Izvorul Tămăduirii

Suntem în secolul al V-lea, în oraşul Constantinopol din Împeriul Bizantin. Un tânăr pe nume Leon, după ce îşi face rugăciunea în Biserica Sfinţilor Apostoli, este rugat de către un orb ca să-l însoţească în pădurea de lângă Cetate.
S-au rătăcit, lăsându-se în voia pasului şi a povestirii bătrânului care fusese dascăl de Biserică, iar acum îi vorbea despre minunea făcută de Mântuitorul cu orbul Bartimeu din Sf. Evanghelie.
Era Vineri în Săptămâna Luminată şi el nădăjduia că într-o bună zi se va face o minune şi cu el, deoarece era credincios şi mărturisitor.



Înţeleptul Leon din bună-cuviinţă îl asculta, dar nu prea credea în nădejdea vindecării. Aşa că au ajuns într-o poieniţă, dincolo de poarta Silivri, în care susura un izvor.
L-a rugat pe tânăr să-i aducă puţină apă şi gustând...aude: „Nu e nevoie să te osteneşti, Leone, căci apa este aproape. Pătrunde mai adânc în pădurea aceasta şi luând cu mâinile apă tulbure, potoleşte setea orbului şi apoi unge cu ea ochii lui întunecaţi; şi vei cunoaşte de îndată cine sunt eu, care sălăşluiesc aici de multă vreme”.
Ochii care erau înceţoşaţi sclipesc, lacrimile curg, apoi cere tină de jos ca să se răcorească. Leon face întocmai şi unge ochii bătrânului.
,,Mare, eşti Doamne şi minunate sunt lucrurile mâinilor Tale! Maica Domnului, aici eşti, Te-am găsit!”
Ce moment! Deja clipeşte, vede fraţilor, strigă!
Tânărul se sperie de cele petrecute, orbul cade în genunchi şi zice: ,,Am văzut Lumina cea adevărată, pe Maica cea Curată, aici este Izvorul tămăduirii, Apa cea Sfinţitoare, fântâna vindecării, şi locul chemării mele”.
Se sprijină singur, merge la izvor şi se spală: ,,Iată, învierea mea!” 
Era în anul 454 d.Hr, şi s-a făcut o mare Minune. Orbul mergea singur şi îi spune tânărului înţelept că va ajunge împărat. Lumea a auzit repede de acest Izvor şi alerga ca la Vitezda de odinioară, dar acum nu mai aştepta ca slăbănogul tulburarea apei de către înger.
Profeţia s-a împlinit şi Leon ajunge împărat al Bizanţului, domnind între anii 457-474.
Încredinţat de Minunea pe care a văzut-o, ridică o Biserică cu hramul Izvorul Tămăduirii.
Mulţi oameni ai vremii au luat din această apă şi s-au vindecat de neputinţele lor.
Aşa s-au tămăduit împăratul Justinian (521-565), patriarhul Ştefan (883-886), mama împărătesei Zoe 1042 şi multă lume de rând.
Pe vremea împăratului Vasile Macedoneanul (867-860), Biserica este refăcută în urma unui cutremur, iar în 1204 Cruciaţii provoacă pagube şi se spune că au încetat minunile.
În anul 1328 împăratul Andronic al III-lea Paleologul bea din apa Izvorului şi se vindecă.
Chiar dacă Sultanul Murad al II-lea a distrus Biserica, Izvorul nu a secat şi Pierre Gilles scrie în 1547: aici veneau suferinzii care nădăjduiau în mila Maicii Domnului.
După căderea Constantinopolului (1453) Biserica şi pădurea sunt arse, dar creştinii cu toate restricţiile păgânilor încă mai făceau pelerinaje.
Venea lume multă şi otomanii pun dări pentru cei care-şi cautau tămăduirea, însă ienicerii în anul 1821 au ,,spurcat” Izvorul.
În 1833 patriarhul Constanţius I primeşte prin firman, ordin să reconstruiască Biserica Izvorul Tămăduirii, dar este arsă în 1955 şi stareţul este martirizat.
Actualmente statul turc a amenajat zona păstrând numele Izvorul Tămăduirii şi se află în zona Balukli  („locul unde înoată peştii“) din oraşul Istanbul, unde este Mânăstire ortodoxă în grija Patriarhiei Ecumenice.
Lângă Aşezământul  monahal şi Biserică se află şi cimitirul ortodox, unde au fost înmormântaţi vrednicii de pomenire patriarhi ai Constantinopolului şi patriarhii ecumenici.
Apa Sfântă şi binecuvântată izvoreşte încontinuu sfinţenie, are aceeaşi puritate şi este străjuită de Icoana praznicului care nu se deteriorează, ci se ,,primeneşte” miraculos ca şi peştii din bazin care au ,,taina” lor,  şi nu au dispărut vreodată. 
În această zi, Vineri în Săptămâna Luminată se face Sfinţirea apei (Aghiasma mică) în Bisericile Ortodoxe cu cântări speciale presărate printre canonul Învierii încă din secolul al XIV-lea, de către istoricul bizantin Nichifor Calist Xantopoulos.
Credincioşii gustă Apa sfântă, rugându-se Maicii Domnului: ,,Apa Înţelepciunii şi a vieţii izvorând lumii, pe toţi chemi, Născătoare de Dumnezeu, să scoată apele cele  de mântuire. Caută spre noi dintru înălţimea ta cea sfântă, vezi credinţa şi umilinţa sufletului nostru, ascultă rugăciunea noastră. Bucură-te, Ceea ce eşti izvor de viaţă dătător”! (din acatist).

Sursa foto: Arhiva pr. Iulian Zisu