Judeţul Constanţa şi Dobrogea anilor '30 (II). Pe drumul modernizării

România Mare se afla în anii '30 pe drumul ascendent al modernizării, înregistrând progrese evidente în numeroase domenii de activitate: economic, administrativ, politic, social sau cultural. Dobrogea se afla la rândul ei în plină dezvoltare economică, iar Constanţa se remarca deja, graţie portului său maritim şi statului de staţiune, ca un punct extrem de important pe harta Europei.
 

 
Nu erau însă numai lucruri bune, iar acest lucru este adesea uitat atunci când ne gândim cu regret la Belle Epoque, această perioadă interbelică în care România se afla. Viaţa în centrele urbane mari avea poate parfum de Paris, asemănându-se şi cu alte mari state ale continentului. La ţară însă traiul era mult mai greu, iar ţăranul român nu simţea deloc parfumul parizian al urbelor mari. Reformele anilor '30 mai îmbunătăţiseră o parte din condiţiile din mediul rural, dar nu fuseseră îndeajuns pentru a rezolva numeroase alte probleme existente.
 
Existau încă sectoare în care România era mult în urma surorilor sale europene iar sistemul sanitar era unul dintre acestea. Mortalitatea atinge cote alarmante în toate provinciile ţării, înregistrând cifre teribile mai ales în mediul rural. Bolile de diverse feluri şi epidemiile făceau adesea ravagii în rândul populaţiei. Medicii erau prea puţini şi preferau adesea să lucreze în oraşe iar medicamentele erau scumpe şi, implicit, nu pentru toate buzunarele.
 
Ironia sorţii, România era în anii 30-35 pe primul loc în Europa atât la natalitate (33,4%), cât şi la mortalitate (20,5%). O urmau în clasamentul mortalităţii Iugoslavia cu 18,5%, Portugalia şi Grecia, ambele cu peste 17%. La polul opus se afla Olanda, cu un procent al mortalităţii de 8,9%, Germania - cu 11%, Anglia cu 12% şi Franţa cu 15%.
 
Marea problemă a perioadei interbelice era mortalitatea infantilă, unde, iar, România era cap de afiş în contextul european. Astfel, se înregistrau anual în jur de 17 decese la 100 de copii născuţi vii. Iugoslavia era pe locul 2, cu un procent de 16 decese la 100 de naşteri iar Bulgaria pe 3, cu 14 decese la 100 de născuţi vii. La polul opus, în Franţa şi Germania se înregistrau procente de 7%, în Anglia 6% iar în Olanda şi Elveţia 4%.
 
O problemă majoră era şi educaţia. În ciuda reformelor în domeniu şi a progreselor evidente, România încă era departe de alte state. Nu era chiar pe ultimul loc, dar se afla pe poziţii fruntaşe ale acestui clasament negativ. Astfel, în România anului 1930 se înregistra un procent de 57% de ştiutori de carte din cadrul populaţiei de peste 5 ani. Spre comparaţie, Rusia avea 51,3% ştiutori de carte, iar Portugalia 34,8%. Spania era egala României cu acelaşi 57%, dar Italia avea 73% iar Franţa 94%!
 
Cei 57% din ştiutorii de carte români erau în fapt 8,2 milioane de locuitori. Dintre aceştia 6,9 milioane aveau doar şcoala primară iar cca 700.000 absolviseră şi şcoala secundară. Alte 262.231 de persoane erau absolvente de şcoli profesionale iar 90.653 terminaseră cursuri universitare.
 
Dobrogea avea un procent de 52,9% de ştiutori de carte. Cota cea mai mare era înregistrată în mult mai dezvoltatul judeţ Constanţa, unde 63,1% din populaţia de peste 5 ani era ştiutoare de carte. La polul opus, Durostorul avea un procent de 38%. Celelalte două judeţe ale provinciei se încadrau oarecum în media naţională: Tulcea şi Caliacra avea fiecare câte 54,2% .
 
În judeţul Constanţa, din populaţia masculină - 74% era ştiutoare de carte. Dintre femei, doar 51,2% ştiau carte. Ca exemplu, în aceeaşi perioadă, în judeţul Braşov, în rândul femeilor se înregistra un procent de 84,1 % de ştiutoare de carte.
 
România în anii 30 era o ţară "eminamente agricolă", sintagmă de care nu a scăpat foarte mult timp. Cifrele confirmă această realitate: 78,2% din populaţie activa în domeniul exploatării solului. Doar 7% dintre români lucrau în industrie şi 3,2% în comerţ şi creditare. 1,7% era procentul lucrătorilor din domeniul transportului, 4,5% activau în cadrul instituţiilor publice, 1% în sănătate, sport şi divertisment iar 4,1% în alte domenii profesionale.
 
Cu procentul de 78,2% de populaţie activă în exploatarea solului, România nu era însă surprinzător "cea mai agricolă" ţară a Europei. Uniunea Sovetică era pe primul loc, cu 84,9%, iar Bulgaria pe poziţia secundă, cu 80%. De asemenea, statul român avea un procent de 7,2% de populaţie activă ce lucra în industrie, pe când Rusia la acest capitol înregistra doar 5,9%. România stătea mai bine decât Rusia şi la capitolul comerţ: 3,2% faţă de 1,4% al sovieticilor.
 
Nu trebuie însă să ne bucurăm prea mult văzând că procentual eram superiori Rusiei la unele capitole. Astfel, România era departe de alte state din vestul continentului. La polul opus, Anglia avea doar 5,6% în exploatarea solului, 46,2% în industrie, 19% în comerţ, 7,9% în transporturi şi 21,3% din populaţia activă - implicată în alte categorii profesionale.
 
Dobrogea se încadra în media generală naţională a procentului de 78% de persoane active ce acţionau în exploatarea solului. Pe primele locuri se aflau: Oltenia, cu 88,8% din populaţia activă implicată în agricultură, Basarabia, cu 86,8% şi Moldova cu 79,5%.
 
Dobrogea stătea mai bine decât unele provincii la capitolul industrie, unde avea spre exemplu un procent de 5,5% - faţă de 3,4 - procentul Olteniei, spre exemplu. Un procent de 2,2% din populaţia activă a Dobrogei activa în transporturi, faţă de 0,8% cât aveau Oltenia şi Basarabia.
 
Nu trebuie uitat faptul că aceste procente se referă la populaţia activă a României, care însuma în anii 30 doar 10,5 milioane de persoane din totalul de peste 18 milioane de locuitori. Evident, dacă ne referim strict la mediul urban, situaţia este cu totul diferită, iar procentele sunt de asemenea diferite. Să nu uităm însă că populaţia urbană era cu mult mai mică decât cea din mediul rural.
 
Oricum, în România anilor 30, doar 19,9% dintre orăşeni activau în exploatarea solului. 23,4% erau în industrie, 12,3% în comerţ, 18% activau în cadrul instituţiilor publice, 6,3% în transporturi, 4,3% în sănătate, sport şi divertisment iar 15,6% făceau parte din alte categorii profesionale.
 
(Va urma)
 

Bibliografie

 
Enciclopedia României din 1938 - vol I, II, III şi IV; Bucureşti, 1938, realizate sub patronajul regelui Carol I, coordonator Dimitrie Gusti, versiune digitală din mai 2014 - preluată de pe www.cimec.ro, download efectuat pe 30 iulie 2019
Anuarul Statistic al României - 1935 şi 1936
Anuarul Statistic al României - 1937 şi 1938
 
Despre Cristian Cealera
 
Născut la data de 16 iulie 1974, în Techirghiol, Cristian Cealera a urmat cursurile Școlilor Gen.12 şi 25 şi a absolvit Liceul „Decebal“, din Constanta, promoţia 1992. A urmat cursurile Facultăţii de Drept „Nicolae Titulescu“ din Bucureşti şi este licenţiat în Criminalistică. După absolvirea facultăţii, a urmat stagiul militar, apoi a activat trei ani ca jurist la o societate comercială din Mangalia. În anul 2001 a intrat în presă şi timp de 15 ani a lucrat la diverse ziare, inclusiv la ZIUA de Constanţa, acoperind diverse domenii - de la Eveniment, la Social, Cultură şi Sport. A fost angajat la două televiziuni, iar la una dintre acestea, în calitate de producător şi scenarist, a realizat 19 filme documentare despre siturile arheologice din Dobrogea. Continuă şi astăzi realizarea de filme documentare şi publică materiale de promovare a istoriei şi culturii dobrogene. 
Are un master în Antropologie şi Istorie Europeană, absolvit la Universitatea „Ovidius“ din Constanţa, Facultatea de Istorie. În prezent, este doctorand al Facultăţii de Istorie din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“, din Iaşi. Este autorul seriei de trei volume „Poveştile Mării Negre“ şi al romanului istoric „La marginea Imperiului - Origini“, cărţi publicate în perioada 2014-2018.    
 
Citeşte şi:
 

După 15 ani de presă, Cristian Cealera şi-a descoperit o nouă vocaţie

Interviu cu publicistul Cristian Cealera - „Nu m-am considerat niciodată un scriitor, ci mai repede un cronicar de Ev Mediu“

Județul Constanța și Dobrogea anilor '30 (I)