Invitati

Istoria Dobrogei - Geografie - Localități Dinogeția (galerie foto)

Dinogeția/sat Garvăn/com. Jijila/județul Tulcea a fost așezare romană dezvoltată în jurul unui castru construit în cadrul limes-ului fluviului Danubius/Dunării.
 

Terminologie

 
Basilica (latină) = Edifici public roman din forum folosit pentru adunări, procese, comerț etc. Avea o formă dreptunghiulară alungită și era împărțită în trei nave prin șiruri de coloane


 
Castrum (latină/„fortăreață”) = Tabără fortificată romană construită la graniță de-a lungul căilor de comunicație și în puncte strategice din provincii. Avea o formă pătrată, cu dimensiuni variabile și patru porți, în centru aflându-se clădirea comandantului (praetorium). Zidul de piatră era dublat în exterior cu un șanț (fossa), iar în interior cu un val de pământ (agger), cele temporare din timpul campaniilor erau construite din pământ.
 
Cohors (latină/„cohortă”) = 1.Subunitate tactică a legiunii, care era compusă din 10 cohorte. 2.Unitate auxiliară de infanterie formată din provinciali fără cetățenie romană, înarmați conform tradiției. Cohortele de 500 de soldați (quingenariae) erau comandate de un praefectus, iar cele de 1000 de ostași (miliariae) de un tribunus. 3.Cohortele pretoriene, în număr de 10 a câte 500 de militari, constituiau garda imperială, fiind recrutate din Italia.
 
Legio (latină/„legiune, armată) = Unitate militară tactică și strategică formată din cetățeni romani, care, după un serviciu de 20-25 de ani, primeau recompense financiare și funciare, formând colonii de veterani. Împăratul Augustus (30 î. H. – 14 d. H.) a stabilit numărul lor la 28, iar Septimius Severus (193-211) a crescut numărul lor la 30. Până în sec. II era alcătuită din 5600 de soldați, organizați în 10 cohorte împărțite în 6 centurii de câte 80 de oameni. Hadrianus (117-138) a crescut numărul infanteriștilor la 6800 și a adăugat 726 de călăreți. În epoca imperiului era condusă de un legatus augusti de rang senatorial.
 
Limes (latină) = Linie defensivă construită pe o frontieră naturală (ripa), ai cărei soldați se numeau ripenses, sau pe o frontieră artificială, ai cărei ostași se numeau limitanei. Era alcătuit dintr-un val de pământ (vallum), un șanț în fața valului, castre și castele (la distanțe de 5-10 km) și turnuri de observație (burgi, turris), toate legate printr-un drum militar (via). Zona din fața șanțului era defrișată, iar comunicațiile se făceau cu foc și fum.
 

Preliminarii

 
În 1910, numismatul Constantin Moisil (1876-1958) menționa în „Buletinul Comisiei Monumentelor Istorice” existența unor „obiecte preistorice” la Garvăn. Apoi, arheologul Gh. Ștefan a găsit în zonă, în 1939, un vas considerat ca a aparținând culturii neolitice Gumelnița, care din păcate a fost înstrăinat.
 
După război, specialistul neolitic Emil Comșa (1923-2008), membru al echipei de cercetare din zona Măcin-Garvăn-Luncavița, a găsit urmele unei așezări considerată Gumelnița în punctul Chiatra.
 
Ceramică scitică, diferită de cea getică și asemănătoare cu cea din zonele de la nordul lui Pontus Exinus/Marea Neagră, a fost descoperită la Dinogeția, ca și la Topraisar și colonia greacă Histria/Istria, fiind databilă după a doua jumătate a sec. IV î. H.
 

Izvoare scrise

 
Inițial, castrul a fost construit pe malul stâng al Dunării, la vărsarea Siretului în fluviu, așa cum indică grecul Klaudios Ptolemaios/Ptolemeu (sec. II) în Geographia (III, 8, 2, 10, 1). Ulterior, însă, documentul cartografic roman Itinerarium Antonini Augustus (225, 5) localizează așezarea pe malul dobrogean, între Arrubium/Măcin și Noviodunum/Isaccea.
 
Localitatea este menționată și în documentul administrativ roman Notitia Dignitatum (Orientes, XXXIX, 24) din sec. V. De asemenea, așezarea apare și în Cosmographia (IV, 1, 17) geografului anonim din Ravenna (Italia) din sec. VII.
 

Cercetări arheologice

 
Situl arheologic este situat în punctul Bisericuța, la 5 km NV de Garvăn și 1 km E de DN Galați-Tulcea, la 3,5 km de cotul Dunării la Galați, în balta Lățimea. Cercetările au fost inițiate în 1939 de către Gheorghe Ștefan (1899-1980), asistent al lui Vasile Pârvan (1882-1927), fondatorul școlii românești de arheologie. Săpăturile sistematice au fost începute de o echipă condusă de Ion Barnea (1913-2004/Institutul de Arheologie „V. Pârvan” București) după al doilea război mondial, în 1949, când a fost descoperită incinta cetății refăcute.
 
Situl arheologic este înregistrat cu codul 160635.03 în Repertoriul Arheologic Național al Ministerului Culturii. Situl arheologic este înregistrat cu codul TL-I-s-A-05795 în Lista Monumentelor Istorice a Ministerului Culturii, prin Ordinul ministrului culturii şi cultelor nr. 2.314/2004.
 
Situl este proprietate publică și este administrat de Institutul de Arheologie „V. Pârvan” București.
În 2009 erau identificate ca riscuri naturale pentru sit cutremurul, inundațiile, animalele și insectele, iar ca riscuri antropice/umane demolarea, vandalismul, furturile și incendiile.
 
În anii 2001, 2004 și 2011-2013 au fost efectuate cercetări sistematice de către o echipă condusă de Alexandru Barnea (1944-/ Institutul de Arheologie „V. Pârvan” București/Facultatea de Istorie a Universității București) și din care au făcut parte, în timp, Cristian Olariu (Facultatea de Istorie a Universității București), Eugen Paraschiv-Grigore (Muzeul Național de Istorie a României), Adriana Panaite (Institutul de Arheologie „V. Pârvan” București), Filica Drăghici (Facultatea de Istorie a Universității București), Ioana Paraschiv-Grigore (Muzeul Național de Istorie a României) și Mihai Ionescu (Șc. Gen. nr. 3 Mangalia).
 
A. Barnea și arhitectul Gabriela Sarvaș (Institutul de Cercetări Eco-Muzeale Tulcea) au inițiat în 2000 conservarea și restaurarea parțială a sitului, începând cu drumul de acces și continuând cu turnul 1 și termele.
 
Dar eforturile lumii academice nu pot face față complexității riscurilor naturale și umane la care este supus situl. În 2011, ziarul bucureștean „Adevărul” a efectuat o anchetă la fața locului, care se încheia astfel: „Vegetaţia abundentă care acoperă mare parte din cetate dă aspectul dezolant de ruine părăsite. Acest aspect este întregit de distrugerea parţială a construcţiei de protecţie a termelor, cauzată atât de factorii naturali cât şi de cei antropici. Chiar şi ceea ce s-a restaurat de curând (2008), cum este Turnul 1, prezintă crăpături ale zidului exterior, precum şi dărâmarea unei porţiuni a acestuia.”

Descoperiri arheologice

 
A fost găsit un cuptor de ars țiglă datat cu monede emise de coîmpărații Diocletianus (284-305) și Maximian (286-305). În 1976, I. Barnea susținea, cu rezerve, că „se pare că la început” Dinogeția romană era situată pe locul așezării getice de la Barboși, de pe malul stâng al Dunării, care reprezenta un cap de pod roman în barbaricum/lumea barbară. Apoi, la începutul sec. IV/Diocletianus, fortificația ar fi fost mutată pe grindul de la Bisericuța-Garvăn, unde a rezistat până la sfârșitul sec. VI.
 
Această ipoteză a fost susținută în 2001 și de colegul său Alexandru Vulpe (1931-2016/ Institutul de Arheologie „V. Pârvan” București). Numeroasele fragmente ceramice și monedele din sec. I-III sugerează existența cetății și înainte domniei lui Diocletianus.
 
Au fost identificate straturi de arsură în a doua jumătate a sec. II, contemporane cu cele de la Noviodunum, Independența și Capidava, incendiul fiind atribuit distrugătoarei invazii a costobocilor din 170, când acest trib din N Moldovei, dacic în opinia lui Ioan I. Russu (1911-1985/Institutul de Istorie „G. Barițiu” Cluj), a putut fi oprit abia în Grecia centrală.
 
Au fost degajate construcții datate în sec. IV: 14 turnuri, praetorium/comandamentul, o basilică paleocreștină, domus/casă în interiorul zidului de apărare, precum și ruine de termae/băi publice la 100 de m în exterior.
 
Fortul, bazilica și alte clădiri interioare au fost restaurate în timpul domniilor lui Anastasius I (491-518) și Iustinian I cel Mare (527-565), împărați ai Imperiului Roman de Răsărit/Bizantin.
Astfel, multe cărămizi din bazilică sunt ștampilate cu numele lui Anastasius, uneori alături de numele Altina (Altinum/Oltina/județul Constanța), probabil locul de origine.
 
De asemenea, pe o balanță de bronz este inscripționat numele lui Flavius Gerontios, prefectul capitalei Constantinopol în timpul lui Iustinian. Fortificația a fost incendiată de kutrigurii turcici ai lui Zabergan în 559 și și-a încetat existența în timpul domniei lui împăratul Mauricius (582-602), încheiată de marea invazie a slavilor de la nord de Dunăre, care s-au așezat definitiv în provinciile balcanice ale imperiului.
 
Cetatea a fost refăcută după 971, când împăratul bizantin Ioan Tzimiskes a recucerit Dunărea de Jos de la primul stat bulgar (681-1018) și a organizat thema/provincia Paradunavon-Paristrion. Așezarea a rezistat până în a doua jumătate a sec. XII.
 
Administrația
 
Dinogeția făcea parte din provincia Moesia Inferior (Dobrogea și Bulgaria dintre Dunăre și Balcani), creată în 86 de împăratul Flavius Domitianus (81-96) prin divizarea provinciei Moesia, înființată în 46 de împăratul Claudius (41-54) prin desființarea regatului clientelar/vasal al tracilor odrisi. 
 
Dobrogea a devenit provincie separată cu numele Scythia Minor prin reforma administrației imperiului realizată de Diocletianus, fiind inclusă în dioceza balcanică Tracia.
 
Armata
 
Castrul de la Dinogeția făcea parte din limes-ul fluviului Danubius/Dunărea, a cărui construcție a fost începută de împăratul Flavius Vespasianus (69-79) și terminată de Traianus (98-117). Au fost descoperite cărămizi cu ștampilele mai multor unități, ceea ce indică prezența acestora la Dinogeția. Astfel, au fost documentate Legio I Scythica și Legio V Macedonica, unitățile auxiliare de infanterie cohors I Cilicium/Turcia vest-asiatică și cohors II Mattiacorum/Germania vestică, cea din urmă în timpul lui Traianus, precum și flota danubiană Classis Flavia Moesica.
 
Bibliografie cronologică
 
GHEORGHE ȘTEFAN (coord.), Dinogetia, I, „Dacia”, Bucarest, VII-VIII, 1937-40.
GHEORGHE ȘTEFAN, O balanța romană din sec. VI e.n. descoperită în Dobrogea, „Studii și cercetări de istorie veche”, București, I, 1950.
ION BARNEA, L'incendie de la cite de Dinogetia au VIe siecle, „Dacia”, nouvelle serie, Bucarest, X, 1966.
 
GHEORGHE ȘTEFAN, Dinogeția, I, București, 1967.
ION BARNEA, Dinogeția, București, 1969.
ION BARNEA & ȘTEFAN ȘTEFĂNESCU, Din istoria Dobrogei, vol. III: Bizantini, români și bulgari la Dunărea de Jos, "Bibliotheca Historiae Romaniae", vol. 9, ed. Academiei RSR, Bucuresti, 1971.
 
ANDREI ARICESCU, Unităţile militare în procesul de romanizare a teritoriului dobrogean, „Studii și Cercetări de Istorie Veche”, XXIII, 1972, 4, 581-583.
PETRE DIACONU, Despre datarea nivelului "locuințelor incendiate" de la Dinogetia-Garvăn (jud.Tulcea), „Studii și Cercetări de Istorie Veche și Arheologie”, XXVI, 1975, 3.
 
DIONISIE PIPPIDI (coord.), Dicționar de istorie veche a României. Paleolitic – sec. X., Ed. științifică și enciclopedică, București, 1976, p. 84-85, 137, 138-139, 235/236, 368-370, 373-374 (bazilica/Ion BARNEA; Dinogeția/I. B.; castru/Cristian VLĂDESCU; cohors/C. V; legiune/E. D.-B. & D. T.; limes/C. V.)
ION BARNEA, Dinogetia, une ville byzantine du Bas-Danube, „Byzantina”, Aristotle University of Thessaloniki, X, 1980. 237-287.
 
ION BARNEA, Cronica Cercetărilor Arheologice din România. Campaniile 1983-1992, 2004, CIMEC-Institutul de Memorie Culturală București (http://cronica.cimec.ro)
RADU FLORESCU, Limesul dunărean bizantin în vremea dinastiilor isauriană şi macedoneană, „Pontica”, (https://revistapontica.wordpress.com), Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanţa, XIX,, 1986, 172 
ALEXANDRU SUCEVEANU, Viața economică în Dobrogea romană, București, 1987.
ALEXANDRU BARNEA & ALEXANDRU SUCEVEANU, La Dobroudja romaine, București, 1991.
 
CRISTIAN MATEI, Consideraţii privind raportul dintre Classis Flavia Moesica şi fortificaţiile limesului roman de la Dunărea de Jos (sec. I-VI), „Pontica” (https://revistapontica.wordpress.com/), Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanţa, XXIV, 1991, 154.
SERGHEI TORBATOV,  A note on Dinogetia, 1998.
 
ADRIAN RĂDULESCU & ION BITOLEANU, Istoria Dobrogei, ed. II rev., ed. Ex Ponto, Constanța, 1998, p. 54, 93, 104, 105
ALEXANDRU BARNEA, Cronica Cercetărilor Arheologice din România. Campaniile 1998, 2000-2003, 2005-2006, 2010, 201,1 CIMEC-Institutul de Memorie Culturală București (http://cronica.cimec.ro)
ALEXANDRU BARNEA, Dinogeția, 2001.
MIRCEA PETRESCU-DÎMBOVIȚA & ALEXANDRU VULPE (coord.), Istoria românilor, vol I: Istoria timpurilor îndepărtate, Ed. Academiei Române, București, 2001, p. 428 (II.La începuturile istoriei-IV.Dacia înainte de romani/A. VULPE).
ADRIAN POPESCU, Noi descoperiri de monede romane și bizantine de la Dinogeția și Salsovia, „Cercetări numismatice”, 8, 2002.
ALEXANDRU BARNEA, Garvăn-Dinogetia, „Cronica cercetărilor arheologice din România, campania 2002”, București, 2003.
ALEXANDRU MADGEARU, The End of the Lower Danubian Limes: A Violent or a Peaceful Process? Conference for University of California, Santa Barbara, March 20-23, 2003.
 
*** Marea cetate romano-bizantină de la Dinogeţia, îngropată în buruieni, „Adevărul”, București, 8 noiembrie 2011. (https://adevarul.ro/cultura/istorie)

CRISTIAN MICU, The Gumelnitsa Culture in Northern Dobrodja, Centrul de Informatică și Memorie Culturală București. (http://www.cimec.ro/Arheologie/gumelnita)
 
Despre Marius Teja
 
Marius Virgil Teja s-a născut în judeţul Constanţa, în anul 1969. A absolvit Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti şi are un master în Relaţii Internaţionale, absolvit la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. A fost profesor de Istorie şi Cultură Civică, muzeograf, voluntar after school, iar în prezent, lucrează la Radio Armănamea.
 

Citeşte şi:

Colaborare ZIUA de Constanţa Călătorie prin istoria dobrogeană cu Marius Teja

Istoria Dobrogei - Geografie - Localități Transmarisca (galerie foto)

 


Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Unde slujește, azi, înaltul ierarh din zona ta

22 May 2016 1412

Programul de slujire al ierarhilor Dobrogei

19 May 2013 1043