Transmarisca/Turtucaia/Tutrakan (Bulgaria) a fost o localitate romană dezvoltată în jurul unui castru din cadrul limes-ului fluviului Danubius/Dunărea.
Terminologie
Castrum (latină/„fortăreață”)
= Tabără fortificată romană construită la graniță de-a lungul căilor de comunicație și în puncte strategice din provincii. Avea o formă pătrată, cu dimensiuni variabile și patru porți, în centru aflându-se clădirea comandantului (
praetorium). Zidul de piatră era dublat în exterior cu un șanț (
fossa), iar în interior cu un val de pământ (
agger), cele temporare din timpul campaniilor erau construite din pământ.
Cohors (latină/„cohortă”) = 1.Subunitate tactică a legiunii, care era compusă din 10 cohorte. 2.Unitate
auxiliară de infanterie formată din provinciali fără cetățenie romană, înarmați conform tradiției. Cohortele de 500 de soldați (
quingenariae) erau comandate de un
praefectus, iar cele de 1000 de ostași (
miliariae) de un
tribunus. 3.Cohortele pretoriene, în număr de 10 a câte 500 de militari, constituiau garda imperială, fiind recrutate din Italia.
Legio (latină/„legiune, armată) = Unitate militară tactică și strategică formată din cetățeni romani, care, după un serviciu de 20-25 de ani, primeau recompense financiare și funciare, formând colonii de veterani. Împăratul Augustus (30 î. H. – 14 d. H.) a stabilit numărul lor la 28, iar Septimius Severus (193-211) a crescut numărul lor la 30. Până în sec. II era alcătuită din 5600 de soldați, organizați în 10 cohorte împărțite în 6 centurii de câte 80 de oameni. Hadrianus (117-138) a crescut numărul infanteriștilor la 6800 și a adăugat 726 de călăreți. În epoca imperiului era condusă de un
legatus augusti de rang senatorial.
Limes (latină)
= Linie defensivă construită pe o frontieră naturală (
ripa), ai cărei soldați se numeau
ripenses, sau pe o frontieră artificială, ai cărei ostași se numeau
limitanei. Era alcătuit dintr-un val de pământ (
vallum), un șanț în fața valului, castre și castele (la distanțe de 5-10 km) și turnuri de observație (
burgi, turris), toate legate printr-un drum militar (
via). Zona din fața șanțului era defrișată, iar comunicațiile se făceau cu foc și fum.
vexilatio (latină) = Detașament format din cei experimentați soldați (uneori veterani) și destinat unei misiuni.
Nume
Inițial, literatura academică a acreditat ipoteza că numele localității ar fi fost compus din cuvântul
trans/dincolo și
Marisca, ca nume al
rîului Argeș.
În
1995, cercetătorii
bulgari Bakardjiev și
Todorov au respins această etimologie, deoarece numele antic al Argeșului era
Ordesos.
Todorov a susținut că
Marisca era numele
mlaștinii de pe malul opus al Dunării (Oltenița), astfel că
romanii care veneau din această direcție vedeau așezarea ca fiind dincolo de mlaștină.
Izvoare scrise
Transmarisca este menționată de
grecul Klaudios Ptolemaios/ Ptolemeu în celebra lucrare
Geographia (sec. II), cu o remarcabilă exactitate a coordonatelor geografice.
Fortăreața este amintită de istoricul
Procopius din Caesareea Palestinei, contemporanul împăratului
Iustianian I cel Mare (527-565), dar istoricul prezintă
Transmarisca doar pentru a localiza
vecina Constantiana Daphne.
Localitatea este prezentată și în
documentul administrativ roman Notitia Dignitatum (sec. V), emis după împărțirea definitivă a imperiului în 395 de
împăratul Teodosius I cel Mare (381-395).
Periodizare
Existența așezării este împărțită de istorici în trei etape:
sec. I- sf. sec. III, sf. sec. III-înc. IV și
înc. sec. V- înc. sec.VII.
La începutul sec. VII, în anul
602 a avut loc marea invazie a
slavilor la sud de Dunăre
, în urma căreia aceștia s-au așezat în
provinciile balcanice ale
Imperiului Roman de Răsărit/Bizantin.
La sfârșitul sec. VII, în anul
681, bulgarii turcici, veniți tot de la nord de Dunăre
, s-au așezat în
estul Peninsulei Balcanice, întemeind primul lor stat (681-1018) sub conducerea
hanului Asparuh.
Cercetări arheologice
Rezultatele săpăturilor din
sec. XXI, care continuă, arată că
Transmarisca a fost întemeiată în prima jumătate a
sec. I.
Castrul acoperea o
suprafață de 65.000 mp, fiind înconjurat de un
zid cu o lungime de 1 km.
Au fost cercetate
zidurile de nord (două turnuri și poartă) și
sud.
În prima etapă se disting
patru straturi culturale.
În
primul strat s-au găsit
vase tracice lucrate
manual cu amestecuri de
minerale,
oase de animale și
lemn ars.
Al doilea strat conține
ceramică tracică târzie și
romană și
pereți văruiți.
Castroanele italice subțiri datează din timpurile
împăraților Claudius (51-54) și
Nero (54-68), dar momentul distrugerii nu a putut fi încă stabilit.
În
stratul trei s-a descoperit ceramică de culoare deschisă și fragmente de
ceramică tracică. Monedele mărunte emise în timpul
dinastiei Severilor (193-235) la
Pautalia/Kiustendil (Bulgaria V)
, Nicopolis ad Istrum (20 km de Veliko Târnovo în Bulgaria N) și
Marcianopolis/Devnea (Bulgaria), localități în
provincia Moesia Inferior (Dobrogea și Bulgaria dintre Dunăre și Balcani) arată un
comerț intens. Monedele bătute în cursul domniei lui
Severus Alexander (222-235) reprezintă momentul unei nou incendiu.
Ultimul strat conține
ceramică tracică lucrată
manual, majoritatea fiind
neagră-cenușie. Momentul distrugerii este datat în timpul
împăratului Claudius II Goticul (268-270). În
etapa a II a localității,
împăratul reformator Diocletianus (284-305) a inspectat lucrările de refacere a
limes-ului
Danubian la
18 octombrie 294 , așa cum rezultă din
inscripția de la fundației fortăreței de la
Transmarisca, a cărei construcție s-a încheiat în 299.
Un alt incendiu este databil în
309-310. O nouă distrugere este atribuită
goților germanici în
367-378, când au fost ascunse în zidul de apărare
15 monede emise în
364-378. Apoi, a fost rândul
hunilor să devasteze fortificația în perioada
408-423. Reconstruirea cetății s-a realizat în timpul
împăratului Teodosius II (408-450), conducător al
Imperiului Roman de Răsărit/Bizantin,.
În pofida alunecărilor de teren și a construcțiilor moderne, s-au realizat descoperiri și din
ultima etapă a localității (nivelul de suprafață), căreia îi aparțin
patru monede, dintre care una emisă în
aug. 591 – noi. 592 de
împăratul Tiberius (590-602) și una bătută de succesorul său,
Focas (602-610). În
1968, autoritățile bulgare au declarat cetatea „
monument cultural de importanță națională”.
Administrație
Transmarisca aparținea
provinciei Moesia Inferior (Dobrogea și Bulgaria dintre Dunăre și Balcani), creată în
86 de
împăratul Flavius Domitianus (81-96) prin divizarea
provinciei Moesia.
Provincia Moesia fusese întemeiată în
46 de Claudius (41-54) prin desființarea
regatului clientelar/vasal al tracilor odrisi.
Armata
Construcția
limes-ului
Danubian/Scythic/Moesic a fost începută
de împăratul Vespasianus (69-79) și încheiată de
Traianus (98-117), în contextul războaielor dacice (101-102; 105-106). La
începutul sec. II aici a fost detașată
unitatea auxiliară de infanterie cohors I Thracum Syriaca.
Au fost descoperite trei
sigilii ale
Legio XI Claudia, cu comandamentul la
Durostorum/Silistra/Bulgaria: cel de tip
H este datat în sec. II și prima jumătate a sec. III, iar cele de tip
C și
A la
începutul sec. II. Aceste piese confirmă prezența la
Transmarisca a unei
vexilatio a respectivei legiuni, indicată și de inscripția din 394.
De asemenea, a fost găsit
un sigiliu timpuriu al
Legio I Italica, ceea ce conduce la ipoteza ca o
vexilatio a acestei unități să fi fost prezente aici încă de începuturile așezării și înaintea
Legio XI Claudia. În
sec. II-III la
Transmarisca a fost cantonată o
cohorta equitata cu un efectiv de
600 de soldați. După ce
împăratul Constantin I cel Mare (306-337) a rămas singur conducător al
Imperiului Roman în 324, a reorganizat
limes-ul
danubian. El a detașat în localitate
pedaturae inferioris (jumătate) a
Legio XI Claudia, respectiv
cinci cohorte cu un efectiv de
1250 de militari. De asemenea, aici a fost instalată și unitatea provincială
Milites Noves. Aici a construit
împăratul Valens un
pod peste
Dunăre în
366, în timpul
războiului cu goții.
Religie
Transmarisca este menționată și în
Listele eparhiale, și chiar dacă aceste documente se refereau la o situație anterioară, se poate avansa ipoteza că localitatea a fost
reședință episcopală cel puțin până în timpul domniei lui
Iustianian I, momentul de apogeu al
Imperiului Roman de Răsărit/Bizantin.
Bibliografie cronologică
VELIZAR VELKOV,
Die Stadt Transmarisca (Moesia Inferior), „
Archaeologia Polona”, 1973,
XIV, 263–8.
DIONISIE PIPPIDI (coord.),
Dicționar de istorie veche a României. Paleolitic – sec. X., Ed. științifică și enciclopedică, București, 1976, p. 137, 138-139, 368-370, 373-374, 613. (castru/Cristian VLĂDESCU; cohors/C. V.; legio/Emilia DORUȚIU-BOILĂ & D. T.; limes/C. V; vexillatio/E.D.B.)
ADRIAN RĂDULESCU & ION BITOLEANU,
Istoria Dobrogei, ed. II rev., ed. Ex Ponto, Constanța, 1998, p. 143 (cap. VII. Dobrogea sub dominație romană/A. R.).
ZAHARIA COVACEF & CONSTANTIN NICOLAE & GH. PAPUC & IVAN BACHVAROV & GEORGI ATANASOV & DANA MIHAI & LIVIA BUZOIANU,
Cetatea Transmarisca, „Introducerea în circuitul turistic aunor cetăți antice dobrogene”, PHARE CBC 2006 RO-BG (
http://www.cjc.ro/ictcad/index.php?lg=1&s=1)
MIKE C. BISHOP,
Handbook to Legionary Fortresses, Penn & Sword, Barnsley/UK, 2012. (
http://legionaryfortresses.info)
INSTITUT FUR GESISCHTE/UNIVERSITAT WIEN,
Tutrakan-Transmarisca, „Danube Limes Band. Extension of the Danube Limes UNESCO WORLD Heritage in the Lower Danube” (
http://danubelimesbrand.org)
***,
Transmarisca Fortress – Tutrakan, Bulgaria, „Archeology in Bulgaria” (
http://archaeologyinbulgaria.com)
Despre Marius Teja
Marius Virgil Teja s-a născut în judeţul Constanţa, în anul 1969. A absolvit Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti şi are un master în Relaţii Internaţionale, absolvit la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. A fost profesor de Istorie şi Cultură Civică, muzeograf, voluntar after school, iar în prezent, lucrează la Radio Armănamea.
Citeşte şi:
Colaborare ZIUA de Constanţa Călătorie prin istoria dobrogeană cu Marius Teja
Istoria Dobrogei - Geografie - Localități Durostorum (galerie foto)
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: