Duminica Sfintei Cruci

Calea Crucii şi Urmarea lui Hristos înseamnă responsabilitatea şi libertatea de a-ţi alege drumul. Viaţa are rostul şi sensul ei, şi într-o bună zi vei avea ,,surpriza” de a constata autencitatea Cuvântului. 
Suntem în Duminica a 3-a din Postul Mare, iar Ortodoxia închină această zi Sfintei Cruci. Poţi hotărî şi alegerea îţi aparţine, dacă vrei să te ,,opreşti” sau să ,,continui”. 
,,Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie”.



Om chibzuit este acela care-şi ordonează priorităţile pentru a avea parte de Fericire! Nu este doar o simplă invitaţie, ci o chemare profundă de a trăi Evanghelia şi a renunţa la ,,plăceri”, pentru a reuşi. Având podobia virtuţilor, cu credinţă şi nădejde îţi duci crucea ta şi primeşti putere de a-l ajuta, şi pe cel de lângă tine. Necazurile l-au îngenunchiat pe ,,caldarăm”, iar tu vâzându-l să nu te porţi ca un trecător indiferent sau nepăsător. 
Eşti creştinul conştient, că la Înviere nu te poţi bucura doar de unul singur! Sfinţii Părinţi au rânduit  înainte de începerea Sf. Liturghii  o slujbă şi ceremonialul scoaterii Sf.Cruci (Lemnul dătător de Viaţă) în mijlocul Bisericii, ca lumea credincioasă să vadă pentru ce se osteneşte şi de la Cine aşeaptă răsplata sau încununarea. 
Se sărută Sf. Cruce şi glăsuim troparul: ,,Crucii Tale ne închinăm Stăpâne şi Sfântă Învierea Ta o laudăm şi o slăvim!” 
Este un act liturgic nu doar contemplativ sau meditativ ci profund şi practic, iar creştinul înţelege că fără Sf. Cruce şi puterea binecuvântării ei nu auzim: ,,Bucuraţi-vă!”
Grea sau uşoară aşa cum este şi Viaţa, îţi aparţine şi trebuie să renunţi la păcat ca să o poţi duce cu demnitate. Să urmezi lui Hristos nu trebuie să fii complicat ci simplu, sincer şi credincios în făgăduinţa Lui. Te lepezi de ,,sinele tău” ca să poţi fi ajutat. De-a lungul timpului  toţi care au priceput valoare Sf. Cruci şi Preţul dat pentru Răscumpărarea noastră şi-au pus rânduială în propria viaţă, renunţând la ,,lucrurile întunericului”.  Ai voinţa slobodă şi te-ai pierdut? Dacă Evanghelia nu s-ar fi propovăduit, omul nu se mai putea ,,îmbrăca” în sfinţenia de la începuturi. Acesta-i rostul Crucii! Într-o lume ,,dezechilibrată” restaurarea va continua până se va completa cu Sfinţi spaţiul rămas ,,vacant” după căderea aceea. 
,,Deci, dar, nu mai sunteţi străini şi locuitori vremelnici, ci sunteţi împreună cetăţeni cu sfinţii şi casnici ai lui Dumnezeu” (Efeseni II,19). 
Oaze de sfinţenie au rezistat primejdiilor şi au primit certificat.... Lumea credincioasă şi curioasă este nu doar turist, ci pelerin, privind cu nostalgie la Paradis; Pomul Vieţii (Sfânta Cruce).
Dacă nu vom asculta de Evanghelia lui Iisus, nu ne salvăm sufletul dat de Creator.
,,Atunci, luând Domnul Dumnezeu ţărână din pământ, a făcut pe om şi a suflat în faţa lui suflare de viaţă şi s-a făcut omul fiinţă vie” (Facerea II, 7).
Cine îşi  pierde sufletul nu mai există, este şters din Cartea Vieţii! Sunt destui în lumea aceasta care au la îndemână toate bunurile materiale, dar nu au împlinirea. Nu ai îndreptăţire, deoarece ai Cerul deasupra capului tău.

,,Căci ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă, dacă-şi pierde sufletul? Sau ce ar putea să dea omul, în schimb, pentru sufletul său?”
Este imposibil să nu te întrebi, ce-i cu tine prin această lume! Lui Dumnezeu îi pasă şi mereu te chemă să-L urmezi. Păstrează-ţi sufletul şi fereşte-te de rătăciri meşteşugite care-ţi şoptesc ademenitor că eşti o combinaţie chimică întâmplătoare. Eşti răspunzător şi trebuie să preţuieşti Viaţa. 
Prin măsura Crucii se ,,întâlnesc” Cerurile cu pământul şi se amestecă timpul cu spaţiul. Crucea sfinţeşte totul şi explică taina Hristocentrismului, adică Hristos în mijlocul nostru. 

Păstraţi Crucea dreaptă! Ea ne însoţeşte, fiind semnul identităţii şi al Mântuirii.
,,Căci de cel ce se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, în neamul acesta desfrânat şi păcatos, şi Fiul Omului Se va ruşina de el, când va veni întru slava Tatalui său cu sfinţii îngeri” (Sf.Evanghelie de la  Marcu VIII, 34-38). 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Patriarhul Daniel „În aceste zile de grea încercare trebuie să biruim frica prin credinţă“

22 Mar 2020 2733

Duminica după Înălţarea Sfintei Cruci. Unde slujesc ierarhii din Regiuea Sud-Est

16 Sep 2018 2785

Programul de slujire al ierarhilor din Sud-Estul României. Unde vor fi Teodosie, Ciprian, Casian, Vincentiu şi Visarion

08 Sep 2018 2809

Sărbătoare mare pentru creștini A treia Duminică din Postul Mare, închinată Sfintei Cruci. Ce nu avem voie să facem azi

11 Mar 2018 2541

Duminica Sfintei Cruci. Unde slujesc ierarhii din Sud-Estul României

11 Mar 2018 3278

Programul de slujire al ierarhilor din sud-est. Unde slujesc ÎPS Teodosie, Ciprian, Casian, Vincențiu și Visarion

17 Sep 2017 3491

Știi unde slujesc, azi, ierarhii din partea de sud-est a României? Iată programul complet

10 Sep 2017 3115

Sărbătoare pentru creștinii ortodocși. Ce tradiție trebuie respectată astăzi

18 Sep 2016 3396

ÎPS Teodosie va sluji la Eforie Nord-Biserica Nașterea Maicii Domnului

11 Sep 2016 2653

Sâmbătă, va fi scoasă din Sfântul Altar Sfânta Cruce și așezată în mijlocul bisericii, la Dervent

30 Mar 2016 4998

Programul IPS Teodosie în perioada 2 - 3 martie 2016

30 Mar 2016 2172

Sărbători religioase ortodoxe, greco-catolice şi romano-catolice, pe 15 martie

15 Mar 2015 3056