117 ani de închisoare pentru un prejudiciu de 114 milioane de euro Este oficial! O mică parte din Dosarul Retrocedărilor din Constanţa se va rejudeca!


Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României a decis, pe data de 7 februarie 2019, ca o mică parte din Dosarul Retrocedărilor să fie rejudecat! Decizia privind rejudecarea îl vizează pe omul de afaceri Georgică Giurgiucanu, condamnat, de altfel, prin decizia din februarie 2019, la cinci ani şi şase luni de detenţie pentru instigare la complicitate la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, abuz în serviciu, în formă continuată şi, respectiv, asociere pentru săvârşirea de infracţiuni.
 
Ca urma a deciziei ÎCCJ, dosarul a ajuns ieri la Curtea de Apel Bucureşti, primul termen fiind stabilit pentru 30 ianuarie. Oricare va fi decizia instanţei, aceasta va putea fi contestată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României.
 
În Dosarul Retrocedărilor din Constanţa, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dictat aproape 120 de ani de închisoare:
 

Pedepsele finale

 
Radu Ştefan Mazăre: nouă ani de închisoare
Nicuşor Daniel Constantinescu: cinci ani de închisoare.
Constantin Racu: şase ani şi zece luni de închisoare.
Daniela Ramona Dospinescu: şapte ani şi şase luni de închisoare.
Ion Marica: cinci ani de închisoare.
Cristian Talpău: patru ani de închisoare.
Nora Alina Chircă: doi ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere a executării pedepsei rezultante pe un termen de încercare de patru ani.
Dan Miron: doi ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere a executării pedepsei rezultante pe un termen de încercare de cinci ani.
Bogdan Ghiţulescu: patru ani de închisoare.

Răsvan Mircea Tudorache: doi ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere a executării pedepsei rezultante pe un termen de încercare de patru ani.
Paraschiva Barbu: trei ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere a executării pedepsei rezultante pe un termen de încercare de cinci ani.
Niculae Nejloveanu: doi ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere a executării pedepsei rezultante pe un termen de încercare de patru ani.

Mihai Sergiu Ceacîreanu: trei ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere a executării pedepsei rezultante pe un termen de încercare de şapte ani.
Bogdan Gabriel Sandu: patru ani de închisoare.
Daniel Ene: trei ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere a executării pedepsei rezultante pe un termen de încercare de şapte ani.
Georgică Giurgiucanu: cinci ani şi şase luni de închisoare. Foarte important, Înalta Curte a trimis spre rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti cu privire la infracţiunea de uz de fals, în formă continuată, prevăzută de art. 291 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. (1969), reţinută în sarcina inculpatului Giurgiucanu Georgică.
Emil Dragoş Săvulescu: cinci ani şi şase luni de închisoare.
Aurel Jean Andrei: doi ani se dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de patru ani.
Cristina Budei: doi ani de închisoare cu suspendare condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de patru ani.
Viorel Pană: doi ani de închisoare cu suspendare condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de patru ani.
Mihai Camboianu: cinci ani de închisoare.
Valentin Gheorghe Ionescu: cinci ani de închisoare.
Cristian Borcea: cinci ani de închisoare.
Ruxandra Luminiţa Darie: doi ani de închisoare cu suspendare condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de patru ani.
Marius Puşcaşi: trei ani de închisoare.
Puşcaşi Carmen: trei ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere a executării pedepsei rezultante pe un termen de încercare de cinci ani.
 
Înalta Curte a încetat procesul penal faţă de inculpatul Andrei Sozanski pentru infracţiunea de fals intelectual, în formă continuată, prevăzută de art. 289 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. (1969) şi art. 5 C.pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale (pct. F - Rechizitoriu).
 
Graţiela Rusu: doi ani de închisoare cu suspendare condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de patru ani.
Sanda Gabriela Radu: doi ani de închisoare cu suspendare condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de patru ani.
Claudia Cealera: doi ani de închisoare cu suspendare condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de patru ani.
Luminiţa Călătoru: doi ani de închisoare cu suspendare condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de patru ani.
Silvia Stanciu: doi ani de închisoare cu suspendare condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de patru ani.
Dima Alin Horaţiu: şase ani de închisoare.
 

Cum a început totul  

 
În 2005, procurorii Secţiei de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie au deschis dosarul penal cu numărul 29/P/2005, în care primarul Constanţei de la vremea respectivă, Radu Ştefan Mazăre, era cercetat pentru modul în care fuseseră restituite terenurile deţinute de foştii boieri ai oraşului şi preluate în timpul regimului comunist.
 

Ancheta, finalizată în trei ani  

 
După trei ani de anchetă, în luna octombrie 2008, DNA a trimis dosarul spre soluţionare Curţii de Apel Bucureşti. Potrivit rechizitoriului, prejudiciul a fost estimat la 114 milioane de euro. Acuzaţi: Radu Mazăre, pe atunci primar al Constanţei, Nicuşor Constantinescu, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa, şi alţi angajaţi ai Primăriei Constanţa, oameni de afaceri, societăţi, evaluatori şi notari publici. În total, 37 de inculpaţi.
 
Citeşte şi:
 
Radu Mazăre - mişcarea la care nu se aştepta nimeni!
Ce a făcut fostul primar al Constanţei ieri, la Curtea de Apel Bucureşti


117 ani de închisoare pentru un prejudiciu de 114 milioane de euro
Dosarul Retrocedărilor din Constanţa, judecata pas cu pas (documente)

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Primăria Constanța și CLC vor terenul de la Cazino Sud, vândut Mehmetoglu SRL! Judecătorii spun că pe suprafața respectivă se găsește „nisip“, deci terenul este plajă - bun inalienabil (MOTIVARE)

17 Apr 2024 2243

Teren lângă SRI Constanța, restituit proprietarilor de drept! Ministerul Afacerilor Interne se opune. Decizia Curții de Apel (MINUTA)

16 Apr 2024 3620

Teren în Piața Ovidiu Judecătorii din București explică de ce UAT Constanța prin primar Vergil Chițac a pierdut procesul deschis de Banca Națională a României (MOTIVARE+DOCUMENT)

07 Apr 2024 3608

Urmările Dosarului Retrocedărilor Mii de metri pătrați în Mamaia, disputați de Primăria Constanța și Habitat și Ambient SA! S-a stabilit data verdictului

06 Apr 2024 643

ANAR, victorie uriașă la Tribunalul Constanța! Apele Române recâștigă un teren din Faleză Nord, intabulat de Primăria Constanța! Judecătorii radiază dreptul de proprietate al municipalității (MINUTA)

03 Apr 2024 3154

Primarul din Constanța, obligat să emită un nou certificat de urbanism pentru un teren de 8.000 de metri pătrați, din Mamaia. Fără mențiuni despre Dosarul Retrocedărilor! (MINUTA)

27 Mar 2024 713

Dosarul Retrocedărilor, recuperarea prejudiciilor! Primăria Constanța, demers de 4,5 milioane de dolari la Curtea Supremă

24 Mar 2024 741

Tribunalul Constanța, despăgubiri dublate pe Legea 10 pentru o prăvălie cu beci de pe Șoseaua Mangaliei, preluată abuziv de comuniști!

24 Mar 2024 813

Dosarul Retrocedărilor Giurgiucanu pierde în fața municipalității un teren din Mamaia, zona Cazino! Nu a dat în judecată instituția potrivită, conform instanței (MINUTA+DOCUMENTE)

13 Mar 2024 847

Dosarul Retrocedărilor Teren din Mamaia, zona Ceainăria Japoneză, pe masa Tribunalului Constanța! Când se pronunță instanța

12 Mar 2024 594

Administrația Chițac, „pastilă amară“ la Curtea de Apel Constanța! Miza, 4,38 de milioane de dolari!

05 Mar 2024 609

Teren din Dosarul Retrocedărilor Curtea de Apel explică de ce Apele Române nu pot revendica 500 mp din cartierul Faleză Nord! (MOTIVARE)

29 Feb 2024 994

Administrația Chițac vrea să recupereze 4,38 de milioane de dolari din Dosarul Retrocedărilor! Curtea de Apel s-a retras pentru deliberări

26 Feb 2024 524

Habitat și Ambient SA Cea mai importantă companie din Dosarul Retrocedărilor din Constanța a intrat în faliment! Averea sigilată (DOCUMENTE)

25 Feb 2024 1398

Dosarul Retrocedărilor Beneficiar de top al retrocedărilor din Constanța, proces contra municipalității! S-a fixat primul termen

23 Feb 2024 946