115 ani de închisoare la fond Când va avea loc primul termen în apelul dosarului Club Colectiv

  • Amintim că în urma incendiului şi-au pierdut viaţa aproximativ 70 de persoane.
  • Printre decedați se numără o tânără de doar 25 de ani din Constanţa.
  • Totodată, printre persoanele rănite este și un scafandru de mare adâncime din Mangalia.


Judecătorii de la Curtea de Apel București mențin termenul acordat în apelul dosarului clubului Colectiv. Cauza se va afla pentru prima dată în atenția magistraților pe data de 18 septembrie.


Amintim că în urma incendiului şi-au pierdut viaţa aproximativ 70 de persoane, atât în noaptea tragediei, cât şi ulterior, în spitale din Bucureşti şi din străinătate, printre aceştia fiind fotografi, artişti, olimpici şi studenţi străini. Printre victimele incendiului din Colectiv se numără o tânără de doar 25 de ani din Constanţa. Tânăra lucra într-o multinaţională şi urma un masterat pe Studii Culturale Britanice. Era, de asemenea, absolventă a Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine (maghiară-engleză, promoţia 2012). În noaptea incendiului, fata se afla în Colectiv, alături de o colegă. Deşi a fost supusă unei intervenţii chirurgicale, avea plămânii şi rinichii foarte afectaţi, iar medicii nu au reuşit să o salveze.

Incendiul a izbucnit în timpul unui concert susţinut în clubul Colectiv de trupa rock bucureşteană Goodbye to Gravity, care îşi lansa albumul „Mantras of War“.

Printre cei răniţi în incendiul din Colectiv s-a aflat şi un bărbat, în vârstă de 44 de ani, scafandru de mare adâncime din Mangalia. Acesta a ajuns în noaptea respectivă la Spitalul Bagdasar Arseni din Bucureşti, de unde a fost externat după aproape două luni.

Dosarul a fost instrumentat de Mihai Eduard Ilie, procuror din cadrul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de Urmărire penală şi criminalistică, Biroul de Criminalistică.


În primă instanță, Tribunalul București a decis ca cei 13 inculpați din dosar să primească în total 115 ani de închisoare.
 

Iată principalele pedepse



Cristian Popescu Piedone, fostul primar al Sectorului 4, a fost condamnat la 8 ani și 6 luni de închisoare.


Asta, în timp ce cei trei patroni ai clubului Colectiv (Anastasescu George Alin, Mincu Costin, Gancea Paul-Cătălin) au luat câte 11 ani și 8 luni de închisoare cu executare.


Daniela Niţă - șefa firmei de artificii Golden Ideas Fireworks Artists - 12 ani şi 8 luni de închisoare cu executare

Pirotehniştii Viorel Zaharia şi Marian Moise - 9 ani şi 8 luni de închisoare, respectiv la 10 ani de închisoare.

George Matei şi Antonina Radu, pompieri ai ISU Bucureşti - câte 9 ani şi 2 luni de închisoare.


Societatea comercială Colectiv Club S.R.L. a fost condamnată la o amendă în valoare de 2,350,000 de lei.


De asemenea, Tribunalul București a admis în parte acțiunile civile și a dispus acordarea unor despăgubiri totale în valoare de aproximativ 50 de milioane de euro. De menționat că în această cauză s-au constituit părţi civile 248 de persoane, care au formulat pretenţii civile ce se ridică la 212.474.000 euro şi 51.240.315,8 lei.


Citește și

Primele condamnări în dosarul clubului Colectiv!:
Fostul primar al Sectorului 4, Cristian Popescu-Piedone, 8 ani și 6 luni de închisoare. Peste 50 de milioane de euro, daune

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Este oficial! Club Sportiv Universitar Neptun Constanța, radiat!

25 Feb 2024 1085

Bogdan Ghiu împlinește 65 de ani. Scriitorul și-a petrecut copilăria și adolescența la Constanța

05 Jul 2023 1138

Şapte ani de la tragedia din Colectiv. Slujbe de pomenire la Biserica Sfântul Nicolae-Broşteni şi în faţa fostului club

30 Oct 2022 1145

Decizie definitivă în dosarul Colectiv Primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, condamnat la 4 ani de închisoare (DOCUMENT)

12 May 2022 1848

Se împlinesc șase ani de la tragedia Colectiv. Ce evenimente pentru comemorarea victimelor vor avea loc astăzi

30 Oct 2021 2070

Filmul „Colectiv”, dublu nominalizat la Oscar, difuzat în Marea Britanie, pe BBC

30 Mar 2021 2432

Colectiv – Cinci ani de la tragedie Lanţ uman între Curtea de Apel Bucureşti şi fostul club, în memoria victimelor incendiului

30 Oct 2020 2125

Judecata dosarului Colectiv, amânată la Curtea de Apel București! Când a fost stabilit noul termen

19 Sep 2020 2410

Primele condamnări în dosarul clubului Colectiv! Fostul primar al Sectorului 4, Cristian Popescu-Piedone, 8 ani și 6 luni de închisoare. Peste 50 de milioane de euro, daune

16 Dec 2019 4425

Aproximativ 70 de persoane au murit Dosarul Colectiv, termen, azi, în Sala de Festivităţi a Tribunalului Bucureşti

27 Nov 2019 2238

Patru ani de la tragedia din Colectiv. Slujbe de pomenire a celor 64 de morţi. Printre decedaţi şi o tânără din Constanţa

30 Oct 2019 2449

Dosarul Colectiv, azi un nou termen! Printre victime, o tânără din Constanţa

31 Jul 2019 2170

70 de morţi după un incendiu într-un club din Bucureşti. Azi, un nou termen în proces

09 Nov 2018 2499

Rugăciuni şi lacrimi, la trei ani de la tragedia din Colectiv

31 Oct 2018 2174

Un nou dosar disjuns din "Colectiv" Se fac cercetări pentru ucidere din culpă în formă agravată (document)

31 Oct 2018 2530