Invitati

Locul 2 - O lecţie de imperfecţiune

Cei care mă cunosc destul de bine (sau de rău) ştiu deja că pot ţine foarte greu pasul cu mine, în sensul că, dacă mă apucă năbădăile şi vreau să iasă ceva ca mine, nu-mi mai stă nimic în cale. Corporatiştii m-ar numi „competitivă”. 
 
Unul dintre motive este că n-am chef, nu-mi place şi nici nu văd sensul competiţiei, şi totuşi au fost momente când am ţinut morţiş să dau peste nasul cuiva. N-o să fiu ipocrită să vă spun că vai, ce-mi place locul II! Nu, pentru mine viaţa e mult mai simplă decât o ecuaţie cu două necunoscute. Accept provocările. O fac metodic şi cu răbdarea unui şahist. Dacă e nevoie, îmi pun şi poker face-ul, am eu strategiile mele. Aşteaptă-te deci la ce-i mai rău! După astfel de faze, nu mai există provocări „just for fun”. Orice ar fi, vreau să câştig. Am nevoie să câştig. Am nevoie ca tu să înţelegi că nu trebuie să mai provoci pe nimeni la nimic. Decât la iarbă verde. Stai acolo pe iarbă, fumează liniştit, numără gărgăriţele şi mănâncă sandviciuri cu brânză feta şi castraveţi. Dacă poţi să faci asta, ai învins.
 
***
Apropo de asta, aveam la un moment dat (un moment care a ţinut 15 ani) o prietenă care nu putea accepta ideea locului 2 şi avea o satisfacţie aproape orgasmică să fie cea mai tare din parcare. Avea 10 pe linie, îşi făcea toate temele, avea liniate toate caietele încă din prima zi de şcoală, gulerele ei erau aşa de apretate, că puteai să-ţi tai beregata în ele. Era atât de plictisitoare cu totul al ei pus la punct, că nimeni nu avea să-i facă niciodată vreun reproş. Era exemplul pe care toate celelalte fete îl urau de fiecare dată când mamele lor spuneau „de ce nu faci ca X? De ce nu înveţi ca x?”. Când au început reproşurile de genul „de ce nu te joci ca x?” (care nici măcar nu se juca, să nu se murdărească), am zis că trebuie să iau măsuri.
Nu e aşa mare şmecherie să fii perfect. Trebuie doar să faci lucrurile cât mai bine şi toată lumea va fi fericită. Dar nu şi eu.
 
Mi-am propus ca, o săptămână din perioada aceea cât a existat X în viaţa mea, să fiu perfectă: temele făcute, caiete liniate, mai greu a fost cu tâmpeniile alea apretate de la beregată, dar am rezistat, am vorbit afectat la ore, am ridicat mâna până am făcut febră musculară, ba chiar m-am hotărât să fiu medic în săptămâna aceea (medic sau avocat), am făcut chiar efortul de a învăţa papagaliceşte un comentariu literar despre poezia lui Coşbuc (cel mai greu lucru pe care l-am făcut în săptămâna aceea). A fost primul experiment făcut pe pielea mea, mă provocasem singură la perfecţiune, să văd care e şmecheria. Ce s-a întâmplat: au crescut notele, într-adevăr, profesorii m-au scuipat, să nu mă deoache, mama a crezut că m-am lovit la cap şi nu mă simt bine, băieţii cu care mă alergam în pauze mi-au întors spatele şi n-am mai aflat minunatele lor secrete, iar tipa asta, X, s-a depăşit pe sine, crezând că o să rămân aşa toată viaţa şi o să-i iau locul. Locul 1, înţelegi?
 
Orgoliul de a fi cel mai cel, vanitatea de a fi cea mai cea… când totul e atât de simplu! Într-o zi murim şi tot ce-am gândit, trăit, simţit nu mai are nicio importanţă, se şterge pentru totdeauna. Şi nu se şterge pentru alţii, cât în primul rând pentru tine. Nu mai eşti pe niciun loc. Nu mai poţi fi pe niciun loc. Pentru că eşti nicăieri.
 
De-aceea mi-e simplu să câştig. Ăsta e tot secretul. Nu dau doi bani pe locurile din faţă, nu vreau pe niciun podium, nu simt nevoia să se ridice niciun steag pentru mine, deşi ştiu că, dacă vreau, pentru mândria, orgoliul sau vanitatea părinţilor, o pot face. Dar mai ştiu şi că pierd cele mai minunate prietenii şi momente nesăbuite ale vieţii.
 
Şi-apoi, nicio cină cu astfel de spilcuiţi n-a ieşit cum trebuie. Nu am ce să vorbesc cu astfel de oameni, habar nu au să ducă la capăt o discuţie care nu este legată de slujbe, iahturi şi bunăciuni. Mai nou, au dezvoltat un cult ciudat pentru bucătărie, de parcă să mănânci rafinat a devenit dintr-o dată „the ultimate shit”. Şi da, pe ăştia îmi place să-i provoc şi să-i bat, să le iau Locul I, să-i văd cum li se umflă jugulara şi cum cad în depresie că n-au anticipat nu ştiu ce ecuaţie necunoscută. E o chestie de imprevizibilitate ce nu poate fi controlată de cei supuşi regulilor prea dure a celor patru, şase sau zece perechi de boașe cu care se fălesc. Pentru că puterea de orice fel, fără puţină flexibilitate este ca stânca aceea semeaţă care se sprijină pe o buturugă putrezită de vreme. La prima ploaie, cade în cea mai apropiată prăpastie, se face bucăţi mai mici, numai bine pentru vulturi să se spârcuiască din văzduh pe ele.

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

S-a încheiat Campionatul de Oină al Ministerului Afacerilor Interne. Ce loc a ocupat Frontiera Constanţa (galerie foto)

20 Sep 2018 364

Meciul Chindia Târgoviște - SSC Farul Constanța se joacă duminică, 23 septembrie

20 Sep 2018 985

În ultimii ani, FC Viitorul a jucat constant un fotbal spectacol Gică Hagi - „Cred că avem publicul cel mai fericit din ţară“

20 Sep 2018 671

Triatlonista Antoanela Manac a concurat la Campionatul Mondial şi a stabilit un nou record naţional (galerie foto)

19 Sep 2018 495

„A făcut un meci extraordinar“ În victoria FC Viitorul cu FC Hermannstadt, Gică Hagi a remarcat un elev de-al său în mod deosebit (galerie foto)

19 Sep 2018 581

Ce antrenor va fi înscăunat la SSC Farul Constanţa?

18 Sep 2018 2192

Accident la Mangalia. O tânără a intrat cu maşina în gardul unei unităţi militare

15 Sep 2018 12969

Simona Halep, de 45 de săptămâni lider mondial în clasamentul WTA. Are un avans considerabil față de sportiva de pe locul secund

10 Sep 2018 751

Update Accident rutier grav în Ovidiu, judeţul Constanţa. Victimă în stare gravă (galerie foto+video)

10 Sep 2018 5586

Tricolorul românesc, fluturat în Bulgaria Carmina Căpitanu, din Mangalia, a urcat pe podium la maratonul transfrontalier „Via Pontica“ (galerie foto)

04 Sep 2018 3314

Năvodari. Un şofer băut a accidentat două minore şi a fugit de la locul accidentului. Poliţiţştii au reuşit să-l identifice

02 Sep 2018 2527

FC Viitorul întâlneşte campioana României Alexandru Măţan vrea să marcheze cu CFR Cluj şi să-şi facă un cadou de ziua sa de naştere

31 Aug 2018 407

FC Viitorul întâlneşte campioana CFR Cluj Gică Hagi - „Avem nevoie de puncte şi ne vom lupta pentru ele“

30 Aug 2018 637

Irina Begu și Ana Bogdan au părăsit turneul de la US Open în turul secund al competiției de la Flushing Meadows

30 Aug 2018 316

Fost comandant al Diviziei 2 Getica de care aparţine Brigada 9 Mărăşeşti Constanţa numit subprefect. Este general cu trei stele în rezervă

28 Aug 2018 8141

Reacţia Simonei Halep, după înfrângerea la US Open

27 Aug 2018 555

Simona Halep, lider mondial în clasamentul WTA pentru a 43-a săptămână. Pe ce locuri se clasează celelalte tenismene din România

27 Aug 2018 402

SSC Farul a jucat în zece oameni din minutul 28 contra Sportului Snagov! Cu ce scor s-a încheiat meciul (galerie foto)

26 Aug 2018 1276

Meci mare! FC Viitorul - FCSB, mâine, la Ovidiu Gică Hagi - „Suntem pregătiți. Avem încredere mare în noi”

25 Aug 2018 687

Echipa fanilor joacă duminică cu Sportul Snagov Ion Barbu - „Se tot zvoneşte că SSC Farul o să se desfiinţeze“ (galerie foto)

24 Aug 2018 1821

UPDATE Accident rutier grav în judeţul Constanţa. Patru victime din care două încarcerate. Unul din şoferi era băut

23 Aug 2018 4368

Simona Halep s-a calificat în sferturi la Cincinnati. A învins-o din nou pe Ashleigh Barty

17 Aug 2018 779

UPDATE. LIVE.Au început manifestările dedicate Zilei Marinei Române! Peste 10.000 de oameni s-au strâns pe faleza Comandamentului Naval. Vedeta este Fregata „Regele Ferdinand” (galerie foto+video)

15 Aug 2018 1135

Incendiu pe Autostrada A2!

14 Aug 2018 378

Simona Halep s-a calificat în semifinale la turneul de la Montreal

11 Aug 2018 536

UPDATE. Incendiu în judeţul Constanţa. Unde sunt chemaţi pompierii (galerie foto+video)

09 Aug 2018 736

Ce adversară va avea Simona Halep în turul secund al turneului de la Montreal. Când este programată partida

08 Aug 2018 487

SSC Farul, pe locul doi în Liga a 2-a Emanuela Gavrilă - „Drumul nostru nu este pavat cu marmură, e cu multe gropi“

08 Aug 2018 2598

Unul dintre cei mai cunoscuți tenismeni împlinește 37 de ani

08 Aug 2018 234

UPDATE. Tragedie la 2 Mai!

05 Aug 2018 1169

Marius Copil s-a calificat în optimile de finală ale turneului de la Washington. Ce adversar ar putea avea în următorul meci

01 Aug 2018 297

Ce meciuri amicale dispută SSC Farul Constanţa în această săptămână

24 Jul 2018 1346

Tragedie. Doi frați, de 9, respectiv 14 ani s-au înecat în râul Jiu. Fratele cel mare a fost găsit astăzi

22 Jul 2018 521

Campionatul Mondial Rusia 2018 Cine va cuceri titlul? Astăzi aflăm

15 Jul 2018 539

Victoria carierei pentru Su-Wei Hsieh Simona Halep - „La Wimbledon, am suferit o înfrângere dureroasă, dar trebuie să uit de ea“

09 Jul 2018 652

UPDATE. Simona Halep s-a calificat în turul al treilea al turneului de la Wimbledon. A învins-o în două seturi pe Saisai Zheng

05 Jul 2018 811

Simona Halep joacă astăzi în turul secund la Wimbledon

05 Jul 2018 989

NEVERSEA 2018. Restricții de circulație și recomandările organizatorilor

03 Jul 2018 1918

Marian Prodan, de la CS Victoria Cumpăna, medaliat la Naţionalele de lupte pe plajă (galerie foto)

03 Jul 2018 517

Irina Begu, eliminată în primul meci de la Wimbledon. A pierdut în fața unei adversare de pe locul 204 WTA

02 Jul 2018 417

Polițiștii au umor „Sute de mii de polițiști și vor fi puși în locul indicatoarelor rutiere!”

30 Jun 2018 439

Lupte pe plajă Şase medalii la Cupa Poseidon pentru CS Victoria Cumpăna, care a ocupat locul trei din 25 de cluburi (galerie foto)

30 Jun 2018 579

Simona Halep şi-a aflat adversara din primul tur al turneului de la Wimbledon

29 Jun 2018 631

Danubius Rasova a promovat în Liga a 5-a, după un meci cu opt goluri

29 Jun 2018 1026

HC Dobrogea Sud debutează în noua ediţie a Ligii Naţionale la Constanţa, contra campioanei Dinamo!

28 Jun 2018 593

UPDATE. Imagini de la eveniment. Accident rutier pe Autostrada Soarelui! Mașină răsturnată, patru victime. Două, în stare de șoc. Intervine SMURD Medgidia (galerie foto+video)

27 Jun 2018 10610

Fotbalul judeţului Constanţa Astăzi se dispută primul baraj de promovare. Cine urcă în Liga a 5-a?

27 Jun 2018 943

UPDATE. Meci cu șapte goluri Anglia s-a calificat în optimi la Campionatul Mondal din Rusia, după ce a făcut scor cu Panama

24 Jun 2018 492

CS Mihail Kogălniceanu, câştigătoarea fazei judeţene a Cupei României

22 Jun 2018 1169

Copil de un an, electrocutat la locul de joacă

15 Jun 2018 572