Datini de Crăciun în tradiţia populară

În cultura populară românească tradiţiile se regăsesc în ciclurile naturii. Datinile au la bază practici din vremea dacilor şi romanilor, prin urmare  păstrează un substrat păgân.
 
Perioada Crăciunului coincide cu cea a echinocţiului de iarnă, iar la 20 decembrie este Ignatul: un act ritualic ce are ca scop îndepărtarea răului.

 
Numele a fost preluat împreună cu legenda tânărului care îşi ucide tatăl din greşeală, cu securea care se pregătea să sacrifice un porc.
 
Ca obicei se practică în unele zone însemnarea copiilor pe frunte cu sângele animalului, pentru a fi sănătoşi tot anul.
 
În aceeaşi zi, ritualul tăierii porcului păstrează o reminiscenţă a jertfelor aduse zeităţilor în Antichitate, şi implică elementul foc (ignis), ritul funerar al arderii.
 
Ziua de 22 decembrie rămâne conform  unor tradiţii, ziua mormintelor care sunt purificate.
 
În unele zone există obiceiul de a înfige toiege în morminte, ca să fie  sprijin pentru sufletele morţilor pe durata călătoriei lor pe pământ. După aceea sufletele lor se întorc pe celălalt tărâm, în noaptea dintre ani.
 
23 decembrie ne aminteşte de colăceii de Crăciun, care semnifică prin forma de cerc, potcoavă sau stea, cosmosul: respectiv aştrii. Colăceii se păstrează până la venirea primăverii, când sunt puşi în coarnele boilor înhămaţi la plug, sau sunt îngropaţi sub brazdă pentru belşug.
 
Seara de Moş Ajun este timpul prielnic magiei agrare şi actelor divinatorii, ofrandelor: în special colindelor şi împodobirii bradului.
 
Bradul este un element prezent, şi în alte ritualuri, la înmormântare şi nuntă.
 
În Europa, originea sa precreştină reprezintă arborele lumii, adică arborele paradisului care este împodobit cu mere.
 
Până în secolul al XV-lea, crenguţele verzi care găteau casele de Crăciun, erau socotite ca  o rămăşiţă păgână.
 
În 1605 la Strasbourg este împodobit primul pom de Crăciun într-o piaţă publică.
 
În 1776  soldaţii germani care luptau alături de cei englezi în Războiul de Independenţă, duc tradiţia pomului de Crăciun în America.
 
În România, pomul de Crăciun ajunge datorită primilor studenţi români care studiau la Berlin şi Viena, iar ,,butucul” de Crăciun este un obicei despre care vorbesc etnografii de pe teritoriul României.
 
În Ajun este tăiat un trunchi de brad, apoi ars. Ritualul exprimă moartea şi renaşterea ciclică.
 
Prima zi de Crăciun are legătură, în Moldova, cu apariţia ursitei noaptea, pentru a gusta din mâncarea aşezată pe prispă.
 
În Transilvania se păstrează încă obiceiul jocului ţurca, şi colindătorii poartă măşti de bovine: un înlocuitor al zeului Dionisos.
 
Animalul este ucis pe 26 decembrie, dar închipuit reapare de Anul Nou.
 
Satele maramureşene păstreză în data de 27, tradiţia legatului fiarelor.
 
Ritualul aşezării pe masă a unei pâini numite ,,stolnic”, care este legată cu lanţuri. În ultima zi din an lanţurile sunt îndepărtate şi puse în faţa grajdului, pentru ca animalele să calce peste ele.
 
Colindătorii  cu "Irozii", "Steaua", "Bună dimineaţa", sunt cei care întâmpină Crăciunul, dar  în unele părţi îl şi petrec pe 28 decembrie,  cu speranţa că se va întoarce  şi anul viitor.
 
Chiar şi în simbolismul obiceiurilor, Crăciunul va renaşte!