Mircea Vodă, satul lui Celebi

Localitatea făcea parte din hinterlandul aşezării Karasu şi a fost întemeiată în timpul stăpânirii otomane, în acelaşi timp cu localitatea Azizia. Se pare că un conducător local - Jupan Dimitrie - stăpânea în această zonă la jumătatea secolului al X-lea. Acest lucru este demonstrat de o inscripţie care aminteşte numele conducătorului local şi anul 943. Se pare că în zona centrală a Dobrogei existau o formaţiune politică prestatală şi un conducător local care îşi impunea dominaţia în această zonă.
 

 
Pe la 1780, călătorul polonez W. Chrzanowski ajungea la Celebi - Kioi, o aşezare de pe lacul cel mare Karasu. Denumirea de Celebi Kioi este probabil de la atributul unui localnic musulman înstărit sau conducător local numit Celebi, de unde şi numele localităţii - „satul lui Celebi”. Celebi reprezintă un atribut care desemnează un om nobil sau un om ales. Locuitorii aşezării se ocupau cu creşterea cailor, aspect observat şi de Camille Allard, în anul 1855, ca remarca pe Valea Kara-su un număr mare de exemplare ale acestei rase. De asemenea, tătarii se ocupau şi de cultivarea pepenilor, în apropierea bălţilor Kara-Su.
 
În anul 1881 s-au stabilit în localitate români veniţi din părţile Brăilei, Buzăului, Râmnicului Sărat şi din părţile Ialomiţei. Primarul comunei era Gengazi Bactişa, iar din cei 77 de proprietari majoritatea deţineau câte 10 hectare. Mari proprietari erau Semaledin Osman, cu 50 de ha, şi Cantemir Benli Șah, cu 27 de ha.
                
În perioada 1883 - 1914, majoritatea tătarilor care s-au ocupat cu creşterea cailor şi oilor au părăsit satul, stabilindu-se la Medgidia, sau au emigrat în Turcia, pentru ca în anul 1920, un singur tătar să mai fie înregistrat în localitate. În anul 1904, aşezarea avea 540 de locuitori, din care 44 erau tătari, iar restul români.
 
În anul 1916, vatra satului ocupa 20 de hectare, iar populaţia era de 658 de suflete, numai români, conform statisticii lui N.T. Negulescu. Existau 24 de locuinţe cu o singură încăpere, 40 de locuinţe cu două încăperi, 8 locuinţe cu mai multe încăperi, 8 bordeie şi 44 de grajduri şi şoproane.
                
În timpul Primului Război Mondial, aşezarea a fost ocupată de bulgari şi germani. Exista o şcoală, încă din 1903, ce avea 5 clase, construită în anul 1895, cu contribuţia sătenilor, ce a fost afectată de operaţiunile militare din vremea războiului. Biserica a fost ridicată în anul 1912, având hramul „Sfinţilor Constantin şi Elena”.
 
Școala a fost întreţinută necorespunzător, neavând uşi şi ferestre. Nu de puţine ori scroafa cu purcei intra în localul şcolii şi da buzna peste copii. Acest lucru dovedeşte faptul că sistemul de învăţământ era neorganizat şi fără a beneficia de condiţii minime de dotare.
 
Existau 107 familii de tătari indigeni, dintre care au emigrat 66 şi au rămas 42 de familii. În anul 1918, populaţia era de 560 de locuitori, toţi fiind români, iar în anul 1931, apare prima menţiune a localităţii - Mircea Vodă.
 
Putem conchide prin a spune că localitatea s-a dezvoltat ca urmare a activităţilor agricole şi a creşterii animalelor, iar populaţia românească va deveni majoritară după anul 1918, etnicii străini migrând către oraş sau către Republica Turcia, în condiţiile în care primeau promisiuni de la autorităţile acestui stat.
 
Surse bibliografice:
 
S.J.A.N.C., Fond Inspectoratul Cadastral Constanţa, dosar nr. 130/1882-1885
Constantin C. Giurescu, Știri despre populaţia românească a Dobrogei în hărţi medievale şi moderne, Muzeul Regional de Arheologie Dobrogea, f.a.
Tudor Mateescu, Creşterea cailor în Dobrogea în timpul stăpânirii otomane, în Peuce, VI, 1977
Ioan M. Păunescu, Un colţ dobrogean. Schiţă monografică, Institutul de arte grafice "Albania", Constanţa, 1929
M.D.Ionescu, Dobrogea în pragul veacului XX, Bucureşti, 1904
N.Georgescu, Învăţământul în Dobrogea, în volumul Dobrogea. Cincizeci de ani de vieaţă românească, Bucureşti, 1928
M.Vlădescu - Olt, Constituţia Dobrogei, Tipografia Doru P. Cucu, Bucureşti, 1908
Constantin Brătescu, Două statistici etnografice germane în Dobrogea, în Arhiva Dobrogei, II, 1919
Adrian Ilie, Valea Kara-Su în perioada secolelor XIV-XIX. Monografie istorică, Editura Succeed Publishing, Medgidia, 2008
 
Surse foto:
- M.D. Ionescu Dobrogianu, Valea Carasu, Buletinul Societăţii Regale de Geografie, t.XXXVIII, 1916-1918, Bucureşti, 1919
- Adrian Ilie, Valea Kara-Su în perioada secolelor XIV-XIX. Monografie istorică, Editura Succeed Publishing, Medgidia, 2008
 
Despre Adrian Ilie 
 
Licenţiat şi masterat în istorie - Universitatea „Ovidius” Constanţa, şef de promoţie.
Doctor în istorie şi cursuri postuniversitare - Universitatea din Bucureşti. 
Director adj. - Şcoala Gimnazială „Constantin Brâncuşi” Medgidia.
Metodist, responsabil Cerc pedagogic şi membru în Consiliul Consultativ (ISJ Constanţa).
Autor al mai multor lucrări şi studii despre Medgidia şi Dobrogea. 
Autor al unor studii şi cărţi de metodică şi management.
Membru în Comisia Naţională de Istorie din cadrul M.E.N.
Membru al Societăţii de Ştiinţe Istorice din România.
Membru al Asociaţiei Culturale „Mehmet Niyazi” Medgidia.
Membru în grupurile de lucru pentru realizarea programelor şcolare pentru gimnaziu în cadrul M.E.N. (Istorie/Istoria minorităţii turce în România).
Membru în Comisia monumentelor istorice - Medgidia.
Realizator emisiune istorică - Repere Istorice - Alpha Media TV (2013-2018).
Premii obţinute pentru activitatea publicistică.
Premiul „Virgil Coman“ pe anul 2017, conferit de Societatea de Ştiinţe Istorice din România. 
 
Citeşte şi: 
 
#citeşteDobrogea Familia de Hillerin, în Medgidia