#citeşteDobrogea Medgidia în perioada interbelică. Însemnările fotografului Iancu Nicolae

În perioada interbelică, Medgidia a cunoscut o dezvoltare constantă, datorată investiţiilor făcute de autorităţi, de antreprenorii locali şi de prezenţa negustorilor locali şi a celor străini. Importante date despre oraş şi despre locuitorii săi ne sunt oferite de un fotograf al oraşului care a notat într-un jurnal amintirile sale şi întâmplări pe care le-a trăit în perioada interbelică. Este vorba despre Marin Iancu Nicolae, ajutor de fotograf şi mai apoi fotograf al oraşului, cu origini în Docuzol (Cuza Vodă), rămas invalid în copilărie după o joacă cu un pistol.
 

 
Îşi începuse ucenicia la Sulina în 1925, la fotograful Şişu, dar venise în Medgidia la Târgul Panairului, pentru a câştiga ceva parale. Avea 22 de ani. Alături de proprietarul Şişu se stabilise în Medgidia, cu un atelier mobil de fotografie. Atelierul ambulant a fost instalat în iunie 1928, în centrul oborului de cereale, la o aruncătură de băţ de pompa de apă, în jurul căreia roiau ca nişte albine sacagiii. Mai mult de jumătate din populaţia oraşului suferea de friguri, care puteau fi tratate cu chinină (febra palustro-pernicioasă). Era mare sărăcie şi murdărie în Medgidia la acea vreme, potrivit autorului amintit. Sacagiii cu fesuri decolorate dormitează pe caprele sacalelor pe două roţi, în vreme ce mârţoagele lor costelive îi poartă către muşteriii însetaţi din mahalalele oraşului.
 
Târgul acesta seamănă cu un bătrân care trage să moară. Numai toamna se înviorează datorită târgului. Tătarii sunt nevoiaşi, iar românii, aşijderea. Toamna, moşierii îşi umpleau hambarele înălţate anume lângă gară. Dimineaţa este zarvă mare. Sacagiii gălăgioşi roiesc lângă pompă, iar căruţaşii turci şi tătari se află în centrul oborului de cereale. Căluţii rotofei aflaţi la căruţe aşteaptă clienţii, în timp ce stăpânii lor se îndreaptă către baraca lui Suleiman Akai (Suliman Zaca). Acesta era un tătar bătrân şi spân, ce servea clienţilor săi cafele gingirlii, friptură de berbec înfiptă în frigărui de crenguţe de salcâm curăţate de coajă. Ajutorul său era un tătăruş de vreo 12 ani, pe nume Osman. Căruţaşii tătari sunt prietenoşi. Cel mai bun prieten al tânărului fotograf era Ismail Ali Derviş, un flăcău înalt şi spătos, cu ochi negri şi faţa smeadă. Făcuse armata la grăniceri şi era un bun povestitor, amestecând cuvintele româneşti cu cele tătăreşti. Înainte de armată fusese argat la hoge, ucenic la fierăria lui Demir, băiat de prăvălie la Ablai şi vânzător de bragă în slujba lui Huseim „burtosul”. După lăsarea la vatră devenise căruţaş. Era bun prieten cu fotograful. Pentru a-l ajuta, îşi vându calul pentru a face rost de banii necesari procurării materialelor necesare fotografierii soldaţilor cantonaţi la Peştera.
După profitul obţinut, îşi închiria un local pe strada Mare, în fosta cafenea a fraţilor Gafar. Amintirile sale sunt din anii 1928 -1934. La acel moment era un om căsătorit cu trei copii, două fete şi un băiat. Impozitele erau foarte grele. În sate, era înconjurat repede de clienţi. Mulţi dintre ei erau turci veniţi cândva din Anatolia. Nu se fotografiau de plăcere sau pentru că erau avuţi, ci pentru a obţine paşapoarte cu care să plece în Turcia, unde Kemal Paşa (Kemal Atatürk), le promisese o viaţă „ de huzur”. Cei care au plecat au fost aproape jefuiţi de chiaburi.
 
În anul 1928, primar al localităţii era Aurel Oancea, iar din Consiliul Local făceau parte dr. Ibrahim Themo, Iusuf Ablai, Idriş Ab Gani, Eliaz Apaz. Din comisia interimară făceau parte Traian Petricu, în calitate de preşedinte, iar membri erau Omer Abdulmalec şi Iusuf Ablai.
 
În anul 1931, se organiza Comunitatea Musulmană din Medgidia, care, prin Adunarea Generală din 29 aprilie, a votat statutul acesteia. Au fost aleşi Refic H. Latif - preşedinte, Regep Abdul Gani - vicepreşedinte, Zaid Hagi Acai - secretar, Şefchet Alim - casier, Gemil Omer, Mobin Septar, Şucri Ibraim, Said Ali H. Mustafa, Bechir Zecheria-membri ş.a. Această asociaţie avea rolul de a reprezenta interesele membrilor săi, de a întreţine geamiile şi şcolile existente, de a crea noi instituţii culturale, religioase, economice şi de asistenţă socială. Proprietăţile acestei organizaţii constau din: un local de şcoală în Medgidia, un local de geamie în Medgidia, mai multe prăvălii, case de locuit, locuri virane, 5 ha de teren arabil situate la Gara de sud şi 5 hectare în apropierea satului Valea Dacilor.
 
În iarna lui 1935 nu se găseau lemne la Medgidia. Iarna era foarte aspră. Mâncau fasole, boabe fierte de porumb şi mămăligă. Cei cu dare de mână erau negustorii, cârciumarii, geambaşii şi moşierii. Ei nu sufereau de nimic. Moşierii nu erau mulţi la Medgidia. Când treceau pe strada Mare toţi îi salutau. Copiii nu merg la grădiniţă, pentru că acestea nu există. Şi-ar dori acest lucru. Un alt prieten tătar al fotografului Iancu este Ablamid, cu care conversează frecvent. Ismail fusese concentrat în armată în primăvara lui 1935. Atât Ismail, cât şi Ablamid erau tătari din Cîrîm (Crimeea). Interesant este faptul că din discuţiile purtate între cei doi reiese că cei care plecau în Turcia erau în mare parte turci, mai puţin tătari.
 
Fotograful Iancu este cel care realizează celebra fotografie a Seminarului Musulman de la Medgidia în anii '30, aflată şi pe coperta Anuarului Seminarului Musulman din Medgidia. În 1938, fotograful Iancu se afla la Brăila după ce impozitele şi sărăcia îl doborâseră. Încerca o nouă viaţă, o parte a amintirilor sale fiind legate de Medgidia.
 
Surse bibliografice:
 
***Anuarul Seminarului musulman din Medgidia pe anul şcolar 1931-1932, Editura Institutului de arte grafice al ziarului „Dobrogea jună”, Constanţa, 1932
Marin Iancu Nicolae, După negură, soare…., Editura Tineretului, Bucureşti, 1963
Colecţia George Neacşu.
Apud A.Lăpuşan, Şt. Lăpuşan, Medgidia-Carasu, Editura Muntenia, Constanţa, 1996
Virgil Coman, Repere arhivistice privind Comunitatea Musulmană din Medgidia în perioada interbelică, în vol. Moştenirea istorică a tătarilor, Editura Academiei Române, Bucureşti, 2013, pp.423.
Adrian Ilie, Comunităţile turcă şi tătară din Medgidia. Aspecte privind orgarea politică, socială, economică, religioasă şi culturală, Editura Ex Ponto, Constanţa, 2015
 
Sursa foto: „Anuarul Seminarului musulman din Medgidia pe anul şcolar 1931-1932“, Editura Institutului de arte grafice al ziarului „Dobrogea jună”, Constanţa, 1932, foaia de titlu; colecția George Neacșu
 
Despre Adrian Ilie 
 
Licenţiat şi masterat în istorie - Universitatea „Ovidius” Constanţa, şef de promoţie.
Doctor în istorie şi cursuri postuniversitare - Universitatea din Bucureşti. 
Director adj. - Şcoala Gimnazială „Constantin Brâncuşi” Medgidia.
Metodist, responsabil Cerc pedagogic şi membru în Consiliul Consultativ (ISJ Constanţa).
Autor al mai multor lucrări şi studii despre Medgidia şi Dobrogea. 
Autor al unor studii şi cărţi de metodică şi management.
Membru în Comisia Naţională de Istorie din cadrul M.E.N.
Membru al Societăţii de Ştiinţe Istorice din România.
Membru al Asociaţiei Culturale „Mehmet Niyazi” Medgidia.
Membru în grupurile de lucru pentru realizarea programelor şcolare pentru gimnaziu în cadrul M.E.N. (Istorie/Istoria minorităţii turce în România).
Membru în Comisia monumentelor istorice - Medgidia.
Realizator emisiune istorică - Repere Istorice - Alpha Media TV (2013-2018).
Premii obţinute pentru activitatea publicistică.
Premiul „Virgil Coman“ pe anul 2017, conferit de Societatea de Ştiinţe Istorice din România. 
 
Citeşte şi:

Costică Z. Buştiuc - profesor, scriitor şi teolog