#citeșteDobrogea Rasova, așezare românească de pe malul Dunării (I)

Deşi este situată la Dunăre, această aşezare a fost în legătură cu Valea Kara-Su şi cu târgul din localitate, întreţinând legături cu localităţile aflate în stânga văii şi anume Ivrinezu şi Peştera. Într-o condică din anul 1573, ce aparţinea kazalei Tekfürgölu – Karasu, aceasta era înregistrată cu 95 de sate, printre care se găsea menţionată şi localitatea Rasovata.
 

 
Călătorul otoman Evliya Celebi aminteşte de Rasovata (Rasova), care era târg, fiind situat în partea de vest a judeţului Constanţa, la 19 km de Cernavodă şi 78 de km de Constanţa, având un relief cu dealuri de natură stâncoasă, cu văi adânci, maluri înalte şi o reţea hidrografică formată din fluviul Dunărea şi lacul Cochirleni. Apare şi pe harta stolnicului Constantin Cantacuzino, ce a fost realizată la Padova, în anul 1700.
 
Stolnicul Constantin Cantacuzino a fost un bun observator al coordonatelor politicii externe a voievodului muntean Constantin Brâncoveanu. În urma discuţiilor avute cu acesta, a considerat necesară o apropiere de Rusia ţaristă, care manifesta o politică expansionistă către zona Balcanilor, dar în acelaşi timp se erija în apărătoarea creştinilor năpăstuiţi şi aflaţi sub dominaţie otomană. Domnitorul muntean va adopta o politică prudentă, fiind între cele două împărăţii, cea a muscalilor şi cea a turcilor. Cronicarul consemna că îl „îndemnase pă ţariul ca să vie asupra turcilor…, iar pe turci îi îndemna să meargă făr de grijă că le sunt oştile puţine şi flămânde”. Stolnicul va relua legăturile cu Mosova, unde se afla şi vechiul său prieten Nicolae Milescu, pe care-l numea „vechiu prieten şi binevoitor nouă şi frate”.
 
Aşezarea Răsuhata (Rahat Suhat - Izlazul Liniştit), este atestată din epoca romană, iar în secolele X - XII, cetatea bizantină de aici s-a bucurat de refacere. Ea a fost botezată de turci cu denumirea „Rahat Suhat”, deoarece aici existau păşuni bune, care erau căutate de mocanii din Transilvania. Cea mai veche atestare documentară a localităţii datează din vremea domnitorului Radu de la Afumaţi, din anul 1528, având o continuitate neîntreruptă. La 2 iulie 1533, domnitorul muntean Vlad Vintilă de la Slatina întărea Mănăstirii Argeş, Balta Saltava cu toate iezerele „din hotarul de sus, pe la Voina şi pe la Păruşul, până la gorganul Răsuhatei”.
 
La 8 ianuarie 1569, se întărea acea danie prin hrisovul domnitorului Alexandru Mircea, când erau precizate hotarele bălţii Saltava, de la Voina şi Păruşul, până la Gorgan, iar la 1 iunie 1629, Alexandru Iliaş întărea dania, reconfirmată la 20 iunie 1629, pentru ca la 5 mai 1644 Matei Basarab să întărească dania în care figura şi „gorganul Răsuhatei”. Aceeaşi danie a fost pomenită şi reconfirmată în vremea domnitorului Constantin Brâncoveanu, la 18 ianuarie 1689.
 
În registrul Evkaf defterleri livâ-i Silistra din anul 1597, este menţionat ca vakuf instituit de Esmahan-sultan, satul Rasovat, având 286 de suflete şi un venit de 11.019 de akcele. În defterul din 1693 - 1694, ce aparţinea kazalei Karasu, se înregistrau la Rasova, 509 nemusulmani, plătitori de impozite, fiind cea mai numeroasă comunitate, dintre toate localităţile recenzate. În anul 1762, mori de vânt existau la Depren, lângă Rasova, ce sunt menţionate de ofiţerii austrieci Lauterer şi Mihanovici, iar peste trei decenii, guvernatorul turc care îşi avea sediul în marele sat românesc Rasova, în subordinea căruia se aflau alte 115 sate, îi declara călătorului englez W. Hunter că principalele sale eforturi erau îndreptate atunci în vederea convingerii locuitorilor plecaţi în bejenie din cauza războiului să se întoarcă la casele lor, pentru a le reface, fiindcă astfel veniturile sale rămâneau limitate.
 
Se poate observa astfel interesul autorităţilor otomane pentru a avea un control cât mai riguros asupra contribuabililor săi. Dacă aceşti contribuabili aveau de suferit şi nu cunoşteau prosperitatea şi stabilitatea, atunci şi vistieria otomană înregistra pierderi şi se confrunta cu probleme financiare.
 
Conducerea locală îi aparţinea unui ciorbagiu, reprezentat al comunităţii de creştini, care se ocupa şi de întreţinerea unui konak, aflat permanent sub pază. Un astfel de konak se întâlnea şi la Rasova, care în secolul al XVIII-lea avea statutul de târg. Într-o poruncă din 17-26 august 1766, se luau măsuri de securitate împotriva tâlharilor (eskiya), „din nahye Dobrigea care au atacat târgul Rasovat, pendinte de kazaua Karasu, ce incendiară casele a opt inşi şi furând bunuri şi lucruri în valoare de 6.000 de guruşi”.
 
Pe harta lui Schmidt din anul 1774 şi pe cea din anul 1782, apare denumirea Rassovat şi Rusaata, iar pe cele ale lui C. Begeanu, din anii 1844, 1854 şi 1856, denumirea de Rasovata şi Răsuhata. În notiţele agentului polonez Korsak, din anul 1849, e amintită localitatea Rassova, iar Ion Ionescu de la Brad aminteşte de Rasova şi Rasovata, pentru ca viceconsulul francez Guillaume Lejean, în anul 1861, să amintească de Rassova. Karl Peters, în anul 1864, aminteşte localitatea Rasowa, iar revoluţionarul Nifon Bălăşescu a luat contact cu realităţile din localitatea Rasovata, în perioada anilor 1864-1874, fiind însărcinat cu organizarea şcolilor din Dobrogea, unde găsea români.
 
Pe la 1820-1830, românul ialomiţean Chirea Iorga trece Dunărea şi se stabileşte la Rasova, ajungând cântăreţ de biserică şi deschizând o şcoală românească, pe care o conducea, ajungând ulterior ciorbagiu, numit de turci, Chirea Deli Iorga (deli - în sensul de deştept, vioi). Se căsătoreşte cu Maria, sora preotului Encică, iar fiul lor, Dimitrie Chirescu, a luat parte la înfiinţarea „Societăţii de limbă şi cultură” din Silistra, împreună cu alţi învăţaţi, sub conducerea lui Costache Petrescu.
 
Rasova a reprezentat un punct de atracţie pentru mocanii din Transilvania, precum şi pentru autorităţile otomane, care erau interesate de veniturile însemnate obţinute aici.
 
Note bibliografice:
 
*** Călători străini despre Ţările Române, vol. VI
Tahsin Gemil,Considerații privind aspectele demografice ale zonei centrale a Dobrogei la sfârșitul secolului XVII, pe baza unui registru funciar otoman, în C.I.D., Constanța, 1980
Radu Ştefan Ciobanu(Vergatti), Pe urmele stolnicului Constantin Cantacuzino, Editura Sport-Turism, Bucureşti, 1982
Idem, Nicolae Milescu Spătarul. Viaţa, călătoriile, opera, Editura Paideia, Bucureşti, 1998
Maria Magiru, Dobrogea. Studiu etnografic. Românii autohtoni, vol. I, Muzeul de artă populară, Constanţa, 2003 Radu Popescu, Istoriile domnilor Ţării Româneşti, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1963
***Cronicari munteni, ediţie îngrijită de Mihail Gregorian, Editura Pentru Literatură, Bucureşti, 1961
***Cronicari munteni, ediţie îngrijită de Alexandru Piru, Editura Tineretului,Bucureşti, 1968
Petre P. Panaitescu, Nicolae Milescu Spătarul(1636-1708), Editura Ştiinţa, Chişinău, 1993
Tudor Mateescu, Ştiri din documente ale Ţării Româneşti despre vechi sate dobrogene (secolele XVI-XVIII), în R.A., 4, 1991
Idem, Contribuţii la istoria instituţiilor administrative ale românilor din Dobrogea în timpul stăpânirii otomane, în A.I.I.A.X, Iași, XVII, Editura Academiei Române, Iași, 1980
Idem, Date privind situaţia românilor în momentul revenirii Dobrogei la ţară, în R.A., 2, 1992
Valeriu Veliman, Toponimul „Dobrogea” în documentele turceşti, în volumul Tătarii în istorie şi în lume, Editura Kriterion, București, 2003
Radu Ştefan Ciobanu(Vergatti), Evoluţia ideii de independenţă la românii dobrogeni între revoluția lui Tudor Vladimirescu și războiul pentru neatârnarea neamului (1821-1877), în M.N., VI, București, 1982
Adrian Ilie, Valea Kara-su în perioada secolelor XIV-XIX. Monografie istorică, Editura Succeed Publishing, Medgidia, 2008.
 
Sursa foto: Tudor Mateescu, Arh. D., t.II, fasc.I, 1996
 
Despre Adrian Ilie 
 
Licenţiat şi masterat în istorie - Universitatea „Ovidius” Constanţa, şef de promoţie.
Doctor în istorie şi cursuri postuniversitare - Universitatea din Bucureşti. 
Director adj. - Şcoala Gimnazială „Constantin Brâncuşi” Medgidia.
Metodist, responsabil Cerc pedagogic şi membru în Consiliul Consultativ (ISJ Constanţa).
Autor al mai multor lucrări şi studii despre Medgidia şi Dobrogea. 
Autor al unor studii şi cărţi de metodică şi management.
Membru în Comisia Naţională de Istorie din cadrul M.E.N.
Membru al Societăţii de Ştiinţe Istorice din România.
Membru al Asociaţiei Culturale „Mehmet Niyazi” Medgidia.
Membru în grupurile de lucru pentru realizarea programelor şcolare pentru gimnaziu în cadrul M.E.N. (Istorie/Istoria minorităţii turce în România).
Membru în Comisia monumentelor istorice - Medgidia.
Realizator emisiune istorică - Repere Istorice - Alpha Media TV (2013-2018).
Premii obţinute pentru activitatea publicistică.
Premiul „Virgil Coman“ pe anul 2017, conferit de Societatea de Ştiinţe Istorice din România. 
 
Citeşte şi:
 

#citeşteDobrogea Liberalism şi liberali în Dobrogea centrală (IV)