Pădurile județului Constanța, în urmă cu aproape un veac (II)

Statistica realizată în 1922 cu privire la pădurile României cuprinde date extraordinar de interesante despre județul Constanța și despre suprafețele împădurite de aici. O simplă studiere a acestor statistici ne indică faptul că 19% din pădurile județului erau plantate cu stejar, 23% cu carpen, 15% frasin, 14, 5% salcâm, 4,5% ulm, 3% tei. Predominante erau însă salcia și plopul, care, împreună, ocupau 30% din suprafața împădurită a județului. Tuturor acestor procente li se adăugau 21% de diverse specii de arbori.


 
De menționat că cele 19% de procente includ atât stejarul pedunculat, cât si cerul (stejarul turcesc). Cel pedunculat, quercus pedunculata, este un arbore specific zonei temperate, des întâlnit în Dobrogea. Arbore care atinge 50 de metri înălțime, cu ramuri groase și coroană largă și bogată, acest tip este cunoscut sub numele popular de stejar brumăriu.
 
Dominant în acest studiu este însă, după cum se vede, carpenul. Apare în statistici cu numele de carpin (carpinus betulus este numele științific) și este foarte extins întrucât este deosebit de rezistent la geruri și la înghețuri.
 
Pădurea Carvan (Carvăn, Kervan) era una dintre cele mai vechi plantații constănțene, având 374 ha, din care 187 de hectare cu cer și 112 de carpen. 74 de hectare din toată pădurea erau plantate cu arbori mai vechi de 20 de ani. Carvăn care se numește și satul din apropiere care ține de comuna Lipnița. El s-a format după contopirea a două sate distincte Yukari Kervan (Carvan de Sus) și Asagi Karvan (Carvan de Jos), cunoscute și sub numele de Carvănu Mare și Carvănu Mic.
 
Pădurea Caramurat avea 154 de hectare, din care 139 erau plantate doar cu salcâm. Numele de Caramurat este o transformare a turcescului Karamurat. Potrivit legendei, actuala comună constănțeană (pe teritoriul căreia se afla și pădurea) a fost întemeiată de un tătar pe nume Murat, care avea un ten mai închis la culoare (kara - negru, în turcă).
 
O pădure cu nume similar și chiar cu o poveste a numelui destul de apropiată este Caraomer, cea care în 1922 avea o întindere de 520 de hectare, din care 515 erau cu salcâm, 4 cu frasin, și un hectar cu diverse specii. Numele de Caraomer vine de la un eveniment istoric petrecut pe aceste locuri. În 1594 (după unele surse otomane, pe 22 iulie 1595), Mihai Viteazu, aflat în plină campanie militară, a învins aici o mare oaste a Semilunei, armie condusă de un general tuciuriu pe nume Omer, devenit Kara Omer (Omer cel Negru). Generalul a fost rănit mortal și a trecut in neființă într-un cătun din zonă. Pădurea din apropiere și localitatea modernă apărută ulterior se numesc astăzi Negru Vodă!
 
În statistica din 1922, pădurea Comarova (Comorova) de lângă Mangalia (denumită comună urbană în acele vremuri) figurează cu o suprafață de 292 de hectare, din care 289 de salcâm și 3 de frasin. Zona Comorova e mult mai extinsă ulterior, fiind o rezervație unde se găsesc stejari brumării, dar și cedri, chiparoși, pini, mesteceni etc.
 
Pădurea Chirișirlic se afla pe teritoriul comunei Cavargic (Kivircik în turcă), așezare care astăzi poartă numele de satul Gura Dobrogei, din comuna Cogealac. Chirișirlic avea 300 de hectare, din care 180 erau cu stejar, 90 cu carpen și 30 de hectare de diverse soiuri. Tot de comuna Cavargic ținea și Pădurea Seremet, unde se aflau 160 de hectare de stejar, 20 de carpen și 20 de hectare din alte specii.
 
Trupul de pădure Catargea Șeicii, din Pădurea Ciobanu, avea 225 de hectare plantate numai cu plop și salcie. 189 de hectare din Pădurea Gârliciu (trupul de pădure Ciuciu) era acoperit numai de plop și salcie.
 
470 de hectare formau Pădurea Dedcabală, care se întindea pe teritoriile comunelor Cuzgun și Aliman. Aceasta era o pădure destul de veche, existentă și la începutul secolului XX, si unde se găseau 94 de hectare de stejar, 94 de carpen, 141 de hectare de frasin și 141 de diverse specii.
 
Plantația Meselic Culac din Pădurea Esechioi (Pădurea Miresei sau a Soției) avea 227 de hectare, din care 136 erau cu cer (stejar turcesc), 46 cu carpen și 45 cu ulm. Pădurea Hairanchioi se întindea pe 508 hectare și avea mai ales stejar, carpen și frasin, iar 51 de hectare erau ocupate de arbori mai vechi de 20 de ani.
 
Pădurea Murfatlar, celebră și astăzi, avea, în 1922, 303 hectare, din care 273 erau ocupate cu salcâm.
 
Pădurea Ostroavele Topalu Boașcic era extrem de întinsă, având numeroase trupuri de pădure. Dintre acestea, ostrovul Balaban era cu 407 hectare de plop și salcie.
 
Încheiem cu Pădurea Lipnița Ghivegea, care avea 7 trupuri de pădure întinse pe raza comunelor Lipnița, Parachioi (azi – Băneasa) și Caranlâc (Karanlâc – azi satul Negureni) și care țineau de ocolul silvic Ostrov. Trupul Canaraua Fetei, de exemplu, avea o suprafață de pădure de 213 hectare. Alte părți ale acestei păduri purtau nume de origine turcească, ce ni se par astăzi inedite: Atmagea Culac, Iormac, Buiuc Orman, Coru Orman sau Dermen Bair.
 
Bibliografie
 
Statistica pădurilor din România, Partea 1, Pădurile Statului, 1922
M. Drăcea – Pădurile Dobrogei, Dobrogea – Cincizeci de ani de viață românească 1878-1928
 
Sursa foto: Imaginea reprezintă o ilustrație din cartea „Dobrogea 1878-1928 - Cincizeci de ani de vieață românească“, disponibilă în Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanța
 
 
Despre Cristian Cealera
 
Născut la data de 16 iulie 1974, în Techirghiol, Cristian Cealera a urmat cursurile Școlilor Gen.12 şi 25 şi a absovit Liceul „Decebal“, din Constanta, promoţia 1992. A urmat cursurile Facultăţii de Drept „Nicolae Titulescu“ din Bucuresti şi este licenţiat în Criminalistică. După absolvirea facultăţii, a urmat stagiul militar, apoi a activat trei ani ca jurist la o societate comercială din Mangalia. În anul 2001 a intrat în presă şi timp de 15 ani a lucrat la diverse ziare, inclusiv la ZIUA de Constanţa, acoperind diverse domenii - de la Eveniment, la Social, Cultură şi Sport. A fost angajat la două televiziuni, iar la una dintre acestea, în calitate de producător şi scenarist, a realizat 19 filme documentare despre siturile arheologice din Dobrogea. Continuă şi astăzi realizarea de filme documentare şi publică materiale de promovare a istoriei şi culturii dobrogene. 
Are un master în Antropologie şi Istorie Europeană, absolvit la Universitatea „Ovidius“ din Constanţa, Facultatea de Istorie. În prezent, este doctorand al Facultăţii de Istorie din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“, din Iaşi. Este autorul seriei de trei volume „Poveştile Mării Negre“ şi al romanului istoric „La marginea Imperiului - Origini“, cărţi publicate în perioada 2014-2018.    
 
Citeşte şi:

După 15 ani de presă, Cristian Cealera şi-a descoperit o nouă vocaţie

Interviu cu publicistul Cristian Cealera - „Nu m-am considerat niciodată un scriitor, ci mai repede un cronicar de Ev Mediu“

Pădurile județului Constanța, în urmă cu aproape un veac (I)