Vindecarea slăbănogului din Capernaum

„Şi tu, Capernaume: N-ai fost înălţat până la cer?” (Matei XI,23).
Era mare îmbulzeală. Mântuitorul poposise într-o casă din oraşul Capernaum şi venea din ţinuţul Gadarenilor unde vindecase nişte îndrăciţi. Tot aici tămăduise sluga sutaşului, pe soacra lui Petru, femeia bolnavă de 12 ani, doi orbi şi pe fiica lui Iair. Forfotă şi înghesuială pentru că doreau să prindă un loc în ,,faţă” şi apoi să trăiească clipa întâlnirii cu Fiul Omului. 
,,Şi îndată s-au adunat mulţi, încât nu mai era loc, nici înaintea uşii, şi le grăia lor cuvântul”.
Nu era zi de  sâmbătă şi nici în sinagogă. Fără potecă în tot acest timp ,,îngăduit” patru inşi răzbesc prin mulţime şi găsesc cu îndrăzneală ,,calea”, ca să ajungă la El. Purtau pe o năsălie un om bolnav de mulţi ani. Slăbănogul după atâta suferinţă şi necaz este adus acum la Dumnezeu de nişte prieteni care nu l-au părăsit, ci au mers până la ,,capăt”.

Nu puteau pierde ocazia dată, aşa că l-au introdus prin acoperişul din stuf al casei, aşezându-l la picioarele lui Iisus. Ce mare dar este să-ţi vorbească Domnul! Toţi doreau să-L asculte şi cei neputincioşi să-L atingă, ca să se vindece. Era o linişte deplină, iar dialogul Evangheliei prezintă scena şi epilogul. Toţi cunoşteau suferinţa de ani a acestui paralitic, care era la mila ,,prietenilor” verificaţi de timp. Ei îl duceau cu grijă, pe când privitorii voiau doar senzaţionalul.
Hristos îi aşteptă să ajungă, şi era ,,prezentă”,,lumea bună” a cărturarilor şi fariseilor pe care nu-i putea păcăli cineva. Ştiau că numai Dumnezeu poate ierta, omorî şi învia, dar după ce a făcut minunea l-au împroşcat cu hule şi blasfemii.
Odinioară pe Sinai se pogorâse cu fulgere, iar acum smerit în mijlocul lor: Ce icoană!
,,Om adevărat şi Dumnezeu adevărat”.
Unii doar se uitau, dar cei patru prieteni credeau în fapta lor.
,,Şi văzând Iisus credinţa lor, i-a zis slăbănogului”.
Efortul şi credinţa sunt răsplătite în văzul tuturor, ca o încredinţare că totul se ,,plăteşte”. 
Despre cele petrecute ne vorbeşte Evanghelia acestei zile şi în felul acesta lumea credincioasă a aflat Minunea. 
,,Fiule, iertate sunt păcatele tale!”
 Este Cuvântul care se adresează slăbănogului. Ce mângâiere! Chiar dacă a ajuns în acest hal el râmâne tot  fiu. Dragoste cerească fără margini. Păcat şi boală, credinţă şi iubire. Îşi dorea bietul om această întâlnire de mult timp, dar păcatele l-au betegit complet şi nu a mai putut ajunge la Hristos, deşi cu sufletul nădăjduia.
Prietenii şi-au făcut datoria aducându-l ,,aici” şi au rămas model pentru cel care vrea să-şi ajute aproapele. Nimeni nu se aştepta să-l mai vindece. ,,Pentru ce vorbeşte Acesta astfel? El huleşte. Cine poate să ierte păcatele, fără numai Dumnezeu?“
Deşi l-au văzut ducându-se sănătos la casa sa au fost  destui cârtitori şi înverşunaţi, dar mulţimile au înţeles ce s-a întâmplat... Minunea stă în credinţă, iertare şi îndată vindecarea. 
,,Dar, ca să ştiţi că putere are Fiul Omului a ierta păcatele pe pământ, a zis slăbănogului: Zic ţie: Scoală-te, ia-ţi patul tău şi mergi la casa ta!”
Omul ,,nechibzuit” poate ajunge pe neaşteptate şi oricând în situaţii grele. Chiar şi prietenia se lămureşte în momente dificile şi întotdeauna eşti la mila ,,Cerului”!
Canonul şi-l făcuse cu ,,prisosinţă” şi trebuia ca întristarea să ia sfârşit. Dacă am putea întreba ,,suferinţa” sunt convins că toţi  am veni la timp şi de bunăvoie la Iisus. Câte minuni face iertarea pe care o primeşti de la Dumnezeu prin duhovnicul tău... Întâi l-a iertat apoi la vindecat. Ce Taină minunată! Ajută şi fii aproape! Încearcă cel puţin să alini ,,durerile” , precum au făcut aceşti anonimi ca să ajungi la statura ,,omului” desăvârşit.
Astăzi pentru aceşti ,,credincioşi" a venit şi ziua izbăvirii.  Poate toţi de acolo aveau nevoie de ,,ajutor” , însă Dumnezeu îl dă numai celor care cer şi cred că îl pot primi. Ce moment istoric, omul are nevoie de Dumnezeu! 
Ce lecţie de viaţă! Vă încredinţez că Mila nu este o slăbiciune, ci o mare virtute. A purta ,,neputinţele” celui necăjit nu înseamnă doar educaţie ci credinţă adevărată, care merge numai împreună cu dragostea. Dacă nu am avea parte de minuni, nu ne-am întoarce niciodată din drumul ce duce în prăpastie. Păcatul face prăpăd şi noi înţelegem cu întârziere. Moise le spune în Legea veche că pentru orice păcat se aduce o jertfă şi David i-a învăţat Psalmul 50, apoi Solomon în Pilde le amintea că cel ce îşi ascunde  păcatul nu se poate mântui.
Credinţa te scoate din impas, iar ca să ajungem la Înviere ne trebuie Post şi Fapte bune. Păcatul atacă structura genetică şi când Sufletul se ,,înstrăinează”, trupul de dureri se chinuieşte.
Atenţie la zestrea pe care o lăsăm celor dragi! Lumea contemporană materialistă şi nihilistă uitând de Suflet păcătuieşte şi se pierde, fără Sfintele Taine.
,,Luaţi Duh Sfânt!, cărora veţi ierta păcatele, li se vor ierta; cărora le veţi ţine, ţinute vor fi” (Ioan XX,22-23).
Credinţa face minuni şi nu rămâne nerăsplătită, iar Cuvântul învinge realitatea cruntă şi Viaţa triumfă!
Când crezi în Iisus Hristos primeşti iertare şi vindecare!
,,Ce este mai uşor a zice slăbănogului: Iertate îţi sunt păcatele, sau a zice: Scoală-te, ia-ţi patul tău şi umblă? Dar, ca să ştiţi că putere are Fiul Omului a ierta păcatele pe pământ, a zis slăbănogului: Zic ţie: Scoală-te, ia-ţi patul tău şi mergi la casa ta. Şi s-a sculat îndată şi, luându-şi patul, a ieşit înaintea tuturor, încât erau toţi uimiţi şi slăveau pe Dumnezeu, zicând: Asemenea lucruri n-am văzut niciodată. (Marcu 2; 1-12).