Istoricul Bisericii „Sfântul Vasile” din comuna Cogealac, județul Constanța (galerie foto)

Biserica „Sfântul Vasile cel Mare” din Cogealac împarte o istorie comună cu mai multe lăcașuri de cult din Dobrogea. Deși au fost ridicate de populația germană, odată cu repatrierea germanilor în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, aceste biserici, multe lăsate în paragină, au fost restaurate și reamenajate de creștini ortodocși români, fiind astfel transformate în biserici ortodoxe.
 
Localitatea Cogealac din județul Constanța a luat ființă pe vremea stăpânirii otomane din Dobrogea. După Războiul de Independență, în jurul anului 1880, pe aceste meleaguri au început să vină germani, emigrați din sudul Basarabiei. Atrași de faptul că orice membru al familiei era împroprietărit cu 10 ha de pământ, la scurt timp după sosirea germanilor, în Cogealac au început să se așeze și familii de români din Ardeal.
 
La începutul secolului XX, familiile de germani din Cogealac erau mai numeroase față de familiile de români, turci și tătari. Astfel, în anul 1907, comunitatea germană și-a construit o biserică în stil gotic, în formă de corabie. Într-un istoric al acestei biserici din anul 1967, preotul Țone Mocanu scria: „Materialul pentru construcție a fost procurat din surse locale. Piatra a fost scoasă din cariere și cărată de locuitorii satului, iar cărămida a fost fabricată de cărămidari greci”. În anul 1926, biserica a fost acoperită cu țiglă, iar turla a fost înalțată cu aproximativ 7 metri.
 
În anul 1940, după repatrierea germanilor, terenurile și gospodăriile lor au fost atribuite macedonenilor și românilor veniți din Cadrilater. În urma acestui proces de repatriere, biserica a intrat în posesia Episcopiei Constanța. Preasfințitul Gherontie Nicolau l-a numit preot pe seama bisericii „Sfântul Vasile” din Cogealac pe Țone Mocanu, care a păstorit cu vrednicie această parohie până în anul 2000.
 
Părintele Țone Mocanu ne prezintă în același istoric din anul 1967 cum au decurs amenajările pentru transformarea lăcașului de cult în biserică ortodoxă: „În anul 1941, am constituit un comitet de construcție cu misiunea de a conduce lucrările de amenajare și transformare în biserică ortodoxă. Cu toate greutățile războiului, credincioșii au contribuit cu mult elan și în anul 1944 biserica a fost complet amenajată în biserica ortodoxă. Lucrările au constat în construirea și pictarea catapetesmei, cheltuieile pentru această lucrare suportându-le în întregime enoriașul Ciurea Vasile, descendent din prima familie de ardeleni stabilită aici în anul 1880. Pictura a fost realizată de pictorul Gheorghe Cardaș din Tulcea. Din contribuția credincioșilor au fost achiziționate 55 de străni, obiecte de cult, odăjdii și cărți, astfel încât, pe 17 decembrie 1944, biserica a fost redată cultului ortodox”.
 
Între anii 2003 și 2007, Biserica „Sfântul Vasile” a fost înfrumusețată cu pictură, realizată de pictorul George Dăsoagă, sub coordonarea preotului paroh Nicolae Dumitrache, care în aceeași perioadă a întreprins mai multe lucrări de renovare a sfântului lăcaș. Slujba de sfințire a picturii a fost oficiată pe 1 iulie 2007 de Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.
 
Astăzi, Parohia „Sfântul Vasile cel Mare” din Cogealac, sub coordonarea preoților Nicolae Dumitrache și Ovidiu Viorel Iovescu, derulează mai multe activități social-filantropice și culturale, iar în fiecare vineri desfășoară după slujba Sfântului Maslu, cateheze dedicate enoriașilor parohiei.

Preotul paroh Nicolae Dumitrache 

Preotul Nicolae Dumitrache s-a născut pe 22 iunie 1968 în Cogealac și este absolvent al Facultății de Teologie din București. A fost hirotonit preot pe 27 iulie 1995 de Înaltpreasfințitului Lucian, Arhiepiscopul Tomisului, pe seama parohiei Cogealac I. În anul 2000 a fost transferat la Parohia „Sfântul Vasile cel Mare” din Cogealac. Pentru activitatea depusă în ogorul Bisericii, pe 1 iulie 2007 a fost hirotesit iconom-stavrofor de Înaltpresfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.

Preotul Ovidiu Viorel Iovescu  

Preotul Ovidiu Viorel Iovescu s-a născut pe 27 februarie 1982 în Constanța și este absolvent al Seminarului Teologic Ortodox din Tulcea și al Facultății de Teologie din Constanța, secția Teologie Pastorală. Totodată, este absolvent al unui Master în Teologie Liturgică, Drept Canonic și Muzică Bisericească, la Facultatea de Teologie din Constanța. S-a căsătorit pe 18 septembrie 2011 cu Elena Nica, cu care are o fetiță, Maria. A fost hirotonit preot pe 2 februarie 2012 de Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, pe seama parohiei Bugeac din județul Constanța, iar pe 14 noiembrie 2014 a fost transferat la parohia „Sfântul Vasile cel Mare” din Cogealac.
 
Bibliografie
 

Arhiva Arhiepiscopiei Tomisului, Registru Inventar Parohia Cogealac II, 1967
 
Arhiepiscopia Tomisului la început de secol XXI, Protoieria I Constanța, Editura Arhiepiscopiei Tomisului, Constanța, 2016

 
Sursa foto: Arhiepiscopia Tomisului, Ionuț Druche
 
Despre Ionuț Druche 
 
Ionuț Druche s-a născut pe 16.12.1982 în Constanța. Este absolvent al Școlii Generale nr. 9 „Ion Creangă“ din Constanța, al Grupului Școlar Industrial Construcții de Mașini din Constanța și al Facultății de Teologie Ortodoxă „Sfântul Apostol Andrei“ din Constanța, promoția 2005. Din anul 2007 lucrează în cadrul Arhiepiscopiei Tomisului, iar în prezent ocupă postul de director al Editurii Arhiepiscopiei Tomisului și pe cel de redactor-șef al revistei „Tomisul Ortodox“, publicație de cultură și spiritualitate a Arhiepiscopiei Tomisului. Preocupat de istoria contemporană a vieții bisericești din Dobrogea, Ionuț Druche a organizat din 2010 și până în prezent mai multe comemorări și simpozioane. De asemenea, este autor și coautor a mai multor cărți și articole.
                                                                                                        
Citește și: 

Colaborare ZIUA de Constanţa: Ionuţ Druche, directorul Editurii Arhiepiscopiei Tomisului, despre istoria contemporană a vieţii bisericeşti din Dobrogea

Interviu online cu Ionuţ Druche, directorul Editurii Arhiepiscopiei Tomisului şi redactor-şef al revistei „Tomisul Ortodox“: „Ca un detectiv, am căutat zeci de familii ale vechilor preoţi dobrogeni“

Preotul Epaminonda Grigore din Constanța, deținut politic în regimul comunist (galerie foto)
 
Părintele Nicolae Paveliu, ctitor al Bisericii „Sfântul Gheorghe” din Constanța - „Cea dintâi grijă a mea a fost acest sfânt locaș”

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Calendar ortodox Ce prăznuiește biserica în ziua de 22 martie 2024?

22 Mar 2024 623

Ce sărbătoare este în Calendarul ortodox pe 29 februarie 2024?

29 Feb 2024 6772

Știri Constanța Unde este așteptat Arhiepiscopul Tomisului în prima zi din anul 2024

29 Dec 2023 1132

Calendar Ortodox. Află ce Sfinți sunt prăznuiți astăzi

22 Mar 2023 951

Constanța Vasilopita, prăjitura Sfântului Vasile cel Mare, se va împărți duminică la Biserica greacă (FOTO)

23 Jan 2023 1682

#citeșteDobrogea A lăsat Constanței două monumente istorice. 93 de ani de la moartea preotului Nicolae Paveliu

11 Feb 2022 3473

Biserica „Sfântul Spiridon” din Constanța are un nou preot paroh

08 Nov 2021 9442

Arhiepiscopia Tomisului Doi sfinți dobrogeni. Hramul mănăstirii „Sf. Ioan Casian”

25 Feb 2020 2438

Sângele este un dar ce nu poate fi înlocuit! Acţiune de donare de sânge, la Biserica ,,Sfântul Vasile cel Mare’’ din Constanţa

17 Oct 2018 1673

Biserica ortodoxă în doliu. Un cunoscut preot din Tulcea s-a stins din viaţă. A fost şi profesor la Seminarul Teologic din Tulcea

01 Mar 2018 4525

Creștinii îl prăznuiesc astăzi pe Sfântul Vasile. Peste 600.000 de români își serbează onomastica

01 Jan 2018 2754

„Concert caritabil de Crăciun” la biserica „Sf. Vasile cel Mare” din Constanța

08 Dec 2017 3466

Schimbare de program pentru arhiepiscopul Tomisului. Unde trebuia să fie și de s-a făcut modificarea

30 Aug 2017 3483

Ortodocșii îl prăznuiesc pe Sfântul Bretanion episcop al Tomisului. Cine a fost. Unde avem, în județ, mănăstire cu acest hram

25 Jan 2017 3580

Moaștele Sf. Ap. Filip, la Catedrala arhiepiscopală

24 Jun 2016 2017