Invitati

„Om deosebit de inimos şi plin de curaj“ Dimitrie Chirescu - dascălul, preotul, întemeietorul de şcoli şi biserici în Dobrogea (galerie foto)


Primele ştiri privitoare la familia Chireştilor din Rasova şi Cernavoda se referă la Dimitrie Moş Chirea şi la mama sa, Hristina, veniţi din dreapta Dunării, din judeţul Ialomiţa, probabil cândva între anii 1820 şi 1830. Familia s-a instalat, la început, la Rasova.
 

 
Dimitrie Chirea Iorga „ştia carte românească şi cunoştea cântările bisericeşti, învăţate la vreuna din şcolile înfiinţate pe vremea aceea în Muntenia, de vestitul călugăr Macarie Ieromonahul”.
 
Acesta „ajunge cântăreţ la biserica din Rasova, unde şi deschide şcoală românească, pe care o conduce, ajutat fiind, probabil, şi de tatăl său, de asemenea ştiutor de carte. Școala funcţiona în pridvorul bisericii.”.
 
Urmaşii săi şi-l amintesc astfel: „Era falnic la statură (ajungea la aproape 2 metri în înălţime), vioi, bun gospodar, energic, făcea judecăţi drepte, calităţi pentru care este numit ceorbagiu (primar) în Rasova. Era ascultat de populaţie, iar turcii stăpânitori îl respectau.
 
Pentru severitatea cu care pedepsea - în calitatea ce-o avea - pe cei vinovaţi de fapte rele şi mai ales pe cerchezii hoţi şi turcii care încercau să pângărească locuinţele creştinilor, turcii l-au poreclit «Deli» (falnic, vioi, deştept) şi aşa i-a rămas numele: Chirea Deli-Iorga. Pentru severitatea cu care pedepsea pe cerchezii, hoţi, aceştia îl ameninţau cu moartea, şi până la urmă n-a scăpat, după cum se va vedea.
 
Avea obiceiul ca în fiecare sâmbătă seara să se ducă în marginea Dunării, pe dealul Drăgaica, unde începea să cânte din caval - îi plăcea mult, ne spunea mama, acest instrument popular. Și atunci veneau toţi Rasovenii de-l ascultau şi-l admirau, iar în pauze îşi depăna fiecare ce avea pe suflet. El îi asculta, le dădea poveţe, îi împăca pe cei împricinaţi şi cari nu se supunea, ştia că nu va rezista prea mult”.
 
S-a însurat cu Maria Tîrpan, sora preotului Encica, din localitate. Primul său născut a fost Dimitrie (1842-1890), „căruia-i dă numele tatălui său, Dimitrie, care probabil l-a botezat, aşa cum a făcut şi cu primii copii pe care i-a avut …, atât în Rasova cât şi mai târziu în Cernavoda”.
 
„Atât Chirea Deli-Iorga şi tatăl său, cât şi cumnatul său, preotul Encică, erau cărturarii satului şi slujitorii bisericii, aşa că tânărul Dimitrie a fost crescut pe lângă şcoală şi biserică, şi iniţiat la învăţătură. Pentru că avea o deosebită predilecţie pentru învăţătură, tânărul copil, la sugestia Mitropolitului Grigorie de la Silistra, care a rămas încântat de isteţimea copilului ce-i ţinea isonul cu un glas minunat, a fost dus să-şi completeze studiile la seminarul-gimnaziu din Silistra, şcoală patronată de chiar Mitropolitul, bun sfătuitor, iar mai târziu a continuat la Tulcea, unde exista altă şcoală. Fiind inteligent şi stăruitor, a învăţat - pe lângă studiile obligatorii de atunci, studiind singur, limbile turcă, greacă, rusă şi bulgară, pe care le vorba şi scria. Pricepea franceza şi italiana, ba traducea şi din latineşte”.
 
Dimitrie Chirescu a studiat la Silistra şi la Tulcea. „Băiatul întrecea în virtuţi pe tatăl său, căci pe lângă învăţătura primită în şcoala tatălui, prinde repede şi în vorbire şi în scriere toate limbile acestui colţ de pământ: româneşte, turceşte, bulgăreşte, greceşte şi ruseşte”.
 
În 1862, Dimitrie Chirea îşi schimbă numele în Chirescu, „aşa cum se obişnuia pe atunci ca să se adauge «-escu», prin care fiecare părea că se simte mai român”.
 
Îşi începe activitatea pedagogică de „învăţător în satul Alimanu - câţiva kilometri la vest de Rasov a - la şcoala organizată de tatăl său, pentru a fi condusă de Dimitrie. A funcţionat acolo abia doi ani pentru că în anul 1864, tatăl său fiind omorât de cerchezii, cari de multă vreme urmăreau acest lucru, este solicitat de cetăţenii din Rasova să vie să ia conducerea şcolii rămase fără învăţător. Nepregetând nici o clipă, lasă înlocuitor la Alimanu pe Nicolae Breban şi revine în satul său natal ca învăţător, la şcoala înfiinţată şi condusă de tatăl său, Chirea Deli-Iorga.”
 
Dimitrie Chirescu se căsătoreşte cu Gherghina Drăguşin, „fiica ciobagiului din Alimanu, Marin Drăguşin, pe care o cunoscuse pentru că îi fusese elevă în şcoala pe care o condusese în acel sat de la terminarea studiilor. La 24 februarie1869 a avut primul copil, Dimitrie…“ (1869-1870). Au urmat alţi 11: Constanţa (1871-1918); Iacob (1873-1893); Elena (1875-1959); Ioan I (1877-1877); Victoria (1878-1966); Nicolae (1880-1948); Domnica (1882-1966); Alexandrina (1884-1933); Ștefan (1886-1890); Ioan II (1889-1980) - compozitorul I.D. Chirescu -, Dimitrie II (1891-1891).
 
Ca învăţător, Dimitrie Chirescu „împânzeşte malul drept al Dunării cu şcoale româneşti”, sprijinind, astfel, oficializarea şi stabilizarea învăţământului naţional în Dobrogea. A înfiinţat şcoli la: Aliman, Rasova, Cochirleni, Seimeni, Topalu, Mîrleanu (Dunăreni) şi Vlachioi (Vlahi).
 
De asemenea, în 1870, a fost membru fondator al Societăţii de Limbă şi Cultură din Silistra, sub conducerea lui Costache Petrescu, şi, în această calitate, este însărcinat să controleze şcolile româneşti dintre Silistra şi Tulcea.
 
La începutul anului 1870, Dimitrie Chirescu culege primul text de folclor dobrogean, „Urări de colăcei la nuntă”.
 
În 1871, este hirotonisit, de mitropolitul Grigorie al Dristei, ca preot paroh, la Rasova, în locul lăsat liber prin decesul preotului Encică. „De această parohie ţineau satele Vlachioi, Alimanu, Mulciova, Arabagi şi Polucci. Cu râvnă şi pricepere, a început să-şi depună activitatea în aceste părţi, mai întâi ca Angnost, fiind învăţător, apoi în calitate de preot, în urma hirotonisirii sale.
 
Pe 14 mai 1872, „pentru deosebite merite pastorale, culturale şi patriotice”, a fost transferat la biserica din Cernavoda, oraş cu „populaţie eteroclită.
 
La un moment dat, chiar în timpul ocupaţiei otomane, fiind o singură biserică ortodoxă, începură dispute între naţionalităţi, care să o stăpânească şi în ce limbă să se slujească - mai ales la marile sărbători - fiecare stăruind pentru limba respectivă. Mitropolitul Grigorie, spre a împiedica şi risipi vrajba între creştini, a socotit că Popa Dimitrie Chirescu din Rasova este cel mai indicat să aducă linişte între cetăţeni, fiind ponderat şi cunoscător al limbilor diferitelor naţionalităţi. Aşa fiind, l-a transferat ca paroh la biserica Sf. Nicolae din Cernavoda. Prin tactul şi iscusinţa sa, preotul Dimitrie Chirescu a reuşit să mulţumească şi să împace toate naţionalităţile, aducând liniştea trebuincioasă între credincioşi, recunoscute chiar de turci.
 
Cum se strângeau altădată, în fiecare sâmbătă, împrejurul tatălui său Chirea Deli- Iorga (...), aşa veneau toţi creştinii din Cernavoda, indiferent de naţionalitate, să asculte slujbele săvârşite de Popa Dimitrie Chirescu, cu deosebire evangheliile şi cuvântările sale rostite în limbile respective. Nu arareori - la marile sărbători - veneau şi turcii, cărora li se adresa în turceşte. Aceştia veneau cu deosebire la hramul bisericii, adică la Sf. Nicolae, căci începuseră şi ei să recunoască acest sfânt creştin.
 
Parohia Cernavoda era foarte întinsă, cuprinzând satele: Cilibichioi, Giabec, Tortoman, Defcea iar câtva timp chiar Taşbunarul cu Chiorcişmeaua. Ajunsese astfel, preotul Chirescu, să fie cunoscut în multe părţi ale Dobrogei prin activitatea sa intensă, culturală şi religioasă. Avea delegaţia de la Mitropolia Silistra să cunune pe tinerii creştini de orice naţiune…”.
 
În Cernavoda pe care o păstorea nu exista şcoală. „Ca vechi învăţător la Alimanu şi Rasova, preotul Chirescu, urmând pilda tatălui său, n-a pregetat şi în camera cea mai mare din casa parohială, pe al cărui frontispiciu a pus o piatră cu inscripţia «Studiul român - 1875», a înfiinţat prima şcoală românească, pe care au frecventat-o toţi creştinii. Locuinţa îi slujea astfel şi ca locaş de studiu de şcoală românească. Cărţile şi alte materiale didactice le procura cu mari greutăţi, trimiţând oameni de încredere peste Dunăre, la Feteşti şi Călăraşi.” „Sala de clasă era mare, spaţioasă, podită cu scânduri, cu ferestre mari”, unde „se adunau copiii de învăţau buchele cu dascălul bisericii, pus de preotul Chirescu sub controlul lui”.
 
Dimitrie Chirescu a ţinut şi loc de primar, în timpuri grele, şi a întărit românismul în oraşul care era locuit de diverse etnii.
 
În calitate de revizor şcolar, în numele Societăţii Române de Cultură şi Limbă din Silistra, a înfiinţat şcoli în satele din jurul Cernavodei, la Seimeni, Topalu, Ivirezi, „unde punea conducători, la început persoane locale care aveau cunoştinţă de carte, sau din cei care cunoşteau treburile bisericeşti şi ştiau carte, toţi sub conducerea şi controlul lui, iar mai târziu câte unul din şcolarii lui mai în vârstă din clasele III-a sau a IV-a, care s-au distins în şcoala din Cernavoda…”. Dumitru Niţescu îşi aduce aminte, peste ani: „Preotul avea grijă să vină în fiecare dimineaţă să-mi dea îndrumările trebuitoare şi să dea porunci straşnice şcolarilor ca să fie cuminţi şi să mă asculte”.
 
În timpul războiului din 1877, Dimitrie Chirescu redeschide şcoala, în ciuda interdicţiei date de armata rusească de ocupaţie. Peste ani, D. Niţescu aduce un omagiu mentorului său: „Părintele Chirescu din Cernavoda a făcut multe fapte frumoase româneşti şi care, în timpul războiului chiar, pentru patriotismul său şi dragostea de neam şi pentru că îndrăznise a-şi face datoria de pastor în acele timpuri prea tulburi, apărându-şi credincioşii de nedreptăţile ce se comiteau, era cât p-aci, nici mai mult nici mai puţin, să fie pus de turci în gura tunului, abia scăpând ca prin minune pe o corabie din port, sub pavilion străin”. Acelaşi lucru este spus şi de Apostol D. Culea, care-l caracterizează pe Dimitrie Chirescu ca „un om deosebit de inimos şi plin de curaj”.
 
De altfel, numele lui Dimitrie Chirescu era trecut şi pe listele negre ale comitetelor secrete greceşti şi bulgăreşti. Scăparea îi venea de la turci, care-l treceau Dunărea când simţeau primejdia. Dar, „pentru îndrăzneala cu care îşi apăra coreligionarii români în timpul Turcilor, a început a fi suspectat de către ei, fiind socotit iredentist. În realitate chiar era, din care cauză i se făceau percheziţii dese şi i se confiscau cărţile, scrierile corespondenţa, lucrurile din casă. Alteori era ameninţat cu moartea şi supus la chinuri, fiind scăpat de enoriaşii săi care-l ascundeau prin gropi sau prin alte sate. Odată, mi-a povestit mama, chiar dânsa a făcut un act de eroism, sărind şi smulgându-l din mijlocul celor care îl urmăreau, cu preţul vieţii, dar totuşi a reuşit”.
 
Din 15 mai 1875, până în 1878, Dimitrie Chirescu a fost protoiereu al sudului Dobrogei.
 
La sosirea autorităţilor şi armatei române în Dobrogea, în 1878, acestea au fost întâmpinate, cu două sate înainte de Cernavodă, cu pâine şi sare, de către preotul învăţător Dimitrie Chirescu, îmbrăcat în „odăjdii”, aflat în fruntea „cernovodenilor lui” şi a mulţimii venite din împrejurimi. De această primire, scrie Apostol D. Culea, îşi aminteau, în 1928, şi bătrânii din partea locului. Preotul Chirescu a rostit şi Te Deum de bună venire, „terminând cuvântarea rostită, cuvintele bătrânului Simeon: «Acum slobozeşte pe robul tău, Stăpâne, că văzură ochii mei mântuirea Ta» (alipirea Dobrogei la ţara mamă, România). Cu această ocazie, Pr. Dimitrie Chirescu a predat şcolile pe cari le-a înfiinţat şi controlat, Prefectului-Revizor şcolar Ion Bănescu, cerându-i să-i trimită învăţători din ţară la conducerea şcolilor. Prefectul-revizor l-a felicitat, mulţumindu-i pentru munca fără preget de-a propaga cultura şi limba românească în Dobrogea, chiar în timpul stăpânirii otomane, promiţându-i că-i va satisface cererea de a aduce învăţători pentru şcolile înfiinţate şi va ridica chiar altele. Cuvântul dat a fost onorat cu prisosinţă şi imediat, căci am fost primiţi în Dobrogea toţi învăţătorii români din cele 3 judeţe româneşti din sudul Basarabiei, regiune pe care Conferinţa de la Berlin a dat-o Rusiei în locul Dobrogei, stăpânită de turci şi primită de România, după războiul de la Plevna, 1877 =”.
 
Dimitrie Chirescu şi-a continuat activitatea şi după revenirea Dobrogei la Țară. „Cu ajutorul Guvernului român, a reuşit să clădească, la Cernavoda, o şcoală spaţioasă care cuprindea într-o aripă 4 clase pentru băieţi şi cancelarie, iar în cealaltă parte alte patru clase, pentru fete, cu cancelaria respectivă, chiar în centrul oraşului, pe câmpia dintre Dunăre şi deal”. Cu sprijinul prefectului Remus Opreanu şi al revizorului Ion Bănescu, face din şcoala din Cernavoda un centru şcolar modern, cu 6 clase, anticipând un fel de gimnaziu. De asemenea, învăţătorul Dimitrie Chirescu - consilier comunal - se oferă să repare şcoala veche, „pe spesele lui”.
 
Preotul Dimitrie Chirescu de la Cernavoda - care, după 1875, era şi protoiereu la Silistra - îi solicită episcopului Melhisedec al Dunării funcţia de protoiereu ai Tulcei şi Constanţei. De altfel, în 1879, prefectul Remus Opreanu scria ministrului Cultelor că preotul Chirescu, „pe lângă calităţile unui bun preot, întruneşte şi pe cele ale unui bun român, fiind sub fostul regim otoman singurul apărător în mijlocul populaţiunei creştine din această parte a Dobrogei astfel că oricine poate astăzi să-şi dea seama despre aceasta, văzând că majoritatea locuitorilor din Cernavodă n-a uitat că e română, că are o biserică şi o şcoală care totdeauna a fost întreţinută şi chiar de curând reparată cu cheltuiala acestui preot”.
 
Noul episcop, Iosif Gherghian, îl instalează pe Dimitrie Chirescu, în aprilie 1879, în funcţia de protoiereu la Tulcea. În condiţiile izbucnirii unui nou conflict între autoritatea bisericească română şi clerul grec şi bulgar, iar sediul protoieriei se mută la Cernavoda, pe 1 mai 1879, acesta a fost numit subprotoiereu al Constanţei.
 
Dimitrie Chirescu a depus eforturi mari pentru ridicarea unei noi biserici în Cernavodă cu hramul „Sf. Constantin şi Elena”, ostenindu-se pentru strângerea de fonduri. N-a mai apucat însă s-o vadă terminată. Aceasta s-a sfinţit în 1895. Pentru meritele sale, preotul Dimitrie Chirescu a fost ridicat la rang de iconom stavrofor şi a primit mai multe decoraţii.
 
„La slujbele lui veneau creştini de peste tot locul. Ba, la zile mari, în pridvorul bisericii se vedeau şi turci, aduşi de cuvântările preotului, unele în limba turcă, precum şi vestea că maslele lui ridică şi pe musulmani din patul durerilor. La Izvorul Tămăduirii din Băltăgeşti (lângă Gălbiori, judeţul Constanţa) nu se slujea fără el, în sobor numeros de preoţi. Până şi la hramurile mănăstirilor Cocoş şi Celic Dere era poftit de preoţi”.
 
Cunoscător al Dobrogei, „la faţa locului” şi al tuturor limbilor vorbite aici, i-a însoţit şi sprijinit pe sublocotenentul bănăţean, eroul de la Jiu, din 1916, Ion Dragalina - venit în Dobrogea pentru ridicări topografice -, pe profesorul şi arheologul Grigore Tocilescu, la cercetarea cetăţii Axiopolis şi, apoi, la lucrările de la Adamclisi. De asemenea, l-a îndrumat pe noul revizor şcolar.
 
În 1890, a oficiat serviciul religios la punerea pietrei de temelie a Podului de la Cernavoda, în prezenţa Regelui, fiind felicitat pentru frumoasa sa cuvântare, îmbrăţişat de şeful statului, „el regele cel mai cumpănit la gest”, şi decorat de autorităţile de stat.
 
Pe 13 decembrie 1890, la numai 48 de ani, Dimitrie Chirescu moare la Spitalul Brâncovenesc din Bucureşti. Conducerea spitalului a primit dispoziţii să se îngrijească de îmbălsămarea şi transportul rămăşiţelor pământeşti ale defunctului la Cernavoda, pe spesele statului. Este înmormântat lângă biserica din Cernavoda, „lângă mama lui, lângă socrii lui şi 5 dintre cei 12 copii pe care i-a avut”.
 
Abia în 1915 familia îi ridică o cruce din marmură albă. Și abia în 1976, cei doi fii supravieţuitori - prof. univ., artist emerit, compozitorul Ioan D. Chirescu şi Cavalerul ordinului „Mihai Viteazu”, Dimitrie D. Chirescu - reuşesc să pună o nouă cruce la mormântul părintelui lor, pe care placa de marmură inscripţionează spre neuitare: „În memoria scumpului nostru tată, preot econom Stavrofor Dimitrie I. Chirescu, 1942-16 XII 1890. Membru fondator al Soc. Române de Cultură şi Limbă din Silistra - 1870, a înfiinţat în locuinţa sa din Cernavoda prima şcoală românească în 1875.
 
A primit oastea şi administraţia românească cu prilejul alipirii Dobrogei la patria noastră română în 1878. A iniţiat şi desăvârşit construcţia noului local de şcoală pentru băieţi şi fete în 1879. A pus temelia şi a ridicat din roşu catedrala oraşului în 1882.
 
În ziua de 9 octombrie 1890 a oficiat slujba la punerea pietrei fundamentale a măreţului pod peste Dunăre.
 
Un gând pios pentru vrednicul preot şi instructor român care în grele împrejurări a fost neobosit pionier în activitatea cultural-naţională din Dobrogea noastră de aur”.
 
Sursă foto: MINAC
 
Despre Lavinia Dumitraşcu
 
Lavinia Dacia Dumitraşcu s-a născut la Constanţa pe data de 9.12.1966. A fost atrasă, în clasele generale, de gimnastică, a scris poezie, a frecventat cenaclurile constănţene, a publicat în reviste literare şi a luat premii. A ales însă istoria pentru că era fascinată de modul în care scotocea tatăl său, regretatul Gheorghe Dumitraşcu, prin arhive şi biblioteci pentru a „dezgropa“ ceea ce era îngropat şi uitat. A activat ca lector asociat la Universitatea „Ovidius“ Constanţa - Facultatea de Istorie şi Ştiinţe Politice, iar anterior, ca preparator/lector univ. în cadrul Universităţii „Andrei Şaguna“ din Constanţa. Din 2005 şi până în prezent este muzeograf 1 A în cadrul Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa. 

 
Citeşte şi:
 
Colaborare ZIUA de Constanţa Istoricul Lavinia Dumitraşcu vă invită să descoperiţi Dobrogea după momentul Unirii cu Ţara (document)
 
Interviu online Lavinia Dumitraşcu a rememorat revolta pe care a simţit-o când lui Gheorghe Dumitraşcu i-a fost refuzat de penelişti titlul de cetăţean de onoare al Constanţei

 
Eroi mircişti ai Războiului de Reîntregire a României
 
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

#citeșteDobrogea Ion Apolozan și Dumitru Chiravola, eroi ai Primului Război Mondial

17 Aug 2018 499

Interviu cu arhitectul Radu Cornescu „Deși ne batem cu Clujul, Iașiul sau Timișoara, la capitolul cultură stăm cu puțin peste zero“

16 Aug 2018 1383

#citeşteDobrogea Fondatorul revistei „Tomis“ ar fi împlinit astăzi 81 de ani. In memoriam Constantin Novac

15 Aug 2018 600

Costineşti (Mangea Punar, Buffelbrunnen) Originea numelor purtate, legenda ospăţului şi câteva amintiri despre germanii dobrogeni (II)

14 Aug 2018 907

Costineşti (Mangea Punar, Buffelbrunnen) Originea numelor purtate, legenda ospăţului şi câteva amintiri despre germanii dobrogeni (I)

13 Aug 2018 4250

#citeșteDobrogea Alexandru Alecu, organizatorul școlii musulmane la Medgidia (galerie foto)

12 Aug 2018 609

Interviuri live George Scupra - „Acum tehnica ne permite, lucrăm în continuare la identitatea orașului nostru și la dezvoltarea lui pentru generațiile viitoare“ (video)

09 Aug 2018 1564

#citeşteDobrogea Regele Carol I semna, în urmă cu 138 de ani, decretul de înfiinţare a Camerei de Comerţ şi Industrie din Constanţa. Lucrări valoroase din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa

09 Aug 2018 1266

Biserica Ortodoxă Română sub toleranţa ocupantului musulman (galerie foto)

08 Aug 2018 1724

„Buletinul Camerei de Comerţ şi Industrie Constanţa. Anul XXXIX. 28 oct. 1928“

08 Aug 2018 202

Cum arăta Constanța în perioada 1880-1895? Populația, vechile străzi și clădirile publice (II)

07 Aug 2018 2800

#citeșteDobrogea „Zaifet“ sau „carclaruma“ ori „sunet dunii“, obiceiuri la tătarii din Ezibei. Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanța

07 Aug 2018 1535

Mahomed al II-lea Cuceritorul şi coşmarul trăit de otomani în Dobrogea - relatarea italianului Angiolello

06 Aug 2018 2146

Dobrogea în nefericiții ani în care România a redevenit „mică“. Prin dictatele din 1939-1940

02 Aug 2018 1462

Interviuri Live Iulian Soceanu - „Balneologia și dezvoltarea infrastructurii turistice sunt pariul orașului Techirghiol și pentru următorul secol!“ (video)

01 Aug 2018 907

Constanţa (Kustenge) între Războiul Crimeii şi instaurarea administraţiei româneşti (1853-1878) (II) Renaşterea oraşului, Casele engleze, Farul lui Aslan şi alte edificii moderne (galerie foto)

31 Jul 2018 1756

#citeşteDobrogea Tinerii bulgari umblau mascaţi în Postul Paştelui. Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa

31 Jul 2018 706

#citeşteDobrogea Opt decenii de la naşterea regretatului actor Nicu Constantin

31 Jul 2018 1145

Constanţa (Kustenge) între Războiul Crimeii şi instaurarea administraţiei româneşti (1853-1878) (I) Satul cu ruine, Vizitatorul danez, Umbra holerei, Hangiul şi lupii, Venirea englezilor

30 Jul 2018 1522

#scrieDobrogea Colecția muzeală George Neacșu din Medgidia (galerie foto)

26 Jul 2018 812

#citeşteDobrogea Cum întâmpinau bulgarii dobrogeni Anul Nou. Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa

24 Jul 2018 907

Cum arăta Constanţa în perioada 1880-1895? Populaţia, vechile străzi şi clădirile publice (I) (galerie foto)

24 Jul 2018 2257

Zeii, religiile şi templele Dobrogei antice (III) - Sărbătorile lui Dionysos

23 Jul 2018 799

#citeşteDobrogea Scriitorul şi realizatorul TV Corneliu Leu ar fi împlinit, pe 21 iulie, 86 de ani

21 Jul 2018 705

#RespectTeatru Medalia „Jean Ionescu“ şi placheta CJC #RespectTeatru, pentru muzicologul Dumitru Lupu (galerie foto)

21 Jul 2018 1080

#citeșteDobrogea 146 de ani de la nașterea creatorului școlii geologice românești, Gheorghe Munteanu Murgoci

20 Jul 2018 660

#citeşteDobrogea 158 de ani de la naşterea primarului „de o cinste exemplară“ Cristea Georgescu. Destin tragic

20 Jul 2018 1210

#citeșteDobrogea 152 de ani de la nașterea unui dobrogean rarisim - Ioan N. Roman. „Dobrogea îi va fi pe veci recunoscătoare“ (Nicolae Iorga)

20 Jul 2018 819

Din nou, despre cei mai loiali minoritari ai statului român - turcii şi tătarii dobrogeni - 1878-1914 (galerie foto)

18 Jul 2018 4177

#scrieDobrogea Oprea Hârâciu - eroul Medgidiei în Primul Război Mondial

18 Jul 2018 980

#citeşteDobrogea Obiceiuri bulgăreşti pentru cele patru momente cruciale din viaţă. Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa

17 Jul 2018 1005

Zeii, religiile şi templele Tomisului antic (II) - Isis, Serapis şi Marea Mamă Cybele (galerie foto)

17 Jul 2018 725

Zeii, religiile şi templele Tomisului antic (I)

16 Jul 2018 634

Gladiatorii cetăţii Tomis (II) Attalos, Amarantos Nemuritorul, Skirtos Dacul şi binefăcătorii (secolele II - III d.Hr.)

12 Jul 2018 881

Gladiatorii cetăţii Tomis (I) Amfiteatrul şi vedetele spectacolului antic (secolele II-III d.Hr.)

11 Jul 2018 777

#scrieDobrogea Dr. Ibrahim Themo, fiul adoptat al Medgidiei (galerie foto)

11 Jul 2018 1296

O lecţie de la înaintaşi pentru cei de azi Ţăranii şi lumea satului în preocupările „Astrei Dobrogene“ (1927-1935) (galerie foto)

11 Jul 2018 1271

#citeşteDobrogea Prevestiri din lumea fizică sau animală, la aromâni. Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa

10 Jul 2018 959

Instituţii culturale şi de învăţământ între 1919 şi 1939

10 Jul 2018 739

Oraşul Tulcea după Primul Război Mondial

09 Jul 2018 1696

Harta Dobrogei 1887

06 Jul 2018 216

Harta Dobrogei 1887

06 Jul 2018 171

Harta Dobrogei 1887

06 Jul 2018 152

Administraţia oraşului Tulcea în perioada 1919-1939

06 Jul 2018 1018

#scrieDobrogea Evoluţia Portului Constanţa pe drumul refacerii (1945-1957) (XI)

06 Jul 2018 1208

#scrieDobrogea Citakii, grup etnic dobrogean evidenţiat în secolele XVI-XVII

05 Jul 2018 997

În fiecare an, se întâlnea cu camarazii săi, de ziua marii bătălii, la Mărăşeşti. Ultima dată când a coborât din trăsură era singur… Colonelul Dimitrie D. Chirescu (postumul) (12 martie 1891 - 30 martie 1981) (galerie foto)

04 Jul 2018 990

#citeşteDobrogea Sărbători la macedoneni nerecunoscute de biserică. Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa

03 Jul 2018 1263

Dobrogea şi războaiele ruso-turce (II). Sfârşitul conflictului şi Pacea de la Cainargeaua Mică (Kuciuk-Kainargi) (1768-1774) - galerie foto

03 Jul 2018 1182

Dobrogea şi războaiele ruso-turce (I). Un tărâm devastat (1768-1774)

02 Jul 2018 1549