#citeşteDobrogea Rasova, aşezare românească de pe malul Dunării (II)

La începutul secolului al XIX-lea, Rasova era o localitate administrată de otomani, iar Paşa Sayd Mârza acorda o mare atenţie proprietăţilor sale aflate în această zonă. În anul 1837, von Moltke vizita ciflicul de lângă Rasova al lui Sayd Mârza Paşa, guvernator al Dobrogei şi Bulgariei de nord-est, consemnând faptul că la conacul de acolo, în camera de oaspeţi, se aflau agăţate pe un perete mai multe „pungi de lână”, ce conţineau corespondenţa paşei, printre care se găseau şi actele de proprietate. Paşa şi-a adus contribuţia financiară la ridicarea bisericii din localitate, în anul 1848.
 


În anul 1845, conduceau la Rasova logofătul Mitu, ciorbagiul Encică şi un subaşă turc sau tătar. În februarie acelaşi an, locuitorii satului depun mărturie pentru cinstea unor soldaţi români învinuiţi de furt ce l-ar fi păgubit pe jupân Vasilache, în valoare de 1.700 de bani. Au semnat zece români, între care şi logofătul Mitu, Petre Ofleacu, Iencică Târpan, Lazăr Târpan şi Iencică Bălăcică.
 
La 1848, misiunea franceză a lui C. Sabatier şi J. Desaint înregistra la Rasova 1.250 de locuitori, ce trăiau în 40 de case româneşti. În perioada 1829-1848, se aflau în această localitate 8 case ale cazacilor şi 40 ale românilor.
 
Ion Ionescu de la Brad va trece prin Rasova, unde întâlnea o turmă de 80 de bivoli, unii dintre aceştia trecând peste fluviu, aflându-se pe moşia Buliga, din dreapta satului Rasova. Satul avea 454 de suflete şi 80 de case.
 
La 1850, mocanul care se afla la Rasovata, la coada lacului, a plătit anual ciorbagiului din satul Arabagilar 300 de piaştri şi 25 ocale lână. Din această sumă subaşa din Rasovata a luat 100 de piaştri, pentru mudirul din Kustendje. Acest mocan a dat subaşei din Rasovata 500 de piaştri, pentru mudirul din Kustendje, iar oile i-au fost numărate de beilicgiu pentru dijmă. Mocanii plăteau atât dări ca supuşi austrieci, cât şi ca supuşi otomani. Doctorul Camille Allard, membru al misiunii franceze, constata la Rasova existenţa bivolilor, a boilor şi a cailor, ce erau ţinuţi liberi, iar noaptea circulau pe uliţele satului.
 
Localitatea se afla în ruină, fiind ca şi pustie. Toţi locuitorii de la copii la cei vârstnici purtau semnul cachexiei palustre (frigurilor). În această perioadă se va construi o şosea între Rasova şi Constanţa, în 1855, dar care nu s-a ridicat la aşteptările majore pentru care fusese realizată, legăturile cu Ţara Românească, fiind destul de dificil de realizat.
 
Cu ocazia construirii acestei şosele, un rol important va reveni comercianţilor. Astfel, într-un ordin al Departamentului Trebilor din Lăuntru al Ocârmuirii judeţului Vlaşca, din 3 august 1855, se menţionează că Ioniţă Rădulescu fusese însărcinat cu „facerea unor roabe”, iar Nistor Filoti, exporta din Brăila 30 de roabe cu cerc de fier şi 200 de „scânduri tinichele de palme”. Marin Treţia, la 12 septembrie, aducea o ladă cu mărunţişuri, iar la 22 octombrie, Ilie Panait, exporta pentru Rasova mai multe mărfuri, printre care 50 ocale lumânări de seu, un top de hârtie groasă, 20 căpestre subţiri, 10 lacăte, plus obiecte de îmbrăcăminte şi încălţăminte. Hrana era asigurată de pitarul Andrei Stamati.
 
Hrana cea mai importantă a fost fasolea, iar Prosper Durat, negustor de origine franceză stabilit la Bucureşti, oferea 160.000 de ocale, la 22 octombrie, iar a doua zi încă 17.000 de ocale. Aprovizionarea cu pâine se pare că era tot o sarcină a sa. La 2 noiembrie din Oltenia se exportau 10.000 de ocale fasole uscată, iar la 6 noiembrie, alte 12.800 de ocale, precum şi 700 de verze albe.
 
Vinul local era de calitate inferioară, de aceea se aducea de la Drăgăşani un butoi de „vin alb excelent”, iar la 24 august era adus din stânga Dunării un butoiaş cu vin de 8 vedre. Rachiul din Dobrogea se obţinea din struguri, prune sau cereale, fiind „o băutură foarte agreabilă”, dar insuficientă, importându-se cantităţi apreciabile din Ţara Românească. Se aducea şi un butoiaş cu „rachiu sacâz”, iar la 22 octombrie un butoi de 28 de vedre cu acelaşi produs, din Călăraşi, „pentru Răsuhata”.
 
În timpul Războiului Crimeii, românii s-au refugiat în stânga fluviului, iar casele lor au fost transformate în centre ale başbuzicilor (armată neregulată otomană). Colonizările făcute de otomani după Războiul Crimeii în Dobrogea au înregistrat aşezarea tătarilor de la Măcin până la Rasova, care avea 800 de suflete, în anul 1860. La data de 18 ianuarie 1870, Dimitrie Chirescu copiază un caiet de „Urări de colăceri la nuntă”, reprezentând folclor dobrogean românesc, cules la faţa locului.
 
M.D. Ionescu - Dobrogianu considera că toponimul Rasova înseamnă în limba turcă „locul unde se îngroapă vitele moarte”. La Rasova, Chirea Iorga, de fel din Ialomiţa, ajunge cântăreţ la biserică şi deschide o şcoală românească, unde îi urmează fiul său, Dumitru, care va fi hirotonit preot în anul 1867, la Cernavodă. Acesta este cunoscut sub numele de Dimitrie Chirescu. La mijlocul secolului al XIX-lea, Rasova avea o populaţie 454 de suflete şi 80 de case, iar în această perioadă se vor stabili şi mocanii din Transilvania, începând cu anul 1854. În anul 1878, locuiau aici 106 familii de mocani. D. Niţescu, institutor aici, spunea că „la Rasova se formează o întreagă mahala de transilvăneni, între care îmi aduc aminte de Ion Guşatu, de Sasu şi alţii”.
 
Nifon Bălăşescu, constata prezenţa a 300 de familii româneşti, la Rassovata, ce era o aşezare în totalitate românească. Din însărcinarea mutasserifului Dobrogei, Ismail Bey, Nifon Bălăşescu trebuia să înfiinţeze şcoli româneşti în toate comunele. Demersurile sale nu au avut succes deoarece populaţia se găsea într-o stare de nepăsare, iar atunci când se deschideau nu rezistau mult timp şi se închideau. La 4 aprilie 1877, prefectul judeţului Ialomiţa raporta că „mai multe familii creştine din satul dobrogean Rasohata” au trecut Dunărea pe moşia Dudeşti, „nemaiputând îndura cruzimea turcilor”. Într-o telegramă din 7 septembrie 1877 a prefectului de Ialomiţa către ministrul de Interne , acesta era informat despre sosirea în ţară a mai multor familii din satul dobrogean Rasova, precum şi din satele Mârleanu şi Vlahchioi, refugiaţi din cauza cerchezilor şi başbuzicilor.
 
Remus Opreanu considera că în timpul operaţiunilor militare din 1877-1878 Rasova suferise pierderi, mai cu seamă în vite, din cauza rechiziţiilor forţate, iar ulterior aşezarea era socotită una din cele mai prospere din zonă.
 
Surse bibliografice
 
Ion Ionesco, Excursion agricole dans la plaine de la Dobrodja, Constantinopole, 1850
„Curierul Constanţei”, I, nr. 30, din 20 aprilie 1914
„Farul Constanţei”,din 18 ianuarie 1881.
Idem, II, nr. 38, din 1 februarie 1881.
Tudor Mateescu, Arhivele din Dobrogea în timpul stăpânirii otomane, în R.A., 1-2, 1974
Idem, Date privind situaţia românilor şi a altor creştini din Dobrogea în ajunul şi în timpul războiului pentru independenţă, în R.A., 2, 1993
 Idem, Ciflicurile din Dobrogea în secolele XVIII-XIX, în Peuce, 4, 1973-1975
Idem, Contribuţii la istoria instituţiilor administrative ale românilor din Dobrogea în timpul stăpânirii otomane, în A.I.I.A.X, Iaşi, XVII, Editura Academiei Române, Iaşi, 1980
Idem, Documente privind istoria Dobrogei (1830-1877), doc. 99, doc. 100, doc. 278, Bucureşti, 1975
Idem, Creşterea bivolilor în Dobrogea în timpul stăpânirii otomane, în A.D., s.n., V, 2, 1999
Idem, Creşterea cailor în Dobrogea în timpul stăpânirii otomane, în Peuce, VI, 1977
Idem, Date noi privind contribuţia românească la construcţia şoselei Rasova – Constanţa, în Arhiva Românească, t.II, fasc. 1, 1996
Idem, Refugieri ale românilor din Dobrogea la stânga Dunării, în timpul războiului Crimeei, în R.A., nr. 1, 1991
Idem, Slujitori ai Bisericii româneşti din Dobrogea în timpul stăpânirii otomane, în Î.B.M.P., 5, Galaţi, 1989
Ioan M. Păunescu, Un colţ dobrogean. Schiţă monografică, Institutul de arte grafice Albania, Constanţa, 1929
Alexandru Ungureanu, O misiune franceză în Țara Românească,Moldova şi Dobrogea în anul 1848, în R.A., 1, 1969
Apostol D. Culea, Dobrogea, Editura Casei Școalelor, Bucureşti, 1928
Alexandru Arbore, Informaţiuni etnografice şi mişcări de populaţie în Basarabia sudică şi Dobrogea în secolul XVIII şi XIX, cu privire la colonizarea bulgarilor din aceste regiuni, în A.D., XV, 1934
Petre P. Panaitescu, O statistică a Dobrogei din 1849, în graiul Românesc, II, 5, 1928
Nicolae Iorga, Cele trei Dobrogi pe care le-am găsit, în A.D., III, 1922
Dr. Camille Allard, Souvenirs d´orient la Dobroutcha, Editéur Charles Douniol, Paris, 1859
Nestor Urechia, Călătoria doctorului Camille Allard în 1955 în Dobrogea şi Cadrilater, în Propilee Literare, III, nr. 11-12, 1928
Alexandru Arbore, Contribuţiuni la studiul aşezărilor tătarilor şi turcilor în Dobrogea, în Arh. D., II, 1919
***Istoria Românilor, vol.VII,t.I.
Cornelia Mihalcea, Gheorghe Mihalcea, Nifon Bălăşescu - ctitor de şcoli şi dascăl în Dobrogea, în Convorbiri Didactice, IV, Tulcea, 1975
C. Teodorescu, Istoricul şcoalelor române din Dobrogea sub turci, în „Convorbiri didactice”, III, nr. 3, 15 aprilie 1897
Adrian Ilie, Valea Kara-su în perioada secolelor XIV-XIX. Monografie istorică, Editura Succeed Publishing, Medgidia, 2008
 
Surse foto:
Ion Ionesco, Excursion agricole dans la plaine de la Dobrodja, Constantinopole, 1850
Arhiva Românească, t. 2, fasc. 1, 1996
 
 
Despre Adrian Ilie 
 
Licenţiat şi masterat în istorie - Universitatea „Ovidius” Constanţa, şef de promoţie.
Doctor în istorie şi cursuri postuniversitare - Universitatea din Bucureşti. 
Director adj. - Şcoala Gimnazială „Constantin Brâncuşi” Medgidia.
Metodist, responsabil Cerc pedagogic şi membru în Consiliul Consultativ (ISJ Constanţa).
Autor al mai multor lucrări şi studii despre Medgidia şi Dobrogea. 
Autor al unor studii şi cărţi de metodică şi management.
Membru în Comisia Naţională de Istorie din cadrul M.E.N.
Membru al Societăţii de Ştiinţe Istorice din România.
Membru al Asociaţiei Culturale „Mehmet Niyazi” Medgidia.
Membru în grupurile de lucru pentru realizarea programelor şcolare pentru gimnaziu în cadrul M.E.N. (Istorie/Istoria minorităţii turce în România).
Membru în Comisia monumentelor istorice - Medgidia.
Realizator emisiune istorică - Repere Istorice - Alpha Media TV (2013-2018).
Premii obţinute pentru activitatea publicistică.
Premiul „Virgil Coman“ pe anul 2017, conferit de Societatea de Ştiinţe Istorice din România. 
 
Citeşte şi:
 

#citeşteDobrogea Rasova, aşezare românească de pe malul Dunării (I)