Duminica a 5-a din Post (a Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca)

Iisus mergea spre Ierusalim şi pe drum le vorbeşte ucenicilor Săi despre cele ce aveau să I se întâmple peste vreo câteva zile.
Apostolii Iacov şi Ioan, fiii lui Zevedeu, mulţumiţi că Domnul nu dezamăgea poporul şi făcea minuni au încercat ca să-şi pregătescă un ,,loc” lângă Hristos care le vorbea despre Împărăţia lui Dumnezeu.
,,Dă-ne nouă să şedem unul de-a dreapta Ta, şi altul de-a stânga Ta, întru slava Ta. Dar Iisus le-a răspuns: Nu ştiţi ce cereţi!"
Le-a amintit despre paharul suferinţelor şi a încercat să explice prin exemple aplicate că Evanghelia pe care o vor propovădui este Cuvânt dumnezeiesc ce va rodi Învierea neamurilor, iar creştinismul întemeiat are  valori veşnice, zidite pe slujire şi iubire.

Nu va fi o comoditate: e un Spaţiu Sacru care s-a câştigat cu Preţ de Răscumpărare! 
Vor simţi şi vor înţelege în toiul persecuţiilor acele rostiri sfinte.
,,Dar a şedea de-a dreapta Mea, sau de-a stânga Mea, nu este al Meu a da, ci celor pentru care s-a pregătit”.
Cine crede că şi-a găsit ,,culcuş” fără efortul lepădării de sine şi purtarea Crucii se amăgeşte zadarnic. Tot în Evanghelia zilei, Învăţătorul stă la masă, în casa unui fariseu. Când nimeni nu se aştepta, o femeie plângând s-a apropiat cu un alabastru (vas de marmură albă transparent) cu mir, ,,plângând, a început să ude cu lacrimi picioarele Lui, şi cu părul capului ei le ştergea”.
Iar fariseul intrigat în cugetul său se întreaba: ,,Acesta, de-ar fi prooroc, ar şti cine e şi ce fel e femeia care se atinge de El, că este păcătoasă”. 
Femeia cu viaţa-i răvăşită, crede că Acesta este Dumnezeu, de aceea gestul e pe măsura credinţei, acum curg şi lacrimile părerii de rău. Este doar începutul Canonului Mare pe care la un moment dat fiecare dintre noi il va face. Păcatul ridică ,,obstacole” ca să nu mai intri în Biserică să-ţi limpezeşti mintea şi să-ţi mărturiseşti păcatul, ca să fi liber.
,,Simone, am să-ţi spun ceva. Un cămătar avea doi datornici. Unul era dator cu cinci sute de dinari, iar celălalt cu cincizeci. Dar, neavând ei cu ce să plătească, i-a iertat pe amândoi. Deci, care dintre ei îl va iubi mai mult? Iar către femeie a zis: Iertate îţi sunt păcatele. Credinţa ta te-a mântuit; mergi în pace!”
Iscoditorii s-au tulburat şi n-au priceput ce înseamnă lacrimile pocăinţei, credinţa şi iertarea. Dumnezeu întinde mâna Lui ocrotitoare şi cine se osteneşte, înţelege rostul! Păcatul distruge, iar duşmanul civilizaţiei nu este morala creştină, ci viciul repetat care devine păcat. Nu există un creştinism convenţional sau de compromis.
Cuvântul trebuie să fie Da şi Credinţa doar fierbinte! Pregătirea se face ,,cu timp şi fără timp”, ca să câştigi Veşnicia. Nu poţi schimba starea, dacă nu primeşti iertarea de la Iisus! Cel puţin ştii cum să-ţi revii! Timpul cheltuit fără duhovnicie şi libertatea rău folosită, primejduiesc Sufletul.
Fiecare zi e o sărbătoare şi un prilej meditativ, pentru a-ţi găsi Calea dreaptă. Într-o lume care aleargă după ,,vânt”, orice informaţie trebuie decodată, filtrată, ca să nu ne ,,tulbure” Viaţa. Perspectiva şi priveliştea Cerurilor va deveni eshatologică (sfârșitul lumii și judecata de apoi) şi va fi Rai; Acolo trebuie să ştii cui te adresezi! De aceea Biserica îţi vorbeşte din Evanghelie, ca să-ţi fie Bine! Acesta este răspunsul creştinismului la disperarea care a încolăcit lumea, şoptindu-i mieros că nimic nu se mai poate face. 
Mariei Egipteanca i-au trebuit 47 de ani de pustietate, ca să se îmbrace cu o altă ,,haină”. Urmarea lui Hristos aduce îndreptare şi mare sfinţenie, iar astăzi Ortodoxia îi închină o Duminică în Postul Mare Cuvioasei Maria Egipteanca, ca lumea să înţeleagă dragostea divină şi Sfintele Taine. 
Suntem în Alexandria Egiptului prin veacul al IV-lea, unde o tânără, fiica unor oameni înstăriţi, nu numai că a uitat de Hristos şi morală, ci mai mult s-a luat la întrecere cu dracul, aşa că era recunoscută în oraşul întemeiat de Alexandru cel Mare pentru destrăbălarea ei.
Dezmăţul tinerilor care nu mai ascultau de sfatul părinţilor era în floare, obrăznicia luase locul bunei cuviinţe, iar distracţiile erotice se ţineau lanţ. În această ,,mocirlă" de cocină se tăvăleau mulţi prin desfrâu, fapt care va atrage urgia lui Dumnezeu peste aceste ţinuturi ce vor cădea în stăpânirea arabilor.
După ce Maria Egipteanca colindase tavernele, ispititorul a îndemnat-o într-o zi să se urce pe o corabie care ducea pelerini la Locurile Sfinte, cu gândul să spurce  şi aceste meleaguri.
A ajuns cu multă lume la Ierusalim de Ziua Crucii, şi curioasă de evlavia oamenilor, s-a oprit în pragul Bisericii Înălţării Sfintei Cruci. Îmbulzită de mulţime, totuşi nu putea înainta. Într-o ,,secvenţă” i s-a derulat în faţa ochilor toată viaţa păcătoasă, dar şi amintirile casei părinteşti cu sfaturile bune ale mamei sale. 
Iată lucrarea Duhului Sfânt care suflă acolo unde nimeni nu se mai aşteaptă!
Cu lacrimi, în faţa icoanei Maicii Domnului promite că va lepăda pe ,,omul cel vechi cuprins de poftele înşelăciunii", şi va lua Crucea, ca toată viaţa să-L slujească pe Domnul. O vede pe Fecioara Sfântă care o binecuvântează, îngăduindu-i să sărute Lemnul Crucii pe care a fost răstignit Fiul ei.
Avea doar 20 de ani când a lăsat plăcerile lumii şi a făcut pocăinţă în pustiul Iordanului, unde a înfrânt arşiţa, fiarele, păcatul şi duhurile patimilor drăceşti, prin asprimea postului şi multă rugăciune.
Aici, de pe malurile Iordanului este zărită de călugărul Zosima, adus de Dumnezeu ca să o Împărtăşească.
Ce Taină! Doamne, minunate sunt lucrurile Tale!
Privind cum se depărtează, neatingând pământul, bătrânul cu ochii înlăcrimaţi i-a promis că peste un an de zile va veni în acelaşi loc.
Amândoi şi-au ţinut promisiunea. Trupul Sfintei aştepta prohodirea preotului care sosise, şi un leu l-a ajutat să-i pregătească mormânt în nisip, cu Moaşte pentru Veşnicie.
Întors la chilia sa din Mânăstirea Sf. Ioan Botezătorul, cuviosul Zosima a povestit acum 1500 de ani cuprinsul  acestei vieţi sfinte; Cuvioasă Maria Egipteanca,roagă-te  Stăpânului  ca să ne izbăvească de păcate!
,,Înger pământesc ai fost, Preacuvioasă Maică, iar acum ești om ceresc, bucurându-te negrăit de Lumina Dumnezeirii” (acatist).
 
Sursa foto: Arhivă personală Pr. Iulian ZISU