Poveştile Histriei (II) Moştenirea centurionului Saturninus, veteranii romani şi tragedia lui Chrysippos

Histria a continuat să fie unul din marile oraşe ale Scythiei Minor (Dobrogea antică) şi în timpul stăpânirii romane. Mulţi dintre veteranii imperiului s-au stabilit în oraş şi în împrejurimile acestuia după satisfacerea stagiului militar. Au primit pământ şi-au ridicat proprietăţi şi şi-au întemeiat familii.
 

 
Prima poveste adevărată din acele timpuri este cea a centurionului Iulius Saturninus ("sutaş" în traducerea lui DM Pippidi, ISM I). Inscripţia sa a fost tradusă astfel: "Iulius Saturninus, sutaş în Legiunea a XI-a Claudia. Iulia Glykena, fiică a Iuliei Calliotera şi moştenitoare în parte a sutaşului Iulius Saturninus, răposatul nostru patron, am înălţat statuia împreună cu bărbatul meu, Aurelius Chrestus Severus, căruia maică-mea m-a dat de nevastă în chip legiut".
 
Din textul acestei inscripţii de altar reiese că Saturninus nu a avut urmaşi şi că şi-a lăsat averea celor două Iulii, mamă şi fiică. Ele erau, cel mai probabil, liberte, adică sclave eliberate care au primit numele stăpânului (Iulius - Iulia), precum şi cetăţenia romană.
 
Chiar şi după eliberare, ele şi-au servit stăpânul ce le-a fost "patron". Saturninus le-a lăsat moştenire averea sa, iar una dintre cele două liberte, mai tânăra Iulia Glykena, a ridicat altarul funerar în cinstea binefăcătorului ei, în semn de recunoştinţă. Liberta Glykena a ţinut să menţioneze cu mândrie că era căsătorită cu cetăţeanul roman Aurelius Chrestus Severus, pe care îl luase de bărbat "în chip legiuit".
 
După cum ne spune textul, Saturninus a fost un centurion care a servit în Legio XI Claudia, legiune ce şi-a avut sediul la Durostorum (astăzi Silistra, Bulgaria), începând din anul 114 d.H. După ce şi-a încheiat stagiul de 25 de ani, ofiţerul a rămas în provincie, fiind probabil stăpânul unei întinse proprietăţi din teritoriul histrian.
 
O altă inscripţie descoperită la Histria face referire la un alt veteran roman stabilit în zonă. Fragmentele stelei funerare au fost descoperite în perioada 1923-1925 iar textul recompus şi tradus de D.M. Pippidi sună în felul următor: "Zeilor Mani! Ulpius Latinus, fost stegar, veteran din Legiunea a V Macedonica, a trăit ani 60. Soţia sa Aufidia Avita, moştenitoare devotată, a ridicat altarul din averea proprie".
 
Latinus a fost stegar, adică signifer, cel ce purta signum - steagul unei centurii din legiune. Era o funcţie foarte importantă, iar Latinus a avut cu siguranţă o carieră plină de evenimente militare. Era mereu în focul luptei şi trebuie spus că în general puţini signiferi apucau să încheie în viaţă stagiul militar. Latinus a reuşit acest lucru...
 
Stela funerară este închinată Zeilor Mani, divinităţi ocrotitoare ale căminului şi familiei romane, practic suflete ale strămoşilor despre care se credea că îţi veghează existenţa. A servit în celebra Legiune a V-a Macedonica iar aceasta a fost cantonată la Troesmis (azi Igliţa, jud. Tulcea) între 107 şi 161 d.H. Ea a participat apoi cinci ani în Armenia la războaiele contra parţilor şi ulterior, din 166 d.H a fost mutată la Potaissa (azi Turda), în provincia Dacia Porolissensis.
 
Este foarte posibil ca Latinus să fi fost lăsat la vatră exact în perioada în care legiunea sa era cantonată la Troesmis pentru că apoi el s-a stabilit nu foarte departe, tot în Scythia Minor, la Histria.
 
Latinus a trăit cel puţin 15 ani la Histria, găsindu-şi sfârşitul la o vârstă înaintată pentru acele vremuri, la 60 de ani. A fost înmormântat de soţia sa "devotată", Aufidia Avita, despre care ştim că şi-a ridicat la rândul ei un altar, "încă din timpul vieţii" (ISM I - 277).
 
Un al treilea veteran roman din povestea noastră histriană este Marcus Vettius Felix, "fost decurion de escadron". Lui şi soţiei sale Aurelia Faustina le este dedicat un altar funerar. Cel care a ridicat monumentul este "fiul lor, Ulpus Felix, aghiotant consular în Legio XI Claudia", deci la rândul său un militar.
 
Marcus Vettius Felix, fiind decurion de escadron, ofiţer de cavalerie, a servit probabil în unitatea Ala II Aravacorum, cantonată la Carsium (azi Hârşova), pe limesul danubian, încă din 103 d.H. Această unitate era formată din soldaţi proveniţi din provincia Hispania Tarraconensis, membri ai tribului celtiber al aravacilor (arevaci).
 
O altă inscripţie de la Histria ne spune pe scurt povestea tristă a unei femei nobile ce a trăit în sec. III d.H. Textul tradus ne spune următoarele: "Zeilor subpământeni. Aici odihnesc eu, Apfia, fiica lui Filip, care am încetat a vedea lumina zilei la vârsta de 28 de ani. În urma-mi las celor de pe pământ pe singuru-mi copil, băieţaş de cinci ani, împreună cu iubitu-i tată, tovarăşul meu de viaţă: Aischrion al lui Aristagoras, membru al Sfatului Cetăţii.... fiţi fericiţi, voi, care pe căile vieţii treceţi fără griji".
 
Nici în acest caz nu ştim motivul morţii premature a celei numite Apfia, dar ştim că soţul său era unul din conducătorii Histriei, membru în Sfatul Cetăţii, deci un om bogat şi puternic care totuşi nu a putut schimba soarta soaţei sale...
 
Încheiem scurtul nostru periplu prin poveştile Histriei cu o altă inscripţie funerară datată sec. III d.H. Ea ne spune povestea tragică a unui bărbat care a fost cumplit lovit de soartă. Specialiştii în epigrafie ce au studiat acest text l-au tradus astfel: "Închinare zeilor subpământeni! Chrysippos al lui Sideros, fiind încă în viaţă, pus-am această lespede pentru mine, pentru soaţa mea Pome - fiica lui Ariston şi pentru vlăstarele noastre: Ariston, care a trăit ani 4, Zouthis - care a trăit un an; Sideros care a trăit ani 10, Artemidoros - care a trăit ani 18, spre pomenire. Fiţi fericiţi! Fii fericit şi tu, trecătorule".
 
Chrysippos al lui Sideros a supravieţuit soţiei şi celor patru fii ai săi. Cu toate acestea, încheie cu un mesaj prin care îi sfătuieşte pe cei vii să se bucure de fiecare clipă trăită...
 
Aceste poveşti sunt triste, este adevărat... Sunt însă poveştile adevărate unor oameni care au avut şi parte de bucurii, de împliniri, de succese, oameni care acum două milenii au contribuit prin istoriile lor la crearea unui trecut pe care astăzi, noi, nu avem voie să îl dăm uitării... Dramele sau bucuriile înaintaşilor, neîmplinirile, tragediile sau reuşitele lor, toate acestea au compus împreună istoria unei cetăţi milenare numită Histria...
 
 
Bibliografie
 
ISM I - "Inscripţiile din Scythia Minor - vol I, Histria şi împrejurimile"; culese, traduse, însoţite de comentariişi indici de Dionisie M Pippidi, colecţie îngrijită de dM Pippidi şi I.I. Russu, Edit. Academiei RSR, Bucureşti, 1983
 
Vasile Pârvan - "Începuturile vieţii romane la Gurile Dunări", lucrare apărută în "Țara noastră, Culegere de scrieri pe înţelesul tuturora despre pământul şi poporul românesc", pdf, sursă - cimec.ro
 
Sursa foto: ISM I - Histria şi împrejurimile
 
Despre Cristian Cealera 
 
Născut pe data de 16 iulie 1974, în Techirghiol, Cristian Cealera a urmat cursurile şcolilor nr. 25 şi nr. 12, a absolvit Liceul „Decebal”, promoţia 1992, după care a urmat Facultatea de Drept, licenţiindu-se în criminalistică. După absolvirea facultăţii, a urmat stagiul în armată, apoi, timp de trei ani, a lucrat ca jurist la o societate din Mangalia. Din 2001 a lucrat, timp de 15 ani, în presă, inclusiv la ziarul ZIUA de Constanţa. A început să scrie despre Dobrogea în 2005, la ZIUA, apoi la România Liberă, iar din 2007 a început să realizeze la CTV filme documentare despre siturile arheologice din Dobrogea.

Citeşte şi: 

După 15 ani de presă, Cristian Cealera şi-a descoperit o nouă vocaţie

Interviu cu publicistul Cristian Cealera - „Nu m-am considerat niciodată un scriitor, ci mai repede un cronicar de Ev Mediu“
 
Poveștile Histriei (I) Frumoasa Hediste, moartea lui Meidias și alte istorii