Părintele Nicolae Paveliu, ctitor al Bisericii „Sfântul Gheorghe” din Constanța - „Cea dintâi grijă a mea a fost acest sfânt locaș”

La doar un an de la sfințirea Catedralei „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța, care a avut loc în anul 1895, a fost numit preot la această biserică și părintele Nicolae Paveliu.
 
Profesorul de teologie și istoricul bisericesc Constantin Tomescu, născut în Constanța, în anul 1890, într-un amplu jurnal autobiografic, alcătuit în 1968, menționează: „Încă nu eram de școală, când preoții (n.ed. de la Catedrală) m-au și îmbrăcat într-un stihăraș alb cu cruciulițe albastre, ceea ce a fost ca o prevestire că eu îmi voi petrece restul vieții tot pe lângă Biserică... Mai târziu mi-am dat seama de cât ajutor mi-au fost sfaturile și încurajarea preoților noștri Paveliu și Itigan...”.
 
Preotul Nicolae Paveliu a slujit la Catedrala din Constanța din anul 1896 și până în 1910. Într-un memoriu din anul 1920, părintele avea să își amintească: „... Imediat după terminarea practicii preoțești, pe data de 1 octombrie anul 1896, am fost numit preot ajutător al bisericii Catedrale din acest oraș. Am slujit aici cu multă râvnă, de la această dată până la 1 octombrie 1910, adică 14 ani, când am fost mutat, după a mea rugăminte, în aceeași calitate, la biserica «Adormirea Maicii Domnului» tot din acest oraș, biserică al cărei inițiator și fondator (ctitor) am fost”.
 
Ctitor al Bisericii „Adormirea Maicii Domnului - I” din Constanța
 
Cu siguranță că, deși a avut inițiativa de a construi Biserica „Adormirea Maicii Domnului”, nu ar fi putut duce la îndeplinire această misiune fără ajutorul vital al autorităților vremii, atât bisericești, cât și instituționale, dar și al enoriașilor pe care îi păstorea în acea parte a orașului ca preot deservent la Catedrală. Foarte grăitor în acest sens este Istoricul bisericii „Adormirea Maicii Domnului - I”, alcătuit în 1967 de preotul paroh Gheorghe Brătășanu:
„Din arhiva parohială reiese că în anul 1902 preotul sachelar Nicolae V. Paveliu era preotul deservent al enoriașilor din această parte a orașului. Preotul Paveliu organizează un comitet de construcție, el însuși fiind președintele acestui comitet, care avea drept scop să strângă fonduri pentru construcția bisericii, căreia îi dăduse numele de «Sfântul Nicolae» și care nu e alta decât biserica de azi (n.ed. „Adormirea Maicii Domnului -I”).
 
Preotul Nicolae Paveliu, ca președinte al acestui comitet de construcție, tipărește o adresă parohială și, sub formă de apel, se adresează tuturor parohiilor și primăriilor din România, solicitându-le ajutorul bănesc «pentru construcția unui al II-lea lăcaș sfânt, a unei biserici - în orașul Constanța - căci una singură, cea actuală, așezată pe malul mării, nu e suficientă și în zilele de sărbători creștinii nu își pot împlini cerințele religioase».
 
Care au fost consecințele apelului părintelui Paveliu pentru construcția acestei biserici nu știm, dar din arhiva parohială reiese că, în anul 1905, în ziua de 7 martie, o seamă de fruntași ai orașului Constanța se întrunesc într-o consfătuire sub conducerea primarului orașului constanța, Ion Bănescu, în casa preotului Gheorghe Rădulescu (preotul paroh al Catedralei), și, constituindu-se în comitet de construcție, stabilesc ca fiecare dintre membrii acestui comitet să strângă câte 1.000 lei și cu acești bani, depuși la casieria comunală, să înceapă construcția bisericii.
 
Din procesul verbal încheiat la acea dată, manuscris existent în arhiva parohială, citez pe acești primi ctitori ai bisericii: Ion Bănescu, primarul orașului Constanța, protoiereu Ioan Grigorescu, președintele acestui comitet de construcție, preot Gheorghe Rădulescu, vicepreședinte al aceluiași comitet, preot Nicolae Paveliu, secretarul comitetului...”.
 
Și în privința numelui dat acestei biserici părintele Paveliu a avut un rol determinant. Astfel, prin adresa nr. 20 din 24 iulie 1906, preotul econom Nicolae Paveliu, de la Catedrala „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța, solicita primarului urbei, Ion Bănescu, aprobarea de a ctitori o biserică având hramul „Adormirea Maicii Domnului”. Motivul a fost unul destul de serios și necesar în același timp, acela de a întări comuniunea dintre biserică și comunitatea marinărească locală. Primarul Ion Bănescu a sprijinit această inițiativă și, prin adresa nr. 3414 din 27 iulie 1906, a cerut aprobarea lui Pimen Georgescu, episcopul Dunării de Jos, la Galați:
 
„Cu ocaziunea punerii temeliei sfântului nostru locaș de biserică, urmează să se aleagă hramul acestui sfânt așezământ. În vederea aceasta, ne-am gândit să legăm prăznuirea bisericii de unele tradiții locale, pentru ca sărbătorile din viitor să facă parte mai intim din tradițiile populației noastre. Astfel, Marina noastră are ca patron «Adormirea Maicii Domnului», la 15 august, când în Constanța se fac serbări la care iau parte toate vasele din port și când orașul se împodobește și prăznuiește. Ținând seama de faptul acesta, ne-am gândit că ar fi bine să se stabilească hramul noii biserici care se clădește la Constanța: «Adormirea Maicii Domnului». Am uni cu chipul acesta două sărbători pe care orașul le-ar prăznui odată și cu toată cinstea tradițională. Aducându-vă aceasta la Înaltpreacucernicia Voastră cunoștință, vă rugăm să ne spuneți dacă aprobați alegerea acestui hram” (pentru prima oară, la 15 august 1902, s-a serbat oficial, la Constanța, patronul Marinei - Sfânta Maria Mare - la bordul crucișătorului „Elisabeta”. Ceremonialul militar și religios de dimineață a fost urmat de regate, jocuri marinărești și o serată venețiană, organizate cu concursul primăriei).
 
Prin adresa de răspuns nr. 1467 din 31 iulie 1906, episcopul Pimen al Dunării de Jos a încuviințat această inițiativă:
 
„La adresa Domniei Voastre nr. 3414 a.c., avem onoarea a vă răspunde: cu plăcere consimțim la propunerea ce ne faceți ca hramul bisericii proiectate a se construi din nou, în urbea Constanța, să fie sărbătoarea «Adormirea Maicii Domnului». Primiți, vă rugăm, Domnule Primar, încredințarea distinsei Noastre considerațiuni și arhierească binecuvântare”.
 
Legat de contribuția primarului Ion Bănescu la construirea bisericii, aflăm date importante din același istoric, scris de preotul Brătășanu: „Bătrânii istorisesc că meșterii zidari constructori erau în majoritate italieni pașaportari, iar cel care dinamiza pe constructori, urcând aproape zilnic pe schelă, era însuși primarul orașului de atunci, Ion Bănescu. Probabil că pentru aportul său prețios la construirea acestui sfânt lăcaș i s-a așezat statuia chiar în fața bisericii” (statuia a fost mutată, între timp, în fața Primăriei Constanța).
 
Cu ocazia sfințirii Bisericii „Adormirea Maicii Domnului”, în anul 1911, părintele Nicolae Paveliu a fost hirotesit iconom-stavrofor de către episcopul Nifon Niculescu al Dunării de Jos. Cu toate acestea, nu a fost numit paroh al Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” deoarece nu avea studii superioare de Teologie, preot paroh fiind numit părintele Toma Protopopescu.
 
Ctitor al Bisericii „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Constanța
 
Părintele Ioan Grigorescu, în cuvântarea rostită la înmormântarea preotului Nicolae Paveliu, a sintetizat activitatea pe care acesta a avut-o la Biserica „Sfântul Gheorghe”: „Simțindu-se nevoia de o a treia biserică, preotul Nicolae Paveliu, prin trecerea ce a avut pe lângă cei mari ai zilei, a obținut fondurile necesare pentru începere și când s-a decretat aceasta ca biserică parohială, în anul 1919, ca răsplată binemeritată, a fost numit paroh, post pe care l-a condus cu demnitate până în anul 1927, când a demisionat, pentru a-și îndeplini cu toată conștiinciozitatea noua însărcinare impusă în administrația bisericească, ca referent al secției administrative”.
 
Dacă la construcția Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” un rol important l-a avut primarul Ion Bănescu, la construcția Bisericii „Sfântul Gheorghe” tot un primar al orașului Constanța, Virgil Andronescu, s-a dovedit a fi de un real ajutor, ambii primari fiind socotiți de semenii lor, pe bună dreptate, mari români și buni creștini.
 
Astfel, la inițiativa și rugămintea părintelui Nicolae Paveliu, primarul Virgil Andronescu cere și obține, în primăvara anului 1915, aprobarea autorităților în drept pentru construirea unei a treia biserici „în cartierul de peste linia ferată Mamaia, așa-zisul cartier românesc”. La scurt timp, pe data de 13 septembrie 1915, episcopul Nifon al Dunării de Jos sfințește piatra de temelie a viitoarei biserici, care va purta hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”.
 
Despre cum au mers lucrările la biserică în primii ani aflăm chiar de la părintele Nicolae Paveliu:
„Deși întreaga Europă se găsea în crâncenul război mondial, cu o activitate febrilă au mers lucrările în toamna anului 1915, primăvara și vara anului 1916, până în ziua de 14 august, când, decretându-se mobilizarea armatelor, pentru ca și țara noastră să își dea obolul său în ajungerea înfăptuirii idealului național și politic al neamului nostru urmărit de veacuri, și lucrările bisericii au încetat, lucrări ce ajunseseră sub cornișă...
 
La 9 octombrie 1916, în urma dezastrului de la Turtucaia și Constanța fiind ocupată de inamic, întreaga populație, atât a județului cât și a orașului, cu mari greutăți și trecând prin multe chinuri, s-a refugiat în Moldova.
 
Timp de doi ani și mai bine de restriște au trecut asupra orașului nostru Constanța, în acest timp fiind ocupat de turci, bulgari, nemți și unguri, care au lăsat în urma lor numai jaf și pârjol. De această nenorocire nu a fost scutit nici sfântul lăcaș, fiind transformat în grajd, spălătorie de rufe și în urmă în loc și mai josnic, arzându-se totodată și întreaga schelărie...
 
Apunând steaua acestor barbari, vrășmași ai noștri de secole, și răsărind soarele scumpului nostru neam, în primăvara anului 1919, întreaga populație a orașului s-a reîntors la casele lor, după o pribegie de doi ani și mai bine, găsindu-și fiecare gospodăria ruinată și tot avutul furat.
 
Cea dintâi grijă a mea, pe lângă cea a gospodăriei personale, a fost și acest sfânt lăcaș, mai întâi la declararea lui ca biserică parohială și apoi la continuarea lucrărilor. În acest scop m-am adresat tot fondatorului ei, D-nul Virgil Andronescu (n.ed. primar al orașului și la acea dată), care, fără multă rugăminte, cu multă dragoste și bunăvoință a purces cu mine la București, cu acte în regulă, arătând cu documente necesitatea înființării a încă două parohii în acest oraș, populația creștină fiind în creștere continuă, atât Preasfințitul Episcop Nifon, cât și Ministerul Cultelor au dat aprobarea, astfel că pe ziua de 1 octombrie 1919, prin Înaltul Decret Regal nr. 4341 biserica «Sfântul Mare Mucenic Gheorghe» este declarată Parohie”.
 
Deși nu îndeplinea condițiile necesare pentru a putea fi numit paroh, nefiind licențiat în teologie (lucru care l-a împiedicat a fi numit preot paroh la biserica „Adormirea Maicii Domnului - I”), la recomandarea Episcopiei Dunării de Jos, la 1 decembrie 1916, Ministerul Cultelor îl numește paroh al Bisericii „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, prin Ordinul nr. 47035, funcție din care demisionează în anul 1927, pentru a fi numit consilier eparhial al Episcopiei Constanței.
 
Ctitor al Paraclisului „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Constanța
               
Am amintit mai sus că părintele Nicolae Paveliu împreună cu primarul Virgil Andronescu s-au deplasat la București „cu acte în regulă, arătând cu documente necesitatea înființării a încă două parohii în acest oraș”. Tot părintele Paveliu ne spune și care era cea de-a doua parohie: „Cu această ocazie (n.ed. anul 1915) s-a înființat și parohia «Sfinții Împărați Constantin și Elena» de la cimitir”, unde s-a ocupat personal de ridicarea unui paraclis: „Fără a-mi face aureolă, dar ca să se știe de cei ce îmi vor urma, adaug că sânt autorul și înfăptuitorul Paraclisului de la cimitirul orașului, paraclis pe seama căruia s-a înființat parohia «Sfinții Împărați Constantin și Elena», după cum se vede din Pisania scrisă deasupra ușii intrării în partea din interior”.
 
Și în Istoricul Bisericii „Sfinții Împărați Constantin și Elena - I”, alcătuit de preotul Constantin Coadă, în anul 1967, este amintit acest paraclis de la cimitir: „Parohia a fost înființată în anul 1919, paroh fiind I. Roșculeț, după care a venit preotul Al. Moroianu. Înainte de construcția bisericii, slujbele religioase se făceau în capela de la cimitir”.
 
Este posibil ca actuala Biserică „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Constanța să fie construită pe locul vechii capele, despre care vorbește părintele Nicolae Paveliu. Domnul Remus Alexandrescu menționează în cartea sa „In memoriam” că în anul 1965 autoritățile locale au închis Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din șoseaua Mangaliei, deoarece clădirea nu mai prezenta siguranță din punct de vedere tehnic pentru credincioșii care participau la sfintele slujbe. În urma acestei decizii, capela din incinta Cimitirului Central, construită între cele două războaie mondiale, a primit hramul bisericii închise, deoarece se afla pe raza acestei parohii. Chiar dacă domnul Alexandrescu nu spune cine a ridicat capela din cimitir, afirmă că în anul 1979, în locul capelei, a fost construită actuala biserică de la intrarea în Cimitirul Central.
 
Preotul Nicolae Paveliu
 
Părintele Nicolae Paveliu s-a născut la București, în data de 25 martie 1874, din părinții Vasile și Teodora Paveliu. Cursul primar la urmat la școala „Maidanul dulapului” (azi „Enăchiță Văcărescu”), după care a urmat cursul inferior la Seminarul Teologic „Nifon Mitropolitul” din București, la finele căruia, în anul 1893, s-a înrolat ca voluntar în armată, în Regimentul 9 Infanterie Râmnicu Sărat. După doar un an de activitate, a fost avansat la gradul de sergent major. Între timp, la 12 noiembrie 1895, s-a căsătorit cu Alexandrina Popescu din Râmnicu Sărat, cu care a avut nouă copii, dintre care doar șase au ajuns mari: Emilian, Dumitru, Ion, Iulian-Niculae, Constanța și Sandu, iar o altă fiică, Sofia, a murit la opt ani.
 
Părintele Nicolae Paveliu a fost hirotonit diacon (3 august 1896) și preot (5 august 1896) de Partenie Clinceni, episcopul Dunării de Jos, pe seama parohiei Artmutlia, din județul Tulcea, parohie în care nu va sluji, deoarece, imediat după terminarea perioadei de practică preoțească, a fost transferat, de la 1 octombrie 1896, la Catedrala „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța.
 
Între anii 1902 și 1914, părintele Nicolae Paveliu a ocupat neîntrerupt funcția de subprotoiereu al județului Constanța, activitate pentru care a fost foarte apreciat. Din anul 1915, aproape zece ani, după cum singur mărturisește, a fost duhovnicul garnizoanei și al arestului preventiv. Odată cu noua organizare bisericească, din anul 1925, a fost ales membru în parlamentul bisericesc - adunarea eparhială, dar funcțiile administrative nu l-au ocolit nici mai târziu, după cum mărturisește, în predica sa, un preot la înmormântarea părintelui Paveliu: „Se știa că noile formațiuni sânt demnități onorifice, care vor cere numai muncă, fără nicio compesație materială. Preotul Nicolae Paveliu, deși nu bătrân, totuși la o vârstă când încep să fie îndreptățite menajamentele, își asumă greaua răspundere de secretar general al episcopiei, în care un an întreg funcționează gratuit. Preasfințitul Episcop Gherontie, apreciind sârguința sa, îi încredințează la 1 ianuarie 1927, demnitatea de consilier eparhial, în care a funcționat până azi”¹ (n.ed. până la moarte, 11 februarie 1929).
 
Pentru meritele sale, părintele Nicolae Paveliu a fost recompensat cu mai multe ranguri bisericești. A fost hirotesit, pe rând: duhovnic (1897), sachelar (1898), iconom (1903) și iconom stavrofor (1911), iar pentru că a participat activ în Primul Război Mondial, fiind mobilizat la Spitalul Militar al Corpului 5 de Armată, a fost decorat cu medalia „Crucea de război”². A murit pe 11 februarie 1929 și este înmormântat în Cimitirul Central Constanța.
 
Despre Ionuț Druche
 
Ionuț Druche s-a născut pe 16.12.1982 în Constanța. Este absolvent al Școlii Generale nr. 9 „Ion Creangă“ din Constanța, al Grupului Școlar Industrial Construcții de Mașini din Constanța și al Facultății de Teologie Ortodoxă „Sfântul Apostol Andrei“ din Constanța, promoția 2005. Din anul 2007 lucrează în cadrul Arhiepiscopiei Tomisului, iar în prezent ocupă postul de director al Editurii Arhiepiscopiei Tomisului și pe cel de redactor-șef al revistei „Tomisul Ortodox“, publicație de cultură și spiritualitate a Arhiepiscopiei Tomisului. Preocupat de istoria contemporană a vieții bisericești din Dobrogea, Ionuț Druche a organizat din 2010 și până în prezent mai multe comemorări și simpozioane. De asemenea, este autor și coautor a mai multor cărți și articole.

---

¹  Necrolog..., p. 21
²  Arhiva bisericii „Sf. M.M. Gheorghe”..., p. 6


Citește și: 

Colaborare ZIUA de Constanţa: Ionuţ Druche, directorul Editurii Arhiepiscopiei Tomisului, despre istoria contemporană a vieţii bisericeşti din Dobrogea

Interviu online cu Ionuţ Druche, directorul Editurii Arhiepiscopiei Tomisului şi redactor-şef al revistei „Tomisul Ortodox“: „Ca un detectiv, am căutat zeci de familii ale vechilor preoţi dobrogeni“

Preotul Epaminonda Grigore din Constanța, deținut politic în regimul comunist (galerie foto)