Sâmbăta lui Lazăr

„Învierea cea de obște mai înainte de patima Ta adeverind-o, pe Lazăr din morți l-ai sculat, Hristoase Dumnezeule...” (rostire din tropar).
Această zi este numită în calendarul creștin-ortodox Sâmbăta lui Lazăr și se face pomenirea celor răposați; „Și Iisus a lăcrămat". Lazăr era din satul Betania, cam la 15 stadii (1 Stadii = 201.17 metri) de Ierusalim și pe acolo trecea Hristos în drum spre Cetatea Sfântă. Avea două surori, pe nume Marta și Maria și de multe ori Învățătorul se oprea în casa lor. Acum fratele lor era bolnav și au trimis vorbă, ca să vină grabnic să-l vindece, pentru că era prețuit și iubit de Mântuitorul… „Iar Iisus, auzind, a zis: Această boală nu este spre moarte, ci pentru slava lui Dumnezeu, ca, prin ea, Fiul lui Dumnezeu să Se slăvească”.
 

 
A mai zăbovit vreo două zile până să ajungă și, când au pornit, le spune ucenicilor că va trece prin Iudeea. Contrariați de hotărâre Îi aduc aminte că ținutul este plin de primejdii; „ Învățătorule, acum căutau iudeii să Te ucidă cu pietre, și iarăși Te duci acolo?” După aceea le-a spus că prietenul lor Lazăr a adormit și merge să-l trezească. Dar Apostolii nu au priceput „sensul” acestui somn de odihnă, și au zis că se va trezi, dacă doarme! „Deci atunci Iisus le-a spus lor pe față: Lazăr a murit. Și Mă bucur pentru voi, ca să credeți că n-am fost acolo. Dar să mergem la el.” 
 
Când au ajuns, deja Lazăr fusese îngropat de patru zile. Oare a întârziat Dumnezeu? Și erau mulți iudei veniți ca să aducă mângâiere surorilor, pentru fratele lor. Iisus s-a apropiat de sat și când Marta a auzit, I-a ieșit în întâmpinare. Cel care se îndoiește de puterea dumnezeiască să citească cu atenție dialogul! Ne vom regăsi nedumeririle, dar și răspuns la întrebările Veșniciei.
 
„Doamne, dacă ai fi fost aici, fratele meu n-ar fi murit. Dar și acum știu că oricâte vei cere de la Dumnezeu, Dumnezeu îți va da. Iisus i-a zis: Fratele tău va învia. Marta i-a zis: Știu că va învia la înviere, în ziua cea de apoi. Și Iisus i-a zis: Eu sunt învierea și viața; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi. Și oricine trăiește și crede în Mine nu va muri în veac. Crezi tu aceasta? Zis-a Lui: Da, Doamne. Eu am crezut că Tu ești Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, Care a venit în lume”. 
 
Și numaidecât s-a întors Maria în sat, ca să-i spună surorii sale că Domnul a venit și o așteaptă. Erau și mulți iudei care veniseră și toți plângeau, iar văzându-le tânguirea Iisus: „A suspinat cu duhul și S-a tulburat întru Sine”. Doamne, ești Dumnezeu adevărat și Om adevărat, precum rostim în Crez! Și toți știau că ținea la acest Lazăr, și le părea rău că nu a ajuns la timp! Evanghelia este scrisă de Ioan (XI,1-45), care a fost de față la această Minune și ne „trezește” Nădejdea, că la Învierea cea de obște va fi la fel. Mărturisim Învierea, care dă perspectivă  acestei Vieți, ce trece așa de repede; Așteptăm învierea morților, dar și Cer și Pământ nou!  (Apocalipsa XXI,1). 
 
Ortodoxia închină această Sâmbătă lui Lazăr „cel a patra zi înviat după Scripturi”, precum se rostește la otpustul slujbelor de parastas. Cârtitorii și necredincioșii nu au rămas „dezamăgiți”, iar minunea petrecută trece veacurile ca o Bucurie pentru creștini; omul „doarme” în „locul de veci”, unde se „odihnește” și așteaptă; „Pentru că Însuși Domnul, întru poruncă, la glasul arhanghelului și întru trâmbița lui Dumnezeu, Se va pogorî din cer, și cei morți întru Hristos vor învia întâi. După aceea, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiți, împreună cu ei, în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh, și așa pururea vom fi cu Domnul. De aceea, mângâiați-vă unii pe alții cu aceste cuvinte”(I Tes IV 16-18). 
 
Odinioară, în Vechiul Testament, în toiul unei lupte, au lăsat pe cineva mort într-o „groapă” și ne spune Biblia că „au aruncat mortul în mormântul lui Elisei. Căzând acela, s-a atins de oasele lui Elisei și a înviat și s-a sculat pe picioarele sale”(IV Regi XIII, 21).
 
Credința ne aduce Lumina lui Hristos! 
„Nu sunt oare douăsprezece ceasuri într-o zi? Dacă umblă cineva ziua, nu se împiedică, pentru că el vede lumina acestei lumi; Iar dacă umblă cineva noaptea se împiedică, pentru că lumina nu este în el”. Iată, la „școala vieții" creștinul dorește Învierea! „Cele ce sunt cu neputință la oameni sunt cu putință la Dumnezeu” (Luca XVIII.27).
 
Minunea pare o poveste SF, dar sunt amănunte și detalii pe care necredincioșii le vor „înțelege” într-o bună zi. Găsim destui sceptici interesați de această „posibilitate”... Cine s-ar încumeta să zică „pas parol”... vieții? 
 
„Nu vă lăsați înșelați. Tovărășiile rele strică obiceiurile bune. Treziți-vă cum se cuvine și nu păcătuiți. Căci unii nu au cunoștință de Dumnezeu; o spun spre rușinea voastră. Dar va zice cineva: Cum înviază morții? Și cu ce trup au să vină? Nebun ce ești! Tu ce semeni nu dă viață, dacă nu va fi murit. Și ceea ce semeni nu este trupul ce va să fie, ci grăunte gol, poate de grâu, sau de altceva din celelalte; Iar Dumnezeu îi dă un trup, precum a voit, și fiecărei semințe un trup al său” (citiți, I Corinteni XV).
 
Dumnezeu „ajunge” în fața mormântului care era ca o peșteră, și deasupra au pus o piatră. Toți s-au înspăimântat când le-a poruncit să dea pietroiul la o parte, iar ei I-au amintit că a trecut vremea și deja mortul miroase; „Nu ți-am spus că dacă vei crede, vei vedea slava lui Dumnezeu?” Rugăciunea lui Iisus, ca toți să se convingă că este Fiul;” dar pentru mulțimea care stă împrejur am zis, ca să creadă că Tu M-ai trimis. Și zicând acestea, a strigat cu glas mare: Lazăre, vino afară! Și a ieșit mortul, fiind legat la picioare și la mâini cu fâșii de pânză și fața lui era înfășurată cu mahramă. Iisus le-a zis: Dezlegați-l și lăsați-l să meargă. Deci mulți dintre iudeii care veniseră la Maria și văzuseră ce a făcut Iisus au crezut în El”. 
Au rămas uluiți și înmărmuriți, pentru că toți fuseseră de față la înmormântare. Deja era duhoare...
 
Lazăr învie, dar fariseii și sinedriștii „fierb de ură”, pentru că nu puteau suporta dumnezeirea Învățătorului și în această zi împreună cu arhiereii urzesc nelegiuirea. „Dacă-L lăsăm așa toți vor crede în El, și vor veni romanii și ne vor lua țara și neamul. Nici nu gândiți că ne este mai de folos să moară un om pentru popor, decât să piară tot neamul”.
 
Cu această „ținută” parșivă au ademenit mulțimile, care de Florii strigau: „Osana! Bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului! Osana întru cei de sus!“ și peste câteva zile vor răcni „Răstignește-L! Răstignește-L!”. Făgăduința lui Iisus Hristos făcută Apostolilor - Bisericii întemeiate se împlinește, deoarece iadul nu poate birui!
 
„Și ridicându-se în sinedriu un fariseu, anume Gamaliel, învățător de Lege, cinstit de tot poporul, a poruncit să-i scoată pe oameni afară puțin. Și a zis către ei: Bărbați israeliți, luați aminte la voi, ce aveți să faceți cu acești oameni. Și acum zic vouă: Feriți-vă de oamenii aceștia și lăsați-i, căci dacă această hotărâre sau lucrul acesta este de la oameni, se va nimici; Iar dacă este de la Dumnezeu, nu veți putea să-i nimiciți, ca nu cumva să vă aflați și luptători împotriva lui Dumnezeu. Și l-au ascultat pe el; și chemând pe apostoli și bătându-i, le-au poruncit să nu mai vorbească în numele lui Iisus...” (Faptele Apostolilor V,34-35,38).
 
LAZĂR: El-Eloham = Dumnezeu, azar - „Dumnezeu a ajutat”.
Sinaxarul Constantinopolitan în 17 octombrie și textul „Patria” de la Athos vorbesc despre Lazăr din Betania, care, din cauza prigoanelor, ajunge în insula Cipru și este hirotonit episcop de Kitium de Sf. Apostoli Pavel și Barnaba, în timpul Călătoriilor misionare în acele locuri. Și-a dorit nespus de mult Lazăr, ca Maica Domnului și Apostolul Ioan să vină în aceste ținuturi, așa că ar fi reușit să le pună la îndemână o corabie care i-a adus în Cipru pe la anul 52d.Hr. Dar o furtună se stârnește și corabia ajunge pe țărmul Efesului și la Muntele Athos, care a rămas de atunci Grădina Maicii Domnului. Și când au ajuns în Cipru, i-ar fi dăruit Sfântului Lazăr un omofor și mânecuțe pentru veșminte.
 
Sf. Epifanie al Ciprului (367-403) ne spune că Sfântul Lazăr a trăit încă mulți ani de la învierea sa, iar Sf. Teodor Studitul (759-826) afirmă în catehezele sale: „Prăznuim amintirea morții sau mai degrabă învierea prea-binecuvântatului Lazăr, care după ce s-a întors din morți a trăit încă treizeci de ani, urmând cuvântul Domnului și slujind ca episcop”. 
 
Sunt și alte mărturii precum a Sf. Ioan al Euboia, preot și monah al Patriarhiei Antiohiei (în jurul anului 774).: „de la un bătrân care a avut acces la informații despre Sfânt, dintr-un memoriu al acestuia am aflat că Sfântul ar fi devenit episcop pe Insula Cipru și că a purtat cununa martiriului pentru numele lui Iisus Hristos, și-a împlinit misiunea pe deplin, a urmat calea virtuții, și-a mărturisit credința și se află acum în bucuria veșnică și în prezența lui Hristos”. 
 
Deasupra mormântului Sfântului Lazăr peste care a fost zidită o Biserică, străjuiește inscripția: „Lazăr cel din a patra zi, prietenul lui Hristos”. Despre Moaștele Sf. Lazăr se face pomenire în jurul anului 900, într-o scriere omiletică a mitropolitului Aretha al Cezareei, când o parte din Sf. Moaște sunt aduse la Constantinopol, în Biserica Sfânta Sofia, de împăratul bizantin Leon al VI-lea cel Înțelept. Și ca mulțumire pe cheltuiala sa zidește actuala Biserică din Larnaca, unde este mormântul lui Lazăr și Sf. Moaște. Este mare sărbătoare în această zi în insula Cipru și pelerinaj, iar în sufletele noastre Credință Sfântă; Hristos ne cheamă la Viață!
 
„Minune mare și neobișnuită s-a săvârșit astăzi; că strigând Hristos... prieten l-a numit. Deci să-L lăudăm pe Dânsul, ca pe Cel preaslăvit, ca, pentru rugăciunile dreptului Lazăr, să mântuiască sufletele noastre” (slava din slujba Triodului). 
 
Sursa foto: Arhivă personală pr. Iulian Zisu