Convorbirea lui Iisus cu Nicodim

Noaptea pe ascuns vine la Iisus, ca să-şi ,,lumineze” mintea, Nicodim, un fruntaş al iudeilor, al cărui nume înseamnă ,,cuceritorul poporului”.
 
Făcea parte din Sinedriu, care judeca orice problemă de drept religios, după  Legile lui Moise: Tora. 
 
Era un rabin iscusit şi cunoştea foarte bine problemele poporului asuprit. Făcea parte din tagma fariseilor, care erau scrupuloşi şi atenţi la orice cuvânt, sau gest făcut de cineva împotriva Talmudului. Se ferea de ochii ,,lumii” şi nu voia să-şi piardă reputaţia sau să-şi rişte cariera, dacă era văzut venind la Hristos. 
 
Nu doar curiozitarea îl aduce aici, ci nelămuririle şi dorinţa lăuntrică  de a-L cunoaşte mai bine pe Învăţător. 
 
Recunoaşte că  Domnul nu ar fi făcut atâtea minuni, dacă nu venea de la Dumnezeu...
 
Îşi pune averea şi viaţa în pericol, dar voia să-şi lămurească conştiinţa: să vadă dacă slujeşte cui trebuie.
 
Simţea că orice Adevăr, nu poate fi ascuns la infinit şi o să iasă la lumină într-o bună zi, chiar dacă este ,,întunecată” . 
 
Ca să trăieşti şi Dincolo trebuie să pui întrebările cât eşti pe aici, ca cel puţin să afli ce ai de făcut, dacă-ţi pasă!
 
Şi el ştia, că dacă scapă această ocazie, poate fii prea târziu.
 
Acum nu  se mai vorbeşte în pilde, ci dialogul este direct şi teologic, iar Hristos îi arată care este condiţia de a intra pe poarta Cerului. 
 
Nu-l menajează deloc, deoarece nu era neştiutor ca poporul în cele religioase, dimpotrivă foarte riguros şi habotnic în legea veche...
 
Riscul era imens, dar trebuia să se convingă. ,,Adevărat, adevărat zic ţie: De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre în împărăţia lui Dumnezeu”. (Ioan III,5).
 
Nu a înţeles mare lucru! 
 
Ce Taină mai este şi aceasta? Cum poate omul să se nască, fiind bătrân?
 
A crezut că e o discuţie obişnuită, nu aşa profundă...îl depăşea.
 
Naşterea spirituală dă perspectiva altei dimensiuni, care era greu de priceput atunci. 
 
De fapt Hristos îi vorbeşte lui Nicodim despre această perspectivă, condiţie sine-qua-non, care nu-i doar un  concept doctrinar, ci Sfânta Taină a Botezului. 
 
Dumnezeu în istorie întinde mâna omului, dar nu-i forţează libertatea...doar îi spune ce are de făcut şi  îl aşteaptă...
 
Aceasta este lecţia creştinului care are acces la Împărăţie prin Botez, apoi odată cu creşterea vârstei depinde de el....
 
Abia in vremurile noastre auzim ,,instituţional” că societatea se preocupă mai mult de formarea individuală şi nu doar colectivă, a schimbării  mentalităţilor învechite, care nu sunt creatoare de progres.
 
,,Nu te mira că ţi-am zis: Trebuie să vă naşteţi de sus”. (Ioan III,7).

,,Omul nou” făurit de sistemele ateist-materialiste a eşuat parşiv, fiindcă nu a fost religios.
 
Dorim să ştim dacă Dumnezeu şi-a făcut culcuş printre stele şi ne permitem să răscolim cerurile, ca să aflăm dacă cineva  a venit, cândva pe la noi.
 
Domnul îi spune azi  lui Nicodim, că Cel care urcă şi coboară din Cer este doar Fiul Omului. Şi mare a fost mirarea ştiinţei când a citit în Biblie,că avem Arhiereu care a străbătut cerurile, sau: ,,Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta!” (Ioan 18,36).
 
Noi Îl aşteptăm... Este Crezul nostru...nu vă miraţi! 
 
,,Şi iarăşi va să vină cu slavă, să judece viii şi morţii, A cărui Împărăţie nu va avea sfârşit”.
 
Îi aduce aminte lui Nicodim de ,,gestul” minunat făcut de Moise, ca să-i salveze pe cei muşcaţi de şerpi veninoşi în pustie.
 
Toţi cei ce se uitau l-a şarpele de aramă de pe lemnul în formă de Cruce se vindecau. 
 
Cine nu priveşte le cel răstignit pe Lemnul Crucii nu scapă. Trebuie să crezi, ca să continui...
 
Aşa de rău a muşcat şarpele Veliar umanitatea, încât  doar Hristos pe Sf. Cruce aduce izbăvirea.
 
Suntem datori lui Dumnezeu...! Şi aşteaptă de la noi să respectăm poruncile Scripturii. Toate acestea ar părea simple poveşti, dacă ne mărginim...  
 
Omul rămâne stingher fără religiozitate, chiar dacă este educat şi cultivat. Aceasta este cauza a tot ce se întâmplă rău într-o ,,lume”, care îşi permite să trăiască fără Dumnezeu. 
 
Aluatul care dospeşte, dă pâine şi prescură şi nu ,,azimă”. Nu de teorie, formalism sau ritualistică ducem lipsă, ci de morală şi duhovnicie.
 
Este acel ceva care vine din interior, ca o chemare sau vocaţie: ,,Vântul suflă unde voieşte şi tu auzi glasul lui, dar nu ştii de unde vine, nici încotro se duce. Astfel este cu oricine e născut din Duhul”. (Ioan III,8). 
 
Naşterea de Sus, din apă şi din Duh, ne dă nume şi personalitate, suntem făptură cerească înscrisă în Cartea Vieţii. Ştie cineva de noi, nu doar că avem certificat  de stare civilă: Existăm.
 
Poate Nicodim a ales acea ,,oră târzie”, ca Hristos să-i acorde mai mult timp, iar Domnul a făcut-o de dragul lui şi al nostru, ca să aflăm rostul. 
 
A avut şansa să-L întrebe pe Domnul, iar noi avem răspunsul oficial al apostolului Ioan: ,,Ce am văzut şi am auzit, vă vestim şi vouă, ca şi voi să aveţi împărtăşire cu noi”. (I,8)
 
Au fost vremuri, când poate unii l-au căutat în ascuns şi noaptea, ca Nicodim, pe Iisus.
 
Sigur şi-au riscat cariera, familia şi libertatea. 
 
Nu aveau multe întrebări de pus, dar doreau din suflet să-L cunoscă şi să-I ceară iertare...
 
Nu ştiu câţi or fi, sau dacă s-au pierdut pe drum.... Alţii L-au urmat cu curaj şi devotament până la capăt... E o plată şi aici... dar răsplata este în Ceruri. 
 
Nicodim a învăţat ceva din această ,,lecţie deschisă” de seară.
 
I-a luat apărarea lui Iisus în faţa conaţionalilor, care îl acuzau fără a-i da dreptul să se apere, întrebându-i: „Legea noastră osândeşte ea pe om înainte ca să-l asculte şi să ştie ce face?“ (Ioan VII,51)
 
Câţi din noi ar fi în stare să facă, ce a făcut Nicodim în istoria Mântuirii?
 
La Hristos au venit vameşii, desfrânatele, păcătoşii, cărturarii, drepţii...
 
,,Şi a venit şi Nicodim, cel care venise la El mai înainte noaptea, aducând ca la o sută de litre de amestec de smirnă şi aloe”. (Ioan XIX.39). 
 
Unele tradiţii pioase povestesc că acest ,,fruntaş” care venise noaptea pe ascuns s-a botezat şi a devenit creştin.
 
Domnul a mai făcut atunci o promisiune, pe care şi-a respectat-o. A spus că nu a venit să judece lumea, ci să ne mântuiască. Poate cineva să-L contrazică? Cum ar fi dacă s-ar pune  cu noi, la cât suntem de păcătoşi şi obraznici?
 
Doamne, mereu te-ai purtat ca un Părinte! Promitem că ne îndreptăm, iartă-ne! Ce cuvinte dumnezeieşti de epilog al acestei Evanghelii!
 
,,Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică”. (Ioan III,16).