Invitati

Preoți și biserici la sat Parohia Grădina, județul Constanța (galerie foto)

Satul Grădina este reședința comunei Grădina, județul Constanța, din care mai fac parte satele Casian și Cheia. Satul Grădina este situat în partea central-nordică a județului, în bazinul de mijloc al râului Casimcea, la ieșirea din Defileul Cheilor Dobrogei, pe drumul ce leagă satele Târgușor și Râmnicul de Jos.
 
 
Înființat de turci, care i-au dat numele Tocsof (trad. grădină), satul este menționat cu mai multe toponime locale în documentele turcești, în hărți ale războaielor ruso-turce, dar și în notele unor călători străini în Dobrogea, din secolul al XVII-lea (unde apar toponime precum „Tarak-Sofu”, „Sufi” sau „Sofu”). Astfel, în defterul din 1584 găsim toponimul „Sofular” – nahia (plasa) Hârșova, pe harta rusă din 1828 – 1829 apare „Topsopalocioiu”, la Ion Ionescu de la Brad, în 1850, apare „Toksofi”, iar în tapiurile emise între 1864 și 1877, apare „Toksofi” – Kaza Babadag.
 
Pe actuala vatră a satului Grădina a existat locuire încă din secolul al XVI-lea, dar dezvoltarea lui a început odată cu colonizarea satului cu tătari din Crimeea, între anii 1858 și 1960. 
 
La începutul secolului XX, satul aparținea de județul Tulcea și era locuit de bulgari, turci, tătari, dar și de români, după cum aflăm din Marele Dicționar Geografic al României: „Tocsof, sat, în jud. Tulcea, pl. Istrului, cătunul de reședință al comunei Tocsof, așezat în partea de S a plășei și a comunei, pe ambele maluri ale pîrîului Tocsof, la locul de întâlnire al văilor Tașlî-Culac și Cuiu-Culac. Are o întindere de 1200 de hectare, cu o populațe compusă din Bulgari, Turci, Tătari și Români”.  
 
Potrivit muzeografului Ioana Tӧmpe, de la Muzeul de Artă Populară Constanța, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea comuna Tocsof avea în administrare șase cătune: Chirislic (azi Cheia), Culeli (fostul sat Colelia), Râmnicu de Sus, Râmnicu de Jos, Moara Cocoanei și Podul lui Hogea Ahmet și era incorporată împreună cu alte cătune plasei Babadag din județul Tulcea.
 
În anul intrării României în Primul Război Mondial, 1916, satul Tocsof avea o suprafață de 186 de hectare și o populație compusă din tătari – 606, bulgari – 250, români – 185 și armeni – 12. Până la începutul celui de-al Doilea Război Mondial, tătarii au părăsit în întregime satul, iar bulgarii au plecat, și ei, în urma cedării Cadrilaterului și a schimbului de populație din anul 1940.
 
În anul 1931 numele turcesc al satului este schimbat în Grădina. Tot în acest an, satul primește statutul de comună, din care mai făcea parte satul Cheia. Din anul 1919 și până în anul 1931, satul a fost subordonat comunelor Pantelimonul de Sus și Pantelimonul de Jos. În anul 2002 localitatea Grădina avea o populație de 843 de locuitori și 294 de gospodării. 
 

Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din satul Grădina, județul Constanța

 
Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din satul Grădina a fost construită din piatră și cărămidă, între anii 1936 și 1939, la inițiativa localnicului Gheorghe Bangal, care a donat terenul aferent. La ridicarea lăcașului de cult, care a fost sfințit în anul 1940, au participat benevol și locuitorii musulmani. Aceștia aveau la rândul lor o geamie, încă din anul 1860. Biserica nu a fost pictată de la început, singurele icoane pictate fiind icoanele catapetesmei, realizate de pictorul George Cardaș, din Tulcea.
 
Între anii 1990 și 1994 biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din satul Grădina a fost supusă unor reparații capitale, atât la interior, cât și la exterior, fiind pregătiți și pereții pentru pictură. Lucrările de pictură au început, însă, abia în anul 2003, sub coordonarea actualului paroh, preotul Florin Carabuz, și au fost finalizate în anul 2007. Pictura a fost executată în stil bizantin de pictorul Marian Sima, din localitatea Cerna, județul Tulcea.
 
Astăzi, în Parohia Grădina sunt în curs de desfășurare mai multe lucrări administrative, realizate cu sprijinul Primăriei Grădina, condusă de doamna primar Gabriela Iacobici. Tot cu sprijinul Primăriei Grădina, în satele Grădina și Cheia au fost construite două capele mortuare, biserica parohială a fost împrejmuită cu gard nou, a fost înființat un cimitir nou, iar la marile sărbători, și ori de câte ori este nevoie, sunt organizate acțiuni social-filantropice.
 
Din anul 2011, în Parohia Grădina a fost numit și preotul Tănase Carabuz, fratele părintelui Florin Carabuz, iar împreună se îngrijesc de nevoile spirituale ale credincioșilor din satele parohiei.
 

Preotul paroh Florin Carabuz

 
Părintele Florin Carabuz s-a născut pe 29 iulie 1971, la Cogealac, județul Constanța. Este absolvent al Seminarului Teologic din Buzău, promoția 1995, și al Facultății de Teologie Ortodoxă „Sfântul Apostol Andrei” din cadrul Universității „Ovidius” din Constanța, secția Teologie Pastorală, promoția 2005. Pe 24 iulie 1999 s-a căsătorit cu Anca Maria Mureșanu, cu care are două fete: Maria Cristina și Anastasia Nectaria. Pe 6 și 19 decembrie 1999 a fost hirotonit diacon și preot de actualul Mitropolit al Banatului, Înaltpreasfințitul Ioan Selejan, pe seama Parohiei Grădina, unde slujește și astăzi. Pe lângă activitatea pastorală pe care o desfășoară în parohie, părintele Florin Carabuz este președintele Filialei Constanța a Asociației „Pro Vita pentru născuţi și nenăscuţi”.
 
Bibliografie
 
Arhiva Arhiepiscopiei Tomisului, Registru Inventar Parohia Grădina, 1967
Arhiepiscopia Tomisului la început de secol XXI, Protoieria Carsium, Constanța, 2016
Lahovari, George Ioan, Marele dicționar geografic al Romîniei, Vol. V. București, 1902
Arhitectura Tradițională din Dobrogea, Revistă de cercetare etnografică a Muzeului de Artă Populară Constanța, Nr. 4, 2017
 
Sursă foto: Arhiva Arhiepiscopiei Tomisului (foto deschidere Vali Vădănoiu)
 
Despre Ionuț Druche
 
Ionuț Druche s-a născut pe 16.12.1982 în Constanța. Este absolvent al Școlii Generale nr. 9 „Ion Creangă“ din Constanța, al Grupului Școlar Industrial Construcții de Mașini din Constanța și al Facultății de Teologie Ortodoxă „Sfântul Apostol Andrei“ din Constanța, promoția 2005. Din anul 2007 lucrează în cadrul Arhiepiscopiei Tomisului, iar în prezent ocupă postul de Inspector Culte. Din decembrie 2018 este și bibliotecar la Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” din Constanța. Preocupat de istoria contemporană a vieții bisericești din Dobrogea, Ionuț Druche a organizat din 2010 și până în prezent mai multe comemorări și simpozioane. De asemenea, este autor și coautor a mai multor cărți și articole.
 
Citeşte şi: 
 
Colaborare ZIUA de Constanţa Ionuţ Druche, directorul Editurii Arhiepiscopiei Tomisului, despre istoria contemporană a vieţii bisericeşti din Dobrogea
 
Interviu online cu Ionuţ Druche, directorul Editurii Arhiepiscopiei Tomisului şi redactor-şef al revistei „Tomisul Ortodox“„Ca un detectiv, am căutat zeci de familii ale vechilor preoţi dobrogeni“
 
Preoți și biserici la sat Parohia Dunărea, județul Constanța (galerie foto)
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Preoți și biserici la sat Parohia Dunărea, județul Constanța (galerie foto)

26 Oct 2019 2321

Preoți și biserici la sat Parohia Poiana, județul Constanța (galerie foto)

19 Oct 2019 1672

Preoți și biserici la sat Parohia Mircea Vodă, județul Constanța (galerie foto)

12 Oct 2019 1342

Preoţi şi biserici la sat Parohia Fântânele, judeţul Constanţa (galerie foto)

28 Sep 2019 2432

Preoți și biserici la sat Parohia Crișan, județul Constanța (galerie foto)

24 Sep 2019 1917

Preoți și biserici la sat Parohia Nuntași, județul Constanța (galerie foto)

14 Sep 2019 1931

Preoți și biserici la sat Parohia Adamclisi, județul Constanța (galerie foto)

07 Sep 2019 3630

Preoți și biserici la sat Parohia Șipotele, județul Constanța (galerie foto)

31 Aug 2019 3073

Preoţi şi biserici la sat Parohia Viişoara, judeţul Constanţa (galerie foto)

24 Aug 2019 3423

Parohia „Adormirea Maicii Domnului“ Negrești, județul Constanța (galerie foto)

15 Aug 2019 1705

Parohia „Adormirea Maicii Domnului“ din Cobadin, județul Constanța (galerie foto)

10 Aug 2019 3223

Preoţi şi biserici la sat Parohia Chirnogeni, judeţul Constanţa (galerie foto)

27 Jul 2019 1655

Preoți și biserici la sat Parohia Almalău, județul Constanța (galerie foto)

20 Jul 2019 2366

Preoţi şi biserici la sat Parohia Petroşani, judeţul Constanţa (galerie foto)

13 Jul 2019 2497

Preoţi şi biserici la sat Parohia Coslugea, judeţul Constanţa (galerie foto)

06 Jul 2019 2396