Memoriul preotului militar Ioan Popescu de la Regimentul 40 Călugăreni

În articolul „Bombardarea bisericii din Topraisar în timpul Sfintei Liturghii”  publicat în cotidianul ZIUA de Constanța și dedicat Anului comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918 în Patriarhia Română, am prezentat evenimentele petrecute în localitatea Topraisar, județul Constanța, în Primul Război Mondial, când biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” a fost bombardată în timpul Sfintei Liturghii.
 
În articolul de azi, prezint memoriul de activitate al preotului militar Ioan Popescu de la Regimentul 40 Călugăreni, cel care a oficiat slujba de la Topraisar până la final, sub artileria inamică. Memoriul a fost publicat în lucrarea „Preoți în lupta pentru făurirea României Mari 1916 - 1918”, apărută la Editura Europa Nova, în anul 2000. Volumul poartă semnătura autorilor Gheorghe Niculescu, Gheorghe Dobrescu și Andrei Nicolescu.
 
După cum singur mărturisește, preotul Ioan Popescu descrie în memoriul său atât activitatea religioasă, cât şi activitatea pastorală - militară pe care le-a întreprins în anii Marelui Război. La finalul memoriului, preotul Ioan Popescu formulează câteva propuneri autorităților bisericești și militare:
 
„Încă de la numirea mea - la 1 septembrie 1914, confesor al garnizoanei Bazargic (n.r. azi Dobrici, Bulgaria) - Regimentele 40 Infanterie şi 5 Roşiori - am dorit să mă ocup îndeaproape de îmbogăţirea sufletească a ostaşilor încredinţaţi mie, cu principiile creştino-evanghelice dogmatice şi morale, întocmindu-mi în acelaşi timp un plan de muncă.
 
Evenimentele externe m-au împiedicat pentru moment, iar situaţia noastră geografică, precum şi idealul nostru naţional - întregirea neamului - aruncându-ne şi pe noi în vâltoarea războiului mondial, mi-au călăuzit dorinţa mea de muncă spre noi şi reale orizonturi în serviciul patriei astfel că, la decretarea mobilizării fiind şi eu mobilizat confesor al Regimentului 40 Infanterie, am primit această însărcinare ca pe o investiţie sacră şi îndatorire de onoare, simţindu-mă mândru că am vieţuit printre generaţia care are putinţa de a-şi întrebuinţa serviciul, precum şi de a-şi da tributul pentru mărirea patriei şi întregirea neamului.
 
În prima zi de mobilizare m-am şi prezentat în curtea regimentului, complet cu toate cele necesare serviciului preoţesc, începându-mi activitatea care se divide în două părţi: activitatea religioasă şi activitatea pastorală - militară.
 
I. Activitatea religioasă
Perioada I de campanie
a. Oficierea Sfintei Liturghii. În aproape toate duminicile şi sărbătorile mari, când situaţia frontului a permis, am oficiat serviciul Sf. Liturghii secondat de cântăreţul regimentului, Mondea Simion, atât în bisericile din satele sectorului în care ne aflăm - Bazargic, Peclarovo, Cara-Omar, Topraisar, Murfatlar, Ostrov, Satul Nou, Brăila, Plopi, Mârşa, Bălării, Gorneni etc., precum şi, în lipsă de biserici, sub cerul liber, în altare improvizate. Aproape la toate aceste Sf. Liturghii, după terminare, când împrejurările au permis să asiste şi trupa sau o parte din trupă, am căutat a explică pe scurt fie însemnătatea sărbătorii, fie textul evanghelic, făcând tranziţia, ca parte aplicativă, să-şi ţină jurământul ostăşesc, să imite în bărbăţie şi credinţă pe Sf. Apostoli şi Martiri care au luptat pentru idealul creştinesc, să-şi memoreze vitejia strămoşească a ostenilor şi pandurilor marilor noştri voievozi, fiind hotărâţi, dacă împrejurările vor cere, să-şi jertfească chiar viaţa pentru ţară şi lege, căci altfel jalea şi robia neamului ne aşteaptă.
b. Oficieri de Sfeștanii şi Tedeumuri, pentru ridicarea moralului ostaşilor atunci când am crezut că era necesar. Unele din aceste servicii le-am făcut chiar în adăposturile de rezervă din spatele primei linii de tranşee, în faţa trupei care se afla în repaus, după terminarea cărora am botezat atât pe cei prezenţi la serviciul divin, cât şi pe toate celelalte companii care se aflau înlănţuite în tranşee, botezând pe fiecare în parte - Cara-Omer, Topraisar.
c. Spoveditul şi împărtăşitul trupei.
1. Am spovedit şi am împărtăşit tot regimentul, în primele zile ale mobilizării, la Bazargic. Amintindu-mi că câteva companii, fiind trimise deja pe graniţa şi, deci, nefiind în cazarmă spre a le împărtăşi, m-am dus pe front - Opancea, Bogdanovo - în câteva dimineţi consecutive, explicând trupei, bineînţeles, atât însemnătatea tainei Sf. Euharistii, cât şi rolul ce-l vor avea în viitor ca ostaşi români şi ca ostaşi creştini.
2. Am spovedit şi împărtăşit regimentul iarăşi, după ce regimentul a fost refăcut la Satul Nou (Tulcea), pentru ca să-i am iarăşi pregătiţi în vederea luptelor de pe văile Neajlovului şi Argeşului.
3. Am spovedit şi împărtăşit tot regimentul de Sf. Sărbători ale Naşterii Domnului (Crăciunul, la Hârşoveni) şi ale Învierii Domnului (Paştele, la Bălteni), pentru a fi pregătiţi creştineşte pentru prăznuirea acestor sărbători mari ale creştinismului.
d. Oficierea acatistului şi paraclisului
În toate miercurile şi vinerile seară, eu împreună cu cântăreţul respectiv, am oficiat aproape tainic acatistul şi paraclisul împreună cu rugăciunile lor, invocând ajutorul divin pentru izbânda armatei noastre în grele împrejurări ce se afla.
e. Oficierea serviciului înmormântării
Înmormântările le-am făcut fie în spatele tranşeelor, când luptele erau în curs, fie în curtea cimitirelor bisericilor respective, când era linişte pe front. Când regimentul era angajat în luptă, am înmormântat ostaşi pe câmpiile de la: Balagea, Opancea, Bogdanovo, Bazargic, Ghelengic, Carachioi, Amzacea, Topraisar, Ostrov, Mârşa, Stâlpu etc. Când regimentul era în rezervă sau când, deşi era în lupte, însă a fost posibil a se efectua înmormântările în mod mai pompos - am înmormântat pe regretaţii ostaşi şi ofiţeri în cimitirele din satele unde au fost luptele şi anume: la Opancea, Bazargic, Cara-Omer, Topraisar, Murfatlar, Ostrov, Satul Nou, Mârşa, Bălării, Gorneni etc.

Ceremonie funerară în faţa camarazilor şi a sanitarilor. Sursă foto Historia.ro

 
Ţin să menţionez că, atât muribunzilor cât şi celor morţi, le-am oficiat serviciul divin după toate datinile şi obiceiurile noastre creştineşti, ofiţerii în special i-am înmormântat în gropi aparte, în sicrie de lemn, la care înmormântare au luat parte şi delegaţi din partea regimentului, spre exemplu la Topraisar a asistat la serviciul înmormântării maiorul Ionescu Mihail, sublocotenentii Mareş, Mateescu etc., însuşi d-l comandant al regimentului, maior Marcovici, şi ajutorul comandantului, căpitan Chiţescu, şi alţi ofiţeri ai regimentului, unde d-l comandant şi eu am ţinut câte o cuvântare. La mormântul tuturor ofiţerilor decedaţi, ai Regimentului 40 Infanterie, am avut grijă să le pun câte o cruce şi la mormântul soldaţilor, fie la cei înmormântaţi pe câmpul de luptă, fie la cei înmormântaţi în cimitir, însemnând: numele, compania şi regimentul şi data morţii. În timpul refacerii (Hârşoveni-Bălteni, jud.Vaslui), pentru că era în perioada de linişte, am înmormântat pe cei răpuşi de tifos exantematic şi febră recurentă în cimitirele bisericilor din satele: Poenesti Străjescu, Poenesti Mănăstirea, Coșca şi Bălteni. De asemenea, am căutat de a-mi pune serviciul meu, la nevoie, în afară de regiment şi anume: în populaţia satelor, pe unde am cantonat, oficiind în special serviciul înmormântării celor morţi de boli contagioase, spre exemplu: la satul Ostrov - după ce am oficiat slujba înmormântării regretatului căpitan Turceanu, comandantul Companiei 11, mort de holeră, găsind satul într-o stare îngrozitoare; preotul satului, mort de trei zile şi neînmormantat, precum şi în sat vreo 20 persoane moarte de holeră. După ce am înmormântat pe preot, cu câţiva soldaţi ruşi şi câţiva localnici, i-am adunat de prin case şi i-am înmormântat în cimitirul satului după datinile noastre creştineşti, pentru care serviciu am zăbovit în acel sat 3 zile, pentru care am încunoştiinţat la timp atât Episcopia Dunării de Jos, de decesul preotului paroh al acelei parohii, declarând parohia vacantă, cât şi pe d-l general Scărişoreanu, comandantul Diviziei a 9-a. De asemenea, în drumul retragerii din Dobrogea (Hârşova, Ostrov, Măcin, Brăila) am întâlnit convoaie de populaţie civilă fugind de groaza duşmanului şi în drum morţi - copii, femei şi bătrâni - care de mila lor m-am oprit la toţi pe care i-am întâlnit şi i-am înmormântat în toată regula. Asemenea, am înmormântat şi pe ostaşii morţi atât din regimentele ce compun divizia noastră (a 9-a), cât şi pe ceilalţi din regimentele diviziilor ce împrejurările i-au adus în vecinătatea regimentului nostru, spre exemplu: la Topraisar, am înmormântat în cimitirul bisericii ofiţeri şi soldaţi din Regimentul 9 Vânători, Regimentele 74, 20 Artilerie etc. La Stâlpu, pe văile Neajlovului, am înmormântat pe toţi ostaşii căzuţi pe acel câmp de bătălie în care erau din diferite regimente (9 Vânători, 23 Infanterie, 63 Infanterie, bavarezi etc.).
f. Slujba parastasului.
Pe lângă parastasele oficiale ce au fost hotărâte de comandant, am mai oficiat slujba Sf. Parastas ori de câte ori am crezut momentul binevenit, în bisericile ce am servit Sf. Liturghie, precum şi la Regimentele 34, 35, 36 [Infanterie], Regimentul de Marş, împreună cu preoţii regimentelor respective, în memoria fraţilor noştri ostaşi care şi-au jertfit viaţa pentru Ţară şi Tron.
 
Perioada a II-a de campanie
Ca şi în prima campanie, în această a II-a perioadă de campanie, am desfăşurat activitatea mea după aceleaşi norme, având înainte experienţa primei campanii, oficiind serviciul Sf. Liturghii, duminicile şi sărbătorile, atât în satele sectorului în care ne aflăm - Cosmeşti, Mărăşeşti, Schitul Sihastru, Domneşti, Tălpigi, Dorohoi, Tarnauca, dar mai ales sub cerul liber, anotimpul fiind călduros şi, deci, putând asista întreg regimentul în careu spre exemplu: în pădurea de lângă Fundeni, de lângă Serbanesti, la Trotuş, în pădurea Ciricul etc., am oficiat sfeștanii, Tedeumuri, am spovedit şi împărtăşit tot regimentul, pregătindu-le sufletele pentru începerea ofensivei. Şi cum Compania a 9-a, a regretatului lt. col. Popescu şi Compania a 10-a, a lt. Traian Dobrescu, erau deja în tranşeele din Fundeni, m-am transportat de am împărtăşit în două dimineţi consecutive, Compania a 9-a în satul Fundeni, iar Compania 10 în tranşeele de pe albia răului Siret, explicând cu această ocazie atât însemnătatea tainei Sf. Euharistii, cât şi apelul ce-l făcea pentru Ţară şi Regele ei la braţele fiilor săi pentru a o salva. Asemenea, am făcut acatiste şi paraclise, am oficiat serviciul înmormântării eroilor căzuţi pe câmpul de bătălie de la Mărăşeşti, înmormântând o parte în cimitirul satului, iar majoritatea fiind înmormântaţi de trupă chiar în faţa tranşeelor, situaţia fiind de aşa natură încât nu a permis de a-i înmormânta cu toată [cinstirea] în cimitirul satului. Asemenea, am mai înmormântat pe cei căzuţi în curtea bisericii din satul Fundeni, precum şi la Muncel. De asemenea, am oficiat slujba parastasului, atât oficial, când s-a hotărât de comandament, cât şi în particular pe la diferitele biserici ce am servit.
 
II. Activitatea pastorală – militară
Perioada I şi a II-a de campanie
Am ţinut din când în când predici militare, când am crezut că este momentul binevenit, pentru ridicarea moralului, când am constatat că moralul trupei era slăbit şi pentru a întreţine în sufletul fiecărui soldat credinţă în dreptul de viaţă şi de întregire a neamului nostru românesc. Îmi aduc aminte, ca o paranteză, că înainte de luptele de la Carachioi, soldaţii fiind peste măsură de obosiţi şi istoviţi, deoarece, după tactică ce se execută de cu seară, regimentul se retrăgea – 15 kilometri din poziţia pe care o câştigase şi spre ziua parcurgea alţi 15 kilometri spre a ajunge la poziţiile anterioare, iar ziua de a începe ofensiva, regimente fiind prea puţine faţă cu întinderea sectorului şi deci nefiind schimbat regimentul cu liniile, d-l comandant de atunci al regimentului, maior Dervescu, cerând concursul şi sfatul meu, am strâns regimentul pe batalioane în trei părţi, pronunţând câte un discurs, reamintindu-le vitejia strămoşilor noştri oşteni pe care nu i-a învins nici foamea, nici cruzimea şi mulţimea duşmanului, apărând cu sângele lor această binecuvântată ţară, apelând la conştiinţa lor de soldaţi români ca să nu se lase biruiți de oboseală şi de mulţimea duşmanului; scăparea ţării stă în piepturile lor vitejeşti. Această era înainte de plecarea în ofensivă, după care au pornit regimentul în frunte cu comandantul său. Atât în marşuri cât şi în staţionare, când mi se prezenţa ocazie, am căutat să stau de vorbă cu fiecare ostaş, pentru a-i sonda starea sufletească, încurajând pe cei timizi, sfătuindu-i să fie disciplinaţi şi exacţi în împlinirea ordinelor date de superiorii lor.
Întrucât în timpul luptelor am fost întotdeauna la postul de ajutor regimentar, nedezlipit de doctorii regimentului şi, în special, de regretatul maior dr. C.Andreescu, de care mă lega atât comunitatea serviciului cât şi simpatia reciprocă, aşa că în tot timpul luptelor din prima perioadă de campanie am pansat împreună cu ei toţi răniţii care curgeau cu sutele, mângâindu-i în suferinţele lor şi asemănându-i în durere cu martirii religiei creştine, după preceptul evanghelic: ,,Întru răbdarea voastră veţi dobândi sufletele voastre”. În staţionare şi în refacere, am vizitat aproape zilnic infirmeriile regimentului de bolnavi, fie chiar şi de boli contagioase ca: tifos exantematic, febră recurentă, influenţând chiar personal asupra medicului şef al corpului spre o mai bună îngrijire şi spre un mai bun tratament. Nu pot să nu menţionez că, datorită împlinirii datoriei sale de medic (părinte trupesc), cu mare zel şi abnegaţia de sine, fericitul şi regretatul medic maior C. Andreescu şi-a periclitat viaţa, murind în spitalul de contagioşi Vaslui, de tifos exantematic; doctorul care a dat viaţă la sute de bolnavi exantematici şi recurenţi din Regimentul 40 Infanterie, la a cărui înmormântare, ce a avut loc în cimitirul oraşului Vaslui, am fost şi eu, oficiind serviciul înmormântării cu toată pompă ce se cuvenea acestui bărbat al datoriei şi al ştiinţei – asistând la această ceremonie atât eu cât şi căpitan Chitulescu Aurelian şi locotenentul Casian Pantaleon, că delegaţi din partea regimentului, precum şi fostul comandant al regimentului, d-l colonel Marcovici, împreună cu numeroşi ofiţeri, trupa şi public al oraşului. Când regimentul era în cazarmă (Bălteni) am dat instrucţii pastorale comandanţilor de companie cum să se poarte cu soldaţii lor şi ce sfaturi creştineşti trebuie să le dea, insistând ca rugăciunile, ce se fac înaintea meselor, să se facă cu toată evlavia şi respectul cuvenit, căutând a lua parte şi subsemnatul la toate rugile de seară ce se făceau după apel pe regiment. Cu ocazia vizitei mele din companie în companie, observând (îndeosebi convorbiri şi sfaturi pastorale), că unii dintre ostaşii evrei şi turci, crescuţi în întuneric de religia lor, ar dori să fie luminaţi de legea noastră creştinească, m-am ocupat îndeaproape de toţi, iar că rezultat am convertit şi trecut la creştinism prin botez pe 12 ostaşi evrei şi un turc, ai căror naşi au fost însuşi d-l general Poetas, comandant al Brigăzii a 17-a, d-l comandant de regiment, colonel Georgescu, ajutorul comandantului, maior Chiţescu şi alţi ofiţeri al căror gest creştinesc a avut mare influenţă asupra ostaşilor de sub a dumnealor comandă, a căror acte le-am întocmit şi înaintat la timp Marelui Cartier General, Serviciul Religios, spre cele legale. Tot în prima perioadă, cu preţiosul concurs al d-lui colonel Georgescu, comandantul regimentului, care mi-a dat toată latitudinea, am înfiinţat cor bisericesc pe regiment, sub conducerea regretatului locotenent C. Popescu şi locotenent T. Dobrescu, la care a contribuit şi concursul d-lui maior D. Chiţescu, comandantul Batalionului III. Am combătut, atât printre soldaţi, în mod particular, cât şi în faţă regimentului, în mod oficial, diversele sisteme de corupere asupra soldaţilor noştri din partea germanilor prin aruncarea de manifeste şi de cărţi, spunând că sunt trimise de către Mitropolitul nostru primat de la Bucureşti sau din cer, prin care sfătuiau pe ostaşii noştri să nu mai lupte şi să nu mai facă vărsări de sânge şi nici să se retragă în Rusia. Am procurat şi câteva cărţi de rugăciuni de la Marele Cartier General, Serviciul Religios, pe care le-am dat la o parte din soldaţi pentru a le purta şi citi între ei spre edificarea creştinească.
În ceea ce priveşte pe mine personal, atât în viaţă mea publică, cât şi în cea particulară, am căutat, pe cât mi-a fost posibil prin modestie şi supunere faţă de superiorii mei şi bunăvoinţa şi amabilitate faţă de inferiorii mei, să corespund vocaţiei şi rolului meu ca preot militar pentru înălţarea prestigiului preoţiei căreia m-am dedicat.
 
Propuneri
Ca încheiere a acestui memoriu, ca unul care am fost martor ocular şi m-am izbit de multe greutăţi în îndeplinirea serviciului meu preoţesc, care, deşi introdus şi înfiinţat, dar nereglementat pe regiment, propun următoarele pentru viitor:
I. Să se convoace într-o şedinţă intimă toţi preoţii militari de front spre a discuta şi elabora un program şi un regulament pentru serviciul preoţesc în campanie, deoarece Instrucţiunile asupra atribuţiunilor preoţilor de campanie, aprobate de Marele Stat Major general al armatei – sunt insuficiente şi confuze.
II. Să se creeze un personal al serviciului cultului, preotul şeful serviciului, iar ca ajutor având pe cântăreţul regimentului cu gradul militar de cel puţin sergent, având sub a sa comandă 4 sanitari, 2 brancarde, care vor merge pe câmpul de luptă pentru strângerea morţilor, facerea gropilor şi a crucilor etc., când vor fi morţi, iar când nu, să se dea ajutor la pansarea răniţilor cu sanitarii ambulanţei.
III. Actele stării civile de înmormântare, cuminecaţi etc., să fie în sarcina preotului pentru dresare, iar nu în sarcina casierului, căci preotul, fiind mai aproape de câmpul de luptă, este mai în măsură să ştie cine a murit spre a dresa extractele legale.
IV. Preotul să fie cenzuratorul scrisorilor.
V. Spoveditul şi împărtăşitul, care trebuie să se facă de două ori pe an, în ajunul Crăciunului şi al Paştilor, precum şi în ajunul vreunei eventuale campanii, să fie obligatorii pentru toţi ostaşii, de la soldat şi până la comandant, preotul dând notă în foaia calificativă la moralitate.
VI. Destinarea unei trăsuri a cultului, unde să se poarte lăzile cu toate obiectele şi vasele sfinte necesare oficierii serviciului Sfintei Liturghii şi-a improvizării Sfântului Altar în câmp liber, uneltele pentru facerea gropilor şi crucile ce trebuie puse la căpătâiul mormintelor celor căzuţi pentru patrie.
VII. Locul preotului în timpul luptelor să fie fixat la postul de ajutor regimentar, cu medicul şef al corpului, iar în staţionare şi în refacere, lângă infirmeria regimentului, raportul dintre serviciul preoţesc şi serviciul medical fiind identic cu raportul dintre suflet şi corp, preotul fiind doctorul sufletesc, iar medicul fiind doctorul trupesc al ostaşilor.
Confesorul Regimentului 40 Infanterie,
Iconom I.G.Popescu
21 februarie 1918, Târnăuca, jud.Dorohoi”
 
Bibliografie
Niculescu, Gheorghe, Dobrescu, Gheorghe, Nicolescu, Andrei, Preoți în lupta pentru făurirea României Mari 1916 – 1918, Editura Europa Nova, București, 2000
 
Sursă foto: historia.ro
(https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/imagini-inedite-de-pe-frontul-romanesc-in-primul-razboi-mondial )
 
 
Despre Ionuţ Druche

Ionuţ Druche s-a născut pe 16.12.1982 în Constanţa. Este absolvent al Şcolii Generale nr. 9 „Ion Creangă“ din Constanţa, al Grupului Şcolar Industrial Construcţii de Maşini din Constanţa şi al Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Sfântul Apostol Andrei“ din Constanţa, promoţia 2005. Din anul 2007 lucrează în cadrul Arhiepiscopiei Tomisului, iar în prezent ocupă postul de director al Editurii Arhiepiscopiei Tomisului şi pe cel de redactor-şef al revistei „Tomisul Ortodox“, publicaţie de cultură şi spiritualitate a Arhiepiscopiei Tomisului. Preocupat de istoria contemporană a vieţii bisericeşti din Dobrogea, Ionuţ Druche a organizat din 2010 şi până în prezent mai multe comemorări şi simpozioane. De asemenea, este autor şi coautor a mai multor cărţi şi articole.
 
Citeşte şi:
 
Colaborare ZIUA de Constanţa Ionuţ Druche, directorul Editurii Arhiepiscopiei Tomisului, despre istoria contemporană a vieţii bisericeşti din Dobrogea
 
Interviu online cu Ionuţ Druche, directorul Editurii Arhiepiscopiei Tomisului şi redactor-şef al revistei „Tomisul Ortodox“ „Ca un detectiv, am căutat zeci de familii ale vechilor preoţi dobrogeni“
 
Preotul căpitan Nicolae Coadă
 
Biserica din satul Vlahi, judeţul Constanţa, transformată în spital militar inamic în Primul Război Mondial 

Biserica „Sfinții Împărați“ din Cernavodă, bombardată în Primul Război Mondial
 
Preotul căpitan Ioan Georgescu din Oltina, județul Constanța (galerie foto)