Cum arăta Dobrogea la 1878? (I)

La data de 9/21 mai 1877, după un memorabil discurs al prim-ministrului Mihail Kogălniceanu, Adunarea Deputaţilor a proclamat independenţa României. O zi mai târziu, pe 10/22 mai, Senatul a votat la rândul său proclamaţia, iar principele Carol I, prin semnarea ei, i-a dat putere de lege. România ieşea de sub suzeranitatea otomană şi alături de Rusia se angaja într-un război la finalul căruia avea să îşi obţină mult visata neatârnare.
 

 
Luptele sângeroase ale războiului ruso-româno-turc s-au derulat sub lupa unei întregi Europe, toate marile puteri ale continentului, erijate ca martori şi observatori, fiind atente la evenimentele marelui conflict. Deznodământul acestui război urma să redeseneze harta continentului, să grăbească apusul Marii Porţi şi să deschidă drumul spre independenţă pentru numeroase state altădată tributare sau ocupate de către Imperiul Otoman.
 
Victoriile româno-ruse de la Plevna, Rahova, Vidin sau Smârdan au grăbit sfârşitul războiului, un război în care Imperiul Semilunei a trebuit să se recunoască înfrânt. Pe 19 februarie (3 martie) 1878, în urma Tratatului ruso-turc de la San Stefano, România, Serbia şi Muntenegru erau recunoscute ca state independente, iar Bulgaria îşi obţinea autonomia faţă de Poartă. Turcii cedau Dobrogea Rusiei, dar ţariştii îşi doreau să folosească provincia doar ca şi monedă de schimb. Rusia a ocupat cu trupe ţinutul dintre Dunăre şi Mare şi a instaurat un interregnum administrativ, dar era cu gândul la obţinerea a trei judeţe din Sudul Basarabiei.
 
În vara anului 1878 (13 iunie - 13 iulie) are loc Congresul de la Berlin. La finalul acestuia este recunoscută independenţa României, care câştiga teritorial Delta Dunării, Dobrogea de Nord şi Insula Şerpilor. Rusia obţinea însă cele trei judeţe din Sudul Basarabiei, Cahul, Bolgrad şi Ismail. Frontierele Dobrogei nu erau încă foarte bine fixate, graniţa sudică cu Bulgaria urmând să fie stabilită abia în 1880, de către o comisie internaţională.
 
Proclamaţiile principelui Carol I, către armată şi către dobrogeni, au condus la o integrare paşnică a provinciei pontice. Dobrogenii, de toate etniile, i-au primit pe soldaţii români ca pe reali eliberatori, asta în timp ce trupele ţariste părăseau teritoriul.
 
14 noiembrie 1878 era ziua proclamaţiei făcute de Carol şi avea să intre în istorie ca Ziua Dobrogei. Viitorul monarh a îndemnat la toleranţă şi i-a asigurat pe dobrogeni că vor fi trataţi asemeni oricărui cetăţean român.
 
În anul 1878, Dobrogea avea o populaţie de 226.000 de locuitori, dintre care 127.000 erau musulmani (71.000 de tătari şi 49.000 de turci). Românii, în număr de 47.000, formau a treia cea mai numeroasă etnie a provinciei. Este explicabil dacă ţinem cont de faptul că Dobrogea a fost provincie otomană timp de patru secole şi jumătate, şi că a fost teatrul a numeroase războaie ruso-turce, menite să alunge mereu populaţiile civile.
 
O parte dintre musulmani încă se temeau că vor deveni victime, dat fiind faptul că Poarta pierduse războiul, dar armata română, prin acţiunile ei nu a făcut nimic care să confirme vreo clipă aceste temeri.
 
Acea perioadă a instalării administraţiei româneşti în Dobrogea a fost adesea prezentată, dar cele mai de seamă mărturii sunt cele ale personalităţilor contemporane. Profesorul, istoricul şi politicianul Ion Bănescu (primar al Constanţei între 1905-1907) a fost martor ocular al acelor vremuri. El a fost de asemenea, protagonistul unei conferinţe ţinute în capitală în anul 1903 şi în care a prezentat momentele, mai mult sau mai puţin delicate, ale Dobrogei de la 1878.


 
Iată cum este prezentată Dobrogea în toamna anului 1878, înainte de venirea armatei române: "Satele, care erau în drumul oştirilor turceşti fugărite de muscali (n.a. ruşi) au avut multe de suferit. Avutul lor, mai cu seamă în vite, fusese jefuit de başbuzuci şi cerchezi... Locuitorii câtorva sate, însă mai cu seamă cei din Topal (n.a. Topalu), de pe malul Dunărei, toţi români de viţă străbună, auzind că aceşti prădalnici au să năvălească ca să le răpească avutul, într-o singură noapte au întărit de jur-împrejur satul cu şanţuri, şi de acolo, din meterezele lor, înarmaţi cari cum au putut, cu puşti, securi şi coase, întocmai ca în vremurile vechi, s-au luptat cu un eroism ce nu le-a desminţit obârşia, până ce au pus pe goană cetele de jefuitori, luându-le acestora tot ceea ce prădaseră prin alte părţi".
 
Înainte de venirea în Dobrogea a trupelor româneşti, majoritarii tătari au fost victime ale unor dezinformări voite. Se spune că existau agenţi otomani deghizaţi care îi speriau spunându-le că vor fi ucişi de către ruşii cuceritori sau de români. Bănescu ne spune: "Tătarii fug în pripă, îşi vând pe nimic averile sau le părăsesc şi se retrag spre Sud, în Cadrilater, spre Şumla". Ruşii încearcă să îi convingă pe tătari că nu se află în pericol, chiar consulul Rusiei la Tulcea, generalul Belotziercovietz, se implică activ în această acţiune, dar mulţi musulmani continuă să se retragă spre Sud.
 
Bănescu menţionează: "După pace şi la vestea că românii vor lua Dobrogea, tătarii se reîntorc la vetrele lor însă săraci lipiţi pământului şi tot aşa-i găsim în momentul când Dobrogea s-a încorporat la statul nostru. Era cumplită lipsa în care se aflau şi guvernul de-atunci (Guvernul României) le-a venit în ajutor cu bani şi orz de sămânţă"...
 
(Va urma)
 

Bibliografie

 
"Dobrogea - Cincizeci de ani de vieaţă românească 1878-1928, Analele Dobrogei An IX vol.1, publicaţie tipărită cu prilejul semicentenarului reanexării Dobrogei", texte sub semnăturile C. Brătescu ("Pământul Dobrogei") şi GD Petrescu ("Răsboiul pentru independenţa şi anexarea Dobrogei")
Ion Bănescu - "Dobrogea şi drepturile politice VI - Starea Dobrogei când s-a încorporat la România", articol apărut în ziarul "Farul", pe 30 noiembrie 1903
Ion Bănescu - "Dobrogea actuală" - Conferinţă ţinută în sala Ateneului din Bucureşti în seara de 2 ianuarie 1903, textul conferinţei a fost publicat, în episoade, în mai multe numere din ziarul "Farul", în cursul anului 1903

Sursa foto: Prima imagine reprezintă o ilustrație din cartea „Tomi - Constanța“, de col. Marin Ionescu Dobrogianu, iar cea de-a doua, din lucrarea „Istoria Dobrogei“, de Adrian Rădulescu și Ion Bitoleanu, ambele lucrări disponibile în Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanța. 
 
Despre Cristian Cealera
 
Născut la data de 16 iulie 1974, în Techirghiol, Cristian Cealera a urmat cursurile Școlilor Gen.12 şi 25 şi a absolvit Liceul „Decebal“, din Constanta, promoţia 1992. A urmat cursurile Facultăţii de Drept „Nicolae Titulescu“ din Bucureşti şi este licenţiat în Criminalistică. După absolvirea facultăţii, a urmat stagiul militar, apoi a activat trei ani ca jurist la o societate comercială din Mangalia. În anul 2001 a intrat în presă şi timp de 15 ani a lucrat la diverse ziare, inclusiv la ZIUA de Constanţa, acoperind diverse domenii - de la Eveniment, la Social, Cultură şi Sport. A fost angajat la două televiziuni, iar la una dintre acestea, în calitate de producător şi scenarist, a realizat 19 filme documentare despre siturile arheologice din Dobrogea. Continuă şi astăzi realizarea de filme documentare şi publică materiale de promovare a istoriei şi culturii dobrogene. 
Are un master în Antropologie şi Istorie Europeană, absolvit la Universitatea „Ovidius“ din Constanţa, Facultatea de Istorie. În prezent, este doctorand al Facultăţii de Istorie din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“, din Iaşi. Este autorul seriei de trei volume „Poveştile Mării Negre“ şi al romanului istoric „La marginea Imperiului - Origini“, cărţi publicate în perioada 2014-2018.    
 
Citeşte şi:

După 15 ani de presă, Cristian Cealera şi-a descoperit o nouă vocaţie

Interviu cu publicistul Cristian Cealera - „Nu m-am considerat niciodată un scriitor, ci mai repede un cronicar de Ev Mediu“

Drepturile dobrogenilor - câteva anomalii politice din perioada 1878 - 1905