Dobrogea medievală Conducători militari şi formaţiuni statale din sec. XIV. Balica, marele despot Dobrotici şi Ivanco

În anul 1346, Imperiul Bizantin - sub controlul căruia se afla şi o mare parte din Dobrogea - era măcinat de luptele interne dintre familiile Cantacuzino şi Paleolog, care încercau să-şi impună favoriţii pe tronul imperiului. O tabără era cea a generalului Ioan Cantacuzino, iar cealaltă era condusă de regenta Ana de Savoia, mama împăratului minor Ioan al V-lea Paleologul.
 
Ani buni mai târziu, acest Ioan Cantacuzino avea să se călugărească şi să devină scriitor. Graţie lui avem o cronică a acelor vremuri şi mai ales informaţii extrem de interesante despre Dobrogea acelor vremuri. Cronica bizantină ne oferă date preţioase despre despoţii Balica, Dobrotici sau Ivanco, ale căror istorii ne ajută să reconstituim povestea Dobrogei medievale pre-otomane.
 
În 1346, regenta Ana de Savoia întâmpină mari probleme în lupta sa cu familia Cantacuzino. Din acest motiv, ea se decide să apeleze la ajutorul voievodului Balica, un despot local, ce conducea Ţara Cărvunei, stat care îşi avea capitala la Cărvuna, (azi Kavarna, Bulgaria). În acel moment, Balica avea sub controlul său Dobrogea de astăzi, mai puţin Delta Dunării.
 
De la acest Balica (Balică) se spune că ar veni numele oraşului modern de astăzi Balcic (fost Dionisopolis în antichitate).
 
Iată ce aflăm din cronica acelor timpuri: „Iar împărăteasa (Ana de Savoia), văzând că nu i-a mai rămas decât oraşul lui Constantin (căci aproape toate celelalte trecuseră de partea împăratului Cantacuzino) a trimis soli la un oarecare Balica, cârmuitor al Carvonei, cerându-i ajutor...“.
 
Micul despot dobrogean decide să o ajute pe regentă şi îi trimite în ajutor o armată de 1.000 de „oşteni aleşi“. În fruntea acestei armate se află fiii săi, Dobrotici (Dobrotiţă) şi Teodor. Pe drumul lor spre Bizanţ, cei doi reuşesc să îşi mărească armata, atrăgând mulţi alţi aliaţi: „Aceştia, trecând prin oraşele de pe ţărmul Pontului, le-au convins pe acestea să se îndepărteze de împărat (Ioan Cantacuzino) şi să treacă de partea împărătesei, căci sperau să înfăptuiască fapte mari. Şi împărăteasa i-a primit pe bărbaţi cu multă bunăvoinţă şi a căsătorit pe fiica marelui duce Apokaukos, cu Dobrotiţă, şi l-a făcut pe acesta strateg al armatei romeilor“.
 
Dobrotici dobândeşte aşadar o mare putere, dar este încă tânăr şi fără experienţă. El conduce armata familiei Paleologos, dar este învins la Selymbria de oastea generalului Cantacuzino. După acest eşec, Dobrotici decide să rămână la Constantinopol, alături de soţia sa şi de regentă, în timp ce fratele Teodor se întoarce în Ţara Cărvunei, cu ce a mai rămas din oaste.
 
Dobrotici este numit guvernator al oraşului-port Midia, un oraş puternic, care, în războiul civil, se alăturase familiei Paleologos. Era un port la Marea Neagră, foarte probabil situat în sudul bazinului pontic, pe coasta anatoliană, deşi există şi istorici care au plasat acest oraş în Dobrogea (poate chiar zona Năvodari). Prima variantă este însă mai plauzibilă.
 
Victorios în războiul civil, generalul Ioan Cantacuzino se încoronează pe 13 mai 1347 sub numele de Ioan al VI-lea. Noul bazileu îi purta pică lui Dobrotici, pe care îl acuza că ar fi jefuit oraşe precum Mesembria, Anchilaos şi Provato. Împăratul îi cere lui Dobrotici să îi predea Midia, dar acesta refuză.
 
În vara lui 1348, împăratul porneşte cu oaste împotriva Midiei, unde Dobrotici îşi crease un adevărat cartier general, de unde pornea expediţii împotriva oraşelor din zonă care se aflau sub control bizantin. Aflăm din cronici: „Iar împăratul a pornit cu oaste împotriva Midiei, cetate de pe ţărmul pontului. Dobrotiţă, care fusese aşezat cârmuitor al acesteia de către împărăteasa Ana, n-a voit să se supună împăratului Cantacuzino nici după împăcarea dintre împăraţi, ci strângând în jurul lui o ceată numeroasă de tâlhari, jefuia şi vătăma nu puţin cetăţile învecinate“.
 
Ioan al VI-lea blochează cu flota sa portul Midia şi cu trupe care stau în asediu pe uscat. În cetate, Dobrotici avea de partea sa câteva mii de soldaţi. Nu s-a ajuns până la urmă la mari pierderi umane, pentru că Dobrotici acceptă să cedeze oraşul. Îi cere în schimb împăratului să îl recunoască drept despot al Ţării Cărvunei, mai ales că tatăl său, Balica, murise între timp (Teodor nu mai apare nici el în istorie). Bazileul acceptă cererea şi astfel se instaurează pacea.
 
Un timp, Ţara Cărvunei este ferită de probleme. În 1354 însă, împăratul Ioan al VI-lea Cantacuzino abdică, se călugăreşte sub numele de Ioasaf şi începe să scrie cronica din care cităm în acest material.
 
În locul său, pe tronul Bizanţului, vine Ioan al V-lea Paleologul, fiul Anei de Savoia. Ironia sorţii, noul împărat, pe care Dobrotici îl slujise în trecut, este acum duşmanul despotului din Ţara Cărvunei. Bazileul vrea ca Dobrotici să i se supună, cu toate cetăţile sale de pe ţărmul Pontului, dar acesta refuză, iar între ei va izbucni un adevărat război.
 
În 1366, împăratul Ioan al V-lea merge la Roma, pentru a obţine suport politic, militar şi economic (avea datorii mari la genovezi şi veneţieni), dar de aici i se recomandă o vizită la Buda, acolo unde îşi avea capitala împăratul catolic al Ungariei, Ludovic I.
 
Ioan al V-lea era însoţit de fiul său Mihail. La Buda, Ioan al V-lea comite o mare gafă politică: atunci când Ludovic I al Ungariei descalecă şi vine în întâmpinarea oaspetelui bizantin, acesta rămâne pe cal şi începe discuţiile. Chiar şi aşa, Ludovic I se arată dispus să îl ajute pe bazileu, dar în schimbul suportului său îi cere acestuia să treacă de la ortodoxie la catolicism. Interesul Vestului era unul foarte mare: se dorea ca Roma catolică să controleze Constantinopolul ortodox. Ioan al V-lea refuză şi pleacă spre Constantinopole.
 
Când ajunge însă la Varna, este în plin teritoriu inamic, cel controlat de duşmanul său Dobrotici, pe care adesea îl numise „tâlhar şi răsculat“. Dobrotici îl arestează pe Împăratul Bizanţului şi pe fiul acestuia, un act de mare curaj al acelor timpuri. Ioan şi Mihail rămân întemniţaţi la Varna câteva luni.
 
Vărul împăratului, Amedeo de Savoia, vine cu o mare armată în „ţara lui Dobrotici“, cucereşte mai multe cetăţi de la mare (Sozopol, Mesembria - Nessebar, Anhialo - Pomorie, Rosocastro (!) şi Emona - tot zona Nessebar), dar nu şi Varna. Încep negocierile între cele două tabere.
 
Victoria lui Dobrotici este una totală: obţine din partea Imperiului recunoaşterea suzeranităţii statului său. Primeşte titlul de despot şi devine aliat al Bizanţului. Îşi căsătoreşte fiica cu Mihail, fiul împăratului şi care la acea vreme era principalul moştenitor al coroanei.
 
Dobrotici preia treptat controlul întregii Dobroge, atât partea de nord, cât şi Gurile Dunării, acolo unde intră însă adesea în conflict cu genovezii şi veneţienii care deţineau monopol comercial. Capitala sa este acum cetatea de la Capul Kaliacra (Kali Acra - Frumoasa Adăpostire), de unde controlează mai uşor toată provincia.
 
Stat independent, „Terra Dobrotici“ se întinde de la braţul Chilia, cuprinde anticele Tomis şi Callatis şi celelalte oraşe ale ţinutului şi merge până departe, în sud (actuala Bulgarie de est). Este unul din cei mai puternici şefi de stat ai Europei, este stăpânul ţinutului „Terra Dobrotici“, Dobrogea noastră…
 
Dobrotici moare în 1386 şi este urmat la tron de fiul Ivanco sau Ioan, despre care cronicarul Leunclavius scria: „Ivanco, cel care era regişorul Varnei şi al regiunii vecine numită Dobrogea“ („Ivanco, qui Varnae cum regione finitima Dobritze vocata regulus erat“).
 
Ivanco încearcă să se ridice la nivelul tatălui său, dar nu reuşeşte. El este obligat să devină vasal al noii mari puteri apărute în zonă, Imperiul Otoman.
 
În 1387, sultanul Murad I este învins la Locknik de o armată sârbo-bosniacă şi este dornic de răzbunare. Cere ajutor vasalilor săi din regiune, dar nici Ivanco şi nici ţarul bulgar Şişman nu trimit armate în sprijinul otomanilor. Murad ordonă atunci o expediţie militară de pedepsire a celor doi vasali.
 
Este trimis în sudul Dobrogei marele vizir Candarli Ali Paşa. Acesta învinge şi desparte armatele lui Ivanco şi Şişman. Fiul lui Dobrotici se ascunde la Varna, cetate pe care turcii o asediază fără succes. Candarli Ali Paşa se retrage de la Varna, dar cucereşte toate cetăţile mari din Dobrogea, printre acestea numărându-se şi Hârşova. După asediul de la Varna nu se mai ştie nimic despre soarta lui Ivanco, cel care dispare subit din istorie, fără să mai fie menţionat vreodată. Poate că a murit în luptă, poate că a fost luat prizonier şi apoi executat…
 
Cert este că, odată cu dispariţia lui Ivanco, întreaga Dobroge cade sub stăpânire otomană, despotatul Ţării Cărvunei fiind desfiinţat. Această stăpânire otomană durează însă doar câteva luni, pentru că Mircea cel Bătrân, voievodul Ţării Româneşti, profită în acelaşi an, 1388, de situaţia creată, vine în Dobrogea, cucereşte cetăţile controlate de turci şi devine stăpân al provinciei noastre pentru următoarele trei decenii (până la moartea sa, în 1418)...
 
(Va urma)
 

Bibliografie

 
- Izvoare istorice privind istoria României (FONTES III - Scriitori bizantini sec. XI-XVI), Ed. Academiei RSR 1975, Ioan Cantacuzino - Istorii, p. 491-495
- Rădulescu Adrian, Bitoleanu Ion - „Dobrogea, Istoria românilor dintre Dunăre şi Mare“, pag. 173-180
- Ioan Moldoveanu - „Bizanţul, vlahii şi Ţaratele Bulgare“
- Gheorghe Brătianu - „Marea Neagră, de la origini la cucerirea otomană“
- Ştefan Ştefănescu - „Despotatul Dobrogean“ - Magazin istoric nr. 7 - 1967
- Jurnalul militar al contelui Amedeo de Savoia
- Alte surse bibliografice - Octavian Iliescu, MM Alexandrescu, Petre Diaconu.
 
Sursa foto: Wikipedia - „De la Spiridon Ion Cepleanu - Cartes historiques de la Dobroudja dans Ion Bitoleanu, Adrian Radulescu et al.; Grigore Antipa Marea Neagra pour le rivage“. Domeniu public, https://commons.wikimedia.org/w/index.php?curid=4364852

Despre Cristian Cealera
 
Născut pe data de 16 iulie 1974, în Techirghiol, Cristian Cealera a urmat cursurile şcolilor nr. 25 şi nr. 12, a absolvit Liceul „Decebal“, promoţia 1992, după care a urmat Facultatea de Drept, licenţiindu-se în criminalistică. După absolvirea facultăţii, a urmat stagiul în armată, apoi, timp de trei ani, a lucrat ca jurist la o societate din Mangalia. Din 2001 a lucrat, timp de 15 ani, în presă, inclusiv la ziarul ZIUA de Constanţa. A început să scrie despre Dobrogea în 2005, la ZIUA, apoi la România Liberă, iar din 2007 a început să realizeze la CTV filme documentare despre siturile arheologice din Dobrogea.
 
Citeşte şi:
 
După 15 ani de presă, Cristian Cealera şi-a descoperit o nouă vocaţie
 
Interviu cu publicistul Cristian Cealera - „Nu m-am considerat niciodată un scriitor, ci mai repede un cronicar de Ev Mediu“
 
Dobrogea medievală Conducători militari şi formaţiuni statale din sec. XII - XIII. Ioniţă Caloian şi Ioan Asan al II-lea