Din lumea satului dobrogean. Superstiții, obiceiuri, ziceri de ieri… și de azi

Şi azi, inconştient sau nu, recunoscând sau urmându-le doar în taină, ţinem cont de credinţele şi superstiţiile pe care le-am moştenit din vechime şi chiar de cele care s-au inventat în ultimul timp. Cine dintre noi, măcar o dată în viaţă, nu a făcut trei paşi înapoi atunci când o pisică neagră i-a traversat calea? Modernitatea şi tehnologia nu ne-au şters din subconştient teama de a nu se întâmpla dacă…
 

 
Învăţătorii Paraschiva Gh. Puşcaşu şi Gh. M. Puşcaşu, autori ai monografiei comunei Ferdinand I-Caramurat-Mihail Kogălniceanu din judeţul Constanţa - din care am mai prezentat fragmente -, ne oferă câteva exemple de superstiţiile şi credinţele de care locuitorilor comunei ţineau cont în anul 1942. Şi, după cum vom vedea, de multe dintre ele ţinem cont şi azi, noi, oamenii secolului automatizat XXI.
 
 „Nu se toarce şi nu se spală rufe vinerea, că se supără Sf. Vineri şi ia sporul casei.
 Nu se toarce marţea - seară - că vine Marţea şi încurcă firele.
 Marţea şi Sâmbăta să nu porneşti la drum, sau să nu începi să faci un lucru, căci în acele zile sunt 3 ceasuri rele.
 Să nu arunci gunoiul seara afară, că-ţi arunci sporul casei.
 Când se mătură în casă. Să nu arunci gunoiul cui mătura peste prag, că se duce sporul casei.
 Când cineva se mută într-altă casă, să nu ia pisica şi mătura.
 Când plouă cu grindină, să arunci în curtea casei cu fier, că stă grindina.
 Dacă porcul aduce pae în gură sau ciorile fac diferite jocuri în aer, e semn că timpul se va stric.
 Când soarele apune într-un nor mic, a doua zi va fi vânt.
 În joia după Înălţare - ziua paparudei - tineretul se udă cu apă unii pe alţii, ca anul să fie ploios.
 În ziua de 4 Decembrie - Sf. Muceniţă Varvara - se face o turtă unsă cu miere, care se împarte la copiii din vecini, copiii casei fiind feriţi astfel de bube.”
 
Şi, legat de experienţa de viaţă a ţăranului român, Zicătorile, proverbele, pildele, expresiile - şi, aş mai adăuga eu, regionalisme româneşti din toată ţara şi arhaisme. Multe dintre acestea sunt folosite şi azi. Mă opresc asupra celor mai puţin sau deloc cunoscute - poate pentru a le descifra sensurile şi a pătrunde în profunzimea „zicerilor” populare, probate în timp:
 „E întuneric beznă şi pute-a brânză.
 Vrei şi frumoasă şi lăptoasă şi seara de vreme acasă.
 Am plecat să-mi caut stăpân, dă Doamne să nu găsesc.
 Slugă la dârloagă şi dârloagă la alţii.
 Ai făcut brânza praf.
 Cum îi dai bună ziua, aşa-ţi mulţumesc.
 Zeamă lungă să-i ajungă.
 Să fugi de omul beat, ca de un câine turbat.
 Fereşte-te de omul cu părul roşu.
 Zi-i cârnule, să nu-ţi zică el.
 Amândoi, după nevoi.
 Baba călătoare n-are sărbătoare.
 Faptele, nu oala cu laptele.
 Mai stai, duce-te-ai, la ce-ai venit, plecare-ai.
 Bine mâncai, rău mă săturai, bine făceai dacă mai puneai.
 Hai la masă, dacă ţi-ai adus de-acasă.
 Mai bine o pace strâmbă, decât o judecată dreaptă.
 Bogdaproste că-s nebun, că, de mare sunt destul.
 Paştile falnicile, Crăciunul sătulul.
 Limba îndulceşte, limba amăreşte.
 Şi cu-n rac, tot sărac.
 Mâncarea de dimineaţă, e ca însurătoarea de tânăr.
 Dacă plouă în mai, e loc de mălai.
 Nu-i nebun cine mănâncă şapte pite, nebun e cine-i dă.
 Şi-a găsit lelea bărbatul.
 Tot omul e om, tot pomul e pom. Salcia-i tot pom, calicul tot om; dar din lemn de salcie nu faci bute, nici calic om de frunte.
 Cine ocoleşte, ajunge mai repede.
 Pomul se cunoaşte după roade, omul după cuvânt, timpul după vânt, stăpânul după slugă, ciobanul pe glugă.
 Cârciuma e casa dracului.
 Mai e puţin: Un deal şi-o vale, şi-o fugă de iapă până crapă.
 Decât stăpân şi prost, mai bine slugă bună.
 O să mănânci ca şi căţelul Domnului şi pere pădureţe.
 Dracul nu face mănăstiri.
 Câinele se roagă lui Dumnezeu, ca stăpânul să aibă cât mai mulţi copii, ca toţi să-i dea câte o bucată de mămăligă, iar pisica să rămână numai cu o babă bătrână, să-i ia mâncarea din mâne.
 Boul se leagă de coarne şi omul de limbă.
 E pestriţ la maţe (răzbunător).
 Bine l-a pignit (aplicat pedeapsă).
 A luat gura pânzei (a început lucra şi merge bine).
 L-a dat pe beţe (a scăpat de el).
 Flecăreşte ca un nărod (expresii vulgare).
 I-a luat pietroiul din vatră (măritat fata).
 Nătântoală. Neghioaba naibii (nepricepută)
 Nătângule, Neghiobule, Duruitule (greoi, nepriceput).
 A rămas numai o sgamenie (slab, stafie urâtă).
 Duduruzo şi toanto (mare şi nepricepută).
 Adă strachina din parseichi (dulap de vase).
 Ghebuţă (haină lungă, blănită cu piei de vulpe).
 Nătărău şi necioplit, înşiră la verzi şi uscate de-ţi face capul cobză.”
 
Chiar şi cu tehnologia de azi, cu descoperirile deosebite ale ultimului aproape un secol, noi suntem aceiaşi. Dincolo de roboţi, calculatoare, telefoane şi alte asemenea minuni la care locuitorii din Caramurat nici nu gândeau - sau le-ar fi privit ca aduse de „Necuratul” -, noi suntem nişte oameni. Români dobrogeni cu rădăcini în toată România. Cu rădăcini adânci. Şi, urcând spre vârfurile ramurilor, trebuie, din când în când, să ne aplecăm pentru a ne descoperi rădăcinile!
 
Sursa foto: MINAC
 
Despre Lavinia Dumitraşcu

Lavinia Dacia Dumitraşcu s-a născut la Constanţa pe data de 9.12.1966. A fost atrasă, în clasele generale, de gimnastică, a scris poezie, a frecventat cenaclurile constănţene, a publicat în reviste literare şi a luat premii. A ales însă istoria pentru că era fascinată de modul în care scotocea tatăl său, regretatul Gheorghe Dumitraşcu, prin arhive şi biblioteci pentru a „dezgropa“ ceea ce era îngropat şi uitat. A activat ca lector asociat la Universitatea „Ovidius“ Constanţa - Facultatea de Istorie şi Ştiinţe Politice, iar anterior, ca preparator/lector univ. în cadrul Universităţii „Andrei Şaguna“ din Constanţa. Din 2005 şi până în prezent este muzeograf 1 A în cadrul Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa. 

Citeşte şi:

Colaborare ZIUA de Constanţa Istoricul Lavinia Dumitraşcu vă invită să descoperiţi Dobrogea după momentul Unirii cu Ţara (document)

Interviu online Lavinia Dumitraşcu a rememorat revolta pe care a simţit-o când lui Gheorghe Dumitraşcu i-a fost refuzat de penelişti titlul de cetăţean de onoare al Constanţei
 
Obiceiuri de căsătorie în comuna Caramurat (Mihail Kogălniceanu) la mijlocul secolului trecut, la germani