Tămăduirea femeii gârbove

 
Era o zi obişnuită de sâmbătă, şi Iisus îi învăţa într-una din sinagogi. O femeie care suferea de un duh al neputinţei de vreo 18 ani, stătea încovăiată şi ţintuită cu privirea în pământ. Nu ştim dacă această gârbovă venise special să-L asculte pe Învăţător, dar cu certitudine aştepta ca Dumnezeu să o scape de necaz.

Cum nimic nu este întâmplător în viaţa fiecăruia, evanghelistul Luca care era doctor şi pictor, ne relatează minunea petrecută cu martori.

Doar a auzit că o strigă cineva! Nici nu putea să-şi ridice privirea în Sus, dar I-a recunoscut glasul: ,,Iar Iisus... a chemat-o...”. Venise şi clipa pe care o aştepta de mult timp. Nu mai era vreme de dialog.

A văzut-o şi I-a dat dezlegare şi iertare. Cuvânt şi faptă... Iată lucrarea şi temeinicia creştinismului. Altfel ar fi rămas numai o poveste frumoasă sau  un basm.

A pus Fiul lui Dumnezeu mâinile peste ea, şi deodată s-a îndreptat. Aşa ne vrea Hristos, prezenţi, verticali: ca să-i putem privi Chipul. Este Blândul Păstor pe care-L caută oamenii din toate veacurile! Nu ai cum să nu dai slavă şi să nu mulţumeşti după ce ai primit sănătate! ,,Şi ea îndată s-a îndreptat şi slăvea pe Dumnezeu”.

Mereu se găsesc cârcotaşi care să comenteze, sau să contrazică o faptă bună şi o minune.

Mai-marele sinagogii în loc să se bucure că un suflet s-a tămăduit, a început să certe poporul: ,,mâniindu-se că Iisus a vindecat-o sâmbăta”.
 
I-a atenţionat că au o săptămână întreagă la dispoziţie, dacă vor aşa ceva!
Pentru a-i lămuri Mântuitorul le-a dat un exemplu practic, din viaţa de zi cu zi. Doar le aduce aminte că şi ei lucrează sâmbăta: ,,Fiecare dintre voi nu dezleagă, oare, sâmbăta boul său, sau asinul de la iesle, şi nu-l duce să-l adape?” 

Şi le spune pe nume, arătând de fapt cine sunt: ,,Făţarnicilor!” Termenul folosit exprimă: prefăcătorie, ipocrizie şi formalism.

Acum aflăm şi cauza bolii şi neputinţei acestei femei gârbovite. Ştiţi  cine o adusese în halul ăsta? Satana, ucigă-l toaca!
Rămaşi fără argumente, Evanghelia ne povesteşte că s-au ruşinat împotrivitorii: ,,şi toată mulţimea se bucura de faptele strălucite săvârşite de El”.

Vedeţi, proporţia! Mereu vor fi dintr-ăştia, dar şi din cei care au trăit o experienţă ,,minunată” în viaţa lor.
A fost legată cu chinga  suferinţei în aşa hal încât să nu mai găsească pe Cel care îi aduce  izbăvirea.

,,Trestia gânditoare” a lui Pascal este bătută de vântul ispitelor, şi ,,antroposul creaţiei” se stingea ca o ,,lumânare”, ce purta în ea gena divinului.

Se mai târa după rânduiala veche la Templu, sperând! Nici necuratul nu bănuia credinţa şi nădejdea acestei femei năpăstuite, legată cu încolăcirea vicleşugului spurcat. Întâlnirea cu divinitatea se produce la timpul potrivit şi rânduit, în Spaţiul Sacru.

Spre mirarea unora, cârteala altora, rămâne bucuria unui suflet care niciodată nu se poate pierde, când îl are pe Hristos.

Gestul, ritualul este legal inclus în rânduiala mozaică: punerea mâinilor precum i-a binecuvântat odinioară Iacob pe Efrem şi Manase, în semnul crucii.

Slujitorul sinagogii care le vorbea despre Iahve, trebuia să priceapă că ,,timpul” acestei necăjite este pe sfârşite. Şi când te gândeşti că era o fiică a neamului lui Avraam!

Poporul a înţeles numaidecât care este prioritatea în această  lupta crâncenă cu Viaţa.
Răul îşi bătuse joc cumplit de ea.

Era părăsită de toţi, dar nu de Dumnezeu. Credincioşia şi nădejdea nu încetase, chiar dacă suferea de atâta timp. Când a slobozit-o şi s-a îndreptat, l-a privit pe Dumnezeu.

Actul public şi de necontestat, încât a început numaidecât să dea slavă!
Omul este o fiinţă liberă şi conştientă, dar se poate ,,pierde” cu uşurinţă, dacă  nu are  reperul sfinţeniei.

Căutarea stă în puterea finţei noastre care poate să se ridice din nou în Sus, lăsând mocirla păcatelor.

Accesul la vindecare şi Mântuire nu poate fi ,,programat”, ci este  ,,Acum”, fiindcă ,,mâine” poate fi prea târziu. Răul încă îşi bate joc de noi, intrăm în mrejele lui şi nu putem scăpa dacă nu cerem ajutor Creatorului.

Este suferinţă fiindcă facem compromisuri cu cel viclean. Conştiinţa de sine trează şi curată nu renunţă la îndreptarul Evangheliei! Gârbovirea sufletească este şi mai periculoasă, pentru că te compromite şi ajungi să te hrăneşti cu roşcove din trocul porcilor. Atunci tragicul este iad.

Ca să-ţi primeneşti sufletul trebuie să asculţi de Poruncile Sfinte!

Poţi fi liber... Ridică-te, şi mulţumeşte-i lui Dumnezeu pentru răbdarea avută cu tine!

Destui au plecat cu sufletul gărbovit de păcate, fără spovedanie şi împărtăşanie, deşi au fost aşteptaţi.
Riscul lor!

Unii cred că ,,verticaliatea” nu mai este o virtute, fiindcă nu au nici un câştig după urma ei.

Se dau după cum bate vântul, chiar dacă este crivăţ şi uită intenţionat de Legea lui  Dumnezeu.
Doamne, întinde mâna Ta cea atotputernică peste toţi ca să te poată privi, auzi şi înţelege!

Ştim că totul se răsplăteşte după măsura credinţei şi a dragostei. Venim la Biserica Slavei Tale, ca să ne dai dezlegare: iertare şi vindecare!