13 ani de închisoare pentru un bărbat de lângă Mangalia. Este acuzat că a violat patru băieți și a agresat sexual un altul


 
  • Atât inculpatul, cât și victimele lui locuiau, arată surse judiciare, în același sat.
  • 13 ani de închisoare! Decizia este definitivă.
 
Sentinţă definitivă un bărbat, în vârstă de aproape 40 de ani, dintr-un sat aflat în apropiere de municipiul Mangalia! Vineri, 01 iulie 2022, Curtea de Apel Constanţa a menţinut decizia prin intermediul căreia individul a fost condamnat la 13 ani de închisoare pentru că a violat patru băieți și a agresat sexual un altul.
 
Hotărârea Curţii de Apel Constanţa este definitivă!
 
Bărbatul a fost trimis în judecată în 2019, de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia, pentru săvârșirea, la începutul lunii august 2018, a infracțiunii de viol, pentru săvârșirea, la începutul verii anului 2016, a unei alte infracțiuni de viol, pentru săvârșirea, la data de 8 februarie 2019, a infracțiunii de viol, pentru săvârșirea, în cursul anului 2015, a infracțiunii de viol și pentru săvârșirea, în vara anului 2018, a infracțiunii de agresiune sexuală.
 
Atât inculpatul, cât și victimele lui locuiau, arată surse judiciare, în același sat.
 
Magistrații au admis în parte acțiunile civile formulate și a decis ca inculpatul să le achite victimelor 100.000 de lei.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și

 
Cel mai tânăr constănțean osândit la închisoare pe viață!
2 iulie 2021 - ziua în care o comună din județ a fost șocată după o faptă abominabilă

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Femeie de 82 de ani atacată în propria casă de doi indivizi și violată! Suspecții, reținuți

15 Dec 2023 1076

Justiție Constanța Ofițer MApN în rezervă, condamnat definitiv pentru viol!

22 Nov 2023 1285

Un bărbat a întreținut raporturi sexuale cu doi copii, la Mangalia! Psihologul trage un semnal de alarmă (VIDEO)

14 Oct 2023 1952

Știri Constanța Bărbatul de 36 de ani, acuzat că ar fi întreţinut raporturi sexuale la Mangalia, cu doi copii, arestat preventiv pentru 30 de zile (FOTO+VIDEO)

14 Oct 2023 2818

Fapte abominabile lângă Mangalia! Patru băieți ar fi fost violați. Ce cere acum presupusul autor

15 Sep 2023 1755

Mangalia. 8 ani de închisoare pentru viol

28 Jun 2023 1104

Caz șocant lângă Mangalia! Bărbat, condamnat definitiv pentru că ar fi violat patru băieți și a agresat sexual un altul. Acum cere rejudecarea

22 May 2023 1377

Constanța. Ofițer MApN în rezervă, condamnat pentru viol!

10 Mar 2023 2966

Viol lângă Mangalia! Victima are 12 ani

15 Dec 2022 2163

13 ani de închisoare Bărbatul care a violat patru băieți lângă Mangalia cere revizuirea dosarului

11 Apr 2022 1847

Viol reclamat într-o stațiune de pe litoral. Mama victimei, nemulțumită de decizia de clasare

27 Jan 2022 2393

Județul Constanța Bărbați încarcerați în Penitenciarul Poarta Albă pentru furt și viol

20 Jan 2022 1471

Sentință definitivă pentru bărbatul care a violat patru băieți aproape de Mangalia

20 Jan 2022 2481

Cum a scăpat de închisoare un bărbat, din Pecineaga, acuzat că a întreținut relații sexuale cu minora violată de propriul tată (document)

30 Oct 2021 9938

Caz șocant aproape de Mangalia! Patru băieți ar fi fost violați de un consătean. Prima condamnare

12 May 2021 2929