Vlad Ţepeş, „domnul Daciei“, în naraţiunile bizantine, ruseşti, italiene şi germane (IV). Relatări privind perioada 1461-1462

Încă din timpul vieţii sale, Vlad Drăculea îşi şochează şi în acelaşi timp îşi fascinează contemporanii. Aceştia îl judecă şi îl condamnă pentru faptele sale de mare cruzime, dar, în acelaşi timp, nu pot să nu îl admire pentru curajul său şi pentru abilităţile indiscutabile de mare conducător. Faptele de arme din 1461-1462 ale domnitorului valah, succesul lui neaşteptat din timpul Atacului de Noapte vin să dea şi mai multă culoare legendei sale, o legendă pe care toate popoarele ce intră în contact cu valahii o întreţin şi o îmbogăţesc de la an la an.

Ruşii, aflaţi în strânsă legătură diplomatică şi politică cu ţările române, cu Moldova mai ales, dar şi cu Ţara Românească, sunt, la rândul lor, fascinaţi de voievodul Ţepeş. La început au fost povestirile orale. Apoi apare însă Skazanie o Drakule Voevode ("Povestirea despre Dracula Voievod"), scrisă cel mai probabil în 1486 de Feodor Kuritsyn, diplomat şi secretar al ţarului Ivan al III-lea (1462-1503).

Kuritsyn a călătorit mult iar în Moldova, Ţara Românească, Transilvania şi Ungaria a auzit multe legende despre Ţepeş, pe care nu ştim însă să îl fi cunoscut personal. Un adevăr istoric este că în 1482 (la şase ani de la moartea lui Ţepeş), diplomatul rus mergea la Buda pentru a-l convinge pe regele Matei Corvin să accepte o alianţă împotriva polonezilor.

Povestirea lui Kuristyn a fost apoi rescrisă, copiată, în 1490, de călugărul Eufrosin (Efrosin), de la mănăstirea fortificată Kirillo Belozerski, din nordul Rusiei. Fragmente din această povestire au fost apoi preluate de numeroase alte texte medievale. În ceea ce priveşte strict izvorul rusesc, trebuie spus că în sec.XVI-XVIII apar nu mai puţin de patru versiuni scrise ale "Povestirii...".

În principiu, sunt relatate aceleaşi fapte sau legende, dar cu mici deosebiri, cu stil schimbat şi cu denumiri ce diferă de la un document la altul. Astfel, într-o versiune din sec. XVI, Ţepeş apare sub numele de ţar. Acest titlu slav vine din latinul Cezar (Caesar) şi se traduce sub forma de "împărat". Regii Serbiei îl foloseau încă din sec. XIV, dar ruşii îl adoptă oficial abia în 1547, când Ivan al IV-lea cel Groaznic (nepot al lui Ivan al III-lea) se proclamă "Ţar a toată Rusia" renunţând la vechiul termen "Veliki Kniaz" (Mare Cneaz).

Ţarul Ivan cel Groaznic (1547-1584) a fost, se pare, fascinat de personalitatea lui Ţepeş, cu ale cărui legende a copilărit. În 1570, Ivan a ordonat masacrul de cinci săptămâni de la Novgorod (locuitorii oraşului erau pro-polonezi), care s-a soldat cu peste 15.000 de victime. Ţarul era adept al torturilor şi se spune că Ţepeş îl inspirase. Este clar că variantele "Povestirii despre Dracula Voievod" au circulat mult şi au fost populare în Rusia medievală, cea de după secol XV.

Textele păstrate astăzi sunt copiate de mână din manuscrise originale, care s-au pierdut. În unele dintre ele, Vlad Ţepeş apare ca "domn în ţara muntenească" iar în altele, "din ţara grecească", probabil în sensul că Ţara Românească era o ţară sub sfera de influenţă ortodoxă. Iată ce ne spune una dintre variantele povestirii: "

 
Este relatată o întâmplare devenită deja celebră în crearea mitului Dracula. Astfel, la curtea lui Ţepeş sosesc soli ai Imperiului Otoman. Aceştia îl salută pe domn dar nu îşi scot "căciulile" (turbanele) în faţa lui, iar când Ţepeş îi ceartă pentru această jignire ei se scuză, spunând că aşa este obiceiul în ţara lor. Iată cum reacţionează Ţepeş, care spune:

 
Documentele ne spun că a fi sol străin la curtea lui Ţepeş era o îndeletnicire extrem de periculoasă, o misiune care îţi putea aduce moartea. Domnitorul îi pedepsea imediat pe aceşti diplomaţi dacă el considera că aceştia nu se poartă cuviincios. Iată ce îi spune unuia pe care îl condamnase la moarte prin tragerea în ţeapă:

 
Într-o altă versiune a Skazaniei este descris modul în care Ţepeş se comportă imediat după succesul atacului de noapte din 1462:

 
Povestirile ruseşti conţin multe întâmplări ce par mai degrabă anecdote, dar despre care ştim că au sâmburi mari de adevăr. Asta pentru că ele se referă adesea la poruncile clare date de domn în încercarea de a crea o ţară cu legi aspre dar drepte, şi care să fie respectate de toată lumea. Aşa este, de exemplu, legenda pocalului de aur, pus la o fântână, pentru ca oricine să poată bea apă, pocal pe care nimeni nu îndrăznea să îl fure.
 
O altă poveste ne spune că un negustor a fost jefuit de 160 de galbeni. Aflând acest lucru, vodă a cerut să fie găsit făptaşul. Hoţul a fost prins şi executat, dar Ţepeş a ordonat ca în căruţa negustorului jefuit să fie puşi 161 de galbeni, cu unul mai mult decât acesta avusese. Negustorul a numărat banii, a văzut galbenul în plus şi a mers la vodă pentru a-i spune acest lucru. Ţepeş l-a lăudat, atrăgându-i atenţia că dacă nu ar fi recunoscut adevărul, în mod sigur, ar fi fost şi el executat, aşa cum o păţise şi hoţul lui.
 
Minte luminată, Ţepeş a primit odată doi călugări latini care îşi doreau să îl convertească la catolicism. I-a întrebat ce părere au despre modul lui crud de guvernare. Preotul mai bătrân l-a criticat aspru, în timp ce clericul mai tânăr şi mai diplomat a dat răspunsuri bine ticluite, spunând că Ţepeş este conducătorul ţării şi el ştie mai bine cum trebuie să îşi guverneze ţara şi poporul. În urma acestor spuse, Vlad Ţepeş l-a executat pe călugărul bătrân iar pe cel tânăr l-a încărcat cu daruri şi l-a trimis acasă teafăr şi nevătămat, pentru că dovedise că poate fi un bun sol.
 
(Va urma)

 
Ioan Bogdan - "Vlad Ţepeş şi naraţiunile germane şi ruseşti asupra lui. Studiu critic", Bucureşti, Edit. Librăriei Socecu&Comp, Bucureşti, 1896
 
FONTES - Izvoarele Istoriei României, vol.IV - "Scriitori şi acte bizantine - Secolele IV-XV", publicate de Haralambie Mihăescu, Radu Lăzărescu, Nicolae Șerban Tanaşoca, Tutor Teotoi; Edit. Academiei RSR, Bucureşti, 1982; p.435, 437, 501-517
 
Ioan-Aurel Pop - "Mărturii italiene despre asaltul otoman, din vara anului 1462, asupra creştinătăţii"; Textele în original se regăsesc la Anexe documentare p.24-28; articol accesat pe site-ul dspace.bcucluj.ro pe data de 2.02. 2019
 
Șerban Papacostea - "Cu privire la geneza şi răspândirea povestirilor scrise despre faptele lui Vlad Ţepeş",p.159-165, articol publicat pe site-ul macedonia.kroraina, accesat pe 4.02.2019, citate din "De Bello Gothorum", de Niccolo de Modrusa
 
Ștefan Andreescu - "Vlad Ţepeş, Dracula - Între legendă şi adevăr istoric", Edit.Univers Enciclopedic, 2015
 
Vasile Mărculeţ - "Cum a ajuns Vlad Ţepeş cel mai sângeros domnitor", historia.ro, articol accesat pe 2.02.2019
 
Vasile Mărculeţ - "Relaţiile moldo-muntene dintre 1457-1462. Între colaborare politică şi confruntare militară", articol apărut în revista Carpica XXXV
 
Sursa foto: "Vlad Ţepeş şi naraţiunile germane şi ruseşti asupra lui. Studiu critic", autor Ioan Bogdan, Bucureşti, Edit. Librăriei Socecu&Comp, Bucureşti, 1896
 
Despre Cristian Cealera
 
Născut la data de 16 iulie 1974, în Techirghiol, Cristian Cealera a urmat cursurile Școlilor Gen.12 și 25 și a absovit Liceul „Decebal“, din Constanta, promoția 1992. A urmat cursurile Facultății de Drept „Nicolae Titulescu“ din Bucuresti și este licențiat în Criminalistică. După absolvirea facultății, a urmat stagiul militar, apoi a activat trei ani ca jurist la o societate comercială din Mangalia. În anul 2001 a intrat în presă și timp de 15 ani a lucrat la diverse ziare, inclusiv la ZIUA de Constanța, acoperind diverse domenii - de la Eveniment, la Social, Cultură și Sport. A fost angajat la două televiziuni, iar la una dintre acestea, în calitate de producător și scenarist, a realizat 19 filme documentare despre siturile arheologice din Dobrogea. Continuă și astăzi realizarea de filme documentare și publică materiale de promovare a istoriei și culturii dobrogene. 
Are un master în Antropologie și Istorie Europeană, absolvit la Universitatea „Ovidius“ din Constanța, Facultatea de Istorie. În prezent, este doctorand al Facultății de Istorie din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza“, din Iași. Este autorul seriei de trei volume „Poveștile Mării Negre“ și al romanului istoric „La marginea Imperiului - Origini“, cărți publicate în perioada 2014-2018. 
 
Citește și:
 
După 15 ani de presă, Cristian Cealera şi-a descoperit o nouă vocaţie
 
Interviu cu publicistul Cristian Cealera - „Nu m-am considerat niciodată un scriitor, ci mai repede un cronicar de Ev Mediu“
 
Vlad Țepeș, „domnul Daciei“, în narațiunile bizantine, rusești, italiene și germane (III). Relatări privind perioada 1461-1462