Declarația de Independență a Statelor Unite ale Americii, un simbol al realizării democrației și al unității în diversitate


4 iulie este ziua în care se celebrează formarea statului american. După lungi dezbateri, pe 4 iulie 1776, Congresul Statelor Unite a votat în unanimitate versiunea finală a documentului ce va fi cunoscut sub denumirea „Declarația de Independență a Statelor Unite ale Americii”.
 
Documentul a fost semnat de 56 de delegaţi ai Congresului Continental, din partea celor 13 colonii originare, care au devenit 13 state originare ale Statelor Unite ale Americii. Printre semnatari, care au jurat cu viaţa, averea şi onoarea lor că vor  respecta declaraţia, s-au aflat jurişti, avocaţi, comercianţi, fermieri, dar şi deţinători de plantaţii. John Hancock, preşedintele Congresului Continental, a fost prima persoană care a semnat Declaraţia de Independenţă, fiind urmat de John Adams şi de Thomas Jefferson. Cel mai în vârstă semnatar a fost Benjamin Franklin, 70 de ani, iar cel mai tânăr, Edward Rutledge, 26.
 
Noul stat american, confirmat oficial prin Tratatul de la Versailles din 1783, s-a întemeiat pe principiile de „Viaţă, Libertate și căutare a Fericirii”, enunțate în Declarația de Independență. Cu ocazia acestei zilei, în Statele Unite ale Americii sunt sărbătorite libertatea cuvântului, a religiei, libertatea presei, respectul pentru drepturile fundamentale ale fiecărei persoane, indiferent de rasă, etnie sau religie. De asemenea, sunt organizate numeroase manifestări, spectacole, întreceri sportive, parade şi sunt cântate mai multe melodii patriotice ce reflectă istoria naţiunii, dar şi contribuţia imigranţilor la diversitatea culturală a ţării, precum „God Bless America” sau „This Land Is Your Land”.
 
Pe parcursul secolului al XIX-lea, artiştii au creat mai multe ediţii ale Declaraţiei de Independenţă, ornamentate cu portrete, embleme şi scene istorice.
 
Sursa foto: www.archives.gov

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Mesajul Ambasadorului SUA în România, Hans Klemm, cu ocazia zilei Independenţei 2017 (video)

04 Jul 2017 3908

Ştiaţi că...? Astăzi, americanii sărbătoresc...

04 Jul 2014 1799