Civitas romana/cetățenia romană reprezenta corpul de drepturi și obligații ale romanilor:
iura,
honores și
munera. Cetățenia a fost generalizată în statul roman în 212 de împăratul Caracalla.
Cele mai importante drepturi civile ale cetățenilor
romani erau:
ius conubii, dreptul de a încheia o căsătorie cu consecințe juridice specifice dreptului roman, cum ar fi regimul proprietății și dreptul de moștenire, și
ius commercii, dreptul de a încheia acte juridice conforme dreptului rom
an.
Printre drepturile politice se numărau
: ius sufragii, dreptul de vot în adunări și
ius honorem, dreptul de a fi ales, care era restricționat de avere. O categorie specială era reprezentată de
ius Latii, civitas sine suffragio, persoane care nu aveau drepturi politice.
Obligațiile constau în serviciul militar și
tributum/impozitul.
Expansiunea teritorială a republicii romane a permis scutirea cetățenilor romani de
tributum și recrutarea de
unități auxiliare din cadrul popoarelor supuse.
Inițial, cetățenia romană se obținea prin naștere și prin întemeierea de
municipii, apoi a fost obținută și de veteranii auxiliari prin diplome militare. În epoca imperială (după 30 î. H.) era acordată de împărat.
Prima extindere a cetățeniei romane a avut loc în urma revoltei orașelor aliate din Italia din 90-88 î. H. Deși romanii au obținut victoria militară, pentru a obține pacea necesară dominării uriașului lor stat, ei au fost nevoiți să acorde cetățenia locuitorilor acestor orașe.
În 212, împăratul Caracalla (211-217) a acordat cetățenia locuitorilor liberi ai imperiului prin edictul
Constitutio Antoniniana. Edictul este menționat în următoarele izvoare scrise: Ulpian,
Digestae (1, 5, 17); Dion Cassius,
Historia romana (77, 9, 5); Ioannes Chryssostomos,
Acta apost. hom. (4, 8, 1); Sf. Augustin,
De civitate dei (5, 17); împăratul Iustinian I cel Mare,
Novellae (78, 5). În versiunea greacă, descoperită în 1910 pe un papirus păstrat la Giessen (Germania), se spune: „... dau tuturor celor din oikumene cetățenia romană, rămînînd în vigoare... în afară de deditici...”. Lacuna din text a fost interpretată că a fost exclusă în continuare de la acest statut categoria
deditici, deși izvoarele epigrafice (inscripțiile) subliniază că acordarea cetățeniei a fost generală, iar numărul
deditici era mai mic decât se susținea.
Adrian Rădulescu (1932-2000/Muzeul de Arheologie Constanța/Universitatea „Ovidius” Constanța) considera că, prin această măsură care extindea categoria contribuabililor și dezvolta orașele, statul roman și-a mărit veniturile rezultate din
vigesima hereditatum și
vigesima libertatis. De asemenea, A. Rădulescu preciza că cei care primeau cetățenia, printre care un mare număr de greci, pierdeau
ius gentium/drepturile locale, acestea rămând specifice în continuare numai categoriei
peregrini/străini.
În inscripțiile din Dobrogea posterioare edictului nu mai sunt meționate nume neromanizate.
Dar, în timp, această generalizare a statutului de cetățean a dus la diminuarea valorii sale politice.
O inscripție din
polis-ul grec Callatis/Mangalia amintește existența în timpul împăratului
Traian (98-117) a unui
conventus civium romanum, meșteșugari și comercianți, condus de quinquennalis perpetuus C. Iulius Proculus.
Tot izvoarele epigrafice îi prezintă pe cetățenii din
Troesmis/Turcoaia și din
canabae/așezare adiacentă unui castru.
Colonia greacă
Tomis/Constanța a emis un decret în onoarea cetățeanului roman Publius Aelius Galius,
arhonte și
defensor civitatis, în urma succesului soliei la împăratul Antoninus Pius (138-161). În acest oraș, romanii au ajuns chiar în situația numerică avantajoasă de a constitui un trib,
Romaioi, recunoscut de celelalte triburi fondatoare din metropola greacă Milet (vestul Asiei Mici).
Inscripțiile din sec. II indică în provincia
Moesia Inferior, în care era inclusă Dobrogea, un mare număr de cetățeni cu numele gentilice Flavius și Cocceius.
Cives Romani/cetățeni romani sunt menționați alături de
tracii bessi în izvoarele epigrafice de la
vicus Quintionis/com. Sinoe, în timpul lui A. Pius și Marcus Aurelius (161-180),
vico V.../com. Râmnicul de Jos și la
Ulmetum/Pantelimonul de Jos.
Tot la
Ulmetum apar și bessi romanizați: Genicius Brini și Valerius Cutiunis. De asemenea, cetățenii romani sunt amintiți alături de populația lai la
vicus Secundini din teritoriul rural al coloniei grecești
Histria/Istria, începând din timpul lui Septimius Severus (193-211) până în 238. Dar lai sunt prezentați distinct ca cetățeni romani atât înainte de adoptarea edictului , cât și după aceea.
Dintre romanizații post-edict fac parte: Aurelius Sisinus la
Ulmetum; Aurelius Hermes la
Capidava; Aurelius Euxinus Leontici, Aurelius Victor și Aurelius Castus la
Histria/Istria în timpul lui Filip Arabul (244-249).
Bibliografie cronologică
ADRIAN NICHOLAS SHERVIN-WHITE,
The Roman Citizenship, Oxford, 1939.
FERNAND DE VISSCHER,
La cittadinanza romana, „Annali Seminario Giuridico dell'Universita di Catania”, III, 1949.
FERNAND DE VISSCHER,
L'
expansion de la cite romaine et la diffusion du droit romain, „Museum Helveticum”, Basel, XIV, 1957, p. 164-174.
CHRISTOPH SASSE,
Die Constitutio Antoniniana, Wiesbaden, 1958.
ADRIAN RĂDULESCU,
Inscription inedite de Callatis, „Studii Clasice”, Societatea de Studii Clasice București, IV, 1962, p. 275-279.
CHRISTOPH SASSE,
Literaturubersicht zur Constitutio Antoniniana, I, „Journal of Juristic Papirology”, Varșovia, XIV, 1962, p. 109-149; II, „Journal of Juristic Papirology”, XV, 1965, p. 329-367.
EMIL CONDURACHI,
La Constituzione Antoniniana e la sua applicazione nell imperio romano, „Dacia”, Institutul de Arheologie București, s. n., II, 1958, p. 281-316.
ALFRED BOILĂ & EMILIA DORUȚIU-BOILĂ,
Discuții recente cu privire la Constitutio Antoniniana, „Studii clasice”, Societatea de Studii Clasice București, XIV, 1972, p. 179-194.
DIONISIE PIPPIDI (coord.),
Dicționar de istorie veche a României. Paleolitic – sec. X., Ed. științifică și enciclopedică, București, 1976, p. 166-167, 185-186 (civitas romana/Emilia DORUȚIU-BOILĂ; Constitutio Antoniniana/E. D. B.)
ALEXANDRU SUCEVEANU & ALEXANDRU BARNEA,
La Dobroudja romaine, București, 1991, p. 47.
ADRIAN RĂDULESCU & ION BITOLEANU,
Istoria Dobrogei, ed. II rev., ed. Ex Ponto, Constanța, 1998. p. 92, 95, 107, 108, 109, 110, 112. (cap. VII. Dobrogea sub dominație romană/A. R.)
Despre Marius Teja
Marius Virgil Teja s-a născut în judeţul Constanţa, în anul 1969. A absolvit Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti şi are un master în Relaţii Internaţionale, absolvit la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. A fost profesor de Istorie şi Cultură Civică, muzeograf, voluntar after school, iar în prezent, lucrează la Radio Armănamea.
Citeşte şi:
Colaborare ZIUA de Constanţa Călătorie prin istoria dobrogeană cu Marius Teja
Istoria Dobrogei - Geografie - Locuri Via/drumul roman (galerie foto)
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: