Istoria Dobrogei - Instituții Civitas romana/Cetățenia romană (galerie foto)

Civitas romana/cetățenia romană reprezenta corpul de drepturi și obligații ale romanilor: iura, honores și munera. Cetățenia a fost generalizată în statul roman în 212 de împăratul Caracalla.
 
Cele mai importante drepturi civile ale cetățenilor romani erau: ius conubii, dreptul de a încheia o căsătorie cu consecințe juridice specifice dreptului roman, cum ar fi regimul proprietății și dreptul de moștenire, și ius commercii, dreptul de a încheia acte juridice conforme dreptului roman.


 
Printre drepturile politice se numărau: ius sufragii, dreptul de vot în adunări și ius honorem, dreptul de a fi ales, care era restricționat de avere. O categorie specială era reprezentată de ius Latii, civitas sine suffragio, persoane care nu aveau drepturi politice.
Obligațiile constau în serviciul militar și tributum/impozitul.
 
Expansiunea teritorială a republicii romane a permis scutirea cetățenilor romani de tributum și recrutarea de unități auxiliare din cadrul popoarelor supuse.
Inițial, cetățenia romană se obținea prin naștere și prin întemeierea de municipii, apoi a fost obținută și de veteranii auxiliari prin diplome militare. În epoca imperială (după 30 î. H.) era acordată de împărat.
Prima extindere a cetățeniei romane a avut loc în urma revoltei orașelor aliate din Italia din 90-88 î. H. Deși romanii au obținut victoria militară, pentru a obține pacea necesară dominării uriașului lor stat, ei au fost nevoiți să acorde cetățenia locuitorilor acestor orașe.
 
În 212, împăratul Caracalla (211-217) a acordat cetățenia locuitorilor liberi ai imperiului prin edictul Constitutio Antoniniana. Edictul este menționat în următoarele izvoare scrise: Ulpian, Digestae (1, 5, 17); Dion Cassius, Historia romana (77, 9, 5); Ioannes Chryssostomos, Acta apost. hom. (4, 8, 1);  Sf. Augustin, De civitate dei (5, 17); împăratul Iustinian I cel Mare, Novellae (78, 5). În versiunea greacă, descoperită în 1910 pe un papirus păstrat la Giessen (Germania), se spune: „... dau tuturor celor din oikumene cetățenia romană, rămînînd în vigoare... în afară de deditici...”. Lacuna din text a fost interpretată că a fost exclusă în continuare de la acest statut categoria deditici, deși  izvoarele epigrafice (inscripțiile) subliniază că acordarea cetățeniei a fost generală, iar numărul deditici era mai mic decât se susținea.
 
Adrian Rădulescu (1932-2000/Muzeul de Arheologie Constanța/Universitatea „Ovidius” Constanța) considera că, prin această măsură care extindea categoria contribuabililor și dezvolta orașele, statul roman și-a mărit veniturile rezultate din vigesima hereditatum și vigesima libertatis. De asemenea, A. Rădulescu preciza că cei care primeau cetățenia, printre care un mare număr de greci, pierdeau ius gentium/drepturile locale, acestea rămând specifice în continuare numai categoriei peregrini/străini.
În inscripțiile din Dobrogea posterioare edictului nu mai sunt meționate nume neromanizate.
Dar, în timp, această generalizare a statutului de cetățean a dus la diminuarea valorii sale politice.
 
O inscripție din polis-ul  grec  Callatis/Mangalia amintește existența în timpul împăratului Traian (98-117) a unui conventus civium romanum, meșteșugari și comercianți, condus de quinquennalis perpetuus C. Iulius Proculus.
 
Tot izvoarele epigrafice îi prezintă pe cetățenii din Troesmis/Turcoaia și din canabae/așezare adiacentă unui castru.
 
Colonia greacă Tomis/Constanța a emis un decret în onoarea cetățeanului roman Publius Aelius Galius, arhonte și defensor civitatis, în urma succesului soliei la împăratul Antoninus Pius (138-161). În acest oraș, romanii au ajuns chiar în situația numerică avantajoasă de a constitui un trib, Romaioi, recunoscut de celelalte triburi fondatoare din metropola greacă Milet (vestul Asiei Mici).
 
Inscripțiile din sec. II indică în provincia Moesia Inferior, în care era inclusă Dobrogea, un mare număr de cetățeni cu numele gentilice Flavius și Cocceius.
 
Cives Romani/cetățeni romani sunt menționați alături de tracii bessi în izvoarele epigrafice de la vicus Quintionis/com. Sinoe, în timpul lui A. Pius și Marcus Aurelius (161-180), vico V.../com. Râmnicul de Jos și la Ulmetum/Pantelimonul de Jos.
 
Tot la Ulmetum apar și bessi romanizați: Genicius Brini și Valerius Cutiunis. De asemenea, cetățenii romani sunt amintiți alături de populația lai la vicus Secundini din teritoriul rural al coloniei grecești Histria/Istria, începând din timpul lui Septimius Severus (193-211) până în 238. Dar lai sunt prezentați distinct ca cetățeni romani atât înainte de adoptarea edictului , cât și după aceea.
Dintre romanizații post-edict fac parte: Aurelius Sisinus la Ulmetum; Aurelius Hermes la Capidava; Aurelius Euxinus Leontici, Aurelius Victor și Aurelius Castus la Histria/Istria  în timpul lui Filip Arabul (244-249).
 
 
Bibliografie cronologică
 
ADRIAN NICHOLAS SHERVIN-WHITE, The Roman Citizenship, Oxford, 1939.
FERNAND DE VISSCHER, La cittadinanza romana, „Annali Seminario Giuridico dell'Universita di Catania”, III, 1949.
FERNAND DE VISSCHER, L'expansion de la cite romaine et la diffusion du droit romain, „Museum Helveticum”, Basel, XIV, 1957, p. 164-174.
CHRISTOPH SASSE, Die Constitutio Antoniniana, Wiesbaden, 1958.
ADRIAN RĂDULESCU, Inscription inedite de Callatis, „Studii Clasice”, Societatea de Studii Clasice București, IV, 1962, p. 275-279.
CHRISTOPH SASSE, Literaturubersicht zur Constitutio Antoniniana, I, „Journal of Juristic Papirology”, Varșovia, XIV, 1962, p. 109-149; II, „Journal of Juristic Papirology”, XV, 1965, p. 329-367.
EMIL CONDURACHI, La Constituzione Antoniniana e la sua applicazione nell imperio romano, „Dacia”, Institutul de Arheologie București, s. n., II, 1958, p. 281-316.
ALFRED BOILĂ & EMILIA DORUȚIU-BOILĂ, Discuții recente cu privire la Constitutio Antoniniana, „Studii clasice”, Societatea de Studii Clasice București, XIV, 1972, p. 179-194.
DIONISIE PIPPIDI (coord.), Dicționar de istorie veche a României. Paleolitic – sec. X., Ed. științifică și enciclopedică, București, 1976, p. 166-167, 185-186 (civitas romana/Emilia DORUȚIU-BOILĂ; Constitutio Antoniniana/E. D. B.)
ALEXANDRU SUCEVEANU & ALEXANDRU BARNEA, La Dobroudja romaine, București, 1991, p. 47.
ADRIAN RĂDULESCU & ION BITOLEANU, Istoria Dobrogei, ed. II rev., ed. Ex Ponto, Constanța, 1998. p. 92, 95, 107, 108, 109, 110, 112. (cap. VII. Dobrogea sub dominație romană/A. R.)
 
Despre Marius Teja
 
Marius Virgil Teja s-a născut în judeţul Constanţa, în anul 1969. A absolvit Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti şi are un master în Relaţii Internaţionale, absolvit la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. A fost profesor de Istorie şi Cultură Civică, muzeograf, voluntar after school, iar în prezent, lucrează la Radio Armănamea.
 
Citeşte şi:
 

Colaborare ZIUA de Constanţa Călătorie prin istoria dobrogeană cu Marius Teja

Istoria Dobrogei - Geografie - Locuri Via/drumul roman (galerie foto)