Invitati

Mahomed al II-lea Cuceritorul şi coşmarul trăit de otomani în Dobrogea - relatarea italianului Angiolello

Mahomed al II-lea Cuceritorul (Fatih) este considerat de mulţi drept cel mai puternic sultan pe care l-a avut Imperiul Otoman în întreaga sa istorie. Este pus înaintea altor mari conducători ai Semilunei (precum Soliman Magnificul sau Baiazid Fulgerul) pentru că el este cel care a cucerit în 1453 Constantinopolul, capitala Imperiului Bizantin, Istanbulul de astăzi.
Mahomed al II-lea a avut într-adevăr numeroase realizări pe plan militar, dar a înregistrat şi eşecuri. Unul din marii săi adversari a fost Ştefan cel Mare, domnul Moldovei, cel care nu accepta suzeranitatea turcească şi refuza să plătească bir. Un lucru şi mai puţin ştiut este că una dintre marile victorii ale lui Ştefan împotriva lui Mahomed II aduce în poveste şi Dobrogea medievală.

În a doua jumătate a veacului al XVI, tărâmul dintre Dunăre şi Mare era răvăşit de războaie. Dobrogea devenise provincie otomană, dar voievozii din Ţara Românească, urmaşi ai marelui Mircea cel Bătrân, nu renunţaseră la visul de a redeveni stăpâni până la Marea cea Mare. Ultimul care reuşise să creeze mari probleme turcilor fusese Vlad Ţepeş, care arsese mai multe fortificaţii otomane din Dobrogea.

De cealaltă parte, Gurile Dunării erau aprig disputate pentru că Moldova deţinea oraşe importante precum Chilia sau Cetatea Albă (azi în Ucraina) şi controlau comerţul în această zonă. Ce legătură are însă Dobrogea cu confruntările dintre cei doi mari conducători, Ştefan cel Mare şi Mahomed al II-lea?

Cele de mai jos s-au întâmplat în anul 1476, în Dobrogea noastră, şi au fost povestite de un cărturar italian, prezent la evenimente. Giovanni Maria Angiolello era din Vicenza, luptase pentru Veneţia şi căzuse prizonier la turci cu opt ani în urmă, în bătălia de la Negroponte. Inteligent, cult şi abil, a ajuns la Constantinopole şi a devenit vistier al sultanului Mahomed II. Se afla la Edirne (Adrianopole) în 1475 când soseşte vestea îngrozitoare: Hadâm Suleyman Paşa (Soliman), beyrlebeyul Rumeliei, a fost zdrobit de Ştefan cel Mare în bătălia de la Vaslui (Podul Înalt).

Ruşinoasa înfrângere îl înfurie pe Mahomed, care decide să meargă în Moldova pentru a-l pedepsi pe Ştefan. În primăvara lui 1476 (mai sau martie, după alte surse) expediţia militară pleacă spre Moldova: Mahomed conduce o armată de peste 200.000 de soldaţi (după alte surse - între 90.000 şi 150.000), iar Angiolello face parte din alaiul sultanului.

Cărturarul descrie călătoria spre Moldova şi mai ales drumul prin Dobrogea. „Am ajuns la Varna, castel aşezat lângă ţărmul Mării Negre. Aici se spune că a căzut un rege al Ungariei (Vladislav VI, ucis în bătălia de la Varna - 1444), înainte ca Ioan Cavalerul Alb (Iancu de Hunedoara), tatăl regelui Matei, să fi fost rege al Ungariei“.

Expediţia îşi continuă drumul prin Dobrogea (de puţin timp provincie a Imperiului, dar în continuare disputată de români şi de turci) numită de italian Ţara Abrosit. Este un drum greu şi în care otomanii îndură mari lipsuri pentru că în acea vreme Dobrogea era o ţară pustiită de războaie: „Se văd mari mormane de oase adunate, ca nişte movile… Locurile sunt sălbatice, fără urmă de apă de băut, de care am dus mare lipsă, deoarece mai multe zile nu am avut altă apă decât cea a mării. Din această cauză făceau (soldaţii) gropi în nisip, pe lângă ţărmul mării şi din acea apă beam noi căci altă apă nu se găsea.”

Nimeni nu se aştepta însă la ceea ce avea să urmeze: în acel început de vară, Dobrogea este scena unei invazii incredibile de lăcuste. Relatarea lui Angiolello este elocventă: „În acea pustietate care se numeşte Abrosit am fost asaltaţi de o mulţime de lăcuste mari, de o culoare schimbătoare, bătând în cenuşiu şi roşu, urmată de o aşa mare puzderie, că nici nu este cu putinţă să creadă cineva care nu le-a văzut. Alcătuiau nori atât de groşi încât întunecau soarele şi când coborau pe pământ rodeau până şi sacii de pesmet din corturi, de la primul până la ultimul. Nici mâncarea nu putea fi gătită căci îndată ce erau descoperite oalele, se şi umpleau de acele gângănii“.

Suferinţele pricinuite de această invazie de insecte aparent inofensive sunt greu de imaginat astăzi. Caii erau acoperiţi tot timpul, pentru a nu înnebuni. Pentru că ziua le era imposibil să meargă, otomanii stăteau ascunşi în corturi şi marşul spre Moldova avea loc doar noaptea, pe răcoare. După vreo 10 zile de chin, armata otomană ajunge aproape de Dunăre. Sunt trimişi înainte sacagii care să aducă apă dulce pentru grosul armatei.

Angiolello spune că mulţi militari au murit pentru că au băut prea mult, „cu nesaţ, căci le mergea la inimă“. Au scăpat de lăcuste, căci norul uriaş a trecut mai departe în Ţările Române (invazia a fost consemnată şi de cronicari din Ţara Românească şi Moldova). Armata lui Mahomed a stat trei zile la Dunăre aşteptând ca de la Silistra să sosească nave militare şi de aprovizionare.

Marşul dezolant din Dobrogea şi-a pus amprenta asupra otomanilor. Pe 25 iulie, la Valea Albă (lângă Războieni) avangarda de 30.000 de soldaţi condusă de Soliman Paşa „Hadâmbul“ (acelaşi învins în 1475 la Vaslui / Podul Înalt) este învinsă de Ştefan cel Mare. Acesta avea cu el doar oastea mică (12.000 - 15.000 de oameni), nu toată Oastea Mare de cca 50.000 de soldaţi (multor răzeşi le dăduse drumul acasă după înfrângerea tătarilor la Ştefăneşti). A doua zi soseşte însă marea oaste a lui Mahomed, căreia i se alăturase şi Laiotă Basarab, domnul Ţării Româneşti, cu peste 10.000 de soldaţi.

Cu o armată de aproape zece ori mai mică, Ştefan cel Mare este învins şi silit să se retragă. Va continua să hărţuiască însă oastea otomană, care nu reuşeşte să cucerească Moldova şi nici marile cetăţi Neamţ, Hotin sau Suceava.

Expediţia militară se va încheia fără un rezultat clar, Mahomed II părăseşte Moldova, tot prin Dobrogea. Angiolello va rămâne prizonier până în 1485, când reuşeşte să fugă. Pe viitor va mai colabora însă cu otomanii (cu sultanul Selim I 1512-1520) apoi se va întoarce la Vicenza. Aici devine preşedinte al notarilor şi îşi scrie memoriile, fără să uite de clipele petrecute în Ţara Abrosit sau de groaznica invazie a lăcustelor…

Bibliografie 

- Călători străini în Ţările Române, vol. 1 (1331-1550) / 1968 / Relatarea lui Giovanni Maria Angiolello; 
- Istoria României (Teodor, Papacostea, Hitchins, Brăbulescu); Istoria Imperiului Otoman; istorie-pe-scurt.ro /  Bătălia de la Războieni / Valea Albă sau cum a ieşit Ştefan cel Mare victorios dintr-o înfrângere; 
- News from Negroponte… Meserve, Margaret; moldovenii.md. 

Sursa foto: Wikipedia. Atribuire - „By Gentile Bellini - The Yorck Project (2002) 10.000 Meisterwerke der Malerei (DVD-ROM), distributed by DIRECTMEDIA Publishing GmbH. ISBN: 3936122202., Public Domain, https://commons.wikimedia.org/w/index.php?curid=147845“ - https://en.wikipedia.org/wiki/Mehmed_the_Conqueror

Despre Cristian Cealera

Născut pe data de 16 iulie 1974, în Techirghiol, Cristian Cealera a urmat cursurile şcolilor nr. 25 şi nr. 12, a absolvit Liceul „Decebal“, promoţia 1992, după care a urmat Facultatea de Drept, licenţiindu-se în criminalistică. După absolvirea facultăţii, a urmat stagiul în armată, apoi, timp de trei ani, a lucrat ca jurist la o societate din Mangalia. Din 2001 a lucrat, timp de 15 ani, în presă, inclusiv la ziarul ZIUA de Constanţa. A început să scrie despre Dobrogea în 2005, la ZIUA, apoi la România Liberă, iar din 2007 a început să realizeze la CTV filme documentare despre siturile arheologice din Dobrogea.
 
Citeşte şi:

După 15 ani de presă, Cristian Cealera şi-a descoperit o nouă vocaţie

Interviu cu publicistul Cristian Cealera - „Nu m-am considerat niciodată un scriitor, ci mai repede un cronicar de Ev Mediu“

Constanţa (Kustenge) între Războiul Crimeii şi instaurarea administraţiei româneşti (1853-1878) (II)Renaşterea oraşului, Casele engleze, Farul lui Aslan şi alte edificii moderne (galerie foto)

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

#AdrianV.Rădulescu - ctitorul Prof. univ. dr. Adrian Bavaru - „Câţi dintre cei care s-au perindat la conducerea oraşului sau a judeţului Constanţa au reuşit să mai ctitorească precum Adrian Rădulescu?“ (galerie foto)

20 Sep 2018 483

#AdrianV.Rădulescu - ctitorul Adrian V. Rădulescu şi devenirea universitară a Constanţei (galerie foto)

19 Sep 2018 623

Scurtă istorie a Portului modern Constanţa (I)

18 Sep 2018 695

#AdrianV.Rădulescu - ctitorul Dr. Gheorghe Papuc, despre extraordinarele realizări muzeistice ale directorului Adrian Rădulescu (galerie foto)

18 Sep 2018 618

Bolşevicul Trotski, Dobrogea în 1913 şi vizita la Pecineaga

17 Sep 2018 1262

#AdrianV.Rădulescu - ctitorul Activitatea ştiinţifică a profesorului Adrian Rădulescu, oglindită în studiile şi monografiile dedicate istoriei Dobrogei (galerie foto)

17 Sep 2018 586

Mangalia în timpul stăpânirii otomane (II) Istoricul şi evoluţia oraşului medieval şi a portului

15 Sep 2018 821

#AdrianV.Rădulescu - ctitorul Prof. univ. dr. Valentin Ciorbea - „Profesorul Adrian Rădulescu (1932-2000), personalitate plurivalentă a Constanţei“ (galerie foto)

15 Sep 2018 700

Urmează conferinţa ZF Branduri Româneşti, Constanţa, 20 septembrie. Care a fost reţeta companiilor locale pentru a-şi construi un brand puternic?

14 Sep 2018 122

Mangalia în timpul stăpânirii otomane (I) Istoricul şi evoluţia oraşului medieval şi a portului

14 Sep 2018 1375

#AdrianV.Rădulescu - ctitorul Cercetarea, protejarea şi promovarea unei comori inestimabile, Tezaurul de sculpturi de la Tomis (galerie foto)

14 Sep 2018 736

#AdrianV.Rădulescu - ctitorul Dr. Liviu Lungu - „Cu emoţie calmă, despre Adrian Rădulescu, scurte amintiri răvăşite...“ (galerie foto)

13 Sep 2018 747

#citeşteDobrogea Participarea musulmanilor din Medgidia la cel de-al Doilea Război Balcanic şi la Primul Război Mondial

12 Sep 2018 1172

#citeşteDobrogea 131 de ani de la naşterea dirijorului George Georgescu, un dobrogean de renume mondial

12 Sep 2018 565

#AdrianV.Rădulescu - ctitorul Adrian Rădulescu şi situl arheologic Albeşti-Cetate - un nou punct pe harta cercetării sistematice dobrogene

12 Sep 2018 689

#AdrianV.Rădulescu - ctitorul Prof. univ. dr. Ionel Cândea - „Adrian Rădulescu, un nume de prestigiu al muzeografiei româneşti“ (galerie foto)

11 Sep 2018 846

Interviuri live Cele mai importante etape în dezvoltarea comunităţii Satişchioi, actuala comună Crucea din judeţul Constanţa, în ultimul secol (galerie foto + documente)

10 Sep 2018 1216

#AdrianV.Rădulescu - ctitorul Conferenţiar Emanuel Plopeanu - „Niciodată personalitatea profesorului nu transmitea impresia suficienţei şi detaşării“ (galerie foto inedită)

10 Sep 2018 870

#AdrianV.Rădulescu - ctitorul Frânturi de arheologie constănţeană - Adrian Rădulescu şi Parcul Catedralei (galerie foto)

08 Sep 2018 757

#AdrianV.Rădulescu - ctitorul Dr. Doina Păuleanu - „Adrian Rădulescu era un om pe care puteai conta, care ţinea la oamenii lui şi ştia să-i apere indiferent de ce s-a întâmplat“ (galerie foto)

07 Sep 2018 1005

#AdrianV.Rădulescu - ctitorul Adrian Rădulescu, fondatorul marelui Complex Muzeal de la Adamclisi (Tropaeum Traiani)

06 Sep 2018 1560

#citeşteDobrogea Cernavodă - Bogazchioi, aşezarea de la revărsarea Dunării (I) (galerie foto)

05 Sep 2018 2199

Obiceiuri de căsătorie în comuna Caramurat (Mihail Kogălniceanu) la mijlocul secolului trecut, la tătari

05 Sep 2018 2960

#AdrianV.Rădulescu - ctitorul Dr. Constantin Chera - „Am venit la muzeul din Constanţa adus chiar de domnul Adrian Rădulescu. Un om care a sprijinit evoluţia mea profesională“ (galerie foto inedită)

05 Sep 2018 718

Povestea unei expresii celebre - „Torna, Torna, Fratre“

04 Sep 2018 1061

Dobrogea sub asediul migratorilor Invazia kutrigurilor lui Zabergan

03 Sep 2018 1348

#AdrianV.Rădulescu - ctitorul Academicianul Ioan Opriş, despre proiectul iniţiat de ZIUA de Constanţa - „Restituiţi comunităţii o personalitate de primă mână“ (galerie foto inedită)

03 Sep 2018 894

#citeşteDobrogea 162 de ani de atestare documentară a oraşului modern Medgidia

01 Sep 2018 1990

#citeşteDobrogea Memorabila personalitate a ctitorului Adrian Rădulescu, evocată într-o campanie ZIUA de Constanţa. Străbatem graniţele judeţului, nemurindu-i realizările

31 Aug 2018 1294

#AdrianV.Rădulescu - ctitorul Un nou proiect marca ZIUA de Constanța. „Adrian Rădulescu a fost, totodată, om al cetății și al țării“ (galerie foto)

30 Aug 2018 1025

Obiceiuri de căsătorie în comuna Caramurat (Mihail Kogălniceanu) la mijlocul secolului trecut, la români

29 Aug 2018 4318

#AdrianV.Rădulescu - ctitorul Un nou proiect marca ZIUA de Constanța, dedicat personalității impresionante a istoricului Adrian V. Rădulescu

29 Aug 2018 918

Demoni, spirite, genii funeste și ursitoare în anticul Tomis (II)

28 Aug 2018 914

Proiecte pentru „Festivalul etniilor dobrogene - Ziua Dobrogei“. Până când se pot depune

27 Aug 2018 561

Demoni, spirite, genii funeste şi ursitoare în anticul Tomis (I)

27 Aug 2018 935

#citeşteDobrogea 94 de ani de la naşterea artistului plastic dobrogean Ion Biţan (galerie foto)

23 Aug 2018 550

#citeșteDobrogea Sărbătorile tătarilor, descrise în cartea „Un sat dobrogean Ezibei“. Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa

23 Aug 2018 1107

Județul Constanța în 1881, anul în care România devine regat (I) (galerie foto)

21 Aug 2018 1455

Costineşti (Mangea Punar, Buffelbrunnen) Originea numelor purtate, legenda ospăţului şi câteva amintiri despre germanii dobrogeni (III)

20 Aug 2018 1129

#citeșteDobrogea Ion Apolozan și Dumitru Chiravola, eroi ai Primului Război Mondial

17 Aug 2018 804

Interviu cu arhitectul Radu Cornescu „Deși ne batem cu Clujul, Iașiul sau Timișoara, la capitolul cultură stăm cu puțin peste zero“

16 Aug 2018 2405

#citeşteDobrogea Fondatorul revistei „Tomis“ ar fi împlinit astăzi 81 de ani. In memoriam Constantin Novac

15 Aug 2018 804

Costineşti (Mangea Punar, Buffelbrunnen) Originea numelor purtate, legenda ospăţului şi câteva amintiri despre germanii dobrogeni (II)

14 Aug 2018 2001

Costineşti (Mangea Punar, Buffelbrunnen) Originea numelor purtate, legenda ospăţului şi câteva amintiri despre germanii dobrogeni (I)

13 Aug 2018 4859

#citeșteDobrogea Alexandru Alecu, organizatorul școlii musulmane la Medgidia (galerie foto)

12 Aug 2018 762

Interviuri live George Scupra - „Acum tehnica ne permite, lucrăm în continuare la identitatea orașului nostru și la dezvoltarea lui pentru generațiile viitoare“ (video)

09 Aug 2018 1857

#citeşteDobrogea Regele Carol I semna, în urmă cu 138 de ani, decretul de înfiinţare a Camerei de Comerţ şi Industrie din Constanţa. Lucrări valoroase din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa

09 Aug 2018 1411

Biserica Ortodoxă Română sub toleranţa ocupantului musulman (galerie foto)

08 Aug 2018 2207

„Buletinul Camerei de Comerţ şi Industrie Constanţa. Anul XXXIX. 28 oct. 1928“

08 Aug 2018 939

„Buletinul Camerei de Comerţ şi Industrie Constanţa. Anul XXXIX. 28 oct. 1928“

08 Aug 2018 134