Nordul şi Vestul Pontului Euxin se aflau în vremea lui Herodot (sec.V î.H) sub stăpânirea puternicului şi numerosului neam al sciţilor. Dobrogea antică era numită de către vechii greci Mykra Scythia, Sciţia Mică.
 
"Părintele istoriei" a scris multe despre sciţi, despre obiceiurile lor şi credinţele lor, şi despre pământurile pe care ei le locuiau. Menţionăm doar o parte din mărturiile sale: "Sciţii au din belşug lucrurile cele mai însemnate pentru existenţă... Se spune că sciţii se închină lui Heracles şi lui Ares... Dar în afară de râuri şi câmpii foarte întinse, iată ce mai este vrednic de mirare (n.a. la Sciţia): Pe o stâncă de lângă fluviul Tyras (n.a. Nistru, în zona Cetatea Albă, azi în Ucraina) oamenii arată urma lui Heracles, urmă ce seamănă cu talpa unui om, dar e lungă de doi coţi".


 
Cei ce locuiau în nordul şi vestul Pontului credeau în Heracles, i se închinau acestuia, văzându-l, iată, ca un uriaş cu puteri incredibile.
Poveştile autorilor greci au fost preluate şi continuate şi de autori romani. În sec. I î.H, istoricul roman Trogus Pompeius, narând un eveniment istoric real, face referiri extrem de interesante legate de cultul lui Heracles.
 
Latinul povesteşte despre o expediţie militară din anul 339 î.H, întreprinsă de regele Macedoniei, Filip al II-lea Chiorul, tatăl viitorului Alexandru cel Mare. Scena principală a acestei acţiuni pare să fie Dobrogea antică sau nordul extrem al acesteia. De menţionat că regii Macedoniei îl considerau pe Herakles strămoşul lor.
 
Trogus Pompeius ne vorbeşte mai întâi despre sciţi: "În acea vreme, rege al sciţilor era Atheas". Acest Atheas se afla în război cu aşa-numiţii istrieni, localnici de lângă Istru, pe care specialiştii îi identifică drept geţii băştinaşi ai Dobrogei antice. Potrivit lui Vasile Pârvan, scitul Atheas se lupta cu o uniune getică de triburi, condusă de un rege al cărui nume nu este, din păcate, cunoscut.
 
La un moment dat, Atheas este foarte aproape de a fi învins de către geţi şi disperat, prin intermediul grecilor din cetatea Apollonia (Sozopol, Bulgaria) îi cere ajutor lui Filip al II-lea. Îi promite chiar acestuia că îi va lăsa tronul moştenire şi că îi va da una din fiice drept soţie. Filip acceptă şi se decide să îl ajute pe regele scit.
 
Tocmai în acele momente se produce însă un eveniment neaşteptat: regele geţilor moare în împrejurări necunoscute, iar Ateas câştigă războiul cu băştinaşii. Scăpat de primejdie, regele sciţilor se răzgândeşte şi îl anunţă pe Filip că nu mai are nevoie de prezenţa şi de ajutorul macedonenilor.
 
Ne relatează Trogus Pompeius: "Filip, văzându-se luat în bătaie de joc, a renunţat la asediul Byzantionului şi a pornit cu război împotriva sciţilor". Filip recurge însă la un vicleşug: "trimite înainte soli care să îi liniştească şi să îi vestească (pe sciţi) că el, Filip,... făgăduise o statuie a lui Hercules (numele roman) şi că vine să o aşeze pe aceasta la gura Istrului... şi îi cere acces netulburat, ca să îndeplinească ritualul."
 
Acest paragraf este mai mult decât clar, în sensul că Filip doreşte ridicarea statuii undeva la vărsarea Dunării în Mare, deci în Delta dobrogeană. Atheas încearcă să fie la fel de viclean şi îi transmite regelui macedonean să îi trimită statuia "promiţând că el o va aşeza la locul ei şi că va avea grijă să rămână acolo nevătămată. Nu va îngădui însă ca armata macedoneană să îi calce hotarele. Iar dacă Filip ar aşeza statuia fără învoirea sciţilor, după plecarea lui, o va ridica şi din bronzul statuii va face vârfuri de săgeţi".
 
Războiul dintre sciţi şi macedoneni este inevitabil, iar lupta decisivă se dă, cel mai probabil, în stepa dobrogeană. Victoria e de partea lui Filip, iar Ateas piere în luptă. Ne spune Trogus Pompeius: "Deşi sciţii îi întreceau pe macedoneni în vitejie şi curaj, ei au fost totuşi învinşi de viclenia lui Filip. Au fost capturaţi 20.000 de copii şi femei şi un mare număr de vite... Au fost trimise în Macedonia 20.000 de iepe de rasă pentru prăsilă".
 
Pe drumul de întoarcere, în Tracia, Filip este oprit de către tracii tribali care îi cer bir pentru liberă trecere. Filip refuză şi uimitor este învins de tribali şi chiar rănit în coapsă de o săgeată care i-a ucis şi calul. A supravieţuit însă şi a reuşit să ajungă înapoi în regatul său.
 
Izvoarele antice nu ne spun dacă Filip al II-lea a mai ridicat vreo statuie a lui Heracles la gurile Istrului sau dacă această dorinţă a sa nu a fost altceva decât un pretext pentru războiul scitic.
 
Este clar însă cât de puternică este imaginea lui Heracles în antichitate. Dion Chrisostomos scria citându-i pe Plutarh şi Strabon: "... aflăm că acelaşi Heracles a cucerit Egiptul şi Libia, de asemenea pe locuitorii din jurul Pontului Euxin, pe traci şi pe sciţi, a cucerit Ilionul..."
 
Arian este un alt autor antic ce ne oferă o relatare extraordinară. El povesteşte expediţia de o zi pe care Alexandru cel Mare (fiul lui Filip al II-lea Chiorul) o face în 335 î.H, la nord de Istru, după ce înregistrase în Tracia o victorie contra aceloraşi tribali mai sus menţionaţi: "A treia zi după luptă, Alexandru ajunse la fluviul Istru, cel mai mare dintre fluviile Europei şi care străbate cea mai mare întindere de pământ".
 
Alexandru trece Istrul pe corăbii şi ajunge pe malul celălalt însoţit de 1.500 de călăreţi şi vreo 4.000 de pedestraşi. În fruntea acestei armate, el cucereşte un oraş al băştinaşilor: "Dărâmând oraşul până la temelie, făcu jertfă pe malul Istrului lui Zeus Mântuitorul, lui Heracles şi Istrului însuşi, deoarece nu a fost de netrecut".
 
Herakles este aşadar adorat de către macedoneni, de greci, dar şi de sciţi, după cum ne arată textele antice. în sec. II d.H, Herodion Grămăticul scria despre daci: "Daes, neam scitic. Sunt numiţi şi dasi... Anthes, neam scitic din Tracia, se trage din Scythes, fiul lui Herakles.
 
Ştefan din Bizanţ spunea şi el despre sciţi, patru secole mai târziu: "Mai întâi se numeau nomai iar sciţi le zice de la Scythes, copilul lui Heracles"... 
 
(Va urma)
 
Bibliografie
 
FONTES I - "Izvoare privind istoria României, vol.I - De la Hesiod la Itinerariul lui Antoninus", Edit. Academiei RSR, Bucureşti 1964
Enciclopedia Arheologică vol. I, II şi III (A-C 1994, D-L 1996, M-Q 2000), coordonator Constantin Preda Edit. Enciclopedică, Bucureşti
Victor Kernbach - Dicţionar de mitologie generală, Edit. Albatros, Bucureşti, 1995
NA Kun - Legendele şi miturile Greciei Antice, Edit. Ştiinţifică, 1985
 
Despre Cristian Cealera
 
Născut la data de 16 iulie 1974, în Techirghiol, Cristian Cealera a urmat cursurile Școlilor Gen.12 şi 25 şi a absolvit Liceul „Decebal“, din Constanta, promoţia 1992. A urmat cursurile Facultăţii de Drept „Nicolae Titulescu“ din Bucureşti şi este licenţiat în Criminalistică. După absolvirea facultăţii, a urmat stagiul militar, apoi a activat trei ani ca jurist la o societate comercială din Mangalia. În anul 2001 a intrat în presă şi timp de 15 ani a lucrat la diverse ziare, inclusiv la ZIUA de Constanţa, acoperind diverse domenii - de la Eveniment, la Social, Cultură şi Sport. A fost angajat la două televiziuni, iar la una dintre acestea, în calitate de producător şi scenarist, a realizat 19 filme documentare despre siturile arheologice din Dobrogea. Continuă şi astăzi realizarea de filme documentare şi publică materiale de promovare a istoriei şi culturii dobrogene. 
Are un master în Antropologie şi Istorie Europeană, absolvit la Universitatea „Ovidius“ din Constanţa, Facultatea de Istorie. În prezent, este doctorand al Facultăţii de Istorie din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“, din Iaşi. Este autorul seriei de trei volume „Poveştile Mării Negre“ şi al romanului istoric „La marginea Imperiului - Origini“, cărţi publicate în perioada 2014-2018.    
 
Citeşte şi:

După 15 ani de presă, Cristian Cealera şi-a descoperit o nouă vocaţie

Interviu cu publicistul Cristian Cealera - „Nu m-am considerat niciodată un scriitor, ci mai repede un cronicar de Ev Mediu“

Eroi legendari pe țărmurile Pontului Euxin - Herakles (I)