Povestea regelui get Dapyx - Luptele cu romanii, campania lui Crassus, taina peşterii Keiris şi asediul Genuclei (II) (galerie foto)

În anul 28 î.Hr., Roma a reuşit o mare victorie în Scythia Minor împotriva geţilor lui Dapyx. Viteazul rege get a pierit, după ce, cu mare curaj, luptase împotriva unei forţe militare superioare numeric, condusă de proconsulul Macedoniei, Marcus Licinius Crassus. Poate dacă nu ar fi fost trădaţi, geţii lui Dapyx ar fi putut evita eşecul. Din păcate însă, nu s-a întâmplat aşa.
 
Situată undeva în centrul Dobrogei antice, cetatea nenumită a lui Dapyx a fost cucerită, iar majoritatea războinicilor ei, ucişi în groaznica luptă de apărare a fortificaţiei. Conducătorul lor însuşi şi-a pierdut viaţa, fie căzut în bătălie, fie prin sinucidere, pentru a evita să ajungă prizonier. Există însă şi câţiva supravieţuitori, iar printre aceştia se numără şi fratele lui Dapyx, o căpetenie pe care izvoarele istorice o menţionează, dar căreia nu îi spun numele.
 
Ştim însă, graţie aceluiaşi Dio Cassius, că: „Generalul Crassus îl prinse de viu pe fratele acestuia (n.a. al lui Dapyx), însă nu numai că nu i-a făcut niciun rău, ba chiar i-a dat drumul“.
 
Decizia lui Crassus este una surprinzătoare, fiind cunoscut ca un general crud şi nemilos. Înainte de a veni în Sciţia Mică pentru a-l ajuta pe Roles, în anul 29 î.Hr., măcelărise fără milă, la sud de Dunăre, bastarni şi triburi de traci. De asemenea, faptele sale ulterioare din cadrul expediţiei sale pontice vor fi, de asemenea, unele pline de mare cruzime.
 
Nu vom şti însă probabil niciodată motivul real pentru care ofiţerul roman a preferat să îl lase în viaţă pe fratele lui Dapyx. Din nefericire, după acest episod povestit de Dio Cassius, urmele prinţului get se pierd definitiv.
 
După ce distruge cetatea geţilor, Crassus află că poporul acestuia, cu toate averile sale, se ascunsese într-o peşteră din apropiere, o grotă uriaşă... „După ce a săvârşit acestea, Crassus s-a îndreptat spre o peşteră numită Ceiris (Keiris). Aceasta era atât de încăpătoare şi totodată atât de trainică, încât se povestea că titanii, când au fost biruiţi de zei, s-au refugiat acolo. În locul acesta, băştinaşii - veniţi în număr mare - aduseseră cu ei, printre altele, lucrurile cele mai de preţ şi toate turmele lor“.
 
Generalul roman îşi arată din nou cruzimea şi ia o decizie îngrozitoare: „Crassus căută şi astupă toate intrările întortocheate şi greu de aflat ale peşterii, de aceea îi înfrânse prin foame“. Istoricul antic nu ne spune clar ce s-a întâmplat cu poporul lui Dapyx, dacă aceşti civili au murit efectiv în peşteră sau dacă în cele din urmă s-au predat romanilor.
O a treia ipoteză avansată de unii specialişti este aceea că civilii au reuşit să părăsească peştera printr-o ieşire secretă ştiută doar de ei, printr-un lung tunel subteran, care i-ar fi scos într-o zonă ferită.
 
Această peşteră Keiris rămâne şi astăzi o mare enigmă, localizarea ei fiind un subiect de aprige controverse între specialişti sau între simpli iubitori de istorie. Izvoarele ne spun că Dapyx stăpânea în centrul ţării scitice, având probabil capitala undeva în zona Cheile Dobrogei - Gura Dobrogei. Aici sunt într-adevăr grote, dar niciuna atât de mare încât să se potrivească cu descrierea Keirisului. Poate că acum este surpată sau nu a fost încă descoperită... aceasta ar fi o variantă.
 
Cei mai mulţi arheologi români din ultimul secol, printre care se numără şi Vasile Pârvan, au opinat însă că legendara Keiris nu poate fi decât peştera Limanu, cea mai mare din Dobrogea şi într-adevăr un labirint de galerii, unde te poţi pierde cu uşurinţă. Aceasta se află însă lângă Mangalia, mult la sud faţă de presupusul regat al lui Dapyx. Localizarea legendarei Keiris va rămâne probabil mereu o enigmă ce nu va fi vreodată elucidată.
 
Povestea fatidicului an 28 î.Hr. continuă. După distrugerea geţilor lui Dapyx şi zidirea uriaşei peşteri Keiris, generalul Crassus decide să continue campania militară şi să supună întreaga Sciţie Mică, aducând-o definitiv sub stăpânire romană. El îi atacă şi pe băştinaşii din triburi care se arătaseră neutre şi care nu se implicaseră în conflictul de până atunci: „Biruitor, el nu cruţă nici pe ceilalţi geţi, deşi între Dapyx şi aceştia nu era nicio legătură“.
 
Principala sa ţintă este un al treilea regat al Dobrogei antice, situat undeva în nord (n.a. identificare ipotetică în zona Somova, Tulcea) şi condus de un rege mai vârstnic, pe nume Zyraxes. Nici acesta nu se implicase în războiul dintre Dapyx şi Roles, dar Crassus aştepta de mult să poată porni contra lui...
 
Pentru că Zyraxes era un vechi războinic, foarte probabil unul din protagoniştii victoriei răsunătoare de la Histria, din anul 61 î.Hr., reuşită de geţi şi de bastarni în faţa generalului Hybrida. Spunem acest lucru pentru că se ştie că în capitala lui Zyraxes, numită Genucla, se aflau steagurile legiunilor romane înfrânte la Histria, în bătălia sus-menţionată.
 
Scrie Dio Cassius: „Crassus a pornit apoi spre Genucla, cea mai puternică întăritură a statului lui Zyraxes, căci auzise că acolo se află steagurile... Asediind Genucla - în acelaşi timp pe uscat, cât şi de pe Istru, deoarece era durată lângă apă - în scurtă vreme o cuceri, dar cu multă osteneală...“
 
Crassus cucereşte Genucla, dar Zyraxes nu se mai afla de mult aici. Aflând probabil despre moartea lui Dapyx, bătrânul rege get din nord a decis să îşi părăsească regatul. Pare un gest de laşitate şi de abandon al propriului popor, dar informaţiile pe care le avem sunt destul de sărace pentru a putea trage o concluzie clară.
 
Dacă ar fi aşa, în antiteză cu regele său fugar, poporul get din Genucla s-a arătat foarte viteaz, opunând o mare rezistenţă atacatorilor romani.
 
Este posibil şi ca Zyraxes să fi încercat să îşi găsească aliaţi pentru a scăpa de marea primejdie romană, iar această ipoteză pare preferată şi de Dio Cassius: „Căci el, îndată ce aflase de atacul lui Crassus, s-a îmbarcat şi a pornit la sciţi, cu mulţi bani, pentru a le cere ajutor, dar nu a mai apucat să se întoarcă“.
 
Istoria nu ne mai spune ce s-a întâmplat cu Zyraxes sau cu tezaurul pe care îl purta asupra sa. Poate a fost ucis şi jefuit pe drum sau de către sciţii cărora dorea să le ceară ajutor militar.
 
Aşa se încheie povestea campaniei lui Crassus în Dobrogea antică a anului 28 î.Hr. Victoriile sale vor fi decisive şi, graţie lor, Scythia Minor va cădea total sub stăpânire romană, devenind provincie a Imperiului.
 
Ironia sorţii, planul lui Roles de a controla provincia s-a întors împotriva sa, el ajungând doar un alt supus al marii puteri numite Roma. Nu mai ştim cum a continuat nici povestea acestui rege de la Sacidava.
 
Scythia Minor şi-a început astfel povestea romană, iar de atunci au trecut peste două milenii. Povestea a supravieţuit şi, graţie ei, nu vom uita niciodată vitejia lui Dapyx, un mic, dar curajos rege get, care a riscat totul, sacrificându-se pe sine, în căutarea unui etern vis al omenirii numit... libertate...
 

Bibliografie

 
- Izvoare privind istoria României (FONTES I), Bucureşti 1964, Editura Academiei Republicii Socialiste a României: Dio Cassius - pag. 675-677
- Rădulescu Adrian, Bitoleanu Ion - Dobrogea, Istoria românilor dintre Dunăre şi Mare, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1979
 
Despre Cristian Cealera
 
Născut pe data de 16 iulie 1974, în Techirghiol, Cristian Cealera a urmat cursurile şcolilor nr. 25 şi nr. 12, a absolvit Liceul „Decebal“, promoţia 1992, după care a urmat Facultatea de Drept, licenţiindu-se în criminalistică. După absolvirea facultăţii, a urmat stagiul în armată, apoi, timp de trei ani, a lucrat ca jurist la o societate din Mangalia. Din 2001 a lucrat, timp de 15 ani, în presă, inclusiv la ziarul ZIUA de Constanţa. A început să scrie despre Dobrogea în 2005, la ZIUA, apoi la România Liberă, iar din 2007 a început să realizeze la CTV filme documentare despre siturile arheologice din Dobrogea.
 
Citeşte şi:
 
După 15 ani de presă, Cristian Cealera şi-a descoperit o nouă vocaţie
 
Interviu cu publicistul Cristian Cealera - „Nu m-am considerat niciodată un scriitor, ci mai repede un cronicar de Ev Mediu“
 
Povestea regelui get Dapyx Luptele cu romanii, campania lui Crassus, taina peşterii Keiris şi asediul Genuclei (I)