Minunile din Capernaum - „satul lui Naum”

Evanghelistul ne spune că această cetate „Kfar Nachum" a rămas un loc îndrăgit de Iisus Hristos (Matei IX,1).

Aproape de ţărmul Mării Galileii la câţiva kilometri de râul Iordan care se varsă în mare, este localitate de graniţă - Via Maris, unde romanii aveau o garnizoană militară.
După ce Sf. Ioan Botezătorul a fost întemniţat în Galileia, Iisus învaţă pe oameni Pocăinţa, fiindcă s-a apropiat Împărăţia Cerurilor...şi a chemat la apostolie pe Andrei şi fratele său Petru, făcându-i ,,pescari de oameni” (Matei 4, 12-23). 



Peste ,,Satul lui Nachum” - Tel Hum, în istorie au trecut oştiri eleniste, romane, bizantine, arabe şi persane, care au lăsat lacrimi şi vestigii. Sutaşul căruia Domnul i-a vindecat prin Cuvânt sluga, a ridicat iudeilor o sinagogă (Luca VII,5). În sinagoga din Capernaum a cuvântat Mântuitorul şi a tămăduit mulţime de bolnavi (Marcu 1, 29-31), şi aici locuia soacra lui Petru care este vindectă de friguri: ,,Şi toată cetatea era adunată la uşă. Şi a tămăduit pe mulţi care pătimeau de felurite boli şi demoni mulţi a alungat. Iar pe demoni nu-i lăsa să vorbească, pentru că-L ştiau că El e Hristos (Marcu I,33-34).

Pe acest loc în anul 1931 Biserica Ortodoxă Greacă zideşte Aşezământ sfânt,cu hramul ,,Sf. Apostoli Petru şi Pavel” în mijlocul oraşului, care are multe situri arheologice. Pelerinii creştini din secolul al IV-lea au văzut aceste Locuri Sfinte, despre care povesteşte călugăriţa Egeria între anii 381-385: „În Capernaum, o biserică în casă ((Domus Ecclesia) a fost făcută din casa prințului apostolilor, ale cărei ziduri încă stau astăzi, așa cum au fost”. 

Se mai păstrează şi mărturia unui călător anonim din secolul al VI-lea, din Piacenza: „Am venit la Capernaum la casa Sfântului Petru, care este acum o bazilică”. 
Tot într-o casă din Capernaum atunci patru inşi au descoperit acoperişul din cauza îmbulzelii şi aduc un slăbănog pe patul lui, lăsându-l în faţa lui Hristos.
Auzim cuvinte memorabile, iar Sf. Evanghelie le păstrează pentru toate veacurile, deoarece umanitate are nevoie: ,,Fiule, iertate îţi sunt păcatele tale!”
Doar un părinte te mai poate ierta ştergând ,,zapisul” greşelilor şi să te primească Acasă, numindu-te fiu, chiar dacă rătăcitor prin lume ai agonisit sumedenie de păcate! Este Bine că s-au grăbit, că timpul era la,,trecut”!
Cel care spune că nu are nevoie de iertare se amăgeşte, pentru că totul se plăteşte... A văzut credinţa celor care se îngrijeau de acest bolnav şi Domnul nu dezamăgeşte pe nimeni, atunci când Îl caută! Cei care urmăreau scena şi dialogul, deşi erau obişnuiţi cu minunile Învăţătorului se simt ofensaţi că El depăşeşte condiţia şi Îşi permite să se adreseze bolnavului, ca şi Dumnezeu.
Ştiau bine Legea veche cu prescripţiile lui Moise şi aveau Sărbătoarea Ispăşirii, când  poporul era stropit cu sânge de jertfă pentru a se curăţa de păcate (Levitic XVI,15).

Iar după ce se rostea rugăciunea de iertare ,,ţapul ispăşitor’(Azazel) era slobosit în pustie împreună cu păcatele lor.... (Levitic XVI:20-22). 
Aveau semnificaţia şi simţeau povara de care voiau să scape, dar acum era peste măsura înţelegerii. Nu s-au lăsat impresionaţi şi au început cârteala, acuzându-L de hulă.
Ştiindu-le cugetele, ca să-i încredinţeze că este trimis de Sus, le spune: ,,Dar ca să ştiţi că putere are Fiul Omului pe pământ a ierta păcatele, a zis slăbănogului: Scoală-te, ia-ţi patul şi mergi la casa ta”. 
Minunea au văzut-o toţi şi îl cunoşteau pe cel paralizat, care acum a plecat pe picioare la casa lui. Pericopa povesteşte că frica i-a cuprins pe toţi, încât slăveau pe Dunmnezeu: ,,Cel care dă oamenilor asemenea putere.”
Omul prin neascultare şi-a robit firea sa curată şi astfel orice călcare conştientă a Legilor Sfinte cu lucrul, cuvântul sau cu gândul este o fărădelege şi se numeşte păcat.
,,Pentru că tot ce este în lume, adică pofta trupului şi pofta ochilor şi trufia vieţii, nu sunt de la Tatăl, ci sunt din lume” (I Ioan II, 16).

Conştiinţa morală ,,conştientizează” ce este acela păcat! Când păcătuim devenim vrăjmaşii lui Dumnezeu, fiindcă urăşte păcatul şi doreşte îndreptarea păcătosului. 
„A venit de a locuit în Capernaum, lângă mare, în ţinutul lui Zabulon și Neftali …, cetate din Galileea, și acolo învăţa pe oameni în ziua Sabatului”. (Matei IV,13). 

,,Şi era în sinagoga lor un om cu duh necurat, care striga tare, Zicând: Ce ai cu noi, Iisuse Nazarinene? Ai venit ca să ne pierzi? Te ştim cine eşti: Sfântul lui Dumnezeu.
Şi Iisus l-a certat, zicând: Taci şi ieşi din el Şi scuturându-l duhul cel necurat şi strigând cu glas mare, a ieşit din el. Şi s-au spăimântat toţi, încât se întrebau între ei, zicând: Ce este aceasta? O învăţătură nouă şi cu putere; că şi duhurilor necurate le porunceşte, şi I se supun” (Marcu I, 21,27).

Apostolul Matei în capitolul al IX-lea din Evangheliea care s-a citit azi la Sf. Liturghiei în Duminica a 7-a după Rusalii, ne arată vindecarea petrecută tot în Capernaum, unde Iisus vindecă doi orbi şi un mut. 
Promite lui Iair mai marele sinagogii că-i va vindeca fiica, şi aşa a fost!: ,,intrând, a luat-o de mână, şi copila s-a sculat”.
La vama Capernaumului îl găseşte pe Matei, iar Domnul merge în casa acestuia, încât se mirau şi cârcotaşi farisei: ,,Pentru ce mănâncă Învăţătorul vostru cu vameşii şi cu păcătoşii?” I-a lămurit printr-o vorbă ,,simplă" şi plină de iubire, ca să înţelegem că Fiul lui Dumnezeu a venit pentru mântuirea noastră. 
Iar vameşul Matei este Apostol! O femeie bolnavă pe ascuns s-a atins de haina lui Iisus şi s-a vindecat dintr-odată: ,,Îndrăzneşte, fiică, credinţa ta te-a mântuit”.
Doi orbi ,,bâjbăind” prin îmbulzeală, se ţineau după Hristos şi pentru că au crezut, L-au văzut!

,,Atunci S-a atins de ochii lor, zicând: După credinţa voastră, fie vouă!”
Tot ţinutul vuia şi au adus la El pe un om cuprins de muţenie; ,,Şi fiind scos demonul, mutul a grăit. Iar mulţimile se minunau! Şi Iisus străbătea toate cetăţile şi satele, învăţând în sinagogile lor, propovăduind Evanghelia împărăţiei şi vindecând toată boala şi toată neputinţa în popor. Şi văzând mulţimile, I s-a făcut milă de ele că erau necăjite şi rătăcite ca nişte oi care n-au păstor. 
Am trecut împreună astăzi prin Capernaum să ,,vedem” şi dacă credem, avem parte de minuni! Amartia - Αμαρτία, adică păcatul schimbă direcţia şi te împotmoleşti. Fugim şi ne ascundem în această lume, deşi Cel de Sus ne vede. E dramatic că facem aceeaşi greşeală a Protopărinţilor şi nu am priceput că viaţa este plină de ,,peripeţii“ dramatice! Fiecare ştie unde greşeşte şi fericit este acela care se opreşte din cădere şi merge pe Calea cea dreaptă. Păcatul întortochează drumul şi te pierzi, te afunzi chiar dacă ,,stăpâneşti” situaţia. Trăieşti cu impresia că nu te-a văzut nimeni şi te porţi ca un trecător,,indiferent”, dar ,,glasul” conştiinţei te strigă pe oriunde ai fi şi ,,oricine” eşti. 
Minciuna este ,,tertipul” care corupe firea umană, iar potrivnicul o foloseşte amăgind. 
Credinţă, iertare şi vindecare! „Şi tu, Capernaume: N-ai fost înălţat până la cer? (Matei XI,23). 

Sursa foto: crestinortodox.ro