Costineşti (Mangea Punar, Buffelbrunnen) Originea numelor purtate, legenda ospăţului şi câteva amintiri despre germanii dobrogeni (II)

Denumirea Mangea Punar (Ospăţul Puţului) s-a pierdut în timp, iar astăzi ştim localitatea ca şi Costineşti, nume luat de la boierul Emil Costinescu, cel care deţinea câteva sute de hectare de pământ în zonă. Dar aceste două nume nu au fost singurele purtate de localitate.
 

 
Astfel, odată cu reînfiinţarea satului, prin aducerea a zeci de familii de germani, localitatea a ajuns să fie numită Buffelbrunnen (Fântâna Bivolilor). Numele acesta s-a păstrat până în anii 40 ai sec. XX, când germanii au plecat iar satul a devenit Costineşti.
 
După instaurarea regimului comunist în România, în anii 50-60, numele s-a schimbat din nou, de această dată în Dezrobirea, pentru ca apoi să recapete denumirea de Costineşti, rămasă până astăzi.
 
Să ne întoarcem însă în timp, la momentul înfiinţării coloniei de germani dobrogeni (1886-1891). Boierul Costinescu le-a oferit acestora terenuri în arendă, pentru case şi grădini, pentru o perioadă de 20 de ani, cu promisiunea prelungirii. Familiile ajunse pe locul vechiului Mangea Punar erau cele mai multe relocate din alte localităţi dobrogene. Existau însă şi familii venite direct din Rusia (ultimele ajunse în 1891).
 
Pentru a înţelege mai bine povestea germanilor dobrogeni şi implicit a celor din Mangea Punar, trebuie oferite câteva date legate de exodul lor. Atraşi în sec. XVIII în Rusia, germanii au locuit acolo o bună bucată de timp. Din motive pe care le vom prezenta, persecutaţi de ţarişti, o parte din aceşti germani au emigrat în Dobrogea, în trei mari valuri.
 
Primul val de migraţie a fost în perioada 1841-1853 (începutul Războiului Crimeii), iar printre cele mai importante colonii întemeiate atunci s-au numărat aşezările Acpunar, Malcoci, Atmagea.
 
A urmat un al doilea val (1873-1883), cu întemeierea de noi colonii. Cea mai importantă dintre acestea a fost, fără îndoială, Cogealac, care, de altfel, a fost şi cea mai bogată colonie germană din Dobrogea. În perioada interbelică, Cogealacul avea aspect de orăşel. Se găseau aici o gară, o poştă, serviciul de telegraf şi telefonie, sediul primăriei şi o judecătorie. Avea o piaţă mare unde în fiecare marţi se organiza un târg extrem de popular în întreaga Dobroge.
 
Din acest al doilea val de migraţie au făcut parte şi cele mai multe dintre familiile ajunse în 1886 la Mangea Punar.
 
Al treilea val de migraţie a fost în perioada 1890-1891. Situaţia în Rusia devenise deja gravă, germanii fiind aprig persecutaţi. Astfel, o lege din 1890 le interzicea străinilor să mai cumpere terenuri, iar o altă normă, din 1891, nu le mai dădea dreptul să îşi construiască biserici. Statul ţarist impunea ca rusa să fie limba obligatorie, intenţionând să îi rusifice pe toţi emigranţii de pe teritoriul său. De asemenea, germanii din Rusia erau obligaţi să se înroleze în armata ţaristă, serviciu de care până atunci fuseseră scutiţi. Nu în ultimul rând, taxele impuse de ţar erau tot mai mari şi mai înrobitoare.
 
Multe familii de germani au emigrat în perioada 1890-1891 în Lumea Nouă (Statele Unite şi Canada), dar câteva sute au ales să coboare în Dobrogea, unde politicienii români le promiteau linişte, protecţie şi toleranţă.
 
Germanii au făcut o impresie foarte bună în Dobrogea. Pedagogul şi scriitorul Apostol D. Culea (n.a. - citat de sursa Miu/Cristea) scria într-o lucrare interbelică: „Sunt harnici şi model în sate ce pot fi date de pildă tuturor, îşi întreţin şcolile şi bisericile lor, primesc din patria lor depărtată reviste şi jurnale, nu se deznaţionalizează“.
 
Arenda dată de Costinescu pe 20 de ani germanilor dobrogeni s-a prelungit şi după Primul Război Mondial. În 1922, la Mangea Punar (devenit Buffelbrunnen) existau 48 de case frumoase, înşirate ordonat pe străzi late şi curate.
 
La început, satul era locuit doar de catolici, dar treptat s-au aşezat şi familii de protestanţi. Ambele culte posedau câte o biserică frumoasă.
 
În 1940, germanii din Buffelbrunnen au plecat în Germania ca urmare a programului naţional iniţiat de Hitler - Acasă în Reich (Heim in Reich). Locul germanilor a fost luat de români veniţi din diverse zone ale ţării şi care au devenit majoritari...
 
De pe urma germanilor au rămas amintirile. Tradiţiile şi obiceiurile lor au fost consemnate în scrierile vremii...
 
(Va urma)  
  
Imaginea care ilustrează acest articol face parte din cartea „Dobrogea. Cincizeci de ani de vieaţă românească“, pe care o puteţi citi accesând Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa.
 
 
Bibliografie
 
Petrică Miu, Traian Cristea - Comunitatea germană din Costineşti (Mangea Punar), articol publicat în "Germanii dobrogeni - Istorie şi civilizaţie", ediţia a II-a, Ex Ponto 2014
Ioan Georgescu - Coloniile germane din Dobrogea, Analele Dobrogei an VII, serie veche, Cernăuţi 1926
Ștefania Manea - Costineşti, frânturi ale timpului, site-merg.în/costineşti, publicat pe 26 aug.2015
 
Despre Cristian Cealera
 
Născut pe data de 16 iulie 1974, în Techirghiol, Cristian Cealera a urmat cursurile şcolilor nr. 25 şi nr. 12, a absolvit Liceul „Decebal“, promoţia 1992, după care a urmat Facultatea de Drept, licenţiindu-se în criminalistică. După absolvirea facultăţii, a urmat stagiul în armată, apoi, timp de trei ani, a lucrat ca jurist la o societate din Mangalia. Din 2001 a lucrat, timp de 15 ani, în presă, inclusiv la ziarul ZIUA de Constanţa. A început să scrie despre Dobrogea în 2005, la ZIUA, apoi la România Liberă, iar din 2007 a început să realizeze la CTV filme documentare despre siturile arheologice din Dobrogea.
 
Citeşte şi:
 
După 15 ani de presă, Cristian Cealera şi-a descoperit o nouă vocaţie
 
Interviu cu publicistul Cristian Cealera - „Nu m-am considerat niciodată un scriitor, ci mai repede un cronicar de Ev Mediu“
 
Costineşti (Mangea Punar, Buffelbrunnen) Originea numelor purtate, legenda ospăţului şi câteva amintiri despre germanii dobrogeni (I)