Preoți și biserici la sat Parohia Negureni, județul Constanța (galerie foto)

Parohia Negureni este situată la 85 de km de orașul Constanța, pe DN3, drum național ce leagă Constanța de orașul Silistra (Bulgaria). Satul Negureni își pierde istoria undeva prin secolul XVII, când, potrivit tradiției locale, în apropierea actualei comune s-a stabilit un apicultor. Alături de el s-au mai așezat câteva familii, care au format satul Karanlîc. Numele turcesc se traduce „întuneric, negură” și ar proveni de la pădurile întunecoase care acopereau odinioară satul.
 

 
Traiul liniștit al locuitorilor din Karanlîc a fost întrerupt de o epidemie de holeră, care făcea ravagii prin Dobrogea, iar micuța comunitate s-a retras 3 km mai spre nordul pădurii, pe locul actual al satului. Doamna Cerasela Dobrinescu, muzeograf în cadrul Muzeului de Artă Populară Constanța, menționează într-un articol: „Satul Negureni datează din timpul stăpânirii otomane, iar în jurul anului 1780, vatra satului era situată pe locul cunoscut astăzi în zonă sub numele de Trei Cișmele. O epidemie izbucnită pe la 1800, i-a determinat pe locuitori să mute satul pe actuala vatră. Localitatea Caranlîc (Negureni) este menționată sub denumirea de Karanlik, în defterul (registrul) turcesc din anii 1675-1676, cu mențiunea că făcea parte din nahia Dobrogea. Satul mai apare sub denumirea de Karailik, într-o hartă austriacă de la 1790”.
 
Numele de azi al localității datează din 1929 și este o traducere a fostului nume turcesc (Karanlîc-negură). Documente păstrate în Arhiva Arhiepiscopiei Tomisului menționează că la Negureni a existat o biserică din bârne cu hramul „Sfântul Atanasie”, lăcaș de cult care, după 1878, a funcționat și ca instituție de învățământ. Până la înființarea școlii, învățători au fost preotul, care locuia la Silistra, și dascălul.
 
Piatra de temelie a actualei biserici „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Negureni a fost pusă în anul 1909, construcția fiind gata la roșu în anul 1916. Intrarea României în Primul Război Mondial a făcut ca lucrările la biserică să stagneze, ele fiind reluate abia în anul 1926. Timp de aproape 4 ani, biserica a fost tencuită și pictată, iar lăcașul de cult a fost sfințit pe 8 noiembrie 1930.
 
Din comitetul de construcție a bisericii din Negureni au făcut parte: Stănică Encuș, Geni Encică, Nicola Gînă, Nicola Zaharia, Mocanu Iacob, Nae Stănică Enciu, Nicolae Tănase, Panait Cristu și Petre Popescu, iar locul pentru construcție a fost donat de Cristu Ianuș din Medgidia.
 
Potrivit părintelui paroh Răzvan Ciocan, biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” are formă de cruce, cu ziduri din piatră groasă de 80 cm și două turle, una în pronaos, cu o înălțime de 10 m, iar cea de-a doua în naos, cu o înălțime de 15 m, suprafața totală a bisericii fiind de 209 mp.
 
În regimul comunist, sfântul lăcaș nu a beneficiat de reparații sau restaurări, motiv pentru care prima pictură s-a degradat iremediabil. În anul 2008, în timpul parohiatului părintelui Marian Zamfir, biserica a fost repictată integral, de pictorul Radu Gheorghe. Noua pictura a fost sfințită pe 7 noiembrie 2008, de Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.


 
În anul 1967, în arhiva bisericii se păstra un Antologhion (carte bisericească care cuprinde slujbele praznicelor și ale sfinților) din anul 1711. Această carte a aparținut logofătului Drăgan Sin Popa Ruse, din Carvăn, județul Silistra, Turcia (localitate aflată azi în județul Constanța), care a vândut-o bisericii din Caranlâc (Negureni), în anul 1875, după cum reiese din inscripția din interiorul cărții, tradusă de preotul de atunci de la Negureni: „Această sfântă carte este a lui logofătul Drăgan Sin Popa Ruse, din comuna Carvăn, județul Silistra, Turcia, și când am scris era cursul anului de la Adam 7347, iar de la Hristos 1839. La anul 1875 subsemnatul legând această carte, pe care locuitorii din Carvăn au vândut-o bisericii din comuna Caranlîc, județul Silistra, am crezut de cuviință de a nu se pierde inscripțiunea de mai sus și de aceea am reprodus-o. Silistra, 1875 noiembrie 4, Directorul Școalelor Române din județul Silistra. C-tin Petrescu”.

 
Un alt obiect bisericesc din parohia Negureni a făcut obiectul cercetării avocatului și teologului Ion (Jean) Dinu din Adamclisi. Este vorba despre un antimis (pânză cu chipul Mântuitorului așezat în mormânt, sfințită de episcop, fără de care nu se poate sluji Sfânta Liturghie). În urma unor cercetări întreprinse la mai multe biserici, Ion Dinu a publicat în Revista Tomisul, an IV, 1941, articolul „Iconografia dobrogeană a patimilor Mântuitorului”, în care detaliază, printre altele, și iconografia realizată pe acest antimis.
 
Dintre preoții care au slujit la Negureni îi putem aminti pe: preotul Iftimie Ion, preotul Axinte Marian, preotul Zamfir Marian și preotul Florescu Cătălin, iar azi parohia este condusă de preotul Răzvan Ciocan.
 

Preotul paroh Răzvan Ciocan

 
Părintele Răzvan Ciocan s-a născut pe 5 august 1988 în Constanța. Este absolvent al Școlii Generale din comuna Viile, județul Constanța, al Seminarului Teologic „Sfântul Ioan Casian” din Tulcea și al Facultății de Teologie Ortodoxă „Sfântul Apostol Andrei” din Constanța, secția Teologie Pastorală, cu lucrarea de licență: „Spovedania mijloc de pastorație individuală”. Pe 18 august 2012 s-a căsătorit cu Mădălina Genoveva Văleanu, cu care are două fete: Anisia și Irina. Pe 18 și 20 octombrie 2013 a fost hirotonit diacon și preot pe seama parohiei Negureni, Protoieria Altinum, de Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.
 
Părintele Răzvan Ciocan a finalizat lucrările de renovare a casei parohiale, locuind în parohie încă de la numirea sa aici. În colaborare cu Mănăstirea Dervent și un grup de credincioși, părintele Răzvan se implică și în viața socială a parohiei, oferind diverse servicii filantropice familiilor nevoiașe din sat.
 
Bibliografie
 
Arhiva Arhiepiscopiei Tomisului, Registru Inventar Parohia Negureni, 1967
Cuget Liber, An 8, nr. 1859 (2 septembrie 1996)
Marele dicționar geografic al României, Vol. 2, 1899
Revista Arhitectura Tradițională din Dobrogea, nr. 3/2010, Constanța
Revista Tomis, An 18, nr. 4 (1941)
 
Sursă foto:
Arhiva Arhiepiscopiei Tomisului (foto deschidere Vali Vădănoiu)

 

Despre Ionuț Druche

 
Ionuț Druche s-a născut pe 16.12.1982 în Constanța. Este absolvent al Școlii Generale nr. 9 „Ion Creangă“ din Constanța, al Grupului Școlar Industrial Construcții de Mașini din Constanța și al Facultății de Teologie Ortodoxă „Sfântul Apostol Andrei“ din Constanța, promoția 2005. Din anul 2007 lucrează în cadrul Arhiepiscopiei Tomisului, iar în prezent ocupă postul de Inspector Culte. Din decembrie 2018 este și bibliotecar la Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” din Constanța. Preocupat de istoria contemporană a vieții bisericești din Dobrogea, Ionuț Druche a organizat din 2010 și până în prezent mai multe comemorări și simpozioane. De asemenea, este autor și coautor a mai multor cărți și articole.

 
Citește și:
 

Colaborare ZIUA de Constanța Ionuț Druche, directorul Editurii Arhiepiscopiei Tomisului, despre istoria contemporană a vieții bisericești din Dobrogea

Interviu online cu Ionuț Druche, directorul Editurii Arhiepiscopiei Tomisului și redactor-șef al revistei „Tomisul Ortodox“„Ca un detectiv, am căutat zeci de familii ale vechilor preoți dobrogeni“

Preoți și biserici la sat Parohia Aliman, județul Constanța (galerie foto)


 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Stoian Andrei Valentina

25 Jan, 2021 23:31

Multumesc pentru aducerile aminte , despre locul in care m-am născut și am trăit.De biserica in care am fost botezată , eu, sora si fratele meu.Va Multumesc!

Articole asemanatoare

#citeșteDobrogeaExamenele elevilor Seminarului musulman din Medgidia în anul 1937

12 Apr 2023 3462

#citeșteDobrogea Comunitatea britanică din Kustendjie și preoții anglicani itineranți (1859-1865)

24 Mar 2022 3063

#citeșteDobrogea Autoritățile religioase ale Constanței la începutul veacului trecut

05 Jan 2022 2441

#DobrogeaDigitală Preoții și graiul neamului

27 Apr 2021 2775

#citeșteDobrogea Preotul Nicolae Paveliu, 147 de ani de la naștere. A lăsat Constanței două monumente istorice

25 Mar 2021 3028

#DobrogeaDigitală – „Tomis. Revista eparhială de Constanța” „Se duc bătrânii”. Preotul Anton din Vulturu

06 Oct 2020 4476

Portrete de preoți dobrogeni Preotul Leonida Chiriță (galerie foto)

07 Mar 2020 7330

Portrete de preoți dobrogeni Preotul Andrei Dumitru (galerie foto)

29 Feb 2020 6086

Portrete de preoţi dobrogeni Preotul Stoica Marin

22 Feb 2020 6470

Portrete de preoți dobrogeni Preotul Gheorghe Oprea (galerie foto)

15 Feb 2020 7827

Portrete de preoţi dobrogeni Preotul Teodor Samoilă (galerie foto)

08 Feb 2020 8559

Portrete de preoţi dobrogeni Preotul Nicolae Ciorbaru

30 Jan 2020 5671

Portrete de preoți dobrogeni Preotul Filimon Bolocan

18 Jan 2020 4398

Portrete de preoţi dobrogeni Preotul Caraivan Velicu

11 Jan 2020 15142

Portrete de preoţi dobrogeni Preotul Alexandru Doicescu (galerie foto)

04 Jan 2020 4159