şi tânărul chimist doctor Mircea Berberianu. Întors în România, în toamna lui 1911, Berberianu îşi echivalează examenul de doctorat în Chimie la Facultatea de Ştiinţe Bucureşti, preşedinte al comisiei fiind dr. C.I. Istrati.
 
Mircea Berberianu a urmat şi Şcoala Militară, de unde a ieşit cu gradul de sublocotenent de infanterie. În acelaşi an, îl găsim în rândul „primilor alegători constănţeni”. Întors în „civilie”, în iarna anului 1912, Mircea Berberianu se angajează ca şef de lucrări la Facultatea de Ştiinţe din Bucureşti. „De o modestie rară, de o competenţă desăvârşită”, prin conştiinciozitatea cu care lucra, ajunge unul dintre cei mai apropiaţi colaboratori ai dr. C.I. Istrati.
 
Dincolo de lucrările personale, acesta duce mai departe şi munca de cercetare a dr. C.I. Istrati, pe care, din păcate, nu o va putea finaliza din cauza morţii lui. „Buletinul Academiei Române”, a publicat o dare de seamă a lucrărilor efectuate de Mircea Berberianu la Paris şi la Facultatea de Ştiinţe din Bucureşti. Mai mult, Mircea Berberianu continuă şi munca la catedră a dr. C. I. Istrati, în anul universitar 1915-1916, predând studenţilor de anul II o parte a cursului acestuia, Chimia azotului.
 
Pe 1 noiembrie 1915, „Liberalul Constanţei” anunţa evenimentul, la rubrica Ştiri universitare. Peste o săptămână, periodicul amintit relua informaţia - însoţită de o fotografie a lui Mircea Berberianu. Semnatarul articolului Profesorul şi elevul - profesorul fiind primarul de atunci al Constanţei -, Cato, scria: „Mărturisesc că noutatea aceasta, printre alte veşti rele, mi-a produs o bucurie nespusă, la gândul că, o odraslă a Constanţei, prin ştiinţa sa, care l-a făcut să se avânte spre învăţământul universitar, vine să onoreze nu numai pe părinţii dar şi pe profesorii săi, cari au ştiut să cultive însuşirile elevului, pentru ca azi să poată da roadele cu care ei se pot mândri”.
 
Încă de când studia la Paris, Mircea Berberianu a scris în ziare, fiind colaborator al „Liberalului constănţean”, realizator al rubricii Ştiri şi fapte din domeniul ştiinţelor. Amintim, între articole: Ştiri şi fapte din domeniul ştiinţelor, culese şi… de Dr. Mircea I. Berberianu, Despre conservarea ouatelor, Charlot Bastian. Problema iminentului Prim Război Mondial şi, apoi, cea a implicării României au constituit teme la care Mircea Berberianu s-a oprit în analizele sale - multe publicate ca editoriale -: La începutul anului, Pulbere fără fum, 3 editoriale intitulate Preocupări în vederea Pacei, După 2 ani, Filogermani, După doi ani. Există un pericol rus?, După doi ani. Pericolul german etc.
 
Mircea Berberianu scrie, pe 7 iunie 1915, un articol intitulat Va suna ceasul, în care milita pentru unirea tuturor teritoriilor româneşti într-o Românie Mare: „Îndeplinirea tuturor aspiraţiunilor noastre naţionale ar trebui să grupeze în cuprinsul graniţelor unei Românii Mari, ţinuturile de peste Carpaţi, între Nistru şi Tisa, ar trebui să alipească de patria mumă întreaga Basarabie, ar trebui să ne redea pe românii de peste Dunăre... Banatul, Ardealul şi Bucovina sunt istoriceşte şi etniceşte româneşti, trebuiesc, deci, alipite la România în urma războiului de liberare a fraţilor de peste munţi”.
 
Înainte de intrarea României în Primul Război Mondial, sublocotenentul Mircea Berberianu a fost concentrat la Pulberia Armatei. Aici şi-a adus aportul în conformitate cu pregătirea sa, dozând azotul din pulberile ce se fabricau. De altfel, acesta a înfiinţat, la Bucureşti, prima fabrică de acid azotic a Armatei, care producea zilnic cantităţi cu mult mai mari decât cele necesare fabricării pulberilor.
 
Atunci când Pulberia Armatei a fost evacuată, Mircea Berberianu a lucrat la reinstalarea ei a Letea - Bacău -, şi, apoi, la strămutarea acesteia, la Botoşani. De aici, este trimis la Iaşi, unde primeşte misiunea de a instala o nouă fabrică de acid azotic a Armatei, ce depindea de „Pyrotechnia Armatei”, a cărei conducere i se încredinţează. Odată cu această însărcinare, este ridicat la gradul de locotenent. Fiecare dintre cele doua fabrici înfiinţate de chimistul Mircea Berberianu puteau da zilnic câte 5000 kl de acid nitric. Guvernul Rusiei l-a solicitat, nominal, pe Mircea Berberianu pentru a-şi continua activitatea „în fabricile ruseşti de pulberi de la Şotka ca chimist tot pentru instalarea unei asemenea fabrici de acid azotic“. Acesta a refuzat, în ciuda avantajelor - materiale în primul rând - pe care aliatul nostru i le oferea, rămânând la dispoziţia Armatei Române, „mulţumindu-se cu salariul lui modest de şef de lucrări al facultăţei”.
 
La Iaşi, i-a îngrijit pe subordonaţii săi, bolnavi de febră tifoidă, boală pe care a contactat-o şi care i-a adus moartea, în septembrie 1917. Aceasta s-a întâmplat după ce a pus în funcţiune fabrica de acid azotic, înainte de inaugurarea oficială a acesteia.
 
A fost înmormântat la Iaşi. În urma sa, au rămas două orfane, Zoica şi Rodica M. Berberianu, de cinci, respectiv doi ani. Secretarul general al Ministerului Muniţiilor rostea la înmormântarea lui Mircea Berberianu, adresându-se tatălui său:
„Dumneata ai pierdut mult, dar noi, ţara, am pierdut şi mai mult. Redacţia ziarului «Liberalul Constanţei» a pierdut şi mai mult, dar Dobrogea şi învăţământul superior al ţărei a pierdut şi mai mult. (…)
Cine ştie de ce sprijin se putea bucura Constanţa de pe urma lui Mircea Berberianu. Moartea nemiloasă a secerat pe confratele nostru de condei tocmai atunci când ţara începea să tragă foloase după urma capacetăţei lui, tocmai atunci când ea avea mai multă nevoie de el. (…) Şi dacă a avut un ultim regret, a fost acela că fiind istovit de boală, n-a putut să asiste la inaugurarea oficială a fabricei de acid nitric ridicată şi întocmită după concepţia şi planurile lui”.
 
Iar Constantin Sarry scria despre Mircea Berberianu, pe care-l considera ca având „o cultură şi o educaţie ce fac faţă şi părintelui şi generaţiunii lor”: „De o voinţă rigidă, de o probitate imaculată, de o delicateţe feciorelnică, de o inteligenţă nebănuită, de o modestie înnăscută, de un sentimentalism sobru, de un devotament clasic, de o hotărâre neşovăită, doctorul în chimie de la Sorbona şi fost şef de lucrări de la facultatea de ştiinţe de la Bucureşti (….), excepţie în rândurile colegilor, în cercurile prietenilor, chiar în sânul familiei sale.
 
Prieten cum rar se mai întâlnesc în zilele de astăzi - prietenie pe care i-am apreciat-o întocmai - Mircea Berberianu a alimentat ani de-a rândul cronica ştiinţifică a «Dobrogei june» cu o bogăţie în cunoştinţe şi expunere cu adevărat occidentale. (…) Moartea pe câmpul muncei pentru patrie a acestui merituos şi distins fiu al Constanţei, nu constituie o pagubă ireparabilă numai pentru Dobrogea noastră, ci şi pentru toată ţara. Pe mormântul lui timpuriu, depun o lacrimă frăţească”.
 
Redacţia „Liberalului Constanţei” amintea, în 1920: „Războiul pentru întregirea neamului a lovit crud redacţia noastră prin pierderea regretatului locotenent. Dr. Mircea Berberianu, mort pentru patrie, în timpul şi din cauza serviciului, în septembrie 1917”.
 
În acelaşi an, Petru Vulcan revenea cu propunerea ziarului „Farul” de a ridica un monument comemorativ în cinstea eroilor neamului, între care şi Mircea Berberianu, locotenent al acestui regim, „santinelă credincioasă”, „stins în floare vârstei”. De asemenea, sprijinea iniţiativa Consiliului Municipal de a schimba numelor unor străzi cu nume de eroi, între care şi dr. Mircea Berberianu.
 
Sursă foto: MINAC
 
Despre Lavinia Dumitraşcu
 
Lavinia Dacia Dumitraşcu s-a născut la Constanţa pe data de 9.12.1966. A fost atrasă, în clasele generale, de gimnastică, a scris poezie, a frecventat cenaclurile constănţene, a publicat în reviste literare şi a luat premii. A ales însă istoria pentru că era fascinată de modul în care scotocea tatăl său, regretatul Gheorghe Dumitraşcu, prin arhive şi biblioteci pentru a „dezgropa“ ceea ce era îngropat şi uitat. A activat ca lector asociat la Universitatea „Ovidius“ Constanţa - Facultatea de Istorie şi Ştiinţe Politice, iar anterior, ca preparator/lector univ. în cadrul Universităţii „Andrei Şaguna“ din Constanţa. Din 2005 şi până în prezent este muzeograf 1 A în cadrul Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa. 
 
Citeşte şi: 

#citeşteDobrogea Cum a ajuns Anghel Saligny să construiască podul de la Cernavodă


 
 
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.