Probleme privind trasarea frontierei cu Bulgaria şi administraţia din Dobrogea în raportul colonelului Ştefan Fălcoianu, şef al Statului Major (19 octombrie 1878)

„Frontiera de sud a Dobrogei
 
Am căutat în zadar a găsi o soluţiune naturală acestei questiuni care să răspundă deciziunilor Congresului de la Berlin. Forma geologică a ţărîmului, prin lipsa de scursori de apa de această parte se opune în modul cel mai absolut de a putea găsi o frontieră naturală, astfel ca oricine nu poate fi decît condus decît de districţiunea liniei între punctele extreme, în direcţiunea acestei linii să caute a profita de o vîlcea, de o coamă, de o înălţime, în fine, de un drum de importanţă oarecare care s-ar îndrepta în direcţiunea obiectivă.
 
De altă parte, punctele extreme să fie şi dînsele nedeterminate, nu-mi rămâne decît a expune consideraţiuni ce dres că ar trebui să aibă în vedere la alegerea lor.
 
Punctele extreme. Pentru punctul dupe litoralul Mării, el nu prezintă nici o dificultate esenţială, căci ca punct extrem el nu are nici o legătură cu interiorul. Cu toate acestea, după cum m-am informat, autoritatea rusă a ales vîlceua care se află la N. de satul Kastali (la 10 km. la sud de Mangalia) şi nu văd nici o obiecţie care s-ar putea face acestei alegeri.
 
Pentru punctul însă de pe marginea Dunării, alegerea sa nu prezintă aceiaşi înlesnire, căci el este subordonat unei condiţiuni de cea mai mare importanţă pe care tratatul de la Berlin o lasă rezolvării unei comisiuni Europene; şi acea condiţiune ca acel punct să permită înfiinţarea unui pod pe Dunăre, adică o comunicaţiune sigură în România. Ori, o comunicaţiune de felul acesta nu va putea fi nici sigură pe cît timp ea nu va putea fi acoperită şi apărată; acest principiu nu are necesitatea de comentarii.
 
Un singur punct pe marginea Dunării îndeplineşte aceste condiţii, este punctul Silistra care pentru Bulgaria nu i-ar servi decît spre a ameninţa în mod permanent comunicaţiunea României cu Dobrogea, pe cînd pentru România ar fi o garanţie mai mult că sforţările şi sacrificiile sale pentru înfiinţarea unei comunicaţiuni durabile nu vor fi expuse celei dintîi eventualităţi. Pe de altă parte, oricine cunoaşte că construcţiunea unui pod pe Dunăre nu este o lucrare momentană, ci că ea reclamă o întîrziere de mai mulţi ani, şi în acest interval care va fi comunicaţiunea României cu Dobrogea despre Bulgaria? Oricine cunoaşte că acea comunicare nu poate fi decît braţul Borcea - Silistra, astfel că acest din urmă punct este impus.
 
S-a pretins că la est de Silistra ar fi un punct propriu construcţiei unui pod, şi anume punctul din faţa ostrovului Tilchia Mare unde ajunge comunicaţiunea numită Cioroiu. Dar fixarea acestui punct va reclama României sarcini considerabile, căci osebit de podul pe Dunăre, se va trebui să continue pe un tărîm mlăştinos a digă în contra curentului Dunării, de aproape 9 km, şi un alt pod pe Borcea, lucrări care vor reclama negreşit mult mai mulţi ani pentru executarea lor şi în acest interval comunicaţiunea României cu această frontieră a Dobrogei va fi cu totul în aer.
 
În fine, pentru oricine va voi să justifice, Silistra este singurul punct care se impune naturalmente pentru fixarea frontierei de sud a Dobrogei; dar Silistra este un punct strategic pentru Bulgaria, în contra României şi guvernul Rusiei se refuză a-l ceda; prin urmare nu rămâne decît ca Comisiunea Europeană în faţa locului să dea o ultimă deciziune.
 
Astfel fiind, este dar de neapărat de a se privi această questiune şi din punctul de vedere cînd Comisiunea Europeană, cu toate considerentele ce i se vor prezenta, ar impune deciziunii congresului, adică ca punctul de frontieră să înceapă negreşit la Est de Silistra. La această hypoteză avînd în vedere că prezentarea de ele nu rămâne a servi de argumentar chiar reprezentanţilor ruşi la Congres, frontiera Dobrogei va trebui să înceapă cel mai puţin între Silistra şi satul român Ostrovul, şi va trebui ca insulele Hopa şi Pastramagi, care sînt în faţa gurii Borcei, şi care înainte aparţinea Turciei să se lase negreşit în partea României căci altfel comunicaţiunea noastră de această parte ar rămînea mult timp la discreţiunea bunilor noştri vecini.
 
Punctele extreme ale acestei frontiere fiind astfel determinate, într-un mod sau altul, rămîne încă tragerea liniei în direcţiunea generală. Şi aici questiunea după cum m-am informat, nu va fi fără dificultăţi, căci guvernul rus a proiectat deja o asemenea linie care începînd de la scursoarea Gîlitza şi trecînd pe la Velichioi, pe la Nord de Kuzgun şi de Momuslia ajunge la Marea Neagră, la satul Kartali. Dar asemenea linie ar fi o adevărată ironie, care nu ar avea alt scop decît a face imposibilă această frontieră nu numai Kusgun este sat curat românesc dar apoi chiar satele Koladji, Karasckioi şi Karanlîc care sînt la sud de Kuzgun sînt iarăşi românesci, şi deciziunea Congresului este fondată pe prezenţa de elemente româneşti, care după linia rusească s-ar lăsa Bulgariei. Cuvântul pentru care se caută a se da acestei frontiere forma indicată mai sus trebuie să o spun, este poziţiunea Kuzgun, care este o poziţiune tare şi ar constitui un reazim pentru această frontieră, şi admiterea unei asemenea linii mai cu seamă pentru oricine a vizitat localitatea- nu-mă pot împiedica de a spune- ar fi o monstruozitate neauzită. Cred însă că Comisiunea Europeană se va convinge şi va face să se respecte dispoziţiile tratactului în spiritul lor de pace şi de bună credinţă.
 
În fine, linia ce aş propune ar fi următoarea:
1. Dacă Silistra se recunoaşte naturalmente impusă României, ea va începe între satul Vaidomir şi Tatărătza, va trece la nord de Kalopetru, de Karaorman, prin Esichioi s.c.l.
2. Dacă Silistra se va lăsa tot Bulgariei linia va începe la capul vest al ostroavelor Hopa şi Pastramagii, va urma drumul natural la Esehioi şi Kuiuciuk Kainargi, de aici pe o vîlcea la Kiutiuklin, apoi la Teke-Deresi, la Terezcondiu (?- n.n.), Keci Deressi, la Mamuzly, Karaomer, Husseinciochioi, în fine va ieşi la mare pe vîlceaua de la nordul satului Kastali.
Toate aceste linii precum şi cea proectată rusească sînt însemnate pe charta alăturată.
 
II. Sistema actuală de guvernământ a Dobrogei
Guvernul rus a conservat cu foarte mici modificări sistema de guvernămînt ce exista mai înainte în Dobrogea şi această sistemă care este redusă la cea mai simplă expresiune şi cu totul suficientă este următoarea:
 
În capul administraţiei generale se află un guvernator general care ajutat de un subguvernator şi un secretar general conduce toate afacerile provinciei: administraţie, justiţie şcl.
 
Administraţiunea propriu zisă. Teritoriul întreg este divizat, după cum am arătat mai sus în şase districte principale avînd fiecare district:
1. un prefect însărcinat cu toate afacerile ad-ţiunei şi chiar ale justiţiei, deoarece nu există decît un singur tribunal la reşedinţa provinciei.
2. un consiliu judeţean compus din un preşedinte şi 5 membri care sînt sub direcţiunea prefectului, conduce afacerile districtului, îndeplineşte funcţia de tribunal şi stăruesc în strângerea dărilor către stat.
3. un consiliu, aşa zis comunal compus asemeni din un preşedinte şi 3 membri care are în sarcina sa ad-ţiunea oraşului de reşedinţă, strîngerea dărilor, judecarea facerilor aşa zis comerciale, în fine, se află la ordinele prefectului pentru executarea dispoziţiilor guvernorului general în toate chestiunile stingătoare interesului districtului.
 
Prefecţii sînt numiţi direct de autoritatea superioară iar membrii consiliilor judeţene şi comunale sînt aleşi în fiecare district de notabilii care prezintă guvernatorului general o listă de 12 persoane şi după această listă guvernatorul alege preşedintele şi pe cei 3 membri care trebuie să compuie consiliul şi care sînt salariaţi din fondurile statului.
 
Osebit de cei 3 membri salariaţi alţi 3 membri onorifici sînt desemnaţi de guvernatorele general spre a lua parte în consilii ori de cîte ori interesul serviciului îi va reclama. Pentru personalul, salarele, compoziţiunea diferitelor autorităţi, poliţie, a oraşelor şi districtelor vezi tabloul alăturat la acest raport.
 
Osebit de aceasta în fiecare comună rurală se află un fel de primar, numit ciorbagiu, care este cu totul onorific şi are în sarcina sa constatarea producţiunei şi dijma ce are să dea fiecare locuitor, constatare care se face prin raboje precum şi rezolvarea micilor neînţelegeri care s-ar ivi între locuitori. În general pentru orice afacere de cea mai mică importanţă locuitorii trebuie să recurgă la autoritatea centrală a districtului deoarece numai aceasta are calitatea de a rezolva astfel că chestiunile sînt rezolvate în modul cel mai patriarhal şi după voinţa celui mai tare.
 
Pentru menţinerea ordinei publice, osebit de poliţia propriu zisă a fiecărei reşedinţe de district, în sandjacul Dobrogei sînt 201 jandarmi sau gardişti împărţiţi după cum urmează:

	Sergenţi	Gărzi călări	Gărzi pedestre
Tulcea	9	5	48
Sulina	3	-	9
Baba	9	10	22
Măcin	3	6	18
Medjudue	-	8	-
Kiustendje	4	10	18
	28	39	134

 
În fine, mai sînt şi unsprezece gărzi forestieri din care 6 în districtul Tulcea şi 5 în districtul Babadag deşi regim forestier nu există iar populaţiunea îşi procură lemnele pentru trebuinţă şi de vînzare într-un mod neregulat şi fără nici o priveleghere serioasă.
 
Justiţie. După cum am zis mai sus nu există tribunal decît la reşedinţa provinciei la Tulcea şi aici sînt două tribunale: unul civil şi celălalt comercial compus fiecare din un preşedinte, doi membri şi un secretar, osebit de alţi 3 membri onorifici care sînt chemaţi după împrejurări spre a lua parte la şedinţe. Aceşti membri sînt aleşi ca şi aceia ai consiliilor judeţe şi comunale şi numiţi de guvernatorele general după cum am explicat mai sus.
 
Prin districte, consiliile judeţene şi comunale după cum am explicat, au calitatea de a judeca, însă pînă la o anumită limită de 200 franci, iar de la această limită trebuie a se recurge la tribunalele centrale.
 
În districte prefecţii au calitatea de a investi sentinţele consiliului cu formulă executorie, însă în caz de nemulţumire a uneia din părţi aceasta recurge la autoritatea guvernorului general care, după caz trimite afacerea la judecata Tribunalului Central sau confirmă hotărîrea rămînînd reclamanţilor dreptul de a apela la Curtea din Rusciuc pentru care i se acordă un termen de 121 de zile.
 
Pentru sentinţele tribunalelor din Tulcea guvernorul general are înalta apreciere şi în cazul cînd o sentinţă i se pare nedreaptă retrimite afacerea tribunalului care judecă din nou sub preşedenţia guvernorului general. În fine, sentinţele investite cu formula executorie a guvernorului general deşi rămîn supuse apelului totuşi ele sînt executorii, sub garanţie personală.
 
Ca cod de Justiţie există codul Napoleon aplicat chiar din timpul ad-ţiei otomane; însă acest cod se modifică de judecător după împrejurări şi după obiceiurile ţării, astfel că pot zice nu există nici o lege care să oblige justiţia a o observa.
 
În ceea ce priveşte delictele ele sînt rezolvate sau direct de ad-ţie prin strafuri sau închisori preventive sau prin deciziunea consiliilor judeţene şi comunale sau în fine, prin deciziunea Tribunalului civil din Tulcea.
 
Pentru crime, aceleaşi tribunale au calitatea de a judeca însă guvernorele general este singur în drept a decide dacă afacerea poate fi rezolvată de dînsul sau trebuie să se trimită mai departe.
 
În fine, din punctul de vedere al Justiţiei regimul în Dobrogea este foarte încurcat şi în genere adevărata justiţie este mai mult voinţa autorităţii superioare ad-tive.
 
Instrucţiune. Nu există în Dobrogea nici un regim al autorităţilor generale care să aibă sarcina de a se ocupa de această parte a serviciilor publice şi dacă în unele oraşe există cîte o şcoală elementară, aceasta se datoreşte exclusiv iniţiativei private
 
Financie. Administraţiunea financiară este tot atît de simplă ca şi celelalte. Secretarii consiliilor judeţene erau casierii judeţelor, preşedinţii acestora erau însărcinaţi cu privegherea superioară şi răspund către guvernatorele general de regula încasărilor şi de conservarea fondurilor.
 
Veniturile Dobrogei constau în:
1. Dijma care se percepe în natură atît din producţie cît şi din vitele mărunte ale locuitorilor şi se vindea la epoca recoltei la întreprinzători, pe arondimente. Acest venit era în 1875 de 1 839 343 lei noi, ceea ce revine la 60 de lei pe fiecare casă (aproximativ).
2. Darea pentru locuitori, vînat, uscături de foc, stuf, păşunatul vitelor care era în 1875 de 376 414 lei noi.
3. Bedelu- sau exoneraţia de serviciu militar pentru creştini care era de 102813 lei noi.
4. Venitul vămilor (afară de Mangalia) care pe cinci luni ale anului curent este de 550000 lei noi.
5. Venitul telegrafelor care de la august 1877 pînă la august 1878 este de 40 000 lei.
6. În fine, venitul din erbăritul vitelor străine care trebuie să fie destul de considerabil deoarece după cum am arătat în discripţiunea districtelor, ocolul Mangalia pe o singură lună a încasat 40 000 lei. Această statistică nu am putut-o face lipsindu-mi pretutindeni elementele necesare.
 
Astfel în totalul veniturilor Dobrogei se pot evalua în starea în care se află aproape 4 milioane lei noi şi această cifră cred chiar inferioară realităţii deoarece administraţia actuală rusă a încasat în primele luni ale anului curent în termen mediu 300 000 lei pe fiecare lună fără ca în această cifră să intre dijma care după cum se vede mai sus constituie venitul principal al provinciei. În ceea ce priveşte cheltuielile după cum se arată în tabloul anexat ele au fost în termen mediu de 1 milion lei pe an.
 
Proprietatea rurală - această questiune cu toate investigaţiile ce am făcut pare cu totul încurcată căci deşi se pretinde de unii că dreptul de proprietate există cu toate acestea nu am găsit un singur caz în care proprietatea să nu fie supusă acelei servituţi numită dijmă şi care este egală şi generală atît acelora care se pretind proprietari cît şi celor care luau temporar spre cultivare un loc oarecare. Astfel dar dijma nu se poate considera ca un impozit funciar cum se pretinde de unii ci după opiniunea chiar a guvernorului general al Dobrogei, dreptul de proprietate nu există acolo.
 
Acest drept este astăzi revendicat de unii fondînd pe faptul că în anul 1867 autoritatea otomană spre a pune capăt complicaţiilor care se iveau în fiecare an din cauză că locuitorii erau liberi să muncească oriunde apucau mai întîi a împărţit la fiecare o întindere de loc proporţională cu mijloacele sale de muncă (aflăm la unii chiar pînă la 100 pogoane) şi a perceput atunci o taxă de 3 lei turceşti sau 60 de bani de fiecare duluim (1/7 de pogon) ceea ce face 4 franci de pogon. Ei bine, se pretinde că această taxă a fost echivalentul răscumpărării pămîntului cu atît mai mult cu cît fiecare locuitor poseda la mînă cîte un act constatator al acestor delimitări.
 
Negreşit că guvernul român nu va avea nici un interes a contesta acest drept de proprietate mai cu seamă locuitorilor rurali dar cu toate acestea o altă consideraţie se opune totuşi a admite acel drept într-un mod absolut căci în Dobrogea ca pretutindeni s-au găsit speculanţi care au profitat de strîmtoarea ţăranului spre a-i cumpăra locul de muncă pe un preţ de nimic (de la 10 la 10- ?-n-n) lei duliumul adică 7 pînă la 14 franci pogonul) şi mai cu seamă acei speculanţi caută acum a se prevala chiar de acest drept ce avea ţăranii de-ai trece locul său de muncă sau o parte dintr-însul spre a deduce însuşi dreptul de proprietate asemenea abuzuri s-au comis nu numai cu ţăranii dar chiar cu autorităţile otomane şi găsesc de datoria mea a-l semnala guvernului şi cred că va trebui chiar de la început regulată această chestiune.
 
Mesuri şi greutăţi. Pentru lichide şi greutăţi este ocaua din Ţara Românească. Pentru cereale este baniţa de 8 oca. Ca măsură agrară este duluimul- o întindere de 40 paşi lung şi 40 lăţime, iar pasul, după cum am putut afla, măsura oficială nu am găsit, ar fi cotul, adică 66 de centimetri.
 
Comunicaţiuni - După cum am arătat în descripţiunea districtelor nu există în Dobrogea decît două căi şoseluite, acelea care conduc din Tulcea la Isaccea şi la Babadag. Celelalte comunicaţiuni sînt cu totul naturale şi deşi timpul a fost uscat în tot timpul excursiunii mele cred însă că şi pe timp umed ele nu pot fi nepracticabile deoarece teritoriul este în general nisipos şi stîncos. Cu toate acestea sînt unele localităţi care reclamă o imediată executării de şosele şi acestea sînt:

1. Comunicaţia Babadag-Măcin-Ghecet care este cea mai directă a României cu Dobrogea. Pe această comunicaţiune se va executa cursurile poştale şi transporturile militare şi va trebui să fie cea întîi întreprindere de lucrări publice. Această cale va trece prin valea Taiţa pe lîngă mănăstirea Taita în Valea Dortuna, în fine, prin Greci şi Măcin.

2. Comunicaţiunea Babadag-Hîrşova reclamat de interese de cea mai însemnată importante pentru securitatea Ţării. Această comunicaţie va trebui să vie din Babadag la nord de satul Slava Rusă să meargă pe valea Kyzyl Iara pînă în satul Topolova iar de aici pe Valea Rosman Dere prin satul Serai Bolgar la Hîrşova.
3. În fine comunicaţiunea Babadag-Medjidia cu bifurcaţie Karamurat-Kustendje, reclamată de interesele publice şi comerciale.
 
Celelalte comunicaţiuni precum Kustendje-Mangalia, Cernavoda-Kuzgun, Cernavoda-Hîrşova şi Hîrşova-Măcin vor trebui asemenea executate avînd fiecare importanţa lor dar va trebui să se dea precădere celor dintîi 3, fiind comunicaţiile principale.
 
Comunicaţiile telegrafice. În această Dobroge este foarte bine deservită. Există deja 12 linii: Tulcea-Ismail, Tulcea-Sulina (prin Ismail-Kilia-Periprava), Tulcea-Isaccea, Tulcea-Mahmudie-Kedereş (la gura Canalului Sfîntul Gheorghe), Tulcea-Babadag, Babadag-Medgjdie, Medjidie-Cernavoda-Kustendje (c.f.) Medjidie-Sislistra, Kuszgun-Medjidie-Hîrşova, Hîrşova-Măcin şi Măcin-Ghecut-Brăila.
 
Toate aceste linii sînt îndoite şi cea mai mare parte în bună stare dar va trebui inspectate şi unii stîlpi înlocuiţi spre a se asigura comunicaţiunea în timpul ernei. Dacă va fi posibil chiar executarea unei linii directe între Babadag şi Măcin este neapărat deoarece aceste puncte nu sînt în comunicaţiune decît prin Medjidia şi ocolul fiind prea mare interceptaţiunile pot fi mai frecvente. Construcţia acestei linii cel mult 60 de kilometri nu va costa decît lucrul izolatorii şi sîrmă, deoarece străbate pădurea Babadag unde stîlpii stau în picioare.
 
Acesta este Domnule Ministru rezultatul recunoaşterii ce am făcut în Dobrogea. Dacă acest raport al meu nu este destul de complet precum aş fi dorit-o însumi, cauza este graba în care a trebuit să-l prezint - şi mai multe lucruri impuse de serviciul meu militar pe care a trebuit să satisfac în acest timp.
 
Sînt cu toate acestea la dispoziţia Dumneavoastră pentru toate lămuririle ce-mi veţi face onoarea a cere.
 
Binevoiţi vă rog Domnule Ministru a primi încrederea prea deosebitei mele consideraţiuni.
Şeful Statului Major
General al armatei
Colonel Fălcoianu“

Despre Lavinia Dumitraşcu 

Lavinia Dacia Dumitraşcu s-a născut la Constanţa pe data de 9.12.1966. A fost atrasă, în clasele generale, de gimnastică, a scris poezie, a frecventat cenaclurile constănţene, a publicat în reviste literare şi a luat premii. A ales însă istoria pentru că era fascinată de modul în care scotocea tatăl său, regretatul Gheorghe Dumitraşcu, prin arhive şi biblioteci pentru a „dezgropa“ ceea ce era îngropat şi uitat. A activat ca lector asociat la Universitatea „Ovidius“ Constanţa - Facultatea de Istorie şi Ştiinţe Politice, iar anterior, ca preparator/lector univ. în cadrul Universităţii „Andrei Şaguna“ din Constanţa. Din 2005 şi până în prezent este muzeograf 1 A în cadrul Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa.

Sursa foto: Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa 

Citeşte şi:

Colaborare ZIUA de Constanţa Istoricul Lavinia Dumitraşcu vă invită să descoperiţi Dobrogea după momentul Unirii cu Ţara (document)
 
Interviu online Lavinia Dumitraşcu a rememorat revolta pe care a simţit-o când lui Gheorghe Dumitraşcu i-a fost refuzat de penelişti titlul de cetăţean de onoare al Constanţei
 
#scrieDobrogea: Colonelul Ştefan Fălcoianu, cel care a cercetat la pas Dobrogea, marcându-i hotarele
 
Județul Constanța în raportul colonelului Fălcoianu, șef al Statului Major (19 octombrie 1878) (galerie foto)