Crăciunul în vremuri

 
  • O Sărbătoare așteptată de cei care cred că Fiul lui Dumnezeu a venit din Ceruri pentru mântuirea oamenilor.
 
Din moși-strămoși păstrăm credința creștină și Domnul aduce daruri Sfinte.

Drumul este tot mai greu, fiindcă inimile pământenilor s-au răcit de atâta ,,îngheț", însă nimeni nu poate să-L oprească.
 
Bunicii noștri în vremurile ,,Normale", L-au primit cu inima curată și niciodată nu L-au îndepărtat, încât El a rămas în sufletele celor care au un Crez, Iisus Hristos. Generații cu amintiri profunde și daruri ușor de purtat, precum credința, Biserica, bunătatea, mila...!
 
Negura filozofică ateistă pe unii i-a încețoșat, dar Dumnezeu și-a găsit întotdeauna sălaș.
 
L-au împiedicat, obstrucționat, alungat, deportat, deghizat și apoi l-au pus pe ,,ștat" - Moș Gerilă! ,,Spiridușii", nu au reușit să distrugă sfințenia, colindul, mirosul de cozonac, poveștile și fiorul Sfânt.
 
A venit și Crăciunul libertății cu jertfă de eroi, dar n-am prețuit ,,cumsecade" libertatea și Valoarea Lui. Pe merdiane mereu sosește și rămâne acolo unde este primit, indiferent de vârstă și religie... Când nu înțelegi ,,Mesajul” poți avea oricând un altfel de Crăciun.
 
Dușmanul acestor vremuri este mai pervers și periculos decât prigonitorii, căci stă ascuns și pândește peste tot cu vrăjmășie și vrea cu dinadinsul să distrugă orice Sfântă bucurie.
 
Sunt Sărbători de Crăciun, dar printre daruri și podoabe avem prinse în brad destule îngrijorări. Dramatic, restricționat și înconjurat de teamă pandemică, molipsitoare, aducătoare de frică, boală și necazuri...

 
Trebuie mai mult ca niciodată să fim atenți și responsabili, iar nădejdea rugăciunii va aduce izbăvirea și liniștea cea binecuvântată!
 

Să nu ne primejduim inutil asemenea unor petrecăreți, și să avem statura desăvărșită a omului care crede în ajutorul lui Dumnezeu! Prețuim și mai mult Crăciunul, care ne îmbrățișează și ne dăruiește din ale Sale, Viață!
 
Un ucenic, la începutul călugăriei înfricoșat de greutățile și ispitele pe care le țesea vicleanul în jurul lui, privea doar în parte stângă, unde cerul era învolburat și întunecat și spaima l-a cuprins deodată...
 
Dar uitându-se în Sus îi vede pe Domnul și pe  Fecioara Maria cu toți Sfinții: „Frate, vezi?...(istorioară din Pateric).
 
,,Îngerul le-a zis: Nu vă temeţi. Căci, iată, vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul. Că vi s-a născut azi Mântuitor, Care este Hristos Domnul” (Luca II,10-11).
 
Fotografia cu care a fost ilustrat materialul a fost pusă la dispoziție de autor!
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Editorial Magia Crăciunului în era social media. Conectați-vă, împărtășiți bucuria și găsiți echilibrul!

24 Dec 2023 950

Jandarmii din Tulcea au oferit speranță și bucurie unor familii la care Moș Crăciun nu poate ajunge (FOTO)

21 Dec 2023 640

ZIUA-n amiaza mare Armenii și rușii lipoveni în sărbătoare. Crăciunul în pandemie

08 Jan 2022 2063

Astăzi este Ajunul Crăciunului pentru creștinii ortodocși de rit vechi

06 Jan 2022 2339

Diznou vluisiti zboarî di adeţile armâneşțî „Sărbătoarea sfântă a Crăciunlui”, Creștinismul și „Nascerea (Facerea) Domnuluĭ nostru Isus Christos”

27 Dec 2021 2062

Echipa ZIUA de Constanța vă urează un Crăciun fericit și sănătos!

25 Dec 2021 3051

Asociaţia „Suflete deschise“ şi Arimex Comexim 2000 SRL relansează îndemnul „Fă o faptă bună, fii miracolul!

13 Dec 2021 2132

Editorial De ce greșim mereu înainte de Crăciun? Oare nu putem bucura pe cineva cu adevărat?

04 Dec 2021 3346

Credincioșii de rit vechi sărbătoresc astăzi Crăciunul

07 Jan 2021 2134

Ianis Hagi, imagine emoționantă alături de familia sa, în ziua de Crăciun! Mesajul transmis fanilor săi

26 Dec 2020 3710

VIDEO Cum și-au petrecut soții Iohannis Crăciunul

25 Dec 2020 3641

Dănuț Albu, președintele LMP, mesaj în Ajunul Crăciunului

24 Dec 2020 2504

Editorial Crăciunul, acel moment al anului în care ești cu adevarat tu

21 Dec 2020 3843

Fotoreportaj Zona din fața Școlii de înot Gheorghe Oancea, din Constanța, împodobită de către o firmă privată

21 Dec 2020 3031

Idei de outfituri pentru dejunul de Crăciun

07 Dec 2020 2354