Pe urmele genovezilor în Dobrogea (I)

Timp de mai bine de două sute de ani, abilii neguţători italieni ai Republicii Maritime Genova au fost o prezenţă vie şi constantă în Dobrogea Evului Mediu. Au făcut tranzacţii extrem de bănoase, au întemeiat aşezări şi chiar au ridicat cetăţi... Începând din a doua jumătate a sec. XIII şi până la sfârşitul veacului XV, genovezii au beneficiat de monopol comercial în Marea Neagră şi mai ales la Gurile Dunării, o zonă extrem de importantă, cu un potenţial economic extraordinar.
 

 
Aliaţi de încredere ai Imperiului Bizantin, genovezii au plecat din Dobrogea la sfârşit de sec. XV, forţaţi de schimbările dramatice apărute pe harta politică a Europei. În 1453, Constantinopole a fost cucerit de otomani, iar acest eveniment a marcat, practic, sfârşitul Imperiului Bizantin.
 
O mare parte din Dobrogea a căzut sub control otoman încă din 1421, când urmaşii lui Mircea cel Bătrân nu au mai reuşit să păstreze acest teritoriu dorit de Semilună. În 1484, turcii au pus mâna şi pe Gurile Dunării, iar acest lucru i-a îndepărtat şi pe ultimii genovezi rămaşi în zonă. Dobrogea a devenit, în întregime, provincie otomană.
 
Vom încerca să aflăm însă care sunt urmele lăsate de aceşti negustori italieni în Dobrogea noastră, să descoperim ce mărturii istorice ne-au rămas de pe urma lor, ce poveşti şi ce lucruri concrete le păstrează amintirea...
 
Povestea genovezilor în Dobrogea a început, aşa cum spuneam, în a doua jumătate a secolului XIII. Erau deja de 100 de ani în capitala Bizanţului - Constantinopole, aşezaţi în zona Cornului de Aur, în Galata (unde vor construi castelul cu acelaşi nume) şi în oraşul Pera (astăzi cartier al Istanbulului).
 
În anul 1258, genovezii au primit o mare lovitură. Marii lor rivali, veneţienii, le-au distrus principalul port comercial din Mediterana, Saint Jean D'Acre, aşa că Genova dorea acum să găsească o altă zonă de comerţ.
 
Ocazia s-a ivit după ce au acordat ajutor militar şi financiar unei partide bizantine conduse de familia Paleologos, care lupta pentru recucerirea tronului Imperiului. De şase decenii, tronul de la Constantinopole era deţinut de Imperiul Latin, care îi avea ca aliaţi pe veneţieni.
 
Bizantinii aliaţi cu Genova au reuşit să recucerească marea capitală şi să reinstaureze imperiul de limbă greacă.
 
Pe 13 martie 1261, prin Tratatul de la Nymphaeum, noul împărat al Bizanţului, Mihail al VIII-lea Paleologul, şi-a arătat recunoştinţa faţă de genovezii care-l ajutaseră. El le-a acordat dreptul de a intra cu vasele lor în Marea Neagră şi de a face comerţ, liber de privilegii.
 
Până la acea dată, bazinul pontic fusese inaccesibil republicilor maritime latine. Genova a reuşit astfel să primească monopol pe o zonă foarte bogată şi aproape virgină. În acelaşi timp, a scăpat şi de marea rivală Veneţia, căreia Marea Neagră îi era în continuare interzisă.
 
Mai întâi, genovezii au întemeiat în vestul şi în nordul Mării mici puncte comerciale, emporii, târguri, iar unele dintre acestea s-au dezvoltat ulterior în mari oraşe. În 1281, ei au fondat Caffa (officium Gazariae), port important din Crimeea şi un oraş impozant, cu turnuri de apărare, ziduri maiestuoase şi care avea câteva mii de case.
 
Baza de plecare a corăbiilor era casa Pera, iar sosirea era Caffa, între aceste două puncte făcându-se schimburile de mărfuri. În acelaşi timp, pe malul vestic în Dobrogea noastră, se formau alte mici aşezări şi factorii comerciale, pentru tranzacţii bănoase.
 
În Dobrogea genovezii aduceau fire de aur, bijuterii, catifea, postav şi pânzeturi şi cumpărau în principal cereale, mai ales grâu, care era la mare preţ în ţările mediteraneene.
 
În jurul anului 1340, Francesco Balducci Pegolotti scria în opera sa „Practica della Mercantura“ că grâul din Dobrogea era la fel de bun ca cel din Crimeea. Acest grâu era încărcat în portul Lasilo, în apropiere de Şabla, astăzi Bulgaria. De asemenea, din Dobrogea genovezii încărcau sare (adusă din Ţara Românească), piei şi mai ales miere şi ceară din nordul provinciei.
 
Odată instalaţi la Gurile Dunării, genovezii profită şi mai mult de bogăţia zonei. Cele mai multe informaţii despre oraşele Dobrogei medievale şi despre aşezările controlate de genovezi le avem din portulane, hărţi de navigaţie costieră.
 
Cel mai vechi portulan de acest gen este cel al lui Petro Visconti (vezi foto), din 1315 (datat de unii în 1318), şi pe care se regăseşte şi Constanzia, Constanţa de astăzi. Foarte probabil, Constanzia era în acea perioadă doar o mică bază pentru genovezi şi în care se aflau doar câteva magazii pentru stocarea mărfurilor.
 
Pe această hartă apare şi Vicina, un oraş foarte important, dar a cărui identificare trezeşte şi astăzi aprigi controverse printre specialişti. Potrivit regretatului arheolog Petre Diaconu, Vicina s-ar fi aflat pe insula cunoscută azi ca Păcuiul lui Soare, nu departe de Ostrov.
 
Mulţi specialişti (printre care şi Nicolae Iorga) opinează însă că Vicina era în nordul Dobrogei, în zona Isaccea sau între Isaccea şi Tulcea. Vicina este astăzi o aşezare misterioasă, prilej de dezbateri, dar în Dobrogea medievală era un oraş puternic, înfloritor şi în care genovezii făceau bani frumoşi. Știm că din Vicina se trăgea ierarhul Iachint, primul mitropolit al Țării Româneşti din 1359, când se mută la Curtea de Argeş.
 
La Vicina ajungeau foarte multe produse din Ţara Românească, care erau apoi duse în porturile de pe litoral şi ulterior trimise spre Pera. Există izvoare scrise (registre ale unor notari italieni) care atestă că la Vicina genovezii vindeau stofă, postav lombard şi franţuzesc, mătase din Orient şi saci de in, aduşi de la Caffa. Ştim, de asemenea, că la Vicina au locuit şi au lucrat negustori precum Pantaleon din Vicina, Tomasino din Ancona sau Bonaventura din Mantua.
 
Pe hărţile costiere medievale regăsim oraşe dobrogene cu nume italiene: Montcastro sau Mauro Castro (Cetatea Albă), Solina (Sulina) Licostomo (Chilia Veche), Donavici (Dunavăţ) şi Sancti Georgi (Sfântul Gheorghe), pentru a enumera doar câteva dintre ele.
 
(Va urma)
 
Bibliografie
 
Radu Şt. Ciobanu - „Genovezii şi rolul lor în Dobrogea în sec. XIV“; Pontica II, p. 401-412
Radu Şt. Ciobanu - „Aspecte ale civilizaţiei portuare din Dobrogea la sfârşitul sec. XIII şi în sec. XIV“, Pontica III, p. 297-329
Col. Ionescu M Dobrogianu - „Tomi-Constanţa“, Monografie, 1931
Petre Diaconu - „O formaţiune statală la Dunărea de Jos la sfârşitul secolului XIV“ (1978)
Ghe. I Brătianu - „Marea Neagră - De la origini până la cucerirea otomană“
 
Despre Cristian Cealera
 
Născut pe data de 16 iulie 1974, în Techirghiol, Cristian Cealera a urmat cursurile şcolilor nr. 25 şi nr. 12, a absolvit Liceul „Decebal“, promoţia 1992, după care a urmat Facultatea de Drept, licenţiindu-se în criminalistică. După absolvirea facultăţii, a urmat stagiul în armată, apoi, timp de trei ani, a lucrat ca jurist la o societate din Mangalia. Din 2001 a lucrat, timp de 15 ani, în presă, inclusiv la ziarul ZIUA de Constanţa. A început să scrie despre Dobrogea în 2005, la ZIUA, apoi la România Liberă, iar din 2007 a început să realizeze la CTV filme documentare despre siturile arheologice din Dobrogea.
 
Citeşte şi:
 
„Tomi Constanţa“, de colonelul Ionescu M. Dobrogianu (1931)
 
#citeșteDobrogea TOMI - CONSTANȚA monografie (1931). Capitolul II. Barbarii. Imperiul Bizantin. Constanța veacului de mijloc Genovezii înscriu pe hărțile comerciale Constanța
 
După 15 ani de presă, Cristian Cealera şi-a descoperit o nouă vocaţie
 
Interviu cu publicistul Cristian Cealera - „Nu m-am considerat niciodată un scriitor, ci mai repede un cronicar de Ev Mediu“
 
Porturile fluviale ale Dobrogei în perioada interbelică (anul de referinţă 1931) (II) - galerie foto