Invitati
Data de 9 a lunii lui Cuptor se constituie reper fast în spiritualitatea aromânească din a două jumătate a veacului al XX-lea – acum a văzut lumina zilei, în urmă cu 70 de ani, unul dintre cei mai dăruiți, prolifici și valoroși creatori în limba „de la mumă și de la dadă” – aromâna –, totodată și implicat militant național-cvltvral ivit din mediul vlahilor balcanici în ultimele șapte decenii (respectiv, al grămostenilor din arealul actualei Republici Macedonia de Nord – anume așezarea Dobrușani, din zona Știp).
Este vorba de economistul și omul de litere Dimo N. Dimcev – aromânul Dina Cuvata –, personalitate a culturii macedonene și ferment de talie europeană a mișcării de conștientizare identitară – declanșată în anii ʼ80 ai veacului trecut – a coetnicilor săi vlahi; respectiv, este președinte-fondator, în 1997, al Unia di Culturã-a Armãnjlor dit Machidunii / Унија За Култура на Власите од Македонија, inițiator al programelor în aromână la Televiziunea și Radioul Național de la Skopje, consultant de către autorități și decident important în determinarea acestora de includere a vlahilor (влacи) în Preambulul Constituției Statului (Република Северна Македониј / Republica Macedonia de Nord este singurul stat balcanic care recunoaște pe aromâni ca minoritate națională, sub sintagma de „popor constitutiv”, alături de albanezi, turci și roma); autor de numeroase creații în aromână, traducător din literatura universală și din limba română (inclusiv a unor lucrări – articole și cărți – a trei constănțeni: regretatul Virgil Coman, profesorul Nicolae Cușa, universitarii Nistor Bardu, respectiv subsemnatul), prieten apropiat cu mulți dintre fruntașii literelor din România; organizator a unor reuniuni științifice cu caracter internațional (concretizate și în publicarea a două volume); editor al revistei „Grailu Armãnescu”; etc.
Așa cum arăta într-un pertinent studiu profesorul Nistor Bardu, „la Skopje (Scopia, în aromână), din ultimul deceniu al secolului al XX-lea încoace, o susţinută activitate editorială şi jurnalistică desfăşoară Dina Cuvata (Dimo Dimcev), preşedintele societăţii «Unia ti Culturã a Armãnjilor dit Machidunii». Volumele tipărite sunt încadrate în colecţii care poartă numele unor mari personalităţi ale aromânilor: Colectsia «C.I. Cosmu», Colectsia «Pericle Papahagi», Colectsia «Velo», Colectsia «Zicu Araia» etc., toate acestea alcătuind Biblioteca Natsională Armãneascã «Constantin Belemace». În revista societăţii, intitulată «Grailu armãnescu», care apare o dată pe lună din 1998, sunt publicaţi de asemenea scriitori din Macedonia, dar şi din Albania, Bulgaria, România şi alte ţări în care aceştia sunt stabiliţi. Intenţia editorului este să arate că aromânii dispun la ora aceasta de o literatură închegată şi valoroasă, scrisă într-o limbă literară de sine stătătoare (subl.n.)”.
Readucem în atenția cititorilor, la acest aniversar ceas pentru distinsul intelectual, creator literar și militant aromân, o schiță de creionare, mai puțin cunoscută, a personalității sale efectuată în urmă cu aproape două decenii.
Biblia în aromână
O podoabă a spiritualităţii aromâneşti contemporane
„În câmpul artelor moderne, intelectualii aromâni s-au remarcat, prin realizări dialectale, aproape în exclusivitate în România, începând de la sfârşitul secolului al XIX-lea.
Sub influenţa benefică a învăţământului românesc din arealul balcanic al Imperiului Otoman – care a contribuit decisiv la conştientizarea etnolingvistică neolatină proprie a vlahilor, alta decât cea elenă –, o pleiadă de tineri aromâni au devenit, în Ţară (cum apelau ei, deseori, Vechiul Regat), creatori de literatură în limba maternă, mai ales poezie, dar şi proză scurtă şi, ocazional, teatru. Identificându-se cu naţiunea română – căreia i-au fost, mulţi dintre absolvenţii şcolilor gimnaziale şi secundare din Macedonia otomană, şi valoroşi emergenţi naţional-culturali –, o sumă de intelectuali români de sorginte aromână (N. Baţaria, C. Belimace, M. Beza, N. Boga, Th. Capidan, G. Ceară, I. Foti, G. Murnu, Per. Papahagi, T. Papahagi, N. Tulliu, N. Velo ş.a., pentru a ne referi la cei mai cunoscuţi şi reprezentativi) sunt autorii a importante creaţii literare originale, reprezentative pentru componenta aromânească a culturii româneşti moderne (prea puţin, din păcate, evidenţiată în sintezele noastre naţionale).
Unul dintre ei, istoricul şi poetul G. Murnu (născut în inima Macedoniei), s-a remarcat, în plus, şi prin echivalenţe în limba română literară a unor capodopere ale literaturii universale – tălmăcirea operelor lui Homer în limba lui Eminescu rămâne una dintre izbânzile europene ale culturii româneşti moderne. El, însă (ca să nu mai vorbim de alţi congeneri, creatori dialectali), nu a resimţit nevoia transpunerii integrale în limba maternă şi a Cărţii Cărţilor; şi era cel mai în măsură a o face atât datorită harului poetic cu totul aparte, cât şi a unui avantaj biografic: tatăl său, venerabilul preot Ioan G. Murnu, a publicat Apostolul, la Bucureşti, în 1912, tu limba arumânească scriat…
Lipsa echivalenţei Cărţii fundamentale a creştinilor într-o limbă maternă (nu discutăm, acum şi aci – de dragul evidenţierii fondului demersului nostru de faţă –, raporturile grai-dialect-limbă comună-limbă literară versus idiomul aromân, lucrurile fiind, ştiinţificeşte, evidenţiate ca atare de către specialişti), ilustrează, fără îndoială stadiul putinţei de exprimare a acesteia.
Or, aromâna, nu avea, până de curând, o asemenea, echivalenţă.
Este adevărat, din prima jumătate a secolului al XVIII-lea datează textul unui Liturghier aromânesc – redat circuitului ştiinţific, în 1962, cu acribia filologului de sorginte aromână care este profesoara Matilda Caragiu Marioţeanu, membru al Academiei Române; sunt traduse, mai apoi, spre sfârşitul aceluiaşi veac, fragmente din Vechiul Testament (de către Constantin Ucuta Moscopoleanul), respectiv părţi din Noul Testament (spre sfârşitul veacului al XIX-lea şi, respectiv, în secolul trecut, datorate învăţătorului originar din Cruşova /Macedonia/ D. Athanasescu, părintelui I.G. Murnu, respectiv profesorului, stabilit în Germania, Apostol Caciuperi /1984/); în afară de aceste echivalenţe, ce se întind, fiecare, pe doar câteva zeci de pagini (s-a mai păstrat şi un scurt fragment, din Noul Testament, în aromână, datorat lui M. Boiagi /1829/), literatura religioasă populară în aromână este evidenţiată prin o preţioasă culegere de texte religioase, didahii, datate în prima parte a secolului al XIX-lea, cuprinse în cunoscutul Codex Dimonie – ele atestând dimensiunea scrisului în limba maternă aromână. (Să amintim, în acest context, că în 1912, la iniţiativa autorităţilor române – prim-ministru era Titu Maiorescu –, s-a încercat „traducerea Bibliei în dialectul macedo-român”; iniţiativa s-a soldat cu eşec, în condiţiile în care traducerea respectivă trebuia să fie „opera” a nu mai puţin de 34 de învăţători români din Macedonia, „bineînţeles, cei care cunosc mai /sic!/ bine dialectul macedo-român” – cum atestă documentele arhivistice.)
O dimensiune nu foarte generoasă, care, însă, iată, s-a împlinit, în cele din urmă – din perspectiva echivalenţei întregii Cărţi Sfinte –, doar la începutul mileniului al III-lea.
Ea este datorată unui prolific intelectual aromân din Republica Macedonia [de Nord] (nu din România, cum ne-am fi aşteptat!), Dina Cuvata (n. [9 iulie] 1952).
Economist de profesie), profund poet (autor a numeroase volume de poezii în limba di la dada), autor de antologii literare, valoros editor în limba maternă a zeci de volume, varii ca întindere, aparţinând fie clasicilor, fie unor autori noi (tineri sau vârstnici, din diferite al spaţiului balcanic), devotat patriot aromân (menţionăm, din perspectiva cinstirii memoriei înaintaşilor, titulatura colecţiilor Bibliotecii Naţionale Aromâneşti „Constantin Belemace”, apărută sub egida organizaţiei numită Unia ti Cultură a Armânilor dit Machidunii, anume I. Arginteanu, Marcu Beza, Moscopoli, Constantin I. Cosmu, Zicu A. Araia, Pericle Papahagi, Velo, Arhimandrit Averchi), Dina Cuvata (recte, Dimo Dimcev) a realizat o operă monumentală (traducerea celor 955 de pagini a fost finalizată la 2 august 1994, pi dzuuã di-Ayi-Iljeauùã, Martsa. Mari Lji-u harea-al Dumnidzà!).
Traducerea Bibliei în aromână (apărută la Scopia, în 2004) este, fără nici un dubiu (dincolo de nuanţările în analiza textuală ca atare), o remarcabilă împlinire a spiritualităţii aromâne contemporane, aflată într-un moment de cumpănă din perspectiva unei identităţi general-asumate.
Şi nu doar atât; ea se constituie, aş zice, şi într-o preţioasă piesă la întregirea ansamblului de valori umanistice europene, care, cum vedem, se pot exprima şi prin intermediul unor idiomuri nesistematizate istoriceşte, ce n-au avut şansa împlinirilor superioare ca atare. De aceea, echivalenţele în graiul matern ale prolificului poet aromân din Republica Macedonia (este, nota bene, şi traducătorul în aromână al Iliadei şi Odiseei, al Eneidei şi al Cãnticlu-a Nibelundzãlor, al capodoperei persane Shah-Namè icã Cronica-a Shahanjlor) trebuie considerate ca bijuterii nu doar lingvistice, ci bunuri cultural-naţionale de însemnătate europeană. (Este de mirare, de aceea, lipsa de propensiune – cu puţine excepţii, între care cea a universitarului constănţean Nistor Bardu – faţă de aceste împliniri culturale aromâneşti; parti-pris-urile, umorile personale şi politichia n-ar trebui să prevaleze în judecarea veritabilelor acte culturale.)
Bibliea (Sâmta Scripturã) lui Cuvata se constituie într-un monument al culturii aromâneşti de astăzi.
S’bânedzi şi s’pricupseşţi, durut Dina, Dumnidză s’ti agiută s’adari hări ş’ma mări tri armânami!”
Ultimul volum, de care am cunoștință, ce poartă marca Dina Cuvata a apărut în 2020. Se încadrează, și el, statornicelor preocupări cărturărești ale sale de punere în valoare a unor tezaure spirituale din trecute vremuri: „Ahtari unã carti ca-aestã cum u-andrepshu io nu s-ari adrată pãnã tora. Ama, eara lipsită multu di multu. Nu shtiù shi nu pot s-acãchisescu, cãtse shi ninti din unã sutã shi treidzáts di-anji nu fu adrată, cá avea oaminji ãnvitsats, avea shi preftsã cari putea s-li traducã acatistili di pi limba gãrtsească”.
Este vorba de amplul volum, ilustrat (294 pp.), Sãmtsãlji armãnji. Alidzeari, ãndridzeari shi-armãnipseari: Dina Cuvata (Uniea ti Culturã-a armãnjlor dit Machidunii. Biblioteca Natsionalã Armãneascã “Constantin Belemace”. Colectsiea “Arhimandrit Averchi” 10), f.e., Scopia, 2020. Și care este deschis – procedeu de utilă contextualizare, pe care autorul îl folosește și la alte numeroase editări – cu o amplă „dedicație” menită să-i potențeze cititorului apartenența identitară la o istorie seculară.
După ce mărturisește că „Bucureshti shi Custantsa tu Vlãhii io nu-avui ma bunji oaspits di tinjisitlu Stere Paris, vrutlu Goran Pushutic shi oaminjlji-al Dumidzá preftul Ioryi Dima shi psaltul Cola Racu AESTĀ CARTI EASTI TI ELJI!”, laboriosul și „mărturisitorul” intelectual grămostean – prezent deseori și în Dobrogea –, își încunoștințează lectorii că AESTĀ MUSHEATĀ CARTI, CUM NU S-ARI PUBLICATĀ PĀNĀ TORA, S-PUBLICĀ CU UCAZEA DI: 1110 DI-ANJI DI MOARTEA-AL IA-NAUNI DI OHĀRDA, CARI LI-ADRĀ PROTILI “CÁRTSĀ” PI LIMBA ARMĀNEASCĀ DI CARI SHI-AZĀ ARI TU BIBLIOTECA DI LA ACADEMIEA MACHIDUNEASCĀ DI SCOPIA, MA NU NĀ SI DA S-LI AVEM, 1040 DI ANJI DI “MAREA VLĀHII” DIT TESALIEA ĀN CAP CU NICULITSĀ, 1000 DI-ANJI DI-ANDA IMPERATORLU-A BIZANTSLUI VASILI II DI SOI ARMĀNEASCĀ ĀL DEADI DECRETLU (HRISOVULA) CU CARI SUM IURISDICTSIEA-A ARHIEPISCOPIILJEI DI OHĀRDA EARA BĀGATS “SHI TUTS ARMĀNJLJI DIT TUTĀ VĀRĞĀRIEA”, 835 DI-ANJI DI-ANDA FRATSLJI PETRU, ASANI SHI IONITSA S-MUTARĀ CONTRA BIZANTSLU SHI DEAPOA FU ADRATĀ AMIRĀRILJEA ARMĀNEASCĀ-VĀRĞĀREASCĀ, 250 DI-ANJI DI-ANDA TEODOR CAVALJOTI TU VINITSIEA U PUBLICÁ CARTEA-ALUI, 185 DI-ANJI DI-ANDA S-FEATSI TĀRNUVA, NINGA BITULI SHI 155 DI-ANJI DI-ANDA MURI GIORGIU, AZĀ TU VLĀHII, MIHALI NICOLESCU „POETLU NATSIONAL” A ARMĀNJLOR, 140 DI-ANJI DI LA FONDAREA-A LITSEÚLUI DI BITULI DI IU INSHIRĀ UNĀ PLEIADĀ DI INTELECTUALJI ARMĀNJI, 120 DI-ANJI DI MOARTEA-AL SHTEFAN MIHAILEANU “MARTIR NATSIONAL” A ARMĀNJLOR, 115 DI-ANJI DI-ANDA SULTANLU ABDUL HAMID II U SIMNÁ IRADEAUÚA CU CARI ARMĀNJLJI ĀLJI PRICĀNĀSCU TU ULAH/VLAHI SHI NU TI ROMANCA.
SĀ SI SHTIBĀ SHI S-NU S-AGĀRSHEASCĀ!
Să ne fie îngăduit ca în acest moment de reală sărbătoare pentru spiritualitatea aromână „di iuțido”, și noi, ceștia din Dobrogea – unde noul septuagenar a poposit deseori – să fim alături de Domnia sa, să-i ḑâțem iaramati buni ș-ani cu sănătati, să-i dorim putere de muncă, în continuare, în slujba neamului căruia i s-a dedicat, prin întreaga sa operă și activitate, cu trup și suflet!
Sărbătoare a aromânisticii „di iuțido” Scriitorul și militantul național-cultural macedonean de etnie aromână Dina Cuvata – septuaginata annis!
09 Jul, 2022 00:00
3124
Data de 9 a lunii lui Cuptor se constituie reper fast în spiritualitatea aromânească din a două jumătate a veacului al XX-lea – acum a văzut lumina zilei, în urmă cu 70 de ani, unul dintre cei mai dăruiți, prolifici și valoroși creatori în limba „de la mumă și de la dadă” – aromâna –, totodată și implicat militant național-cvltvral ivit din mediul vlahilor balcanici în ultimele șapte decenii (respectiv, al grămostenilor din arealul actualei Republici Macedonia de Nord – anume așezarea Dobrușani, din zona Știp).
Este vorba de economistul și omul de litere Dimo N. Dimcev – aromânul Dina Cuvata –, personalitate a culturii macedonene și ferment de talie europeană a mișcării de conștientizare identitară – declanșată în anii ʼ80 ai veacului trecut – a coetnicilor săi vlahi; respectiv, este președinte-fondator, în 1997, al Unia di Culturã-a Armãnjlor dit Machidunii / Унија За Култура на Власите од Македонија, inițiator al programelor în aromână la Televiziunea și Radioul Național de la Skopje, consultant de către autorități și decident important în determinarea acestora de includere a vlahilor (влacи) în Preambulul Constituției Statului (Република Северна Македониј / Republica Macedonia de Nord este singurul stat balcanic care recunoaște pe aromâni ca minoritate națională, sub sintagma de „popor constitutiv”, alături de albanezi, turci și roma); autor de numeroase creații în aromână, traducător din literatura universală și din limba română (inclusiv a unor lucrări – articole și cărți – a trei constănțeni: regretatul Virgil Coman, profesorul Nicolae Cușa, universitarii Nistor Bardu, respectiv subsemnatul), prieten apropiat cu mulți dintre fruntașii literelor din România; organizator a unor reuniuni științifice cu caracter internațional (concretizate și în publicarea a două volume); editor al revistei „Grailu Armãnescu”; etc.
Așa cum arăta într-un pertinent studiu profesorul Nistor Bardu, „la Skopje (Scopia, în aromână), din ultimul deceniu al secolului al XX-lea încoace, o susţinută activitate editorială şi jurnalistică desfăşoară Dina Cuvata (Dimo Dimcev), preşedintele societăţii «Unia ti Culturã a Armãnjilor dit Machidunii». Volumele tipărite sunt încadrate în colecţii care poartă numele unor mari personalităţi ale aromânilor: Colectsia «C.I. Cosmu», Colectsia «Pericle Papahagi», Colectsia «Velo», Colectsia «Zicu Araia» etc., toate acestea alcătuind Biblioteca Natsională Armãneascã «Constantin Belemace». În revista societăţii, intitulată «Grailu armãnescu», care apare o dată pe lună din 1998, sunt publicaţi de asemenea scriitori din Macedonia, dar şi din Albania, Bulgaria, România şi alte ţări în care aceştia sunt stabiliţi. Intenţia editorului este să arate că aromânii dispun la ora aceasta de o literatură închegată şi valoroasă, scrisă într-o limbă literară de sine stătătoare (subl.n.)”.
Readucem în atenția cititorilor, la acest aniversar ceas pentru distinsul intelectual, creator literar și militant aromân, o schiță de creionare, mai puțin cunoscută, a personalității sale efectuată în urmă cu aproape două decenii.
Biblia în aromână
O podoabă a spiritualităţii aromâneşti contemporane
„În câmpul artelor moderne, intelectualii aromâni s-au remarcat, prin realizări dialectale, aproape în exclusivitate în România, începând de la sfârşitul secolului al XIX-lea.
Sub influenţa benefică a învăţământului românesc din arealul balcanic al Imperiului Otoman – care a contribuit decisiv la conştientizarea etnolingvistică neolatină proprie a vlahilor, alta decât cea elenă –, o pleiadă de tineri aromâni au devenit, în Ţară (cum apelau ei, deseori, Vechiul Regat), creatori de literatură în limba maternă, mai ales poezie, dar şi proză scurtă şi, ocazional, teatru. Identificându-se cu naţiunea română – căreia i-au fost, mulţi dintre absolvenţii şcolilor gimnaziale şi secundare din Macedonia otomană, şi valoroşi emergenţi naţional-culturali –, o sumă de intelectuali români de sorginte aromână (N. Baţaria, C. Belimace, M. Beza, N. Boga, Th. Capidan, G. Ceară, I. Foti, G. Murnu, Per. Papahagi, T. Papahagi, N. Tulliu, N. Velo ş.a., pentru a ne referi la cei mai cunoscuţi şi reprezentativi) sunt autorii a importante creaţii literare originale, reprezentative pentru componenta aromânească a culturii româneşti moderne (prea puţin, din păcate, evidenţiată în sintezele noastre naţionale).
Unul dintre ei, istoricul şi poetul G. Murnu (născut în inima Macedoniei), s-a remarcat, în plus, şi prin echivalenţe în limba română literară a unor capodopere ale literaturii universale – tălmăcirea operelor lui Homer în limba lui Eminescu rămâne una dintre izbânzile europene ale culturii româneşti moderne. El, însă (ca să nu mai vorbim de alţi congeneri, creatori dialectali), nu a resimţit nevoia transpunerii integrale în limba maternă şi a Cărţii Cărţilor; şi era cel mai în măsură a o face atât datorită harului poetic cu totul aparte, cât şi a unui avantaj biografic: tatăl său, venerabilul preot Ioan G. Murnu, a publicat Apostolul, la Bucureşti, în 1912, tu limba arumânească scriat…
Lipsa echivalenţei Cărţii fundamentale a creştinilor într-o limbă maternă (nu discutăm, acum şi aci – de dragul evidenţierii fondului demersului nostru de faţă –, raporturile grai-dialect-limbă comună-limbă literară versus idiomul aromân, lucrurile fiind, ştiinţificeşte, evidenţiate ca atare de către specialişti), ilustrează, fără îndoială stadiul putinţei de exprimare a acesteia.
Or, aromâna, nu avea, până de curând, o asemenea, echivalenţă.
Este adevărat, din prima jumătate a secolului al XVIII-lea datează textul unui Liturghier aromânesc – redat circuitului ştiinţific, în 1962, cu acribia filologului de sorginte aromână care este profesoara Matilda Caragiu Marioţeanu, membru al Academiei Române; sunt traduse, mai apoi, spre sfârşitul aceluiaşi veac, fragmente din Vechiul Testament (de către Constantin Ucuta Moscopoleanul), respectiv părţi din Noul Testament (spre sfârşitul veacului al XIX-lea şi, respectiv, în secolul trecut, datorate învăţătorului originar din Cruşova /Macedonia/ D. Athanasescu, părintelui I.G. Murnu, respectiv profesorului, stabilit în Germania, Apostol Caciuperi /1984/); în afară de aceste echivalenţe, ce se întind, fiecare, pe doar câteva zeci de pagini (s-a mai păstrat şi un scurt fragment, din Noul Testament, în aromână, datorat lui M. Boiagi /1829/), literatura religioasă populară în aromână este evidenţiată prin o preţioasă culegere de texte religioase, didahii, datate în prima parte a secolului al XIX-lea, cuprinse în cunoscutul Codex Dimonie – ele atestând dimensiunea scrisului în limba maternă aromână. (Să amintim, în acest context, că în 1912, la iniţiativa autorităţilor române – prim-ministru era Titu Maiorescu –, s-a încercat „traducerea Bibliei în dialectul macedo-român”; iniţiativa s-a soldat cu eşec, în condiţiile în care traducerea respectivă trebuia să fie „opera” a nu mai puţin de 34 de învăţători români din Macedonia, „bineînţeles, cei care cunosc mai /sic!/ bine dialectul macedo-român” – cum atestă documentele arhivistice.)
O dimensiune nu foarte generoasă, care, însă, iată, s-a împlinit, în cele din urmă – din perspectiva echivalenţei întregii Cărţi Sfinte –, doar la începutul mileniului al III-lea.
Ea este datorată unui prolific intelectual aromân din Republica Macedonia [de Nord] (nu din România, cum ne-am fi aşteptat!), Dina Cuvata (n. [9 iulie] 1952).
Economist de profesie), profund poet (autor a numeroase volume de poezii în limba di la dada), autor de antologii literare, valoros editor în limba maternă a zeci de volume, varii ca întindere, aparţinând fie clasicilor, fie unor autori noi (tineri sau vârstnici, din diferite al spaţiului balcanic), devotat patriot aromân (menţionăm, din perspectiva cinstirii memoriei înaintaşilor, titulatura colecţiilor Bibliotecii Naţionale Aromâneşti „Constantin Belemace”, apărută sub egida organizaţiei numită Unia ti Cultură a Armânilor dit Machidunii, anume I. Arginteanu, Marcu Beza, Moscopoli, Constantin I. Cosmu, Zicu A. Araia, Pericle Papahagi, Velo, Arhimandrit Averchi), Dina Cuvata (recte, Dimo Dimcev) a realizat o operă monumentală (traducerea celor 955 de pagini a fost finalizată la 2 august 1994, pi dzuuã di-Ayi-Iljeauùã, Martsa. Mari Lji-u harea-al Dumnidzà!).
Traducerea Bibliei în aromână (apărută la Scopia, în 2004) este, fără nici un dubiu (dincolo de nuanţările în analiza textuală ca atare), o remarcabilă împlinire a spiritualităţii aromâne contemporane, aflată într-un moment de cumpănă din perspectiva unei identităţi general-asumate.
Şi nu doar atât; ea se constituie, aş zice, şi într-o preţioasă piesă la întregirea ansamblului de valori umanistice europene, care, cum vedem, se pot exprima şi prin intermediul unor idiomuri nesistematizate istoriceşte, ce n-au avut şansa împlinirilor superioare ca atare. De aceea, echivalenţele în graiul matern ale prolificului poet aromân din Republica Macedonia (este, nota bene, şi traducătorul în aromână al Iliadei şi Odiseei, al Eneidei şi al Cãnticlu-a Nibelundzãlor, al capodoperei persane Shah-Namè icã Cronica-a Shahanjlor) trebuie considerate ca bijuterii nu doar lingvistice, ci bunuri cultural-naţionale de însemnătate europeană. (Este de mirare, de aceea, lipsa de propensiune – cu puţine excepţii, între care cea a universitarului constănţean Nistor Bardu – faţă de aceste împliniri culturale aromâneşti; parti-pris-urile, umorile personale şi politichia n-ar trebui să prevaleze în judecarea veritabilelor acte culturale.)
Bibliea (Sâmta Scripturã) lui Cuvata se constituie într-un monument al culturii aromâneşti de astăzi.
S’bânedzi şi s’pricupseşţi, durut Dina, Dumnidză s’ti agiută s’adari hări ş’ma mări tri armânami!”
Ultimul volum, de care am cunoștință, ce poartă marca Dina Cuvata a apărut în 2020. Se încadrează, și el, statornicelor preocupări cărturărești ale sale de punere în valoare a unor tezaure spirituale din trecute vremuri: „Ahtari unã carti ca-aestã cum u-andrepshu io nu s-ari adrată pãnã tora. Ama, eara lipsită multu di multu. Nu shtiù shi nu pot s-acãchisescu, cãtse shi ninti din unã sutã shi treidzáts di-anji nu fu adrată, cá avea oaminji ãnvitsats, avea shi preftsã cari putea s-li traducã acatistili di pi limba gãrtsească”.
Este vorba de amplul volum, ilustrat (294 pp.), Sãmtsãlji armãnji. Alidzeari, ãndridzeari shi-armãnipseari: Dina Cuvata (Uniea ti Culturã-a armãnjlor dit Machidunii. Biblioteca Natsionalã Armãneascã “Constantin Belemace”. Colectsiea “Arhimandrit Averchi” 10), f.e., Scopia, 2020. Și care este deschis – procedeu de utilă contextualizare, pe care autorul îl folosește și la alte numeroase editări – cu o amplă „dedicație” menită să-i potențeze cititorului apartenența identitară la o istorie seculară.
După ce mărturisește că „Bucureshti shi Custantsa tu Vlãhii io nu-avui ma bunji oaspits di tinjisitlu Stere Paris, vrutlu Goran Pushutic shi oaminjlji-al Dumidzá preftul Ioryi Dima shi psaltul Cola Racu AESTĀ CARTI EASTI TI ELJI!”, laboriosul și „mărturisitorul” intelectual grămostean – prezent deseori și în Dobrogea –, își încunoștințează lectorii că AESTĀ MUSHEATĀ CARTI, CUM NU S-ARI PUBLICATĀ PĀNĀ TORA, S-PUBLICĀ CU UCAZEA DI: 1110 DI-ANJI DI MOARTEA-AL IA-NAUNI DI OHĀRDA, CARI LI-ADRĀ PROTILI “CÁRTSĀ” PI LIMBA ARMĀNEASCĀ DI CARI SHI-AZĀ ARI TU BIBLIOTECA DI LA ACADEMIEA MACHIDUNEASCĀ DI SCOPIA, MA NU NĀ SI DA S-LI AVEM, 1040 DI ANJI DI “MAREA VLĀHII” DIT TESALIEA ĀN CAP CU NICULITSĀ, 1000 DI-ANJI DI-ANDA IMPERATORLU-A BIZANTSLUI VASILI II DI SOI ARMĀNEASCĀ ĀL DEADI DECRETLU (HRISOVULA) CU CARI SUM IURISDICTSIEA-A ARHIEPISCOPIILJEI DI OHĀRDA EARA BĀGATS “SHI TUTS ARMĀNJLJI DIT TUTĀ VĀRĞĀRIEA”, 835 DI-ANJI DI-ANDA FRATSLJI PETRU, ASANI SHI IONITSA S-MUTARĀ CONTRA BIZANTSLU SHI DEAPOA FU ADRATĀ AMIRĀRILJEA ARMĀNEASCĀ-VĀRĞĀREASCĀ, 250 DI-ANJI DI-ANDA TEODOR CAVALJOTI TU VINITSIEA U PUBLICÁ CARTEA-ALUI, 185 DI-ANJI DI-ANDA S-FEATSI TĀRNUVA, NINGA BITULI SHI 155 DI-ANJI DI-ANDA MURI GIORGIU, AZĀ TU VLĀHII, MIHALI NICOLESCU „POETLU NATSIONAL” A ARMĀNJLOR, 140 DI-ANJI DI LA FONDAREA-A LITSEÚLUI DI BITULI DI IU INSHIRĀ UNĀ PLEIADĀ DI INTELECTUALJI ARMĀNJI, 120 DI-ANJI DI MOARTEA-AL SHTEFAN MIHAILEANU “MARTIR NATSIONAL” A ARMĀNJLOR, 115 DI-ANJI DI-ANDA SULTANLU ABDUL HAMID II U SIMNÁ IRADEAUÚA CU CARI ARMĀNJLJI ĀLJI PRICĀNĀSCU TU ULAH/VLAHI SHI NU TI ROMANCA.
SĀ SI SHTIBĀ SHI S-NU S-AGĀRSHEASCĀ!
Să ne fie îngăduit ca în acest moment de reală sărbătoare pentru spiritualitatea aromână „di iuțido”, și noi, ceștia din Dobrogea – unde noul septuagenar a poposit deseori – să fim alături de Domnia sa, să-i ḑâțem iaramati buni ș-ani cu sănătati, să-i dorim putere de muncă, în continuare, în slujba neamului căruia i s-a dedicat, prin întreaga sa operă și activitate, cu trup și suflet!
Ti-a placut articolul?
Articole asemanatoare
Nu exista articole asemanatoare.
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: