Dregătorul bogat

,,Ştiu faptele tale; că nu eşti nici rece, nici fierbinte...Fiindcă tu zici: Sunt bogat şi m-am îmbogăţit şi de nimic nu am nevoie! Şi nu ştii că tu eşti cel ticălos şi vrednic de plâns, şi sărac şi orb şi gol! (Apocalipsă III,15-17).
Era tânăr, bogat și cu o poziție socială onorabilă - dregător. Avea de toate și totuși simțea că-i mai lipsește ceva, încredințarea sau neîndoiala veșniciei: comoara din ceruri! Conștient vrea să dobândească și să câștige totul, dar fără să înapoieze. Era încrezător că se va descurca și acum, mai ales că era ,,bogat foarte".



Din curiozitate, sau poate cu un sentiment de frământare sufetească ,,acest om oarecare" s-a apropiat de Iisus. Nu se poartă precum ignorantul și se adresează ca un bogătaș, care dorește să moștenească totul.
Acum era momentul potrivit și L-a întrebat precum scrie evanghelistul Luca (Luca 18, 18-27): ,, Bunule Învățător, ce să fac ca să moștenesc viața de veci?"
Domnul i-a adus aminte că Bun este doar Dumnezeu și de fapt știe cui se adesează, altfel nu își mai pierdea vremea. Dacă nici Hristos nu-l lămurește, atunci cine! ,,Știi poruncile: Să nu săvârșești adulter, să nu ucizi, să nu furi, să nu mărturisești strâmb, cinstește pe tatăl tău și pe mama ta". Nu știm cât de virtos era, dar păzea Poruncile lui Moise și venise convins că se descurcă. Ne-a rămas acest dialog dumnezeiesc pentru cei care se îngrijesc și de suflet.
,,Auzind, Iisus i-a zis: Încă una îți lipsește: Vinde toate câte ai și le împarte săracilor, și vei avea comoară în ceruri; și vino de urmează Mie".
Iată, Împărăția Lui are valoare și alte comori, iar ceea ce contează este nemurirea sau Raiul! Dacă bănuia dregătorul că îi cere să renunțe la avere, cu certitudine nu mai venea. Poate era sincer și încerca să se îmbunătățească, sau să audă dacă după păzirea poruncilor este pe drumul cel bun.
Nu se aștepta la acest răspuns ,,categoric" și când ,,deslușește' că pentru cele cerești trebuie și ,,altceva", renunță! Avea bogăție destulă și circumspect la sfatul divin se oprește, ,,uită" de Poruncă.
,,Iar el, auzind acestea, s-a întristat, căci era foarte bogat".
Răspunsul nu i-a priit și nu are puterea să continue! Domnul vrea să-i schimbe preocuparea, gândurile și să nu-l năpăstuiască. Îl îndeamnă, dar acesta pleacă... Ce ți-e și cu bogăția asta! Nu a fost în stare să-L ,,împrumute" pe Hristos și a plecat trist. Nu s-a așteptat la așa sfat și consideră cerința ,,imposibilă"! Noi, cum am proceda? Nu știa  ,,sărmanul" nimic despre dragostea creștinească și milostenie.  Nu s-a hotărât îndată și a pierdut ,,clipa"... vorbea cu Fiul lui Dumnezeu! Nu  sărăcea dacă-l urma pe Iisus, dar credința lui nu este vie și lucrătoare ca să-și poată duce crucea, de aceea l-a cuprins tristețea. Ținea prea mult la cele materiale și comorile făgăduite nu meritau atâta efort.,,Și văzându-l întristat, Iisus a zis: Cât de greu vor intra cei ce au averi în Împărăția lui Dumnezeu! Că mai lesne este a trece cămila prin urechile acului decât să intre bogatul în Împărăția lui Dumnezeu".
Cei care ascultau sunt nedumiriți și Apostolii au vrut să afle: ,,Și cine poate să se mântuiască?"
Creștinismul este mai presus decât umanismul, optimismul și gândirea pozitivă, deoarece este Lege dumnezeiască! Trăitorii mărturisesc Crezul și cultivă virtutea până la desăvârșire, fiindcă suntem după Chipul și Asemănarea Creatorului. Creștinul știe ce trebuie să facă și primește fericirea, dacă trăiește după Evanghelie. Bogăția te înrobește și îți fură liniștea zilelor, iar sărăcia te poate înrăi, dacă nu ai credință, nădejde și ,,calea de mijloc", ca să ieși la liman.
Bogatul a întrebat și Mântuitorul i-a zis, ce îi mai lipsește! Până la desăvârșire trebuie să urci treptele sfințeniei și când ai ajuns Acolo nu mai renunți, pentru că te-ai convins! Domnul nu-l compătimește, ci a privit la el cu dragoste (Marcu X, 21).

Veșnicia rămâne preocuparea celor credincioși, care se ostenesc să o moștenească. Curentele filozofice antireligioase se împotrivesc pretinselor ,,comori ale Cerului" și-l programează pe om doar pentru pământ, și atât... fără pretenții absurde care clamează ,,sărăcia de bună voie" în schimbul izbăvirii!
Oare nu se mai potrivește Evanghelia cu timpurile noastre și Viața de veci este doar iluzie, poveste, sau absurditate?
,,Și am căutat spre toate lucrurile mele și spre toată truda mea cu care m-am ostenit a face și iată toate sunt deșărtăciuni și vânare de vânt și nimic nu este prisosire sub soare” (Ecclesiastul 2, 11).

Indiferent de intențiile pe care le-a avut, tânărul dregător dispare fără legământ, deși averea agonisită cu dreptate este „dată omului de Dumnezeu" (Psalmi 131,14-15).
Degeaba a rămas bogat, pentru că a plecat neîmplinit. I-a fost frică de cumpătare, faptele milei creștine și a ,,sărăcit" dintr-odată, chiar dacă nu a împărțit! Nu furase, dar nici darnic nu a fost, căci strângea  pentru el. „Bogăția de ar curge, nu vă lipiți inima de ea” (Psalmi 61, 10).
O fi fost ,,evlavios", dar și zgârcit... Dacă l-am aprecia doar pentru vorbe, putem crede că este suficient și dacă dorea  Veșnicia făcea pasul major, însă a ,,socotit" în defavoarea lui! Auzise că Avraam a fost bogat și a plăcut lui Dumnezeu, de Iov și Solomon care din înțelepciune zice: „Precum am ieșit din pântecele maicii mele, gol mă voi întoarce în pământ și precum am venit așa mă voi duce și nimic nu voi lua din agoniseala mea ca să duc în mâna mea” (Ecclesiastul 5, 14).
 Se spune din tradiție că deabia după 1 an de zile dregătorul a împlinit porunca și a urmat ucenicilor, care l-au rânduit episcop în Asia Mică.
În istoria creștinismului sunt destule exemple, iar primii creștini din Biserica Apostolică au dăruit sărmanilor și au primit mântuirea, numindu-se Sfinți!
Bogații despre care vorbesc evangheliștii sunt ,,diferiți", însă au aceeași ,,calitate": avariția! Unul  își dorea mâncare, băutură, veselie, altul nemilostiv care nu se uitâ la bietul Lazăr de la poarta lui decât Dincolo, vrea ca cei de acasă să nu repete greșeala, Zaheu împarte săracilor averea, iar Iisus a intrat în casa lui și s-au mântuit!
Domnul nu face compromisuri cu Adevărul, chiar dacă unora nu le place răspunsul dat. Într-o lume materialistă în care banul ,,joacă la toate capetele", Biblia ne spune să ne ferim de Mamona-denumire biblică a diavolului, personificând bogăția și lăcomia de bani - DEX: „Iubirea de argint este rădăcina tuturor relelor“ (I Tim. 1, 10). 
Citiți  Sinaxarele, Patericul și Calendarul și veți înțelege de ce Sfinții au mers până la capăt și au ajuns! După ce te-ai săturat și ai de toate, te-ai gândit la cel care este flămând și nu are?  Avem slăbiciunile noastre și nu ne putem lepăda de sinele nostru fără ajutorul Lui, drept pentru care să ne rugăm să primim Har.
Gândul înavuțirii dă târcoale multora dintre noi, care  tânjim după ,,confort", posesie, obsesie, împătimire și mai puțină jertfelnicie.
Toți cei care vor și Veșnicia, să asculte această Sf. Evanghelie! Dacă îți pasă de sufletul tău vino, la Biserică și citește Sf. Scripturi, ca să înțelegi și să afli că nu ești sărac, dacă îl ai pe Dumnezeu! Nu suntem toți bogați precum acest dregător, dar Împărăția Cerurilor ne interesează și vrem să o dobândim, prin Credință și Fapte Bune. Lumea și-a schimbat ,,mersul" și ,,înfățișarea"!
Cât mai valorează bogăția, dacă ești șters din Cartea Vieții și nu ai parte de Cer? 
Nu uitați, Sfânta Evanghelie aduce omenirii răspunsul lui Dumnezeu!
,,Te sfătuiesc să cumperi de la Mine aur lămurit în foc, ca să te îmbogăţeşti, şi veşminte albe ca să te îmbraci şi să nu se dea pe faţă ruşinea goliciunii tale, şi alifie de ochi ca să-ţi ungi ochii şi să vezi. Eu pe câţi îi iubesc îi mustru şi îi pedepsesc; sârguieşte dar şi te pocăieşte" (Apocalipsă III, 18-19).

Sursa foto: Arhivă personală Pr. Iulian ZISU

 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Sfântul Cuvios Atanasie Athonitul

24 Nov 2019 6065

Sinaxar 5 februarie 2016 Sfânta pomenită azi este considerată ocrotitoarea femeilor bolnave de cancer la sân

05 Feb 2016 3442